Criza politică prin care trece România de ceva timp nu afectează doar PSD-ul ci și partidele din Opoziție deși ori de câte ori e PSD la putere se vorbește despre ”unirea dreptei”.
Principalele partide din opoziție în momentul de față sunt PNL și USR, partide cu origini, veleități și orientări foarte diferite. PNL e un partid cu ceva istoric în România post decembristă, fiind la putere de câteva ori în ultimii aproape 30 de ani. Ultima lor aventură în fruntea statului a fost alături de PSD în cadrul alianței USL.
USR în schimb un partid născut în 2016 care are la origini o mână de activiști din București, dar mai mulți membri apăruți ca urmare a protestelor de stradă.
Cele două partide au colaborat în 2017 și 2018 punctual pe teme anti-PSD atât la nivel de Parlament cât și la nivel de județe, mai cu seamă în București, acolo unde USR are o prezență ceva mai puternică.
Dar ultimele luni au pus presiune pe relația dintre cele două partide, existând câteva momente notabile:
Propunerea de Prim Ministru
După cel de-al doilea război civil PSD-ist, care a dus la debarcarea lui Mihai Tănase din fruntea Guvernului președintele Klaus Iohannis a chemat partidele politice la discuții în vederea numirii unui nou Prim Ministru. Procedura de numire spune că fiecare partid parlamentar poate merge la Președinte cu o propunere de Prim ministru, chiar dacă sunt sau nu la putere. După ce s-a consultat cu toată lumea Președintele face o propunere care trebuie aprobată prin votul Parlamentului. În practică nu are sens să numește un candidat de la un partid din opozitie pentru că majoritatea din Parlament nu îl va vota așa că, de regulă, Președintele propune candidatul partidului sau alianței care deține majoritatea.
Cum alianța PSD+ALDE deține majoritatea, după plecarea lui Tănase era normal ca Iohannis să propună tot pe cineva de la PSD. Cu toate că știu că nu va fi aleasă propunerea lor, partidele din opoziție, de regulă tot propun pe cineva, în ideea de a demonstra că au capacitatea de a guverna prin oameni mai competenți (zic ei) decât cei de la putere. Deși e o acțiune care se face ca și exercițiu de imagine, e importantă pentru publicul fiecărui partid.
La consultări cu Iohannis PNL a venit cu o propunere de Prim ministru, în timp ce USR nu. Decizia USR de a nu veni cu nici o propunere a dat prost pentru ei, prezentându-i ca pe un partid mic, lipsit de resursele necesare pentru a guverna o țară. Nu știu care a fost motivul USR de a nu propune pe nimeni, dar circulă un zvon foarte interesant pe tema asta (via zoso):
Altfel spus USR pare să fi fost păcălit de un PNL considerabil mai șmecher și mai experimentat în manevre politice. Au discutat ca niciuna dintre părți să nu vină cu propunere pentru a nu îl pune pe Iohannis într-o situație neplăcută, dar PNL nu s-a ținut de cuvânt.
Atac la Iohannis
Imediat după numirea actualului Prim Ministru (i.e. Dăncilă), USR a ieșit cu un atac frontal la adresa Președintelui Iohannis (via revista22):
USR sustine ca “este regretabil ca Presedintele Johannis a ratat sansa de a limita dezastrul produs de PSD, a ratat sansa de a-si folosi atributiile constitutionale legitime de a desemna un premier decent. O alta sansa pentru PSD inseamna ca Romania ramane din pacate si in perioada urmatoare prada capriciilor medievale ale unui Liviu Dragnea care ne impinge cu fiecare zi mai departe de Europa.”
Am discutat și eu despre chestia asta și mai toți oamenii cu capul pe umeri au înțeles că Iohannis avea toate motivele pentru a o numi pe Dăncilă.
Candidat la prezidențiale
Iohannis a anunțat că va candida pentru un al doilea mandat la final de iunie. Probabil arși odată de PNL, USR nu își mai permite să nu iasă la înaintare cu un candidat. Așa că, spre surprinderea multora, au venit cu o propunere șoc: Kovesi ar putea fi candidatul lor la prezidențiale. După ultimele decizii ale lui Iohannis, popularitatea sa a scăzut iar un candidat cât de cât decent ar putea foarte bine să îl scoată pe Iohannis din joc încă din turul 1 al alegerilor.
Atacul nu era unul la adresa PSD, se putea găsi alt candidat care să poată face asta, ci direct la PNL și Iohannis. De ce spun asta? Pentru ca sunt șanse foarte mici ca un fost șef DNA (Kovesi adică) să intre în politică. În plus USR a anunțat că va colabora cu partidul lui Dacian Cioloș, ceea ce ar putea însemna că Cioloș va fi candidatul USR la prezidențiale.
Aruncarea numelui ”Kovesi” de către USR a fost, după mine, cu dedicație pentru Iohannis și PNL.
Votarea schimbărilor Codului Administrativ
Cea mai recentă situație în care au apărut fricțiuni serioase între PNL și USR a fost votarea unor schimbări la Codul Administrativ. În același timp cred că această modificare este și cea mai periculoasă pentru relația dintre cele două (asta dacă oamenii din USR înțeleg ce se întâmplă în jurul lor).
Pentru cei care nu știu Codul Administrativ e o lege care reglementează, între altele, cum sunt administrate primăriile localităților, adică acele lucruri pe care au voie să le facă și cele pe care nu.
PSD a vrut schimbarea Codului Administrativ în sensul de a acorda primăriilor mai multă libertate în numirea oamenilor de la conducerea diverselor instituții și servicii arondate primăriilor, dar și să restrângă răspunderea (nu și responsabilitățile) primarului. Cei de la USR București au ieșit cu o listă de nemulțuri imediat după adoptarea măsurilor. Pe siteul lor puteți găsi detaliile tehnice ale schimbărilor iar mai jos cum s-ar aplica ele (zice USR) în cazul Primăriei București.
Modificările sunt suficient de nasoale încât să facă până și Comisia Europeană să amenințe cu suspendarea unei părți a fondurilor europene dacă aceste măsuri sunt implementate.
Acum urmează partea dubioasă: acel cod a fost votat inclusiv de către PNL. Cu ocazia asta pe Facebook cei de la USR au început să îi atace pe cei din PNL:
Redau mai jos câteva dintre cele mai interesante discuții ((link Facebook):
Fain, USR anunță că va contesta, o chestie perfect normală având în vedere cât de tare îi dezavantajează modificările astea (explic mai jos chestia asta). Iată ce reacție are Cătălin Deaconescu, consilier PNL la Primăria București. Și pentru clarificare Bogdan Stroe e și el consilier la Primăria București, dar din partea USR iar Victoria Calentaru e consilier PNL, dar din Voluntari-Ilfov:
Dialogul mi se pare halucinant: Oamenii de la PNL atacă USR pentru că USR a spus că va contesta la CCR legea. Li se atrage atenția că acele modificări pot duce la stoparea finanțărilor în valoare de 500 milioane de euro, dar ei o țin una și bună cu ”USR nu are semnături, ar trebui să tacă din gură”.
Și pentru că vă întrebați ce vor să zică: contestarea modificărilor la CCR se poate face cu un număr minim de semnături. Pentru a atinge acel număr minim USR avea nevoie de toate semnăturile sale + semnături de la PMP + minim 3 semnături de la PNL. În ciuda a ce spune Cătălin Deaconescu mai sus, s-au găsit 3 PNL-iști care să semneze iar modificările au fost contestate la CCR. Atacurile pe facebook rămân:
Oricum, e fain cum, din nou, Cătălin Deaconescu spune că postarea e o mizerie fără să explice și de ce votarea Codului e un lucru. E o mizerie, în accepțiunea lui însă faptul că USR îi atacă. Apoi o dă în diverse explicând cum abținerea e de fapt vot împotrivă, chestie total penibilă după părerea mea:
Adorabilă ultima parte, aia cu ”Însă știu că, dacă o va contesta (DV: Legea Codului Administrativ), o va face în nume propriu. Nu, PNL nu a contestat legea, USR a făcut-o, cu ajutorul unor oameni din PNL.
Discuțiile au continuat la un alt consilier USR pe facebook, Bogdan Stroe:
”Ganditi la fel sau acestea sunt indicațiile pe care l-ati primit de la partid?” E straniu să spui asta având în vedere că PNL a luat decizia, la nivel de partid, să nu voteze împotriva Codului Administrativ (via G4media):
Mai mulți lideri PNL au propus și au votat luni, în ședința Biroului Executiv al Partidului, ca senatorii și deputații liberali să voteze alături de PSD și ALDE noul Cod administrativ, au declarat pentru G4Media.ro surse participante la discuții.
Acum să vă explic miza modificării Codului Administrativ și de ce a creat atâtea tensiuni între PNL și USR:
Codul Administrativ, așa cum spuneam mai sus oferă puteri sporite primarilor și le permite să populeze administrația locală cu oameni de casă, care nu au neapărat pregătire specifică pentru posturile ocupate. Mai mult, libertatea financiară oferită le permite actualilor primari să își consolideze puternic pozițiile, ceea ce face misiunea unui contracandidat mult mai dificilă.
PNL e un partid cu o poziție în teritoriu puternică, cu numeroase primării, în special în zona Transilvaniei. Structura de putere a PNL e similară cu a PSD-ului, acolo unde prezența în teritoriu dictează de multe ori și reprezentarea la vârf (să nu uităm că Iohannis a ajuns președinte după ce a fost primar al Sibiului).
USR în schimb e un partid exact invers: prezența lor în teritoriu e slabă, au foarte puține primării deși la nivel de Parlament sunt bine reprezentați. Această inversare a piramidei e una periculoasă pentru USR pentru că nu prea are oameni ”la firul ierbii”, o slăbiciune care le poate deveni fatală. PSD și PNL știu asta, motiv pentru care au toate motivele de a încerca să își consolideze pozițiile din teritoriu. USR e clar dezavantajat și are toate motivele să conteste modificarea asta.
Singurul loc unde USR e bine reprezentat la nivel local e Bucureștiul, acolo unde USR are în spate o mână de oameni bine pregătiți și căliți în bătăliile cu Primăria București și cele de sector din perioada ONG-ului condus de Nicușor Dan. Trecerea modificărilor la Codul Administrativ ar slăbi și poziția USR București ceea ce ar fi o problemă majoră pentru partid.
De aici fricțiunile și posibila ruptură dintre PNL și USR.
Adio, dar rămân cu tine
Partea proastă pentru USR e însă alta: nu are șanse prea mari de a depăși PNL prea curând, indiferent cât de tare fac opoziție. Sunt șanse mari să crească în prezența la nivel de Parlament, dar rămân un partid slab reprezentat la nivel local ceea ce îi va ține la un maxim de 15% (după mine) în Parlament. Ieșirea PSD de la guvernare la următoarele alegeri va duce la o fragmentare puternică a Parlamentului în care PNL va avea nevoie de USR pentru a constitui o majoritate. Cele două partide, indiferent cât de tare și-ar dori sunt sortite să rămână împreună o perioadă. Singura necunoscută aici e cât ar mușca viitorul partid al lui Cioloș din voturile USR și PNL astfel încât să avem o alianță PNL-USR-RO+.
Cert e că USR și PNL, în ciuda certurilor de acum vor fi obligate să colaboreze (presupunând că PNL nu face iar un blat cu PSD).
Asta complică jocurile pentru USR pentru că nu își permite să îl atace pe Iohannis prea puternic, altfel riscă să se trezească cu un președinte ostil. Poate să lovească în PNL, dar dacă nu reușește să își impună o prezența locală va fi inutil, nu cred că pot crește peste 15%. Nici PNL nu poate lovi prea puternic și vizibil în PNL, dar fix de asta mișcarea cu Codul Administrativ e bună pentru ei: e suficient de complicată încât să fie greu de explicat oamenilor. Cu toate astea riscă să facă o viitoare cooperare cu USR mai dificilă decât trebuie și să se trezească în situația de a nu putea constitui o majoritate stabilă în Parlament. Mai mult, riscă să piardă voturi în Parlament în fața USR și RO+.
Relația dintre USR și PNL e complicată așadar pentru că ambele partide vor să se consolideze, dar fac asta în defavoarea celuilalt, cu PNL ajutând indirect și PSD-ul.
Pe măsură ce ne apropiem de alegeri atacurile vor deveni și mai puternice iar ruptura dintre cele două mai evidentă. Să sperăm că din bătălia asta nu va pierde România.