Una scurtă despre Roșia Montană

Roșia Montană a fost inclusă în patrimoniul UNESCO, ocazie pentru trei sferturi din România să spună că a fost la proteste.

Am văzut două tipuri de reacții la știrea asta:

1. Pe de o parte exaltare că ”am salvat Roșia Montană”, pe de altă parte
2. Oameni care se plâng că s-au pierdut locuri de muncă și venituri la bugetul de stat.

Nu dau linkuri pentru că nu am chef să promovez diverse persoane și ambele atitudini mă enervează.

Pe de o parte mă irită oamenii care salvează Roșia Montană mergând la protest în București, dar care nu au pus niciodată piciorul pe acolo. De ce? Pentru că Roșia Montană și zona în sine e incredibil de săracă comparativ cu Bucureștiul, Clujul sau alte orașe bogate unde s-au ținut protestele. Roșia Montană e săracă și atunci când o comparăm cu restul României.

Se dorește ”salvarea Roșiei Montane”, dar cu zero politici de redistribuire, zero suport economic pentru zonă, zero dezvoltare a infrastructurii din zonă și așa mai departe. Nu am văzut proteste pentru a face guvernul să ajute la regenerarea zonei, nu am văzut niciunul din partidele care s-au urcat pe subiectul ăsta pentru a ajunge la voturi să aibă ceva măcar în programul de guvernare pentru zona asta a României.

Nimic, nada!

Singurul politician de care știu că a făcut ceva pentru zonă e Dacian Cioloș, care și-a luat niște șosete făcute acolo.

La fel de tare mă enervează însă și cei care deplâng ”muntele de aur” aflat sub picioarele localnicilor săraci. Doar că muntele de aur nu era munte ci praf foarte fin amestecat cu alte minerale, care praf trebuia separat prin niște procese chimice destul de periculoase.

Știți de ce e nevoie pentru a face asta? De ingineri chimiști, nu de oameni cu târnăcop care scormonesc în munte ca piticii din Albă ca Zăpada. Oamenii ăia nu locuiesc în Roșia Montană și, chiar dacă s-ar fi dat drumul exploatării nu ar fi locuit probabil acolo.

În secolul XXI exploatările miniere nu se mai fac cu brațele ci prin procese tehnologice care necesită intervenție umană minimă. Nimeni din cei care locuiesc acum la Roșia Montană nu ar fi fost implicat în acele procese tehnologice. Poate unii ar fi ajuns paznici pe la carieră, dar cam atât.

”Dar statul român ar fi încasat o grămadă de bani!” se strigă din tribună. De unde? Știți cât e impozitul pe profit în România? 16%! Nu din venit, ci din profit. Adică statul ar primi 16% din ce rămâne după ce se plătește pentru toată tehnologia aia, pentru ce se scormonește în munte, pentru toți consultanții care își vor trage partea de acolo, pentru toți banii dați ca să ungă sistemul șamd.

Ar mai fi redevența minieră care ar trebui plătita, redevență care depinde de prețul aurului. În 2013 erau estimate încasări de 2,3 miliarde euro. Nu sunt 2,3 miliarde pe an ci 2,3 miliarde e tot ce ar încasa statul pe întreaga durată a proiectului în materie de redevențe. Dacă presupunem că proiectul durează 10 ani atunci ar fi 230 milioane euro / an. Încasările totale ale statului român în 2019 au fost 128 miliarde RON adică aproximativ 27 miliarde euro. Redevența aia ar reprezenta sub 1% din total venituri anuale pentru România.

La nivel macroeconomic, veniturile alea nu prea reprezintă cine știe ce. Ar fi reprezentat ceva pentru România anului 2001, dar nu pentru România anului 2021.

”Dar câte spitale s-ar construi cu banii ăia?”  Zero! Fix zero, România are venituri de 27 miliarde de euro și nu face. Nu e că nu sunt bani ci că nu se poate și nu se vrea.

Una peste alta veniturile alea nu sunt ceva extraordinar, nici măcar pentru o țară ca România în prezent.

Merită să te alegi cu ditamai lacul cu cianură pentru așa ceva? Mai ales când România are un obicei cam prost să nu se îngrijească de lacurile cu cianură (Baia Mare 2000 gen?)

Așa că haideți să recapitulăm:

• Oamenilor din București, Cluj sau pe unde au mai fost proteste nu le pasă de oamenii care efectiv locuiesc la Roșia Montană decât la nivel declarativ. Pentru ei Roșia Montană e o chestie de principiu, chiar dacă pe acolo trăiesc oameni în carne și oase care nu se hrănesc cu principii.
• Statul nu se alege cu mare lucru de pe urma proiectului,
• Dar ne vom alege cu ditamai lacul cu cianură care mai mult ca sigur la un moment va ajunge într-un râu.

Ce e de făcut atunci? Ar fi multe, dar costă bani și e nevoie de voință politică și implicare din partea societății civile. Ambele lipsesc însă așa că, vorba lui Teo…Aia e! Iar includerea pe lista UNESCO e frecție la picior de lemn care nu va ajuta pe nimeni.

Profit de ocazie asta să vă recomand două dintre cărțile mele preferate, ambele cu subiecte similare:

• Arhanghelii – de Ion Agârbiceanu, o carte despre exploatarea unei mine de aur (adaptare radiofonică aici)
• Aurul Negru – de Cezar Petrescu, o carte despre petrol de data asta și efectul pe care descoperirea unor zăcăminte îl are asupra unei comunități. Dacă Arhanghelii e oarecum unidimensională, Aurul Negru explorează povestea mai multor oameni și privește lucrurile din perspective foarte diferite. E una din cărțile care m-a marcat în adolescență.