Una scurtă: Programul de guvernare și analfabeții

image_pdfimage_print

Copiii sunt printre cei mai afectați de această situație. Un sfert dintre copiii României nu au minimul necesar pentru a crește în condiții corespunzătoare, iar unul din zece copii din mediul rural se culcă flămând. Un sfert dintre copiii de la sate abandonează școala, iar circa 40% din absolvenții de gimnaziu care analfabeți funcțional. Mai puțin de 7% dintre copiii aflați în sistemul de protecție sunt adoptabili. Alți 100.000 de copii sunt lipsiți de unul sau ambii părinți, pentru că părintele/părinții nu se mai află în țară.

Paragraful de mai sus este din programul de guvernare al PNL pentru următorii 4 ani. Autorul a vrut să spună ceva despre cum 40% din absolvenții de gimnaziu sunt analfabeți funcțional. Și totuși același autor nu a fost în stare să termine fraza într-un mod coerent, demonstrând faptul că acea statistică e probabil adevărată. Serios, care erau șansele ca fix fraza în care vorbea de analfabeți să iasă prost?

Și totuși, lucrurile nu sunt chiar atât de rele pentru cei care nu știu să scrie. Cu puțin noroc pot ajunge chiar să scrie programul de guvernare al unei țări.

Spune și altora

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: