Serios, nu lăsați niciodată să treacă o criză fără să încercați să faceți ceva bani din ea. Mentalitatea de hustler e ce separă oamenii puternici de looseri.
Luați de exemplu pe Claudiu Năsui (sursă):
Omul vorbește despre privatizarea sănătății într-o criză sanitară și plină pandemie care a omorât sute de oameni pe zi și niște zeci de mii în ultimul an și jumătate. Alte mii de români au ajuns la spital la urgențe, internați la ATI…unii au scăpat, alții nu.
Totuși să ieși să spui în plină pandemie că ar trebui privatizat sistemul de sănătate e dovadă de un cinism teribil.
Iar asta vine de la un om aflat în structurile de conducere ale partidului care a dat 2 miniștrii ai sănătății în ultimul an. Acei oameni au negociat bugete pentru sănătate, ar fi putut reforma sistemul acela, ar fi putut măcar începe să îndrepte chestiile enumerate în mesajul acela. Au ars oameni în spitale în mandatul celor doi miniștri colegi de partid și nimeni nu a luat măsuri pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple. Ba chiar au continuat să se întâmple în mandatul lor și vor continua așa probabil. Nimic despre asta în acel mesaj însă.
E adevărat, unul din ei nu a lucrat niciodată în sistemul de sănătate iar celălalt venea din sistemul privat, dar sunt sigur că asta nu e important.
Se vorbește însă mult despre dreptul de a alege, dar realist vorbind ce poți alege când ești într-o ambulanță mergând spre secția de urgențe după un accident auto? Ce poți alege când câștigi minimul pe economie? Ce poți alege când locuiește într-un sat care nu are niciun fel de dispensar sau spital deschis pe o rază de 50 de km pentru că nu e profitabil?
Și apropo de spitalele private, câte din ele au primit bolnavi de Covid în vârful acesta de pandemie?
Iată ce zice fondatorul rețelei Regina Maria despre preluarea de bolnavi Covid de la spitalele de stat:
„Sigur ar fi o idee, ar putea să preia, dacă ar fi fost plătiţi normal şi nu cu sumă derizorie.“, a explicat Wargha Enayati, fondatorul reţelei Regina Maria, care a investit în Centrul Medical Enayati, cel mai mare proiect greenfield din ultimii ani din domeniul privat de sănătate. (sursă)
Cam ăsta ar fi rezumatul medicinei private: dai cu banu se rezolvă, altfel te descurci singur. Acei oameni nu mai sunt pacienți ci clienți, asta e diferența esențială.
Pe de altă parte nici Ministerul Sănătății nu a fost teribil de competent. Iată:
În România, au fost doar câteva spitale private care au intrat în lupta cu COVID-19 alături de stat, printre care Spitalul Metropolitan al italienilor de la Monza, Spitalul Pelican din grupul Medicover şi Spitalul Polaris din Cluj. Dintre acestea, doar Spitalul Pelican din Oradea a mai rămas suport COVID. Spitalul deţinut de Monza a ieşit chiar în iulie din acest circuit, deşi şefii unităţii private şi-au dorit să mai rămână până la sfârşitul anului 2021 în suport COVID. Fostul ministru al sănătăţii Ioana Mihăilă a decis însă ieşirea Monza din parteneriatul cu statul, care trebuia finanţat de autorităţi indiferent dacă existau sau nu pacienţi cu COVID în unitatea privată. (sursă)
Doamna Mihăilă e colega de partid a domnului Năsui. Oare decizia de a sista colaborarea cu un spital privat fix înainte de valul ăsta de varianta Delta a ajutat sau a făcut rău sistemului sanitar? Se știa că va veni acel val? Eu aș zice că da din moment ce Marea Britanie a fost închisă din decembrie 2020 până în mai 2021 din cauza variante Delta care mai apoi s-a mutat și pe continent.
Dacă și într-o pandemie cu sute de morți pe zi se vorbește despre privatizare atunci ce ar mai fi de zis? E de admirat atitudinea de hustler însă, de ce să lași o criză bună să treacă pe lângă tine?
Apropo și de sistemul public de sănătate: toate nosocomialele alea au dispărut? Cum omorau ele români pe vremuri, dar acum nu mai omoară pe nimeni pentru că lumea moare de Covid. Tot jegul din spitale care omora oameni? Nope, a dispărut. Toți medicii și asistentele șpăgari deși au salarii foarte mari? Nope, acum sunt toți eroi deși nepermis de mulți sunt încă nevaccinați.
Sistemul public de sănătate nu înseamnă că actualul sistem funcționează ci că nu trebuie să luăm o problemă (sistemul medical parazitat și subfinanțat) și să o transformăm într-o catastrofă (un sistem privat pe care și-l permit doar câteva milioane de români).
Cât despre români, ei ce cred oare? Românii nu mai cred nimic și știu că scot bani ori să dea șpagă la stat ori să plătească o consultație la privat (sau de multe ori amândouă). Așa că românii sunt învățați să se trateze cu umor și rugăciuni. La partea de umor pot să contribui și eu: