Discuțiile despre Pilonul II nu sunt sincere

image_pdfimage_print

Am mai scris despre Pilonul II și anul trecut când guvernul Tudose venise cu nu știu ce afirmații crețe referitoare la fondurile de pensii.
Din păcate nu s-au schimbat prea multe lucruri de atunci, așa că vreau să punctez câteva lucruri importante, pentru că discuția din prezent nu e sinceră din ambele părți iar la final de zi, tot noi ieșim prost, nu statul român și nici fondurile de pensii.
Haideți să luăm lucrurile pe rând:

Guvernul Dăncilă nu e sincer

Prim Ministrul Dăncilă zice așa (via Hotnews):

„Ne vom asigura că nicio persoană nu va avea o pensie diminuată de la stat dacă contribuie la Pilonul II de pensii”, a spus Dăncilă.

Chestia asta nu e posibilă, pentru că o persoană care bagă bani în Pilonul II va primi bani înapoi în funcție de randamentul fondului de pensii. O persoană care își bagă toți banii în Pilon I (adică la stat) va depinde de starea economică a lucrurilor de la momentul la care va ieși la pensie.
Dacă după 45 de ani de muncă jumătate din banii tăi de pensie s-au dus la stat și jumătate la Pilon II, dar toată lumea va avea aceiași pensie, atunci a cotiza doar la Pilon I nu are sens economic!
Doamna Dăncilă invită pe toată lumea să cotizeze la Pilon II prin afirmația asta, pentru că persoanele care vor face asta primesc nu doar pensia de la stat, egală cu a celor care au cotizat doar la Pilon I, dar și  tot ce s-a strâns la Pilon II! Ori din punct de vedere economic o astfel de măsură ar ruina statul român și ar distruge complet sustenabilitatea sistemului de pensii!
Apoi vine Ministrul Teodorovici cu o declarație criptică (via Hotnews) prin care anunță că vrea concurență între stat și privat:

Teodorovici a vorbit despre un proces „total transparent” în care statul să dea toate „informațiile, cât a acumulat” un om și „să oferim randamente poate mai bune decât o face zona privată”.
Aparent declarația a fost făcută la o emisiune Digi 24 iar moderatorul comentat că Pilonul I nu are randament pentru că plătește pensii în prezent, nu acumulează banii într-un fond separat, ceea ce a dus la următoarea întrebare, ”va înființa statul un fond de pensii privat?”
Chestionat dacă se are în vedere transformarea Pilonului I de pensii în fond de investiții, ministrul a negat.
Iar dl. Teodorovici e criptic și induce ideea că statul poate concura cu mediul privat deși statul plătește pensiile de azi din banii oamenilor care lucrează și va plăti pensiile celor care lucrează azi din salariile celor care vor lucra peste 30 – 40 de ani.
Nu se poate vorbi de randament în astfel de condiții! DAR așa cum argumentat aici, pensiile cresc, se poate discuta despre creșteri de pensii, doar că acela nu e randament, pentru că nu ține cont de performanță ci de decizii eminamente politice!
Așadar în lipsa altor dovezi domnul Teodorovici induce lumea în eroare făcând o afirmație fără nici un fel de susținere economică!

Nici fondurile pe pensii și presa nu sunt sinceri

Banii din Pilonul II nu sunt investiți în lacrimi de unicorni, rachete care merg spre Marte sau alte chestii similare ci majoritar în datorie guvernamentală!
Da, ai citit bine, minim 65% din banii din Pilon II merg la statul român oricum pentru că fondurile de pensii investesc aproape 3 sferturi din bani în datoria statului român!

Ba în trecut proporția a fost chiar de 75%

Dar presa nu spune asta ci vă dă impresia că banii aceia sunt investiți atât de bine încât nu contează dacă statul dă chix, pentru că voi aveți banii păstrați în siguranță. Ori asta e fals!
Dacă mâine statul român dă faliment, ne-am lins pe bot de aproape 3/4 din bani din Pilonul II!
Ba mai mult, fondurile de pensii investesc și pe bursa din București unde cele mai profitabile acțiuni sunt ale…firmelor de stat! Deci alți bani care potențial ajung tot în buzunarul statului!

Concluzii

Niciuna dintre părți nu e sinceră în ceea ce privește Pilonul II și vorbește doar despre acea parte care le e favorabilă. Discuția e așadar falsă de ambele părți ale baricadei:

  • Guvernul dă impresia falsă că pensia de stat are randament când ea nu are pentru că orice fel de creștere a pensiei e o decizie politică!
  • Administratorii de pensii și presa anti-PSD dau impresia falsă că Pilonul II oferă protecție față de deciziile proaste ale statului, când în realitate, majoritatea banilor merg în datorie guvernamentală!

Și știți ce e mai trist? Că dacă Pilonul II dispare, administratorii de fonduri private vor primi ceva la schimb! Și niciodată chestiile astea nu sunt în favoarea cetățenilor!
Sursă foto

Spune și altora

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *