Diana 
”Her hair as black as coal,
Her lips as red as blood,
Her skin, snow-white”
Înainte să se instaureze starea de urgență și în UK (dacă e să ne luăm după ce se întâmplă în restul Europei), am zis să mai profităm de faptul că încă se mai poate ieși pe stradă și pentru altceva decât pentru a merge la magazin și farmacie. Și am ales să mergem să ne facem aprovizionări pentru ”food for thought”. Eu și Daniel suntem genul de oameni care atunci când vom rămâne în izolare la domiciliu, vom avea frigiderul gol, dar biblioteca plină.
Pentru că sunt mioapă și de multe ori poate trec pe lângă comori fără să îmi dau seama, jumătatea mea mai bună îmi mai înmînează din când în când câte o pereche de ochelari magici care mă fac să văd un alt univers. Asta e un mod romantic de a spune că îmi vâră câte o carte sub nas.
Așa am descoperit cartea ”Snow, Glass, Apples” scrisă de Neil Gaiman. Cunoscut ca scriitor de proză fantastică, romane, benzi desenate sau romane gafice și câștigător a câte două premii Hugo și Nebula, Neil Gaiman creează universuri fantastice care te captivează și în care ai vrea să rămâi cât mai mult timp.
Dacă vi se pare că ați auzit numele ăsta undeva, dar nu știți unde, posibil să fie ori la Daniel pe blog când ați citit recenzia comicului Sandman ori de la TV, pentru că Gaiman e autorul cărții după care s-a făcut serialul American Gods.
Despre ce e comicul
”Snow, Glass, Apples” este o reintepretare întunecată a basmului Albă-ca-Zăpada în care rolurile par să se inverseze. Cum ar fi dacă maștera n-ar fi tocmai personajul negativ, dacă piticii ar fi negustori la târgul anual din oraș, iar Albă-ca-Zăpada n-ar fi totuși atât de inocentă și lipsită de apărare?
Neil Gaiman creează fix asta: un univers în oglindă, de data aceasta povestea e spusă din perspectiva mamei vitrege, vrăjitoare, care odată căsătorită cu tatăl fetei, ajunge împărăteasă peste tărâmul de basm de la marginea pădurii. La curte, își dă seama că se întâmplă niște lucruri neobișnuite, prințesa nu participa la viața socială de la curte, fiind foarte singuratică și retrasă. Cu timpul, împăratul devine din ce în ce mai bolnăvicios și slăbit, până când, în cele din urmă își dă obștescul sfârșit.
Convinsă că toate acestea au de a face cu prințesa, maștera dă ordin ca fata să fie dusă în pădure și ucisă iar inima să îi fie adusă drept dovadă. Oare e suficient? E într-adevăr inima fetei?
Târgul din oraș, odată îmbelșugat, plin de forfotă și creaturi venite din inima pădurii, de la an la an cunoaște din ce în ce mai puțini participanți. Călătorii nu mai traversează pădurea… sau cel puțin nu reușesc să mai iasă din ea. Împărăteasa devine convinsă că ceva straniu se întâmplă în pădure. Bănuiți probabil cine era responsabilă pentru lucrurile malefice care se petrec în pădure.
Povestea urmărește lupta disperată și fără success a împărătesei, mama-vitregă a Albei ca Zăpada, de a salva regatul de o prințesă monstruoasă și inumană care nu moare nici când i se scoate inima din piept.
Vă las pe voi să descoperiți basmul acesta întors pe dos și transformat în poveste horror în toată splendoarea lui.
Grafica
Sunt două nume în titlul cărții. Unul este al lui Neil Gaiman, autor deja legendar în lumea comicurilor și cel care a gândit această poveste macabră. Dar, pe lângă twist-ul dat de Neil Gaiman basmului ”Albă-ca-Zăpada”, originalitatea benzii desenate constă în egală măsură în grafica maiestuoasă a lui Colleen Doran.
Pot spune că e printre puținele cărți de bandă desenată ce combină stilurile art deco și art nouveau. Stilul modern de dinaintea primului Război Mondial s-a născut ca o reacție la stilul artistic mult prea academic din Europa și a stilului eclectic. Caracteristicile art nouveau constau în dinamismul și senzația de mișcare dată de asimetrie și liniile curbe inspirate din natura vegetală. Se pare că autoarea, Colleen Doran, a avut ca sursă de inspirație pictura pe sticlă a artistului irlandez Harry Clarke de la începutul secolului XX.
Ce mi-a plăcut la Snow, Glass, Apples
Pentru că e o combinație neobișnuită de basm, fantezie reinterpretată și horror. Pentru că te face să gândești în afara tiparelor de basm convențional și să te întrebi cum ar fi dacă am întoarce oglinda? E reversul medaliei, o palmă dată prejudecăților.
Grafica e cea care te face să îți oprești privirea pe raft și nu dezamăgește. E uimitor cum într-o eră atît de eclectică, haotică din punct de vedere artistic, găsești o oază de estetică și eleganță. Și nu oriunde ci în paginile unui comicbook.
Ce nu mi-a plăcut la Snow, Glass, Apples
Mi-ar fi plăcut de asemenea ca Neil Gaiman să fie mai generos și să facă povestea ceva mai lungă.
Premiza e una foarte bună, reinterpretarea lui Gaiman e foarte bună, dar finalul poveștii vine parcă prea curând. Cu siguranță această micuță poveste de groază ar merita mai mult.
Ce spun alți critici?
”Snow, Glass, Apples” e o nuvelă apărută în 1994 în Statele Unite. A fost lansată în cadrul unui eveniment de caritate organizat de un ONG și inclusă mai târziu în colecția de nuvele a lui Gaiman ”Smoke and Mirrors” (1998).
Publicația online A.V. Club scrie:
”Like Ray Bradbury before him, [Neil Gaiman] writes lovely little horror stories, fairy tales and fantasies which are as familiar as they are fabulous, stories that are never quite what the reader expects…”
Verdictul
Pentru grafică comicul primește un 10/10 clar din partea mea. Povestea primește un 8.5/10. Una peste alta comicul merită un 9/10 fără dubii.
Unde găsiți Snow, Glass, Apples
Cartea am cumpărat-o local de la una din librăriile dedicate benzilor desenate. Poate fi comandată de oriunde din lume (inclusiv România) de pe Bookdepository. în vestul Europei sau în SUA o găsiți pe Amazon.
În România e disponibilă pe site-ul Cărturești (doar în limba engleză), aceeași ediție, publicată în 2019 de către editura Headline Publishing Group în varianta cartonată. Prețul este de 89,00 RON și reflectă calitatea hârtiei (lucioasă) și a printului. Ceva mai ieftină (cu 5 lei) e disponibilă și la Elefant, dar prețul cel mai mic momentan e la Libris (79 RON).
Alte recenzii de cărți și comicbook-uri găsiți în secțiunea de Recenzii a blogului.
Un gând de la Daniel
În 2001 Rammstein a decis să facă unul dintre cele mai faine videoclipuri ale lor pentru melodia Sonne. Tema clipului e o altă reinterpretare întunecată a basmului Albei ca Zăpada: o prințesă care se droghează cu aurul piticilor (membrii formației Rammstein).
Nu știu dacă cei de la Rammstein au citit povestea lui Gaiman, dar citind povestea lui Gaiman eu mi-am adus aminte de Rammstein: