Reprimirea Rusiei în Consiliul Europei și votul Moldovei

image_pdfimage_print

De cele mai multe ori geopolitica e o chestie complicată: azi se întâmplă ceva care ar putea avea consecințe peste 3 ani. Alteori însă consecințele unui act sau unei înțelegeri se văd imediat. Un astfel de exemplu rar s-a petrecut recent, când s-a votat reprimirea Rusiei în PACE.

Ce e PACE?

PACE vine de la Parliamentary Assembly of the Council of Europe. Consiliul European e un organism care nu e afiliat Uniunii Europene și care reprezintă un fel de forum de discuții pentru țările europene. PACE e o formulă extinsă dacă vreți, cu un fel de Adunare Parlamentară în care reprezentanții țărilor membre supun la vot anumite propuneri.

Rusia și PACE

Rusia a fost suspendată din PACE odată cu anexarea Crimeei și începutul războiului din Estul Ucrainei. Aceasta a fost doar una dintre măsurile luate împotriva Rusiei. Puteți crede că astfel de măsuri sunt doar simbolice și nu afectează pe ruși prea tare. Dar lipsa Rusiei din acest Consiliu cântărește destul de greu în ceea ce privește prestigiul internațional al acestei țări.
Practic Europa a spus: nu ne interesează să vorbim cu voi și li s-a întors spatele.
Ei bine, recent s-a votat pentru eliminarea suspendării Rusiei. Iată cum a arătat votul (via Daniel Szeligowski):

Tot Vestul Europei a votat pentru reprimirea Rusiei. Țările baltice, Polonia, Ucraina, Suedia și Georgia au votat în bloc împotriva primirii Rusiei înapoi. România, Finlanda și Danemarca au votat jumătate pentru, jumătate împotriva.
Scorul final a fost 118 pentru, 62 împotriva, iar Rusia va fi reprimită. Ucraina a anunțat că se retrage din PACE în semn de protest.

Schimbarea de atitudine a Moldovei

Spuneam că geopolitica uneori se vede rapid și cu ochiul liber. Despre ce e vorba concret? Despre Moldova!
Țara a votat pentru reprimirea Rusiei în PACE. Asta după ce Plahotniuc a fost scos din schemă iar Maia Sandu și Igor Dodon conduc țara. Moldova era anti-rusă de ceva timp, dar acum iată că virează puternic pentru susținerea Rusiei.
Se vede clar schimbarea de atitudine a Moldovei față de Rusia. Nu trebuie să fii vreun expert în geopolitică ca să observi asta! Mai sunt și alte chestii care s-au petrecut în Moldova de atunci, cum ar fi de exemplu asta (via Cristi Hrituc):

Deputatul Iurie Boloboceanu, care fusese condamnat în prima instanță la 14 ani de închisoare pentru trădare de patrie, a fost eliberat de Curtea de Apel. Boloboceanu fusese surprins în flagrant când transmitea informații către un agent GRU, care avea statut diplomatic în Republica Moldova.

Au eliberat pe cineva prins în flagrant în timp ce dădea informații Rusiei. Nu că se bănuia că ar face asta, omul a fost prins in flagrant în timp ce o făcea!

Influencerii români și Moldova

De remarcat însă și altceva: În România dreapta și în special influencerii din apropierea USR PLUS au susținut puternic orice propunere anti-Plahotniuc. Au fost unii oameni care au atras atenția că prin primirea lui Dodon la guvernare se deschide larg ușa pentru Rusia în Republica Moldova. Dar direcția influencerilor a fost monocromă: jos Plahotniuc, sus Maia Sandu. Evident că nimic despre Igor Dodon.
Bun, acum întrebarea mea e: unde sunt influencerii ăia acum? Câți dintre ei scriu despre reprimirea Rusiei în PACE? Câți dintre ei scriu despre votul pro-Rusia al Moldovei? Câți dintre ei scriu despre votul pro-Rusia al Germaniei?
Sau poate credeau că tot ce fac țările vestice e curat și frumos? Nu știau de pactul dintre Germania și Rusia? Iată consecințele geopoliticii la nivel înalt: Rusia revine încet, dar sigur înapoi în Europa, cu tot cu Crimeea.

Spune și altora

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *