Viitorul României în UE

Probabil că ați auzit deja de cele 5 scenarii privind viitorul Uniunii Europene prezentate ieri de Jean Claude Juncker.

Cam toată presa a preluat cu copy paste scenariile și mă aștept ca în următoarea săptămână să apară sporadic câte un comentator politic cu texte lungi și greu de urmărit despre importanța și semnificația zilei de 1 martie 2017.

Lăsând la o parte implicațiile filozofice ale viitoarei construcții politice europene, eu zic să ne gândim puțin cum ne-ar afecta pe noi românii fiecare scenariu în parte (în măsura în care s-ar adeveri).

Scenariul 1: ”Carrying on” sau ”Las-o mă că merge așa!”

Scenariu ăsta spune să lăsăm Uniunea Europeană așa cum e acum. Problema cu UE în momentul de față e că are instituții și mecanisme construite în perioada în care erau doar 12 State Membre, toate cu un nivel de dezvoltare similar. În present UE are 28 de state membre (sau 27 în câțiva ani), cu nivele de dezvoltare foarte diferite.

Care va fi locul României într-o astfel de Uniune?

• Va beneficia în continuare de fonduri de coeziune pe care va fi incapabilă să le folosească;
• Se va confrunta în continuare cu emigrație puternică a persoanelor cu calificări dorite în vest;
• Va putea bloca discuțiile Uniunii Europene pe anumite teme în cazul în care interesele sale nu îi sunt satisfăcute. Din păcate asta se întâmplă rar iar victoriile sunt simbolice (a se vedea cazul blocării ratificării tratatului commercial UE – Canada dacă nu sunt eliminate vizele pentru români).
• Va avea în continuare o politică de stat independentă (pe care nu va ști cum să o folosească) practicată de politicieni corupți care vor spune M.U.E. ori de câte ori asta le va aduce voturi. Apoi vor pleca în vacanță în Monaco sau pe Riviera franceză unde se vor bucura de avantajele civilizației vestice.

Scenariul 2: ”Nothing but the single market” sau ”Mie ce îmi iese?”

În scenariul ăsta Uniunea Europeană ar da timpul înapoi la perioada în care Statele Membre nu făceau altceva decât comerț nestingherit. Aspecte precum securitatea, imigrația sau apărarea ar fi în responsabilitatea fiecărui stat membru. Practic întreaga structură de mecanisme și instituții ar trebui să fie reorganizată în direcția comerțului dintre statele membre și cam atât.

Care ar fi viitorul României în scenariul acesta? Mai nasol decât e acum!

• Piața unică s-ar concentra pe mișcarea liberă a capitalului și a bunurilor, nu și a persoanelor. În condițiile în care aproximativ 6 milioane de români locuiesc și muncesc în afara țării chestia asta ar fi nasoală pentru ei și pentru România în general.
• O astfel de Uniune ar sista acordarea de fonduri europene pentru multe sectoare de activitate. Am putea spune la revedere fondurilor europene pentru construcția de autostrăzi (bine, oricum nu le prea folosim), pentru recalificarea șomerilor, pentru săraci (UE dă ulei, făină, zahăr și altele) pentru că ele nu ar fi esențiale în funcționarea pieței unice. Să mai spun că PSD a construit întreg programul său economic pe fonduri europene?
• România ar trebui să rezolve de una singură cam toate problemele pe care le are și nu s-ar putea baza instituții europene. În momentul de față inițiativa politicienilor români în materie de cooperare europeană tinde spre zero deci îmi e teamă de momentul în care va trebui să ne bazăm iarăși pe ei. Și nu vorbim de prostii, ci de faptul că împărțim Dunărea cu alte state membre, de faptul că avem standarde europene de poluare, directive europene pe partea de impozite și taxe. Cooperarea pe aceste domenii fie ar dispărea fie s-ar restrânge considerabil.

• Mai nasol ar fi că politicienii ar avea în acest caz muniție suplimentară pentru discursul de tip ”România piață de desfacere”, ”Multinaționalele fac profituri în România și nu plătesc taxe aici” pentru că principalul ”reason de vivre” al Uniunii ar fi comerțul.

Scenariul 3: ”Those who want more do more” sau ”Cine se trezește de dimineață…”

Acesta e temutul și mult discutatul scenariu al Europei cu mai multe viteze. Acest scenariu a fost criticat și de euro-optimiști și de euro-sceptici.

Cei care vor mai multă uniune spun că acest scenariu ar crea o super-uniune în jurul țărilor vestice sau a celor din zona euro iar celelalte state ar deveni membrii de mâna a doua. Cetățenii super-uniunii ar avea mai multe drepturi și libertăți decât cetățenii din țările de rang secund.

Ținem legătura pe mail?

Dacă ți-a plăcut articolul te poți abona la newsletter-ul și vei primi mail, odată pe săptămână cu ce articolele am scris. Fără spam! Fără mizerii!

[email-subscribers namefield=”YES” desc=”” group=”Public”]

Și euroscepticii atacă o construcție europeană cu mai multe viteze deși, spun ei, nu vor mai multă uniune ci mai puțină. De ce atitudinea asta? Pentru că o super-uniune de succes le-ar diminua puternic numărul de votanți, revenindu-se la atitudinea pro-europeană anterioară crizei.

Cel mai probabil o astfel de super-uniune ar fi construită în jurul zonei euro, acolo unde mecanismele de integrare și cooperare instituțională sunt deja considerabil mai avansate.

Ce ar însemna asta pentru România?

• România ar fi în linia a doua a integrării europene, la fel cum este și acum. Pentru a putea accede în clubul celor bogați ar trebui să facă eforturi și ar trebui să îndeplinească diverse condiții. Spre exemplu pentru a deveni membră a zonei euro ar trebui să intre în mecanismul ERM II, ar trebui să îndeplinească toate criteriile de convergență nominală și reală și probabil ar avea nevoie de acceptul celorlalte state membre din zona euro.
• România ar putea fi în avantaj în anumite privințe într-un astfel de scenariu dacă ar avea politicieni buni (ceea ce nu prea e cazul însă). Ar putea, alături de alte state membre (precum țările baltice, Polonia) să pună mult mai ușor bazele unui mecanism de cooperare avansat în domeniul apărării. Țări din vest precum Franța ori Italia au un interes scăzut față de problema Rusiei, dar România, Polonia și țările vestice au militat mult timp pentru crearea unei politici de apărare comune la nivel de uniune. O astfel de Uniune cu mai multe viteze ar putea transforma această cooperare în realitate.
• Fondurile europene probabil ar rămâne disponibile, dar e posibil să se diminueze ca și sume având în vedere că statele se vor concentra doar pe anumite sectoare ale cooperării. Există susținere considerabilă pentru fonduri alocate prin politica agricolă comună, dar e posibil să nu mai primim bani europeni pentru proiecte precum infrastructură rutieră.
• Într-un astfel de scenariu am avea iarăși un obiectiv național, așa cum am avut în trecut aderarea la UE și NATO. Îmi e teamă de politicienii români trimiși să negocieze în numele României, dar poate că într-un astfel de scenariu am avea motivația necesară de a alege oameni mai buni. Critici ar exista însă oricum, așa cum există și în prezent față de faptul că nu suntem admiși în zona Schengen.

Scenariul 4: ”Doing less more efficiently” sau ”Nu e treaba mea boss, nu mă bag!”

Un scenariu care se bazează destul de mult pe latura emoțională a cetățenilor europeni. Sunt anumite sectoare de activitate în care cetățenii europeni au pretenția ca Uniunea Europeană să îi proteje, nu neapărat statul lor național. Spre exemplu nimeni nu vorbește urât despre politica de mediu a Uniunii, o politică ce a înlăturat smogul din majoritatea orașelor europene și a făcut continentul european destinația numărul 1 din lume ca număr de turiști. Nu omorâm balene, protejăm natura și ne plac monumentele vechi și chestiile culturale. Nimeni nu ar fi deranjat dacă Uniunea Europeană ar stabili standarde de poluare, protecție a mediului și altele asemenea.

Problema e că într-un astfel de scenariu UE ar putea să se ocupe doar de acele domenii de activitate care au susținere populară, adică cele ușor de înțeles.

Cum ar putea UE să le explice cetățenilor săi că e nevoie de un sistem unitar de impozitare a profiturilor obținute de companii sau că impunerea unor cote minime TVA e necesară pentru a nu distorsiona mecanismele de funcționare a Pieței Unice?

Atunci când mai multe state membre ar spune că vor ca Uniunea să rezolve o anuimtă problemă se va trezi o țărișoară dubioasă să spună că ei nu au problema respectivă și că UE ar trebui să își vadă de treabă. Ceea ce ar face celelalte state membre șă își bage picioarele și să meargă spre scenariului 2 sau scenariul 3.

Unde ar fi România în cazul ăsta?

• Cea mai mare problemă ar fi probabil la capitolul fonduri europene, acolo unde, într-un astfel de scenariu, ar avea loc tăieri masive. Ce sens au fonduri europene pentru dezvoltarea infrastructurii de transport feroviar pentru România dacă Uniunea Europeană vrea doar colaborare pe tema protecției mediului sau a securității. România, cel mai probabil, ar pierde bani într-un astfel de scenariu.
• Imigrația, protecția drepturilor muncitorilor nerezidenți (și avem vreo 6 milioane prin Europa), libera circulație a persoanelor ar fi din nou la libera alegere a fiecărui stat membru. În acest caz est-europenii (adică și românii) ar fi cei mai afectați.
• Numărul de eurosceptici și cârcotași la adresa Uniunii nu va scădea însă, pentru că vor fi aduse critici atât faptului că Uniunea nu face mai mult în anumite sectoare sau că dimpotrivă, se bagă acolo unde nu are ce căuta.

Scenariul 5: ”Doing much more together” sau ”Statele Unite ale Europei”

Acesta e scenariul ideal în viziunea lui Juncker și a mea personal, deși îi dau șanse mici de a se materializa în următorii 20 de ani în lipsa unor evenimente extraordinare.

Pe scurt am trece de la ce este UE acum, adică un grup de 28 de țări cu o piață comună, o monedă folosită în unele state și reglementări comune în anumite domenii la ceva care ar semăna cu o federație, SUA fiind exemplul cel mai apropiat.

În acest scenariu se ia tot ce e mai bun din scenariile 1 – 4 fără a se lua însă nimic negativ. Am avea o monedă unică, standarde unice în majoritatea domeniilor economice, cooperare întărită, o armată comună, un buget european și mecanisme de luare a deciziilor mai rapide (care să nu necesite aprobarea a 28 de parlamente ca în prezent).

Unde ar fi România?

• E un scenariu din care România ar avea cel mai mult de câștigat pentru că ar acoperi atât partea de securitate, care îi doare pe est-europeni destul de rău acum că Rusia le suflă în ceafă, cât și partea economică. O astfel de federație ar avea mecanisme de redistribuire a fondurilor dinspre zonele bogate (Germania) spre zonele mai sărace (Bulgaria, România etc.), dar și mecanisme de supraveghere care să asigure că acele fonduri sunt cheltuite corect.
• Libera circulație a persoanelor ar fi la rândul ei garantată deci diaspora nu ar trebui să își facă griji că vor recăpăta statutul de imigranți sau că vor avea nevoie de permis de muncă.
• Cooperarea instituțională nu ar fi la latitudinea sau inițiativa guvernului român care nu prea și-a făcut treaba în ultimii ani în această privință ci ar fi coordonată de la Bruxelles.
• Am avea motivația de a vrea să fim membrii a zonei euro fără să ne fie teamă că vom ajunge în situația Greciei pentru că într-un astfel de scenariu ar avea loc și o reformă a zonei euro.
• În același timp însă curentul anti-UE s-ar amplifica puternic în România și probabil în tot restul Europei, legitimitatea Uniunii fiind criticată pentru a benefia de avantaje politice.

Scenariul cel mai probabil?

Dacă ar trebui să aleg scenariul care îmi place cel mai mult, aș zice 5.

Dacă ar trebui să aleg scenariul cel mai probabil, aș zice 3.

Dar în realitate nu cred că vom vedea aplicarea unui scenariu în formă pură. Mai de grabă aș spune că vom vedea o Uniune Europeană construită pe scheletul scenariului 3, dar cu scopul declarat de a ajunge la scenariul 5. Pentru a putea supraviețui însă va trebui să facă tot felul de compromisuri și concesii care vor aduce elemente din scenariul 2 și 4 în structura Uniunii.

Sper să apuc totuși ziua în care voi vedea scris pe buletinul meu ”cetățean al Statelor Unite ale Europei”.