Economia pe înțelesul fiicei mele – Yanis Varoufakis – Recenzie

Talking to my daughter – A brief history of Capitalism de Yanis Varoufakis e genul de carte care trebuie citită de oricine vrea să înțeleagă principiile fundamentale ale economiei de piață.
Varoufakis știe să scrie, știe să critice și să stârnească discuții, dar înainte de toate știe să povestească.

Ce am citit eu

Variantă pe care am citit-o e o versiune necartonată de la Editura Penguin Random House, scoasă în 2017. Versiunea mea e cumpărată din Anglia și e în limba engleză. Am căutat pe net și se pare că nu există traducere în limbă, ceea ce e ciudat având în vedere succesul cărții. Mi-a fost semnalat ulterior că există și o versiune în limba română publicată la Editura Vellant.

Ca de obicei în România găsiți cartea (în limba engleză) la marii retaileri: Elefant(EN) și Elefant (Ro), Cărturești (EN) și Cărturești (RO). Dacă nu sunteți în România puteți lua cartea de pe Bookdepository.

Pentru cine e cartea?

Întreaga carte e povestită din perspectiva unui tată care vorbește cu fiica lui despre economie. E dacă vreți un fel de Scrisoare a lui Neacșu, unde Varoufakis încearcă să explice cât de bine poate fiicei sale istoria capitalismului. Și știți ce? În cea mai mare parte a cărții exercițiul chiar îi iese.

Așa că bănuiesc că ați prins ideea că e o carte de popularizare a economiei. Și cum unui copil nu îi vei povesti formule matematice sau subiecte de nișă, nu veți găsi așa ceva în carte. Dacă vreți să citiți despre chestii mai specifice, gen MMT, QE și alte chestii similare atunci asta nu e o carte pentru voi.

E o carte excelentă în schimb pentru oricine își dorește să prindă conceptele de bază ale economiei. Dar și cei care au făcut economie ca lumea cred că ar avea de învățat din ea. Eu spre exemplu am găsit în carte foarte multe modalități excelente de a explica concepte complicate în termeni simpli. De asemenea mi-am dat seama că nu făcusem legătura niciodată între anumite evenimente istorice și economie (vedeți mai jos).

Despre ce e Talking to my daughter de Yanis Varoufakis?

Cuprinsul e următorul pentru cei curioși:

De ce nu au invadat aborigenii australieni Anglia?

Yanis Varoufakis nu glumește când zice în titlu: ”a brief history of capitalism”. Dacă majoritatea cărților de economie încep cu Anglia secolului XIX, Varoufakis merge până la începuturi. Unde?

Spre cele mai vechi timpuri, în negurile evoluției noastre. Dar ca un povestitor experimentat, nu ne dă răspunsul din prima ci pleacă la drum cu o întrebare provocatoare:

De ce au invadat englezii Australia și nu au invadat aborigenii australieni Anglia?

Întrebarea pare ridicolă la o primă vedere, dar te face să realizezi cât de puțin am înțeles din istoria umanității, așa cum e ea predată în școală.

Ei bine răspunsul la întrebarea de mai sus e: surplusul de resurse. Societățile umane din Europa au reușit să genereze surplus. Acel surplus le-a permis nu doar să crească în populație ci și să facă comerț.

Aborigenii australieni trăiau o viață liniștită în schimb, lipsită de griji, dar și fără să genereze surplus de resurse. Fără surplus nu au dezvoltat comerțul, ceea ce în schimb nu le-a dat motivația de a merge mai departe de granițele propriei regiuni.

Aborigenii nu au invadat Anglia pentru că nu aveau motiv. Erau mulțumiți cu ce aveau acasă. Englezii în schimb nu erau.

Scrisul și datoria

Una dintre cele mai interesante idei ale lui Varoufakis (pentru mine) e legată de motivul pentru s-a dezvoltat scrisul. Mai exact primele forme de scris au apărut pentru ca fermierii din zona Babilonului să știe cât din grâul lor se află în hambarele aflate la comun și să poată vinde din acea producție. Wikipedia zice așa:

The original Sumerian writing system derives from a system of clay tokens used to represent commodities. By the end of the 4th millennium BC, this had evolved into a method of keeping accounts, using a round-shaped stylus impressed into soft clay at different angles for recording numbers.

Așa că primele cuvinte scrise vin, paradoxal, de la un contabil, nu de la un poet sau scriitor. Revenind la subiect însă a face agricultură presupunea multă muncă. Cu ce plăteai muncitorii în Mesopotamia antică, înainte să se inventeze banii? În natură, evident. Dar trebuia să muncești niște luni de zile și abia apoi erai plătit. Așa că prima formă de scris a dus și la apariția conceptului de datorie.

Cine deținea pământul datora muncitorilor o parte din recoltă. Acele datorii erau la rândul lor scrise pe tăblițe sau, și mai des, pe scoici. Muncitorii puteau da acele scoici la schimb pentru alte bunuri și servicii.

Iar cei care le acceptau știau că, niște luni mai târziu, puteau să ia grâu la schimb pentru ele. Sau puteau la rândul lor să le schimbe pe altceva. Sună cunoscut? Ei bine, așa au apărut banii: o datorie viitoare scrisă pe ceva.

Religia și banii

O altă legătură interesantă despre care vorbește Yanis Varoufakis e cea dintre apariția banilor și religia.

Practic, cele două merg mână în mână pentru că banii nu pot exista fără încredere. Și ce sursă e mai de încredere decât divinitatea? Practic, Regii-zei din antichitatea aveau nevoie de mantra de divinitate pusă peste umeri pentru ca moneda emisă de ei să fie de încredere.

Datoria ca motor al pieței

Poate asta e ideea cea mai puternică a cărții și probabil cea mai importantă. Suntem obișnuiți să considerăm banii ca fiind punctul central al pieței. Yanis Varoufakis spune însă că datoria e ideea centrală a pieței. Fără conceptul de datorie piețele nu ar exista. Majoritatea antreprenorilor își încep business-urile cu bani împrumutați, firmele împrumută bani pentru a se extinde, oamenii se împrumută pentru a își cumpăra apartamente. Ba am ajuns să creem datorie și pentru cumpărături minore, pentru care mulți folosesc carduri de credit, creând o datorie care va fi plătită în 30 de zile să zicem.

E aproape imposibil să dezlegi piața de conceptul de datorie. Până și banii sunt un fel de datorie (vezi mai sus).

Pentru a ne explica conceptul mai bine Varoufakis ne plimbă prin istoria capitalismului și ne duce în Anglia preindustrială. Ocazie cu care o să aflați cum a trecut Anglia de la un stat medieval asemănător celorlalte țări europene la țara descrisă în cărțile lui Dickens, cu oameni obscen de bogați, dar și cu pușcării pentru debitori și sărăcie abjectă. E o lectură fascinantă!

Banii, băncile și capitalismul

Capitolul care vă va surprinde însă este cel legat de bănci și de funcția lor în economie. Cu ocazia asta o să aflați că ceea ce știați de la școală despre bănci și ce fac ele nu mai e valabil de mai bine de 100 de ani.

Știți ce fac băncile acum? Crează bani din nimic!

Dintre toate conceptele economice pe care le-am studiat în facultate și la master probabil ăsta e cel mai contra-intuitiv și cel mai dificil de înțeles. Banii într-un sistem bancar modern sunt creați din nimic iar  Varoufakis face o treabă excelentă în a explica felul în care acest proces funcționează.

Cryptomonedele și roboții care ne vor lua locul de muncă

Două subiecte foarte discutate în ziua de azi și care nu puteau lipsi din cartea lui Varoufakis. Ca orice alt economist cu capul pe umeri autorul identifică problemele cryptomonedelor și explică de ce ele nu pot funcționa ca și mijloc de schimb.

În ceea ce privește roboții care ne vor lua locurile de muncă, acolo pragmatismul se întâlnește cu utopia.

Pe de o parte, dacă roboții vor fi capabili să facă aproape toate joburile posibile, atunci tot profitul generat de aceștia se va duce la un procent infim din populație care va deveni bogată dincolo de orice ați văzut până acum. În tot timpul ăsta majoritatea populației nu ar avea venituri pentru că nu mai sunt locuri de muncă. Și atunci de unde bani pentru a cumpăra chestiile produse de roboți?

De aceea, zice Varoufakis roboții nu vor putea înlocui niciodată complet oamenii. Nu, nu e pentru că noi facem ceva mai bine decât ei, ci pentru că fără oameni care să lucreze nu există bani care să meargă în consum. Fără consum nu există piață așadar nici un motiv pentru ca acei roboți să producă și să genereze profit. Așa că vrând nevrând vor exista locuri de muncă pentru oameni.

Dar așa cum observă și Varoufakis locurile astea de muncă nu vor fi teribil de bine plătite, ci doar suficient cât să facă consumul posibil. Există un risc real de a ne trezi într-o distopie în stil Blade Runner sau Cyberpunk 2077.

Ceea ce duce discuția în punctul următor: nu ar avea sens ca populația să dețină un procent din acești roboți? Adică x% din profitul creat de acești roboți să fie dat populației, dacă tot nu vor fi locuri de muncă pentru toată lumea sau vor fi foarte proaste? În felul ăsta o parte din profitul generat de roboți ajunge la oameni, care vor avea bani de cheltuit. Economia de piață funcționează din nou.

Ei bine, dacă ideea asta ți se pare una ok atunci am o veste proastă pentru tine: tocmai ai devenit marxist!

”Confiscați mijloacele de producție!” zicea Karl Marx în Das Kapital. Soluția asta, pe cât de logică e, pe atât de controversată e datorită asocierii sale cu marxismul.

Românii (și est-europenii în general) sunt alergici la marxism deși Estul Europei era probabil ultimul loc de pe Pământ unde marxismul putea funcționa (las discuția asta pentru altă dată).

Dar în Vest posibilitatea cooptării populației în a deține acești roboți e explorată, inclusiv alternativele la aceasta (Universal Basic Income fiind o astfel de alternativă). Mai în glumă, mai în serios există inclusiv conceptul de fully automated luxury comunism ca și alternativă la economia de piață într-un viitor îndepărtat. Știți ce e mișto însă la conceptul ăsta? Că descrie fix lumea din multe SF-uri de la Hollywood, de la Star Trek până la The Jetsons.

Nu veți citi despre asta în carte însă pentru că autorul știe să stea departe de controversa asta.

Cine e Yanis Varoufakis?

Dacă numele Yanis Varoufakis vi se pare cunoscut e pentru că autorul a fost ministru al finanțelor în Grecia. A fost unul dintre oamenii care au încercat (fără succes) să obțină ștergerea unei părți consistente a datoriilor acestei țări. În fapt, dacă citind cartea puteți observa că teza centrală e că datoria e legată de buna funcționare a pieței. Iar Varoufakis considera (și tind să îi dau dreptate) că datoria nu trebuie să fie sfântă. O ștergere a datoriilor e esențială pentru ca o economie să își revină după un șoc precum cel prin care a trecut Grecia.

Dar postul de ministru nu e ceea ce îl definește pe Varoufakis. El este în primul rând un economist (academician) și profesor (University of East Anglia apoi Cambridge în UK, University of Sydney în Australia și University of Texas în SUA).

Între altele scrie și cărți de popularizare a economiei.

Ce mi-a plăcut?

Yanis Varoufakis știe să povestească. Talking to my daughter e o narațiune care se citește ușor deși e plină de concepte destul de dificile. Iar narațiunea cărții e de fapt o poveste mai lungă, deghizată sub forma unui dialog cu fiica sa.

Deși e o carte de popularizare a economiei poate fi citită de nu doar de cei care nu știe economie ci și de cei mai experimentați. Sunt foarte mulți economiști în media românească cu carențe la capitolul ”cum funcționează piața” și care ar avea multe de învățat din cartea asta.

Chiar dacă ați terminat ASE-ul sau aveți o părere bună despre voi și credeți că știți economie, credeți-mă, merită citită!

Ce nu mi-a plăcut

Nu am multe motive să mă plâng pentru că e o carte excelentă. Aș putea să fiu totuși cârcotaș și să spun însă că Yanis Varoufakis a uitat să menționeze de felul în care bancherii sunt blocați din a crea prea multă monedă de către băncile centrale. Sau că acel capitolul despre viitorul omenirii și economia de piață e un pic prea lung și cu prea multe referințe din Star Trek (serios).

Dar astea sunt chestii minore și cu siguranță nu schimbă faptul că e o carte excelentă.

Ce spun alți critici?

Cartea a avut parte de recenzii excelente. Financial Times are o recenzie pozitivă. The Guardian are două recenzii pozitive la adresa cărții, ceea ce e destul de neobișnuit. Prima e relativ scurtă, dar a doua discută în mai multe detalii unele aspecte interesante din carte și are unele critici.

The Standard are de asemenea o recenzie bună deși e un ziar de dreapta iar cartea e scrisă de un economist de stânga. Partea mea preferată a recenziei e asta:

If you’re Left-wing, or even if you have doubts about market economies, you’ll love his arguments because they’re so easy to understand. If you’re on the Right, you’ll have a very clear idea of how your cleverest opponents think.

The Times de asemenea are o recenzie bună asupra cărții. Cartea nu pare să fi fost lansată momentan în Vest în altă parte decât Marea Britanie așa că recenziile sunt toate din colțul ăsta al lumii.

Verdictul

Din partea mea ”Talking to my daughter” primește un 9.5/10. E o carte excelentă atât pentru cei care încep acum să citească despre economie cât și pentru cei care deja știu lucrurile astea, dar vor să le poată explica mai bine.

P.S: Alte recomandari de cărți și recenzii în rubrica de Recenzii a blogului.

P.P.S: A dat și un interviu lung de 1 oră despre cartea asta: