Să se revizuiască cota unică primesc, dar să se schimbe pe ici pe colo

image_pdfimage_print

PSD negociază chestii cu PNL și ocazional cineva mai dă pe surse fumigene ca să nu se plictisească lumea. Una din cele discutate săptămâna trecută a fost renunțarea la cota unică de impozitare.

Și când PSD discută cu PNL atunci USR încearcă să facă opoziție. De exemplu așa:


Puteți citi întreaga postare pe Facebook. Sunt mai multe lucruri în neregulă cu postarea asta, începând de la faptul că această cotă unică nu a favorizat creșterea clasei de mijloc, nici nu a adus mare lucru la lumină în materie de locuri de muncă și nici nu a avut un impact semnificativ asupra PIB-ului. Și ca om care a lucrat în taxe în România vă pot spune că o cotă unică sau o cotă progresivă nu schimbă mare lucru în materie de costuri de prelucrare / procesare a declarațiilor.

Trecem peste asta însă că e irelevant, în România poți spune orice în materie de economie dacă ești om politic și nimeni nu se ia de tine. Altceva vream să zic:

Cum se împacă oare declarația dl. Ghinea cu ideea colegului de partid Claudiu Năsui care vrea zero taxe pe salariul minim de la 1 ianuarie 2022.

Și nu, nu a renunțat la idee, pe 5 noiembrie Claudiu Năsui zicea asta:

 

În aceeași zi mai are încă o postare pe fix aceeași temă. Între 5 noiembrie și 11 noiembrie sunt 6 zile diferență. În 6 zile USR a ajuns la concluzia că nu e ok impozitarea progresivă și e ok cota unică? Zic asta pentru că avem un fost ministru USR care vrea zero taxe pe salariu minim, creând o cotă progresivă de impozitare.

Dar în același timp avem și un alt fost ministru USR care zice că de fapt cota unică trebuie păstrată pentru că e cea mai mișto invenție de la pâinea prăjită încoace. E adevărat că niciunul din cei doi nu se pricepe la taxe, dar am stabilit deja că dacă ești om politic în România e irelevant dacă te pricepi sau nu la economie, nimeni nu îți zice nimic.

Așadard cota unică pentru USR e un fel de pisica lui Schroedinger, e vie și moartă în același timp, e vitală pentru Cristian Ghinea, dar trebuie renunțat la ea conform lui Năsui. Și nimeni nu vede disonanța cognitivă aici sau o problemă cu faptul că ambele idei există în același timp.

Nici cu PSD nu îmi e rușine

Te-ai fi gândit că PSD, în calitate de susținător al ideei de impozitare progresivă, va face o treabă mai bună în a explica ce e impozitarea progresivă și de ce e nevoie de ea. Cum vi se pare însă declarația asta?

Cine deține vile impresionante cu piscină, cine își permite să aibă iaht și schimbă an de an limuzinele de lux nu va suferi prea tare din pricina creșterii cu câteva procente a impozitului. (sursă)

Eu știu că el încerca să spună că nu se va resimți așa tare o creștere a impozitării adusă de cota progresivă, dar nu cred că a ieșit prea bine declarația asta. De ce? Pentru că oamenii cu limuzine de lux, iaht și vilă cu piscină nu fac bani din salariu. O cotă unică de impozitare sau un impozit progresiv la nivel de venituri din salarii nu îi va afecta deloc pe cei cu limuzine, iaht și piscină.

Ca să îi afecteze ar trebui ca ANAF să facă niște vizite la unele firme autohtone și la patronii lor.

Sau ar trebui să crească cota de impozitare pe venitul din dividende care momentan e la 5%. Aha, e 5%, nu 10% ca impozitul pe venit plătit de salariați sau 16% impozitul pe profit plătit de firme. Deci cota unică în România de fapt nu prea a fost niciodată unică pentru că avem procente diferite la venituri diferite.

Altă întrebare apropo de vile, iahturi și piscine, cine plătește impozit (de care vreți voi) în cazul ăsta?

În august 2018, la vârsta de 11 luni, băiatul edilului Mihai Chirica a cumpărat o casă și un teren în zona centrală a orașului, pentru 250.000 de euro. (sursă)

E vorba de primarul Iașului al cărui copil a cumpărat deja casă și teren. Deci cine plătește? Copilul?

Nimeni?

De fapt, știți care e problema? Oamenii politici ai PSD nu au înțeles concret ce vor nici ei. Sorin Grindeanu de exemplu a zis chestia următoare:

El a mai susținut că în România trebuie să se revină “la impozitarea marilor averi” (sursă)

Impozitarea luxului și a marilor averii nu e impozitare progresivă, e taxă pe active. Mesajele PSD-ului sunt confuze pentru că ei spun că vor impozitare progresivă, dar aduc argumente pentru o taxă pe activele de lux. Ori astea sunt două chestii diferite oameni buni!

O cotă progresivă de impozitare pe venituri din salarii nu va afecta sub nicio formă oamenii cu iahturi și piscine. O taxă pe marile averi nu va afecta cota de impozitare a salariilor. Până la urmă ce vrea concret PSD în materie de impozitare? Cotă progresivă? Taxă pe averi? Amândouă?

Apropo, oamenii cu iahturi și piscine plătesc deja impozite locale pe chestiile astea. Se poate crește impozitul pe vilă cu piscină și pe iahturi oricând fără a avea discuția asta la nivel de națiune pentru că astea sunt taxe colectate de autoritățile locale. Tot pentru că deja există impozite pe chestiile astea PSD nu va putea introduce un nou impozit doar pe vile și piscine cum par să insinueze. Dacă va face totuși asta se va ajunge la dublă impozitare, chestie care nu e permisă de legislația fiscală și mai mult ca sigur măsura va pica la tribunal.

Vom avea impozitare progresivă?

Personal nu cred că se vrea introducerea unei cote progresive de impozitare iar discuțiile de acum sunt un fel de: ”noi am vrut, dar s-a opus X sau Y”. Momentan nu există un motiv care să justifice o schimbare atât de importantă din punct de vedere politic. Va fi nevoie de un șoc economic puternic care să justifice cheltuirea de capital politic pe problema asta. Posibil ca România să ajungă acolo la un moment dat, dar momentan situația economică a României nu e percepută ca fiind atât de gravă (e nasoală, dar politicienii nu par să o perceapă încă în felul ăsta).

De asemenea cota unică de impozitare nu înseamnă doar impozitarea salariilor ci și a companiilor.

Majoritatea discuțiilor se rezumă la faptul că vor crește impozitele românilor însă nimeni nu vorbește despre impozitarea companiilor. Și ar cam fi nevoie de așa ceva, dacă nu la nivel de economie măcar sectorial.

Spre exemplu principalele măsuri economice discutate de PSD și PNL se învârt în jurul acordării de către bănci a unor credite bancare garantate de stat. Care credite vor trece prin bănci comerciale la fel cum au făcut majoritatea măsurilor economice luate de Guvernul PNL în perioada pandemiei. Băncile românești au făcut profituri record în perioada pandemiei fix datorită guvernului român. Știți cât impozit au plătit ele? 16% pentru a acorda credite cu risc aproape zero. Și vor continua să facă bani frumoși cu costuri și riscuri minime dacă măsurile Guvernului PSD / PNL vor trece tot prin bănci în continuare. Și vor plăti doar 16% impozit.

Dacă ar ieși cineva și ar pune problema în felul ăsta credeți că s-ar găsi sprijin popular pentru impozitarea progresivă?

Când vine vorba de eliminarea cotei unice de impozitare clasa politică românească operează pe sistem Caragiale:

“„Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale”


Spune și altora

2 Comments

  1. Romania este in momentul in care nu i-ar strica o dezbatere privitoare la fiscalitate si tot ce inseamna impozitare si taxare. Problema majora o reprezinta insa perceptia statului in societate si ce inseamna acesta. Practic nimeni nu vrea sa aibe o dezbatere in acest sens deoarece nu-i asa platim prea multe taxe, munca este prea mult impozitata, iar numarul specialilor este in continua crestere.
    Revenind la ideea de impozitare progresiva o voi spune cu mana pe inima ca-n Romania acest lucru nu se poate implementa fara niste efecte colaterale nasoale. Odata Romania nu este Suedia tara in care cea mai de incredere/iubita institutie este ANAF-ul lor, doi foarte putini romani inteleg faptul ca impozitele si taxele sunt printre cele mai reduse la nivel de UE si ca ne place sau nu exista o cauzalitate stransa intre serviciile publice oferite si fiscalitatea in tara. Daca s-ar aplica aceasta idee(nu ca nu s-ar intampla deja), estimez ca numarul platilor la gri vor creste cu peste jumatate, cei mai avuti se vor optimiza si mai mult fiscal, iar multi vor pleca de-a binelea de aici. Si toate astea se vor intampla deoarece increderea in stat si tot ce inseamna este la cote minime, iar oamenii vad batjocura cand vine vorba de cheltuirea banului public. In fond de ce sa te mai agiti sa sustii un sistem bolnav cand poti sa nu o mai faci.
    Opinia mea este ca foarte probabil impozitul pe venit va creste undeva la 16%, specialii din IT vor plati impozit pe venit si lumea va fi fericita ca am scapat de nenoriciri.
    P.S.
    Orice idee de impozitare progresiva va fi exclusiv pentru persoanele fizice, asta pentru ca impozitarea lor se face la sursa si nu se pot optimiza fiscal.

    1. De acord. De aia am zis ca doar o situatie economica foarte nasoala ar justifica cheltuirea de capital politic pe tema asta. In 2009 au crescut TVAul, taxa platita de populatie si au taiat salariile bugetarilor, adica tot populatie. Nu s-au atins de cota de impozit pe profit desi au fost niste masuri pe acolo, dar mai pe neve.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d