Șeful la cazan 
“Good. Proud. I am scary space monster. You are leaky space blob.”
He points to the breeder tanks. “Check tanks!”
Îmi ia cam o oră să ajung la birou și o oră înapoi așa că mai mereu am o carte la mine. Am luat Project Hail Mary cu mine pentru că mi-a plăcut cealaltă carte a lui Andy Weir, Marțianul și am auzit lumea spunând că asta e chiar mai bună.
Subiectul cărții e unul destul de original (ceea ce nu vezi des în SF-uri de azi): Soarele începe să trimită mai puțină lumină și energie către Pământ iar fenomenul se intensifică astfel că în câteva decenii Pământul ar putea îngheța complet.
Fenomenul nu este unul natural ci este cauzat de…extratereștri. Și nu sunt omuleți verzi în nave spațiale ci niște creaturi unicelulare care trăiesc în spațiu și se hrănesc cu energia soarelui nostru. Umanitatea are câteva decenii la dispoziție pentru a găsi o soluție la problema, înainte ca planeta să înghețe din cauza scăderii cantității de energie emise de soare. Nu doar soarele nostru e afectat ci și alte stele apropiate din galaxia noastră, cu o excepție.
Un echipaj de 3 oameni e trimis în spațiu către steaua care nu pare afectată de acest fenomen pentru a investiga ce e diferit în cazul ăsta și dacă există o potențială soluție și pentru Pământ.
Din păcate însă doar unul dintre cei trei membrii ai echipajului (Ryland Grace) se trezește din coma indusă de nava spațială pentru a putea călători inter-stelar, ceilalți doi nereușind să supraviețuiască.
Cartea e scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Ryland Grace și descrie eforturile lui de a descifra misterul creaturilor care mănâncă energia soarelui. Pe măsură ce trece timpul își aduce aminte din ce în ce mai multe detalii legate de situația de pe Pământ, detalii pe care coma indusă de zborul spațial i le-a ascuns temporar.
Project Hail Mary e un SF bun, fără bălării, fără scene și idei care nu își au locul într-o carte SF. Îmi era dor să citesc ceva care să mă rupă de realitate. Are cam tot ce îi trebuie: extratereștrii inteligenți (apar mai târziu în carte), chestii de fizică, chimie și știință neobișnuit de detaliate pentru o carte scrisă zilele astea, un sfârșit surprinzător și în general un sentiment de noutate și descoperire pe care nu l-am mai experimentat la un SF de mult timp.
Pentru cei dintre voi trecuți de 30 de ani, personajul principal e un fel de MacGyver în spațiu (nu glumesc). Dacă ați citit Marțianul sau ați văzut filmul atunci o să știți la ce să vă așteptați, e stilul caracteristic al lui Andi Weir.
Spre deosebire de Marțianul însă de data asta avem și un extraterestru inteligent. Una din chestiile cele mai faine la cartea asta e felul în care personajul principal învață să comunice cu Rocky, extraterestrul cu care se întâlnește în spațiu. Mă bucur sincer că autorul și-a bătut un pic capul cu personajul extraterestru și nu e ca în filme unde extratereștrii vorbesc engleză din prima. Omul chiar și-a bătut capul o grămadă pentru a face un personaj extraterestru convingător și a arăta ce dificultăți ar avea oamenii în a comunica și interacționa cu ei.
Totuși, ar trebui să aveți măcar niște noțiuni de bază despre fizică și astronomie ca să puteți să vă bucurați de cartea asta. De exemplu ar trebui să știți ce e aia forță centrifugă, ce e aia relativitate și alte chestii de bază. Altfel, se citește rapid și e foarte antrenantă.
Unde se găsește cartea?
Eu am citit versiunea în engleză, cumpărată de la Waterstones din UK. În România văd că se găsește și versiunea în engleză (Elefant, Cărturești) dar și o versiune în română (Elefant, Cărturești).
Concluzie
O carte SF excelentă din punctul meu de vedere: 10/10
P.S: Dacă vreți să vedeți și alte recenzii de cărți aruncați o privire pe pagina dedicată a blogului: Recenzii – Cazanul