Recenzie: The Rise and Fall of Adam and Eve – Stephen Greenblat

And when the woman saw that the tree was good for food, and that it was pleasant to the eyes, and a tree to be desired to make one wise, she took of the fruit thereof, and did eat, and gave also unto her husband with her; and he did eat

Probabil nici o altă poveste nu a avut un impact atât de mare asupra umanității cum l-a avut povestea primilor doi oameni: Adam și Eva. Deși are doar în jur de 1 pagină și jumătate în Biblia reprezintă punctul central al religiei creștine și a devenit, în timp, sursă a numeroase interpretări filozofice asupra relației dintre om și divinitate. Cu toate astea sunt foarte multe detalii legate de această povestea care nu se regăsesc în povestea biblică și reprezintă mai de grabă interpretări ale unor filozofi, artiști sau scriitori. The Rise and Fall of Adam and Eve a lui Stephen Greenblat te va purta prin istoria fascinantă a acestei povești biblice și îți va face cunoştinţă cu oamenii care au transformat-o în ceea ce știm azi. Am oferit cartea asta cadou (La mulți ani încă odată Leti dacă citești) și poate că persoana care a primit cadoul va dori să nu citească mai departe.

Ce am citit eu

Versiunea citită de mine este cartonată, în limba engleză, tipărită în 2017. Am cumpărat cartea de la Waterstones din Marea Britanie și am plătit 25 de lire (început de 2018). Cartea se găsește însă și pe Elefant, la Cărturești și pe Bookdepository la un preț care se învârte aproape de 100 RON. Așa arată cartea:

Poza de pe copertă e ”Adam și Eva”, opera lui Albrecht Durer. Tabloul e discutat de autor în carte. Ilustrația din interiorul copertei este ”Grădina Edenului și Căderea” de Jan Bruegel și P. P. Rubens. Despre ce e cartea? Acum să trecem la ce ne interesează de fapt: ce anume din povestea asta a lui Adam și Eva e atât de interesant încât merită discutat pe parcursul a 300 de pagini, la care se mai adaugă încă aproximativ 100 de anexe și adnotări. Cuprinsul e următorul pentru cei curioși: Cuprinsul nu spune multe, dar veți înțelege titlurile capitolelor pe măsură ce citiți cartea. Haideți să trecem la chestiile interesante. Mai întâi trebuie să recunosc că am fost luat prin surprindere când am aflat că nicăieri în povestea biblică nu sunt folosite cuvintele ”măr”, ”păcat”, ”Diavol” sau ”izgonire”. Altfel spus:

• Fructul ispitei din poveste e posibil să nu fi fost un măr
• Povestea biblică nu spune că Dumnezeu le-ar fi zis celor doi că a mânca ”fructul interzis” e un păcat
• Povestea nu spune că șarpele care ar fi ispitit-o pe Eva era Diavolul
• ”Izgonirea din rai” e o chestie de perspectivă de fapt.

Cu toții am învățat de la Biserică, ora de religie, de la părinți, bunici sau de la televizor că dacă Eva nu ar fi mâncat mărul nu ar fi căzut în păcat iar noi am fi continuat să trăim fericiți în grădina raiului. Și cu toate astea cele 4 cuvinte de mai sus nu sunt menționate nicăieri în povestea biblică. De unde au apărut atunci?

Lângă râul Babilonului

By the rivers of Babylon, there we sat down, yea, we wept, when we remembered Zion… They carried us away in captivity requiring of us a song… Now how shall we sing the LORD‘s song in a strange land?

Nu sunt versuri din melodia celor de la Boney M ci versuri dintr-un cântec evreiesc despre exilul lor în Babilon. Acea perioadă neagră din istoria poporului evreu a dus însă la apariția mitului genezei și a poveștii lui Adam și Eva. Prin urmare, prima parte a cărții explică în ce fel miturile religioase babiloniene au dus la cristalizarea poveștii biblice a Genezei. Sunt foarte multe elemente preluate din Epopeea lui Ghilgameș de exemplu care apar în povestea lui Adam și Eva. În același timp însă multe elemente din acest sistem de mituri religioase au fost repluate de evrei și scrise în antiteză. La baza poveștii lui Adam și Eva stă de exemplu povestea lui Enkidu și mortalitatea sa (datorată unei femei) e preluată de evrei în mitul Genezei. La fel ca în povestea babiloniană, povestea din Biblie nu folosește ideea de păcat pentru a descrie trecerea omului la condiția sa de muritor. O altă chestie care mi s-a părut stranie e cât de apropiată e Epopeea lui Ghilgameș de teoria evoluționistă.

Cum ne-a transformat Sfântul Augustin pe toți în păcătoși

Sfântul Augustin e motivul pentru care cu toții suntem păcătoși. Nu e vorba de fructe interzise, Eva, șerpi sau alte chestii, doar Sfântul Augustin. Dacă ați fost atenți la orele de religie ați auzit cu siguranță de el, dacă nu vă spun eu mai multe. Sfântul Augustin a fost un tip care s-a născut în Hippo, un oraș din nordul Africii aflat sub stăpânire romană în acea perioadă. Tipul a avut o mamă cam strictă și când a fost trimis la școală la Roma și-a făcut de cap, inclusiv cu alți tipi. Pe lângă asta vreo 10 ani de zile a fost maniheist. Tot în perioada asta a stat cu o femeie, care i-a făcut și un copil. Ei bine, acea mamă strictă a decis că nu e ok ca al ei copil să trăiască în păcat așa că a venit după el și i-a ales nevastă. Concubina și mama copilului său a fost trimisă departe de el. Dar viitoarea mireasă era prea mică de vârstă așa că Augustin ar fi trebuit să aștepte vreo 2 ani. Dar 2 ani pe sec era prea mult așa că și-a luat altă concubină în perioada asta. Vă vine să credeți că tipul de mai sus e considerat sfânt de biserica ortodoxă? Nu doar că e sfânt, dar el a decis că toată lumea e păcătoasă pentru că așa ne naștem. Oare cumva asta e fix ce ar spune cineva care și-a făcut de cap, dar nu vrea să fie judecat de alții? Oare nu ar spune că nu e vina lui și că natura umană l-a făcut să facă toate treburile astea? Și știți cine e de vină pentru păcatul cu care ne naștem? Conform lui Augustin e Eva, adică femeia. Tipul care și-a făcut de cap zice că femeile sunt de vină că a păcătuit. Băieții de la LA s-au inspirat din scrierile lui când și-au lansat melodia pentru care vor rămâne pentru totdeauna în istoria pop a României. În fine, e fascinantă partea asta a cărții prin cât de mult a fost influențată interpretarea poveștii biblice de defectele personaleale acestui Augustin din Hippo. La fel de interesant e cât de mult s-a luptat ca interpretarea sa (lua ad literam tot ce scria în Biblie) să fie cea răspândită de Biserică, nu cea a unui alt tip, care era mai blândă și avea mai mult sens (care spunea că poveștile din Bible sunt metafore și nu ar trebui luate ad literam).

Imaginea lui Adam și a Evei

Adam și Eva au fost înfățișați în mii de diferite ipostaze, dar poate niciuna nu e mai reprezentativă decât cea a lui Albrech Durer. Imaginea apare și pe coperta cărții și prezintă, evident, scena când Eva culege mărul din copac. La început nu am înțeles ce caută în cartea asta o poveste despre una din miile de opere de genul acesta. Dar povestea din spatele gravurii e într-adevăr fascinantă. Astfel de opere de artă nu apar din senin și nu sunt ceva ce poate fi făcut în câteva zile. Durer a fost unul dintre cei mai mari artiști ai Renașterii, devenind celebru de când avea puțin peste 20 de ani. Și ca orice mare artist și-a dorit o capodoperă pe măsura talentului său. Așa că a ajuns la concluzia că va trebui să înfățișeze nici mai mai mult, nici mai puțin decât perfecțiunea. Iar definiția perfecțiunii umane în acea perioadă era dată de trupul lui Adam și al Evei înainte de izgonirea din Rai, nefiind atinse de păcat. Dar cum arată trupul perfect, s-a întrebat Durer? Povestea căutării trupului perfect e fascinantă, fiind țesută alături de detalii din viața lui Durer. Care e sensul poveștii sale în carte? Ei bine, Durer a vrut să aducă un omagiu povestirii biblice și i-a transformat pe Adam și Eva în…oameni. Cei doi au coborât din mitologie în realitate prin faptul că au fost înfățișați atât de uman. Adam și Eva erau personaje biblice înainte de Durer. Datorită gravurilor sale care s-au răspândit prin toată Europa au devenit umani. Ca o paranteză: mie povestea asta mi-a deschis ochii în ceea ce îl privește pe Albrecht Durer, un om la fel de fascinant ca și Da Vinci, dar mai puțin cunoscut. Luați ca exemplu puțin cunoscuta (la noi în România) gravura a sa numită ”Melancholia 1”. E plin de mistere și referințe matematice și (posibil) religioase sau oculte. Un articol din ”The Guardian” explică o parte din misterele legate de un polihedron care apare în această gravură. Un alt articol vorbește despre pătratul perfect din aceeași operă.

Paradisul Pierdut

”Paradise Lost” e numele unui poem scris de John Milton, foarte puțin cunoscut în România. La fel ca și Durer, Milton și-a dorit o capodoperă care să îi încununeze cariera. Milton a fost însă mai de grabă un om politic și mai puțin un scriitor. Viața sa a fost una complicată însă, marcată de evenimente dramatice, precum războiul civil englezesc. Milton a fost implicat direct în acest război fiind unul dintre criticii monarhiei britanice. Restabilirea monarhiei, după o victoriei a parlamentului care nu a ținut mult, aproape l-a ruinat însă. Nici în viața personală nu a dus-o mai bine, proaspăta sa soție părăsindu-l după câteva zile de locuit împreună. Toate aceste experiențe au avut o puternică influență asupra poemului ”Paradise Lost” unul din cele mai importante din literatura engleză. Ce e fascinant în povestea lui e că poemul a fost compus în ultima parte a vieții sale, atunci când monarhia fusese restabilită iar el era sărac și orb. Poemul nu a fost scris de el ci mai degrabă dictat. În fiecare dimineață, la prima oră unul din asistenții săi trebuia să vină la el pentru a i se dicta o parte din poem. La fel ca gravura lui Durer, ”Paradise Lost” umanizează pe Adam și Eva, pe Diavol și pe îngeri (care mănâncă și fac sex în poemul acesta, apropo).

Pentru cine e cartea?

Cartea e pentru oricine e pasionat de istorie, religie sau istoria religiilor. Nu trebuie să fi creștin practicant ca să citești cartea asta. Ba aș spune că persoanele cu puternice convingeri religioase îi vor da foc după doar câteva pagini.

Cine e autorul?

Stephen Greenblatt e un american școlit la Yale, profesor de istorie literară care în prezent predă la Harvard. A devenit celebru cu cartea numită ”The Swerve, how the world became modern” (am adăugat-o și eu pe lista mea de citit).

Ce spun alți critici?

The Guardian spune despre carte:

”This thrilling work charts the slow process, from Augustine to Milton to Darwin, by which the Genesis story became no longer tenable”

New York Times e ceva mai critic cu cartea pe care o atacă pentru chestiile pe care nu le-ar avea. ”Fair enough” am zis, doar că cititind mai departe recenzia aflu că autorul recenziei a scris despre chestiile ”lipsă” în propria ei carte. Despre care aflăm în această recenzie evident. Mda…profi tare New York Times ăștia. New Statesman spune:

Stephen Greenblatt’s book is a pellucid and absorbing account of the Biblical tale’s great significance.

Am să fiu cât de se poate de sincer și am să spun că e cea mai interesantă carte citită de mine în 2018. Nu e o carte pe gustul tuturor, dar pentru mine a fost o lecție interesantă de religie, istorie și filozofie. Rar se întâmplă să dau peste o carte care să îmi spună atât de multe lucruri noi așa că nu pot decât să o recomand cu căldură. Nota din partea mea e 10/10.