Recenzie: Răzbunarea geografiei de Robert D. Kaplan

Cel mai bun loc pentru a înțelege prezentul și a-ți pune întrebări despre viitor este pe pământ,

călătorind cât mai încet cu putință.

Robert Kaplan pare să și trăiască și să scrie pe baza acestui moto cu care își începe cartea ”Răzbunarea geografiei”. Cititorii mai vechi ai blogului știu că am mai făcut o recenzie a unei cărți a lui Kaplan, ”Butoiul cu pulbere al Asiei”, o carte excelentă despre situația foarte complicată din Asia de Sud-Est, o zonă ce riscă să devină teribil de instabilă în anii care vor veni.

Răzbunarea geografiei e o carte scrisă într-un stil similar și, drept să vă spun, am cumpărat Butoiul cu pulbere al Asiei după ce am citit Răzbunarea geografiei, nu invers. Dar nu am apucat niciodată să fac o recenzie cum se vine cărții.

Despre ce e cartea?

Cartea arată în felul următor (ediția mea mai veche – detalii mai jos):

Aveți cuprinsul mai sus, dar probabil că nu e suficient încât să vă prindeți de mare lucru. Foarte pe scurt cartea are ca principală temă felul în care geografia (relieful, râurile, mările, resursele naturale etc.) se află la baza sau modifică fundamental geopolitica unei țări sau regiuni.  În principiu cartea are 2 părți:

1. Un fel de teorie, dar nu foarte academică.
2. Geopolitica principalelor regiuni ale globului.

Când spun că există și o parte de teorie nu ar trebui să vă speriați, nu e teorie ca la școală cu discursuri sforăitoare. Dimpotrivă limbajul rămâne accesibil chiar și aici iar explicațiile sunt foarte bune și ușor de înțeles.

Eu personal nu am făcut la facultate nimic similar geopoliticii, dar sunt specializări care au astfel de cursuri (la ASE se predă așa ceva la facultatea de Relații Economice Internaționale). Așa că o astfel de introducere în teoria geopoliticii pentru mine a fost excelentă.

Cu ocazia asta veți putea înțelege concepte fundamentale care au stabilit direcția în care a mers istoria umanității. Rimland și hinterland sunt două astfel de exemple.

Câteva chestii interesante din cartea

Chestia cea mai importantă din partea asta este să înțelegeți cum statele cu o prezență teritorială masivă (ex: Rusia, China) sunt eminamente țări care privesc spre interior, în ciuda faptului că au acces extins la mări. Geopolitica lor este dictată de întinderea teritoriului propriu, motiv pentru care există o foamete uriașă în ele pentru extindere pe uscat. De ce?

Pentru că istoric aceste state au fost invadate de inamici veniți de pe uscat (ex: mongolii, tătarii, francezii, nemții pentru Rusia). Pentru ele cu cât reușesc să pună mai mult spațiu între ele și inamic cu atât au mai mult timp să respingă un atac. Ca o paranteză, de asta face Moscova atât de urât cu Ucraina. Dacă vă uitați pe hartă nu aveți cum să nu remarcați cât de aproape sunt armatele NATO de Moscova (din țările baltice, din România etc.).

Cât despre China, ea a fost constant invadată de mongoli și alte populații din Asia Centrală. Foametea de teritoriu a Chinei se datorează temerii că va fi invadată pe uscat, nu pe mare. Podișul Tibet e, spre exemplu, crucial pentru securitatea Chinei pentru că, dacă ar ieși de sub control chinez ar putea fi folosit de o putere ostilă pentru a lansa un atac asupra principalelor zone agricole și areale locuite ale acestei țări. Podișul Tibet fiind foarte înalt este și principala sursă de apă a Chinei și Asiei Centrale. Poziția sa strategică e dublată așadar de posibilitatea de a controla fluxul de apă atât al Chinei cât și al vecinilor.

Ultimul lucru pe care îl vrea China e să aibă o putere ostilă construind baraje în Tibet și mutând albia râurilor sau scăzând debitul de apă.

La polul opus se află țările care și-au construit istoria în jurul mării. Vă puteți gândi la Marea Britanie, Statele Unite, Portugalia sau Spania. Aceste țări au dominat mările iar geopolitica lor a fost întotdeauna cea a comerțului și mărilor.

Aceste țări sunt întotdeauna situate la periferia maselor continentale și au o strategie geopolitică foarte diferită de cea a puterilor continentale. Pentru ele esențial este controlul rutelor oceanice și a punctelor cheie (ex: strâmtori precum Bosfor, Malacca, Bab el Mandeb etc.) de pe aceste rute. De ce? Pentru că, la fel ca în cazul Rusiei sau Chinei, pierderea accesului la astfel de locuri reprezintă o amenințare existențială pentru ele.

Țările continentale și țările maritime au economii diferite, mentalități diferite și strategii geopolitice diferite.

Partea bună e că, trecând prin teorie și un pic de istorie a geopoliticii aveți ocazia de a înțelege mai bine și anumite evenimente istorice. Spre exemplu Imperiul Habsburgic nu e foarte discutat în România deși a fost mult timp cea mai redutabilă forță politică și militară din Europa Centrală.

Când vine vorba de partea a doua a cărții, lucrurile sunt mult mai interesante pentru cei care vor ceva practic. Kaplan ia marile regiuni ale planetei și discută felul în care geografia lor (relief, râuri, mări etc.) le face să facă anumite lucruri din punct de vedere geopolitic.

Un exemplu foarte bun este zona Orientului Mijlociu, acolo unde, în ciuda propagandei venite din toate direcțiile, au loc niște reașezări politice și geopolitice în linie cu ce spune teoria că ar trebui să se întâmple.

Marii actori de pe harta de mai jos se văd cu ochiul liber:

• Turcia dinspre nord
• Iranul dinspre Est

Acestea sunt puterile tradiționale ale zonei nu de ieri de azi ci de milenii! Cele două țări (actual, dar foste imperii) s-au bătut pentru zona asta din cele mai vechi timpuri.

Înainte să fie Turcia vs. Iran, duelul era între Imperiul Otoman și Imperiul Afsharid/Imperiul Safavid. Înainte de asta a fost Imperiul Bizantin vs. Imperiul Sasanid. Înainte de asta a fost Imperiul Roman vs. perși și așa mai departe.

Atât Turcia cât și Iranul domină zone înalte care le oferă protecția in fața invaziilor. În schimb zona dintre ele (Siria, Iordan, Irak) e o zonă cu altitudine scăzută și puține obstale naturale în calea unei invazii.

Câmpurile de petrol și terenul agricol foarte fertil din Irak sunt un mare bonus pentru oricare dintre cele două mari puteri, ambele având populații numeroase, dar suprafață arabilă redusă comparativ cu necesarul.

În istoria recentă Iranul a intrat în conflict și cu Arabia Saudită și Israel (prin proxiuri), dar ambele conflicte sunt recente (la scară istorică) și pare improbabil că ar putea continua în lipsa suportului oferit de SUA celor două țări. De altfel, despre geopolitica din conflictul dintre SUA și Iran pentru controlul zonei am scris și eu. E un caz tipic de putere maritimă care intră în conflict cu o putere continentală (vezi mai sus).

Despre zona Orientului și frământările politice recente puteți citi mai multe în cartea Em`mey Sky, In a time of Monsters.

În afară de zonele de mai sus, cartea intră în detalii și în ceea ce privește alte regiuni, între care merită amintite:

• India – o țară uriașă, dar relativ timidă pe scena internațională
• fostul Imperiu Otoman, inclusiv Balcanii
• Mexic și SUA

Cam toate regiunile majore ale planetei sunt discutate, dar celor de mai sus li se acordă mai multă atenție.

Cine e Robert Kaplan?

Robert Kaplan e un american specializat în politică internațională și securitate. A fost înrolat în armata israeliană, după care a călătorit prin lume o perioadă. A fost consultant pentru US Army’s Special Forces, United States Marines, respectiv United States Air Forces. Aparent a ținut (nu participat) cursuri la FBI, National Security Agency, Pentagon’s Joint Chiefs of Staff, și CIA.

Are de asemenea o carte foarte interesantă despre România, scrisă după ce a vizitat țara noastră de mai multe ori.

Puteți afla mai multe despre el de pe pagina de Wikipedia, ori dacă vreți să vedeți ce altceva a mai scris de pe pagina lui de net.

Pentru cine e cartea?

Cartea se adresează atât publicului care e la începutul drumului în ale geopoliticii, dar și celor care au deja ceva cunoștiințe, dar care vor să înțeleagă mai bine felul în care geografia stă la baza sau schimbă geopolitica unei țări.

Ce mi-a plăcut la Răzbunarea Geografiei

Limbajul e pe înțelesul tuturor cam prin toată cartea. Dacă apar termeni care nu sunt familiari celor neinițiați, sunt explicați imediat. Nu se pleacă de la prezumția că cititorul e tobă de carte în ale geopoliticii.

De asemenea cartea are hărți, chiar dacă versiunea mea era necartonată. Nu am înțeles niciodată cărțile de geopolitică fără hărți.

Kaplan e un bun povestitor și țese într-un mod coerent o poveste care leagă toate acele concepte și regiuni de pe glob într-o narațiune care nu plictisește, dar nici nu bate câmpii.

Apropo de asta, am citit Răzbunarea Geografiei în 2015. De atunci am mai cumpărat o altă carte cu o temă similară, foarte populară în Marea Britanie (Prisoners of Geography, de Tim Marshall) și pot să vă spun că între cele două a lui Kaplan e net superioară.

Ce nu mi-a plăcut la Răzbunarea Geografiei

Nu am neapărat ce să reproșez cărții, dar s-ar putea ca unii cititori să aibă o problemă cu a trece de prima parte a cărții (”Vizionarii”), care e o introducere în teoria geopolitică și conceptele care stau la baza ei. E prezentată și o mini-istorie a acestor teorii și cum au influențat ele gândirea politică și evenimentele epocii. E o parte foarte interesantă a cărții dacă vă pasionează subiectul geopolitică și vreți să puneți bazele teoriei. Dar e genul de chestie care nu place tuturor și pentru mulți ar putea părea un pic ”ca la facultate”.

Dar înțeleg de ce a făcut asta: așa cum spuneam mai sus sunt niște concepte (ex: ”rimland”, ”hinterland”) foarte importante acolo care vă vor ajuta nu doar când citiți cartea asta, dar și în general pentru a înțelege mai bine situația geopolitică dintr-o anumită regiune.

De unde pot lua cartea?

Variantă pe care am citit-o e o versiune necartonată de la Editura Litera, scoasă în 2015, în limba română. Vream de mult să îi fac recenzie, dar nu am apucat.
În România am văzut cartea online la Elefant și Libris, dar și de la Editura Litera, cei care au și publicat cartea. Dacă nu sunteți în România puteți comanda cartea de la Book Depository (cartonată sau necartonată) (restul lumii) în engleză.

Verdictul

Din partea mea ”Răzbunarea Geografiei” de Robert Kaplan primește un 10/10. O recomand celor care vor să se apuce mai serios de geopolitică. Când vine vorba de literatura de popularizare, mai bine de atât, nu am văzut pe tema asta.

P.S: Pe tema ”geopolitica și hărție” Kaplan a avut un discurs interesant la Central European University (universitatea fondată de Soroș și dată afară de Orban din Ungaria, cu sediul în Viena momentan):