Nicușor Dan anunță ce știa deja toată lumea

image_pdfimage_print


După ce s-a scris în presă că nu îl vrea pe Cioloș în partid, după ce a ieșit la iveală o scrisoare a lui Cristian Ghinea în care omul zicea că Cioloș e un elefant prea mare pentru USR, Nicușor Dan se gândește să ne explice și el cum stă treaba.
Doar mie mi se pare că Nicușor Dan seamănă cu Homer Simpson?

FFS, a trecut o săptămână de când a început scandalul ăsta iar omul iese abia acum cu explicații?

Iar explicațiile lui sunt în mare parte chestii pe care și eu și alții le-au zis: Dacian Cioloș are know how, are valoare, ne-ar ajuta și ne-ar aduce beneficii.

Singura chestie dubioasă pe care o zice Nicușor Dan e legată de faptul că Dacian Cioloș e perceput drept un fost politician de la PNL care acum se mută la un alt partid. Iar USR nu vrea traseiști.

Mai mult, aparent există un clivaj între un public care vrea o soluție pragmatică ce presupune acceptarea de oameni din alte partide și un public mai ”ortodox”, care nu ar vrea așa ceva. Iar soluția lui Nicușor Dan e ca Cioloș să își facă partid, să accepte el traseiștii iar în felul ăsta, cele două partide să fie complementare.

Doar că toată treaba asta e un mare bullshit, iar Nicușor Dan ar trebui să știe că riscă să își alieneze publicul care l-a adus în Parlament. A nega avantajele pe care Dacian Cioloș le aduce partidului doar pe motiv că ar fi apărut pe bannerele PNL e stupid. A crede ca poți face politică doar cu oameni care au zero experiență e iarăși stupid, iar asta se vede în felul în care USR s-a descurcat până acum în Parlament. S-au remarcat până acum prin faptul că liderul partidului s-a blocat în timpul unui interviu, că un parlamentar al său a adormit, un altul a mâncat din gunoi.

Poate că oamenii au făcut și lucruri utile pentru țară de când sunt acolo, dar dacă nu apar și în presă impresia despre USR e că sunt o adunătură ciudată de oameni care au ca singur ”reson de vivre” să mai spună din când în când că ei nu sunt PSD și nu fură. Acesta e partidul pe care Nicușor Dan vrea să îl salveze de influența negativă a unui traseist ca Dacian Cioloș, fost comisar european, fost Prim-ministru și fost ministru al agriculturii.

La cum arată lucrurile în momentul acesta, îmi vine greu să cred USR va prinde următoarele alegeri iar mesajul din seara asta nu pare altceva decât o tentativă de a calma lucrurile.

Cât despre Cioloș, poate nu ar fi o idee rea să curteze o serie de membri PNL și PSD pentru un nou partid. USR pare din ce în ce mai mult un partid lipsit de viziune și aproape de impozie.


Ținem legătura pe mail?

Dacă ți-a plăcut articolul te poți abona la newsletter-ul și vei primi mail, odată pe săptămână cu ce articolele am scris. Fără spam! Fără mizerii!

[email-subscribers namefield=”YES” desc=”” group=”Public”]


Spune și altora

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *