Azi Bezos a fost în spațiu cică, reușind să facă în iulie 2021 ce făcuseră comuniștii sovietici în 1961 cu tehnologie considerabil mai primitivă. Dar hey, avem miliardari în spațiu sau ceva de genul ăsta!
Dar nu faptul că Bezos s-a dus în spațiu e problematic, dacă aș avea banii lui Bezos probabil că i-aș sparge pe lucruri considerabil mai excentrice, dar importante pentru umanitate.
Ce e problematic la Bezos e următoarea declarație:
Jeff Bezos: "I wanna thank every Amazon employee and every Amazon customer because you guys paid for all this." pic.twitter.com/HTLORzbfnY
— The Recount (@therecount) July 20, 2021
A trebuit să caut sursă alternativă ca să mă asigur că nu e fake clipul. Se pare că nu, fix asta a zis.
Ce e rău în faptul că a zis că nu ar fi putut face asta fără angajații Amazon? Păi ce să fie, poate faptul că:
- Șoferii Amazon fac pipi în sticle pentru că nu au timp să meargă la baie iar de pauză de masă nici nu se pune problema
- Lucrătorii în depozitele Amazon nu au timp să meargă la baie și trebuie să își ia pauze neplătite dacă vor asta
- Oamenii care lucrează în depozitele din Scoția trebuie să stea în corturi lângă depozit pentru că nu își permit să facă naveta din salariul primit de la Amazon
- Nivelul de siguranță al depozitelor pentru angajați nu e conform cu legile, așa că mai și mor oameni în depozitele lor
- Amazon angajează pensionari săraci, care trăiesc în rulote și nu pot trăi doar din banii de pensii și care sunt dispuși să lucreze minim 10 ore pe zi
- Angajații Amazon sunt plătiți atât de bine încât mulți dintre ei primesc ajutoare sociale de la statul american.
Oamenii ăștia au finanțat aventura cosmică a lui Bezos iar el a simțit nevoia să le mulțumească. Un gest foarte frumos din partea lui, dar și mai frumos ar fi fost să îi plătească decent. Am mai zis asta, Bezos e motivul pentru care generația tânără urăște capitalismul iar omul ține morțiș să demonstreze că oamenii ăștia au dreptate.
Nu e singurul însă, mai e un miliardar care se joacă cu navele spațiale în timp ce angajații lui sunt plătiți prost și lucrează în condiții grele în fabrici și ulterior s-au îmbolnăvit pe capete de Covid 19 pentru că a redeschis ilegal o fabrica în plină pandemie. Ah, da și pe lângă asta face bani din contracte cu statul și pare că nu se mai oprește.
Ar mai fi încă un miliardar care și el are ceva agenție de turism spațial, dar care face bani din contracte cu guvernul britanic și care a cerut bani pentru compania lui de aviație de la diverse guverne. Apoi și-a pus angajații să ia concediu neplătit 8 săptămâni.
Nu știu cum se face, dar se pare că pentru a mulțumii pe zeii spațiului e nevoie de sacrificii și mizerie umană pe Pământ. Nu se poate să ajungi în spațiu dacă nu ți-ai tratat angajații prost, i-ai plătit prost și eventual te-ai asigurat că nu pot să ducă o viață decentă.
Să nu vă mire dacă la un moment dat în Vest va avea loc o revoluție și se va ajunge la clasicul ”eat the rich” că de faza cu ”de ce nu mănâncă cozonac sigur am trecut”.
Și ca să termin în aceeași bătaie de joc în care am scris și restul articolului vă las cu capodopera asta:

Capitalismul actual a creat indirect acesti oameni(Bezos,Musk si altii). Ca ei au niste probleme la mansarda si in anumite situatii sunt niste oameni sinistrii cred ca deja se stie. Cea mai mare problema cand vine vorba de platit decent si tratat angajatii decent o reprezinta faptul ca acest cuvant are diferite conotatii pentru fiecare om(pentru Bezos sau Musk cred ca intelegem ce inseamna decent).
Sunt perfect de acord ca ceea ce face Amazon sau Tesla propriilor angajati este ceva naspa. Dar asta se intampla pentru ca in final cumparatorul sa aibe acel produs la acel pret livrat in acea perioada, sau sa se poata plimba unde vrea el cu Model S proaspat cumparat. Ne place sau nu faptul ca vrem sa avem preturi mici la anumite produse/servicii vine cu acest impact si pana mai ieri occidentului nu i-a prea pasat de problema asta pana cand a inceput sa se intample la el acasa. Mai precis nu cred ca vreun tanar de prin vest, care uraste acum capitalismul a avut o problema ca iphoneul sau era produs prin China de un copil ce muncea peste 12 ore pe zi si in week-end-uri. Cand chestia asta a inceput sa se intample la el in ograda brusc abia atunci a realizat ca ar fi o problema.
Capitalismul asa cum este el acum imperfect ne adus unde suntem. Nu stiu alt sistem mai bun, insa stiu o gramada mai rele si care lasa urme…
E o discutie intreaga aici vis a vis de preferintele consumatorilor. E adevarat, sunt oameni care vor ieftin si nu le pasa dincolo de punctul ala, dar cred ca asta tine de ce ofera piata in primul rand.
De exemplu nu te obliga nimeni sa cumperi tricou de 10 lei pe care il porti odata apoi il arunci sau uiti de el 4 ani, dar asta se intampla pt ca tricourile alea sunt atat de ieftine. Un tricou facut cu forta de munca platita decent nu va costa 10 lei, va fi probabil 60-70 de lei. Dar asta inseamna ca in loc de a cumpara 10 tricouri noi in fiecare an iti iei doar 1-2 pe an si le pastrezi mai mult timp.
Asta era cazul cand eram eu copil si era ok, nu mi-am dorit niciodata sa am 30 de tricouri.
Iar asta e valabil pt multe alte piete si produse.
Eu de exemplu evit cat pot de mult sa cumpar de pe Amazon, prefer sa caut magazinul de pe Amazon care vinde chestii si sa iau de acolo. Sau si mai bine, unde pot ma duc in oras la un magazin din alea mici si cumpar de acolo. Vreau vin, ma duc la magazinul de alcool din cartier, nu la supermarket.
Faza e ca banii in plus pe care ii cheltui facand asta nu ma duc in sapa de lemn. In acelasi timp, daca as economisi banii astia cumparand de pe Amazon nu m-as imbogati. Dar macar trimit banii aia in economia locala si ajut o firma mica sa ramana viabila ca sa am unde casca ochii mai apoi daca vreau sa cumpar ceva.
Fiecare om știe cam ce buget are când vine vorba sa cumpere una sau alta. Ieftin și mult a creat indirect multe probleme în societatea mondială. Acestea nu au fost luate în serios pana când realitățile de prin China sau Bangladesh au apărut pe la occidentali.
Nu sunt fan ieftin și mult, dar in foarte multe situații aleg produsul care are cel mai bun raport pret-calitate. Soc și groaza cam toate vin de prin Asia făcute de niște oameni mega-exploatati ce indirect finanțează excentricitati ale unor milionari. Nu știu dacă pot sparge acest ciclul, dar îl accept ca atare pentru ca alternativele nu sunt prea răsărite.