Recenzie: The Phantom Atlas de Edward Brooke – Hitching

The Phantom Atlas e exact ceea ce spune titlul: Un atlas cu hărți ale unor locuri care nu au existat niciodată altfel decât ca legende. Și totuși nu e vorba de hărți ale Narniei, Pământului de Mijloc al lui Tolkien sau tărâmuri imaginate de scriitori ci hărți ale unor locuri pe care oamenii le credeau reale, ba unii jurau că au fost acolo, dar care nu au fost găsite niciodată.
Din punctul ăsta de vedere The Phantom Atlas e o carte unică, pentru că deși de o parte din acele locuri ați mai auzit poate pe la TV sau în legende, e prima oară, din câte știu eu, când cineva le-a pus pe toate la un loc.

Ce am citit eu

Variantă pe care am citit-o e o versiune cartonată de la editura Simon & Schuster, Editura Litera, scoasă în 2016, în limba engleză.

Eu am cumpărat cartea dintr-o librărie din UK, dar o puteți găsi online pe Elefant.ro, la Carturesti online și pe Bookdepository

Pentru cine e cartea?

Pentru mine cartea asta a fost o lectură foarte plăcută pentru că de mic am fost pasionat de istorie și geografie iar cele două se împletesc perfect în cartea asta. Nu e un tratat de istorie sau geografie ci o carte cu un limbaj accesibil scrisă de un anticar pasionat de hărți vechi.

Eu recomand cartea asta oricui e pasionat istorie și / sau geografie și ar vrea să citească ceva diferit. E de asemenea o carte foarte faină de făcut cadou cuiva.

Despre ce e cartea?

Așa cum spuneam și mai sus e un atlas cu hărți și explicații al unor locuri care nu au existat niciodată. Pare un pic criptic, dar istoria e plină de locuri fantastice pe care oamenii au încercat să le găsească. Câteva exemple în continuare:

Munții Kong

De King Kong ați auzit cu siguranță, dar de Munții Kong probabil nu. Munții Kong se credea că sunt un lanț foarte înalt de munți care traversau Sahara de la est la vest. Sute de ani acei munți au apărut pe hărțile Africii până când, exploratorii au reușit într-un final să traverseze Sahara.
De ce au crezut europenii sute de ani că un lanț montan traversează Africa? Vă las să descoperiți în carte.

Teritoriile lui Poyas

O poveste fascinantă despre cel mai mare mincinos din istorie, omul care a reușit să tragă pe sfoară o țară întreagă. E vorba despre Gregor McGregor, un soldat de origine scoțiană care a luptat în America de Sud pentru Simon Bolivar și care, întors în Anglia, a spus tuturor că este marchiz și reprezentant al unui regat nou creat din America de Sud. Scopul vizitei era de a convinge pe englezi să investească bani în această țară, fie prin a cumpăra teren agricol, obligațiuni sau a împrumuta noul regat. Ba a reușit să convingă nobilime să cumpere titluri nobiliare și funcții în statul sud-american.
Partea proastă e că întreaga poveste era una inventată, regatul și pământul pe care McGregor îl vindea nu exista.

Regatul lui Prester John

O altă poveste interesantă, de data asta din perioada medievală, atunci când circulau zvonuri despre un regat creștin bogat condus de un rege-călugăr pe nume Prester John. Totul a plecat de la o scrisoare misterioasă care circula prin Europa, aparent destinată lui Manuel I Komnenos, împărat al Bizanțului, dar copiată și circulată peste tot. Respectiva scrisoare conținea un mesaj de la Prester John care se autointitula apărător al creștinătății și descendent al unuia dintre cei 3 magi care au adus daruri la nașterea lui Iisus.
Scrisoarea a fost suficientă pentru ca lumea vestică să fie obsedată de acest personaj mitic și de găsirea regatului său astfel încât să poată porni o cruciadă împreună.

Tărâmurile lui Benjamin Morrel

Rămânem la capitolul ”mari mincinoși” cu tărâmurile lui Benjamin Morrel, un căpitan de vas care a explorat Pacificul și a scris apoi o carte cu lucrurile pe care le-a întâlnit. Insulele din hărțile sale nu există deși sunt descrise cu minuțiozitate și, adeseori, cu multe exagerări.

Rupes Nigra

Nu mulți știu asta, dar geografii din vechime au crezut mult timp că la Polul Nord se află un munte uriaș magnetic cu o circumferință de 180 de km. Înainte de a se descopri magnetismul terestru asta era explicația cea mai plauzibilă pentru motivul pentru care busolele arătau întotdeauna în aceeași direcție. Ba mai mult, se credea că există un sistem uriaș de reciclare a apelor oceanice, acestea ieșind la suprafață la Polul Nord și apoi curgând  spre sud în 4 direcții.

Pe lângă asta în carte se discută și despre clasicele Atlantida, Lemuria și Pământul Plat (apropo, e fain să citiți motivul pentru care oamenii cred că Pământul e plat și cum funcționează lumea în accepțiunea lor).
Printre poveștile de care nu am amintit mai sus, dar care sunt foarte interesante la rândul lor: Insula Diavolului, Marele Râu din Vestul Americii, Formosa lui George Psalmanazar, creaturile din Harta Cronicii Nurnberg sau Thule.
Dincolo de fantomele din atlase sunt prezentate și situații în care insule reale au dispărut pur și simplu de pe fața pâmântului, de obicei din cauza unor cataclisme naturale.
Și ca să nu credeți că fascinația asta pentru locuri de pe hărți care nu au existat niciodată e inutilă, gândiți-vă cât de important e pentru un vas să știe dacă în fața sa e o insulă sau nu. Uneori asta poate fi diferența dintre viață și moarte.

Cine e autorul?

Edward Brooke -Hitching e fiul unui anticar londonez, pasionat de chestii vechi, hărți cărți poștale și alte lucruri similare. Înainte de Phantom Atlas a mai scris o carte numită ”Fox Tossing: And Other Forgotten and Dangerous Sports, Pastimes, and Games” (o traducere neaoșă ar fi ”Aruncatul Vulpii: și alte sporturi periculoase”) pe care aș vrea de asemenea să o citesc imediat ce se mai eliberează lista mea deja lungă de cărți.

Ce mi-a plăcut?

E o carte lejeră, ușor de citit de oricine, indiferent dacă are sau nu cunoștiințe de geografie sau istorie. Sunt multe chestii faine pe care nu le știam deși consider că am cunoștiințe bune și explicații ale unor chestii bizare din epoca descoperirilor geografice medievale sau chiar mai recente.
Calitatea hârtiei e foarte bună, atlasul e bogat decorat cu hărți și imagini iar nivelul de cunoștiințe al autorului e foarte bun.

Ce nu mi-a plăcut

Singura chestie care nu mi-a plăcut la carte e felul în care e structurată, anume, alfabetic. Adică mai întâi se discută toate tărâmurile și situațiile bizerate cu A, apoi cu B și așa mai departe, motiv pentru care se sare de la era medievală la epoca modernă apoi la antichitate. Cred că prezentarea lor în ordine cronologică ar fi făcut cartea să curgă mai ușor.
Dar asta nu e o chestie care să te împiedice să te bucuri de carte.

Ce spun alți critici?

Wall Street Journal are o recenzie bună a cărții iar ”The Guardian” i-a dedicat un articol special cu hărți extrase din carte.  O altă recenzie bună vine de la The Times deși s-ar putea să fie în spatele unui paywall.

Verdictul

Din partea mea are un 9/10 pentru că mă pasionează subiectul și are suficient de multe chestii dubioase și bizare încât să mă facă să nu vreau să o las din mână. O recomandare foarte bună pentru oricine e pasionat de istorie și geografie.

Puteți vedea o listă întreagă cu recenzii la cărți citite de mine aici