De ce nu își pot vinde ciobanii lâna

Reportaj halucinant la ProTV: oierii primesc doar 0,5 RON pentru 1 kg de lână, motiv pentru care preferă să arunce lâna sau îi dea foc. Dar asta nu e tot, Ministrul Agriculturii, un om care vorbește mai ceva ca tovarășul Nicolae Ceaușescu, vrea să ia măsuri pentru a-i ajuta pe săracii oieri: statul să facă 12 milioane de plăpumi pentru săraci din lâna oierilor.

Cei de la ProTV au și găsit explicații pentru această problemă, anume că s-au închis fabricile de prelucrare a lânii (cu exemple în zona Bran) și doar câțiva bătrâni mai cunosc străvechiul meșteșug al folositului mașinilor și tehnologiei pentru a prelucra lâna.

Problema pe care o am eu cu astfel de reportaje e întotdeauna aceeași: vorbim despre o afacere, nu despre o acțiune caritabilă. Și pornind de aici hai să vedem de ce nu pot vinde ciobanii lâna:

1. Pentru că lanțul de producție a fost distrus în România – Asta e într-adevăr cea mai la îndemână explicație, dar în același timp și cea mai puțin relevantă. Da, într-adevăr s-au închis țesătorii, dar din ce cauză? Cumva pentru că foloseau tehnologie veche și necompetitivă? Pentru că lâna românească nu era de calitate? Sau poate pentru că țesătoriile au ajuns pe mâna unor oameni care nu aveau abilitățile sau dorința de a le conduce eficient? Pentru că acele unități de producție au funcționat ani de zile după căderea comunismului fără să fie modernizate, până într-o zi când au fost închise printr-un decret? Sau poate câte puțin din fiecare.
2. Pentru că economia noastră s-a adaptat la nevoile pieței europene – Lâna e materia primă din care se obține firul de lână în țesătorii. Acel fir poate fi folosit în industria textilă pentru producția de haine sau în alte domenii (inclusiv în construcții). Avem o industria a textilor bine dezvoltată în România, dar nu avem cerere pentru lână. De ce? Pentru că așa cum am explicat și aici lanțul de producție din industria textilelor se bazează pe materie primă din Asia. De cele mai multe ori clientul final (companii din vest) aduc propria materie primă cumpărată ieftin din Asia în România. Firmele românești de textile crează haine cu materia primă a clientului și apoi trimit hainele respective spre Europa de vest. Nu se mai lucrează cu materie primă textilă din România decât într-o mică măsură. Așa că nu e nevoie de lână românească și nici de țesătorii românești.
3. Pentru că România e o țară săracă – Dacă în România ar exista cerere pentru produse din lână, am avea poate țesătorii care ar putea să cumpere local. Dar românii sunt săraci și își cumpără haine din fibre sintetice din China sau Bangladesh pentru că asta își permit.
4. Pentru că nici cererea globală de lână nu crește – Problema prețului mic nu e doar în România ci peste tot în lume. Hainele de lână sunt un produs mai scump iar principalele piețe sunt Europa, SUA și clasele de mijloc din economiile în curs de dezvoltare. Din cauza crizei economice aceste piețe au stagnat și prin urmare și cererea pentru produse de lână în general.
5. Pentru că lâna românească nu e de calitate – Sunt oi care se cresc pentru lână și oi care se cresc pentru carne. Ciobanii români nu cresc oi cu lână de calitate superioară. Dacă vor să vândă lâna la alt preț vor trebui să se orienteze spre o lână de calitate.
6. Pentru că producătorii (ciobanii adică) nu văd oportunitățile pieței – Există totuși o porțiune a pieței în care se înregistrează creștere a cererii de lână, chiar dacă piața, în general stagnează: îmbrăcămintea sportivă. Și vorbim despre haine sportive premium, cu prețuri, dar și costuri pe măsură. Dar așa cum ziceam mai sus, e nevoie de lână de calitate, pe care ciobanii noștrii nu o au.
7. Pentru că nu știu să fie competitivi – Nu e suficient să tunzi o oaie și apoi să vinzi lâna de pe ea. Sunt mulți ciobani care au oi și lână, de ce ar fi lâna ta în vreun fel deosebită? Ca orice alt produs lâna aia nu se vinde singură, trebuie să mergi cu produsul la client, să îl prezinți, să îi faci reclamă etc. Pentru majoritatea ciobanilor însă lâna nu reprezintă principala lor sursă de venit. Prin urmare nu sunt foarte interesați de a fi competitivi pe partea asta, mai ales că ei sunt doar sursă de materie primă. În plus, trebuie să concureze cu producători de lână din China, Mongolia, Australia, acolo unde producția de lână se realizează la nivel industrial și cu oi crescute special pentru lână.
8. Pentru că nu vor să se asocieze – Vechea problemă a agriculturii românești, fragmentarea în unități de producție mici și necompetitive e prezentă și în producția de lână. Cantități mici = putere de negociere redusă. Producători mici înseamnă sume mici, înseamnă capital puțin, investiții mici și așa mai departe. Asocierea mai multor ciobani ar putea rezolva multe probleme, dar nimeni are încredere în nimeni așa că toată lumea are de suferit. Cum ar fi oare dacă mai mulți ciobani s-ar asocia, ar cumpăra o țesătorie și ar face ei firul de lână din blănile pe care le au? Sau dacă ar merge și mai departe și și-ar face și o fabrică de haine?

Concluzie:

Oieritul e o afacere și ca orice altă afacere trebuie să studiezi piața, să îți cunoști concurența, să îți promovezi marfa, să cauți nișe favorabile și să încerci întotdeauna să creezi valoare adăugată. Din păcate ciobanii din România nu fac aproape niciuna dintre chestiile astea când vine vorba de vânzarea de lână. 

P.S: Știu că în poză sunt capre și nu oi, dar nu știu ce altă ocazie puteam să mai am pentru a mă folosi de ea.

Ținem legătura pe mail?

Dacă ți-a plăcut articolul te poți abona la newsletter-ul și vei primi mail, odată pe săptămână cu ce articolele am scris. Fără spam! Fără mizerii!

[email-subscribers namefield=”YES” desc=”” group=”Public”]