Recenzie: Harem de Alev Lytle Croutier

Ce spun alți critici?

Cartea s-a bucurat de mare succes atunci când a fost publicată pentru prima oară în 1989. New York Times scria într-o recenzie:

“this is a serious history, yet an immensely readable one”

în timp ce LA Times nota

“This book is like a marvelous box of expensive chocolates, or rather, perfumed Turkish Delight.”

Alt ziar din SUA, Boston Globe spunea:

“A book of breathtaking beauty, written in an ingratiating prose.”

Nota din partea mea e 9/10. Textul, citatele din diverși călători care au văzut Seraiul și ilustrațiile sunt excelente. E o carte pe care mă bucur că o am în bibliotecă. Titlul e sugestiv: ”Harem” și tot ce se întâmpla dincolo de ușa interzisă, locul unde își trăiau întreaga viața femeile dintr-o familie musulmană. Dar nu haremul obișnuit a aprins imaginația europenilor pentru că un musulman obișnuit nu își permitea să țină mai mult de 1 nevastă de regulă. Nu, atunci când vine vorba de haremuri, Seraglio de la Istanbul (”Seraiul” cum îi spunem noi) era fără pereche, fiind probabil cel mai mare harem din lume. Iar istoria haremului e strâns legată de istoria feminismului în lumea musulmană. Din punctul acesta de vedere pot spune că e o carte care m-a făcut un pic mai deștept. Iar ăsta, bănuiesc eu, e motivul pentru care citim cu toții cărți care nu sunt de literatură. Să discutăm un pic mai concret despre carte însă.

Ilustrațiile

Aveți mai sus doar câteva dintre ilustrațiile care împânzesc cartea. Din acest punct de vedere pot să spun că pe lângă natura istorică și socială m-am ales (ca un bonus) și cu ceva cunoștințe de artă. În cazul în care nu ați remarcat deja din picturile de mai sus, majoritatea ilustrațiilor provin din picturi ce fac parte din curentul Orientalist. Pe lângă ele sunt și numeroase fotografii din colecția personală a autoarei cu familia ei.

Pretendenții la tron

O parte destul de mare din carte tratează subiectul Seraiului de la Istanbul. Dar vă promit că nu veți regreta chestia asta pentru că, așa cum au demonstrat și numeroasele seriale turcești, subiectul e unul fascinant. Știu că era cool să se plângă lumea de mame și gospodine care se uitau obsesiv la serialul ”Suleyman”, dar așa cum veți afla citind cartea, intrigile din Serai erau ceva demn de Game of Thrones. Sistemul era profund disfuncțional: sultanul își ținea familia în palatul în care locuia și el (Topkapî). Femeile însă, conform Coranului, nu aveau voie să fie văzute de un alt bărbat în afară de soț. Prin urmare ele locuiau într-o parte a palatului în care nu aveau acces alți bărbați în afară de sultan și eunuci. Tronul însă nu era moștenit de fiul sultanului ci de membrul pe linie masculină cel mai în vârstă din familia regală. Regula fusese instaurată de Mahomed Cuceritorul. Prin urmare, de regulă sultanul în viață încerca să elimine ceilalți membri ai familiei pe linie masculină. De multe ori asta însemna uciderea unor copii sau chiar a mamelor însărcinate cu copii. Bosforul a văzut multe tragedii, dar poate niciuna mai mare decât sacii aruncați în valurile sale în care erau băgate concubinele și nevestele însărcinate ale celorlalți posibili pretendenți la tron. Sistemul a fost schimbat de Mahomed al III-lea: în loc să fie uciși, prinții din familia regală erau închiși într-o porțiune a Seraiului separată de cea a femeilor (”Kafes”, însemnând ”Colivia de aur”). Doar câteva concubine erau lăsate în colivia prinților și asta doar după ce li se scoteau ovarele, pentru a nu da naștere unor potențiali moștenitori. Paznicilor din colivia prinților li se spărgeau timpanele și li se tăiau limbile. La schimbarea sultanului întreg haremul său lua calea exilului spre Palatul Lacrimilor, numit astfel datorită plânsetelor care acompaniau mutarea forțată a femeilor și sclavilor din Serai Topkapî.

Hurrem Sultana (Roxalena) și cât adevăr e în spatele filmelor

Speranța medie de viață pentru femeile din Serai nu era una foarte ridicată. Multe dintre ele mureau de tinere otrăvite, înjunghiate sau în tot felul modalități nu tocmai naturale. Rivalitatea din sânul Seraiului era foarte mare, în special între favoritele sultanului. Miza era enorma: mama viitorului sultan deținea la fel de multă putere (dacă nu chiar mai multă) ca însuși sultanul. Și spre deosebire de Europa, copiii născuți în afara căsniciei erau recunoscuți ca fii legitimi. Frecvent însă se întâmpla ca una dintre sclavele din Serai (femei cumpărate ca sclave) să ajungă în patul sultanului și apoi să devină una din nevestele sale. Asta e și povestea Roxalenei (numită ”Hurrem Sultana”) despre care sigur ați auzit dacă ați urmărit telenovelele de epocă turcești. Roxalene fusese cumpărată de cel mai bun prieten al sultanului Suleyman Magnificul și oferită acestuia drept cadou. Fire inteligență, dar și atrăgătoare, Roxalena ajunge preferata sultanului și îi poartă acestuia mai mulți fii. A încălcat numeroase reguli și a fost motivul rescrierii a multe altele. A reușit prin intrigi și asasinate (când a fost cazul) să guverneze de facto Imperiul Otoman. Păcatul ei cel mai mare a fost poate faptul că a făcut lucrurile de așa natură încât să se ajungă ca tată și fiu să se lupte unul împotriva celuilalt (Suleyman Magnificul și fiul său cel mai mare, Murad), pentru că Murad ar fi moștenit tronul înaintea copiilor ei. Povestea ei e cu adevărat fascinantă și dacă vă plac intrigile din Game of Thrones, cu siguranță vă vor plăcea și cele din viața ei.

Eunucii

Eunucii sunt nelipsiți din filmele a căror acțiune se petrece în Orient. De regulă erau înfățișați drept uriași înfiorători cu mușchi care rivalizau cu ai lui Schwarzenegger. Nu e greu de înțeles deci că au aprins imaginația Vestului. Imaginea istorică a eunucilor pare să fie însă diferită. Castrarea se făcea de regulă încă din copilărie iar efectele asupra corpului erau teribile: voce subțire, rotunjime în forme, probleme cu vezica, probleme cu vederea și multe altele. Eunucii evitau să bea alcool din cauza problemelor cu vezica. Uneori castrarea presupunea doar înlăturarea testiculelor. Alteori și a penisului. Cei care își păstrau însă penisul erau favorizați. Puteau să își ia sclave în marele harem din Serai și erau favoriți ai femeilor din harem. Nu de alta, dar cu ei nu se punea problema de a rămâne însărcinată. Dar viața eunucilor era una zbuciumată datorită problemelor mentale pe care le dezvoltau în timp. Am să vă las un fragment din amintirile lui Edmondo de Amicis (A young doctor of Pera, Constantinopole 1896):

”One evening, I was leaving the house of a wealthy Mussulman, one of whose four wifes was ill with heart disease; it was my third visit, and on coming away, as well as on entering, I was always preceded by a tall eunuch, who called aloud the customary warning, ”Women, withdraw” in order that ladies and female slaves might know the there was a man in the harem and keep out of sight, On reaching the courtyard the eunuch returned, leaving me to make my way out alone. On this occasion, just as I was about to open the door I felt a light touch on my arm: turning around I found standing close by me, another eunuch, a good-looking youth of eighteen or twenty, who stood gazing silently at me, his eyes filled with tears. Finding that he did not speak, I asked him what I could do for him. He hesitated a moment, and then, clasping my hand convulsively in both of his, he said in a horse voice, in which there was a ring of despair, ”Doctor, you know some remedy for every malady; tell me, is there none for mine?” I cannot express to you the effect those simple words produced upon me: I wanted to answer him, but my voice seemed to die away, and finally, not knowing what to do or say I pulled the door open and fled. But that night and for many nights after I kept seeing his face and hearing his mournful words; and I can tell you that more than once I could feel the tears rising at the recollection.

Poligamia

Poligamia era poate cea mai controversată chestie a culturii orientale din perspectiva lumii creștine. În ciuda imaginii populare însă poligamia în lumea musulmană nu era așa cum credeau europenii. Dimpotrivă era guvernată de numeroase proceduri scrise sau nescrise. O nevastă neglijată avea dreptul să divorțeze de soțul ei. Însă nevestele din harem nu aveau drepturi egale. Prima soție având ascendent moral și legal asupra celorlalte în anumite privințe. A ține mai multe neveste era o chestiune de diplomație iar un vechi proverb turcesc spunea ”o casă cu 4 neveste, o corabie în furtună”. Se pare că era considerat mai înțelept ca un bărbat să își ia o concubină sau să își repudieze nevasta și să ia alta decât să țină mai multe. Cei cu dare de mână preferau să își țină nevestele în case diferite. Uneori nevestele nici nu știau de ele atunci când locuiau în case diferite. Poligamia nu pare să fie o idee prea grozavă în practică, motiv pentru care oamenii simpli aveau de regulă o singură soție.

Cine e autoarea?

Alev Croutier este o scriitoare născută în Izmir, Turcia în 1954. ”Harem” este cartea care a făcut-o celebră. S-a bucurat de succes însă și prin alte cărți: Taking the Waters, The Palace of Tears, Seven Houses, și The Third Woman. Bunica autoarei a crescut într-un harem din Macedonia. Așadar cartea se bucură de informații  culese direct de la sursă și puteți regăsi multe experiențe și întâlniri personale cu această lume. A făcut liceul la Robert College din Istanbul, dar a părăsit Turcia la 18 ani pentru a studia ”Art History” la Oberlin College în the Statele Unite. A predat la Universitatea Dartmouth, Goddard, și San Francisco State University. Încă este invitată des la evenimente care țin de Orientalism, statutul femeii în Orientul Mijlociu, haremuri și Turcia.

Pentru cine e cartea?

Am cumpărat cartea din două motive:

1. Pentru că vreau să înțeleg mai bine lumea islamică și obiceiurile ei. Cartea asta e un punct de plecare bun în a înțelege această bucată din cultura islamică.
2. Pentru că vreau să înțeleg mai bine rolul și poziția femeii în istorie. Despre femeile din vest și din România am mai citit, dar orientul era tărâm necunoscut.

Pentru cine e deci cartea? Pentru oricine pasionat de subiectele de mai sus: oameni pasionați de istorie și oameni care vor să înțeleagă ce însemna feminitatea în orient.

Ce spun alți critici?

Cartea s-a bucurat de mare succes atunci când a fost publicată pentru prima oară în 1989. New York Times scria într-o recenzie:

“this is a serious history, yet an immensely readable one”

în timp ce LA Times nota

“This book is like a marvelous box of expensive chocolates, or rather, perfumed Turkish Delight.”

Alt ziar din SUA, Boston Globe spunea:

“A book of breathtaking beauty, written in an ingratiating prose.”

Nota din partea mea e 9/10. Textul, citatele din diverși călători care au văzut Seraiul și ilustrațiile sunt excelente. E o carte pe care mă bucur că o am în bibliotecă.

“I am a harem woman, an Ottoman slave.

I was conceived in an act of contemptuous rape and born in a sumptuous palace.

Hot sand is my father; the Bosphorus, my mother; wisdom, my destiny; ignorance, my doom.

I am richly dressed and poorly regarded;

I am a slave-owner and a slave.

I am anonymous, I am infamous;

one thousand and one tales have been written about me.

My home is this place where gods are buried and devils breed, the land of holiness, the backyard of hell”

Ce am citit eu

Versiunea citită de mine este necartonată, în limba engleză, tipărită în 1989. Am cumpărat cartea de la Anticariatul Unu din București (la Universitate, la coloane) și am plătit 25 RON. Cartea se găsește însă și la Cărturești în format mare paperback la 157.9 RON sau în format paperback, dar mai mic la 34.9 RON, dar și la Editura Corint. Dacă nu locuiți în România o puteți comanda de pe Bookdepository la un preț care se învârte undeva la 20 de lire.

Despre ce e cartea?

Titlul e sugestiv: ”Harem” și tot ce se întâmpla dincolo de ușa interzisă, locul unde își trăiau întreaga viața femeile dintr-o familie musulmană. Dar nu haremul obișnuit a aprins imaginația europenilor pentru că un musulman obișnuit nu își permitea să țină mai mult de 1 nevastă de regulă. Nu, atunci când vine vorba de haremuri, Seraglio de la Istanbul (”Seraiul” cum îi spunem noi) era fără pereche, fiind probabil cel mai mare harem din lume. Iar istoria haremului e strâns legată de istoria feminismului în lumea musulmană. Din punctul acesta de vedere pot spune că e o carte care m-a făcut un pic mai deștept. Iar ăsta, bănuiesc eu, e motivul pentru care citim cu toții cărți care nu sunt de literatură. Să discutăm un pic mai concret despre carte însă.

Ilustrațiile

Aveți mai sus doar câteva dintre ilustrațiile care împânzesc cartea. Din acest punct de vedere pot să spun că pe lângă natura istorică și socială m-am ales (ca un bonus) și cu ceva cunoștințe de artă. În cazul în care nu ați remarcat deja din picturile de mai sus, majoritatea ilustrațiilor provin din picturi ce fac parte din curentul Orientalist. Pe lângă ele sunt și numeroase fotografii din colecția personală a autoarei cu familia ei.

Pretendenții la tron

O parte destul de mare din carte tratează subiectul Seraiului de la Istanbul. Dar vă promit că nu veți regreta chestia asta pentru că, așa cum au demonstrat și numeroasele seriale turcești, subiectul e unul fascinant. Știu că era cool să se plângă lumea de mame și gospodine care se uitau obsesiv la serialul ”Suleyman”, dar așa cum veți afla citind cartea, intrigile din Serai erau ceva demn de Game of Thrones. Sistemul era profund disfuncțional: sultanul își ținea familia în palatul în care locuia și el (Topkapî). Femeile însă, conform Coranului, nu aveau voie să fie văzute de un alt bărbat în afară de soț. Prin urmare ele locuiau într-o parte a palatului în care nu aveau acces alți bărbați în afară de sultan și eunuci. Tronul însă nu era moștenit de fiul sultanului ci de membrul pe linie masculină cel mai în vârstă din familia regală. Regula fusese instaurată de Mahomed Cuceritorul. Prin urmare, de regulă sultanul în viață încerca să elimine ceilalți membri ai familiei pe linie masculină. De multe ori asta însemna uciderea unor copii sau chiar a mamelor însărcinate cu copii. Bosforul a văzut multe tragedii, dar poate niciuna mai mare decât sacii aruncați în valurile sale în care erau băgate concubinele și nevestele însărcinate ale celorlalți posibili pretendenți la tron. Sistemul a fost schimbat de Mahomed al III-lea: în loc să fie uciși, prinții din familia regală erau închiși într-o porțiune a Seraiului separată de cea a femeilor (”Kafes”, însemnând ”Colivia de aur”). Doar câteva concubine erau lăsate în colivia prinților și asta doar după ce li se scoteau ovarele, pentru a nu da naștere unor potențiali moștenitori. Paznicilor din colivia prinților li se spărgeau timpanele și li se tăiau limbile. La schimbarea sultanului întreg haremul său lua calea exilului spre Palatul Lacrimilor, numit astfel datorită plânsetelor care acompaniau mutarea forțată a femeilor și sclavilor din Serai Topkapî.

Hurrem Sultana (Roxalena) și cât adevăr e în spatele filmelor

Speranța medie de viață pentru femeile din Serai nu era una foarte ridicată. Multe dintre ele mureau de tinere otrăvite, înjunghiate sau în tot felul modalități nu tocmai naturale. Rivalitatea din sânul Seraiului era foarte mare, în special între favoritele sultanului. Miza era enorma: mama viitorului sultan deținea la fel de multă putere (dacă nu chiar mai multă) ca însuși sultanul. Și spre deosebire de Europa, copiii născuți în afara căsniciei erau recunoscuți ca fii legitimi. Frecvent însă se întâmpla ca una dintre sclavele din Serai (femei cumpărate ca sclave) să ajungă în patul sultanului și apoi să devină una din nevestele sale. Asta e și povestea Roxalenei (numită ”Hurrem Sultana”) despre care sigur ați auzit dacă ați urmărit telenovelele de epocă turcești. Roxalene fusese cumpărată de cel mai bun prieten al sultanului Suleyman Magnificul și oferită acestuia drept cadou. Fire inteligență, dar și atrăgătoare, Roxalena ajunge preferata sultanului și îi poartă acestuia mai mulți fii. A încălcat numeroase reguli și a fost motivul rescrierii a multe altele. A reușit prin intrigi și asasinate (când a fost cazul) să guverneze de facto Imperiul Otoman. Păcatul ei cel mai mare a fost poate faptul că a făcut lucrurile de așa natură încât să se ajungă ca tată și fiu să se lupte unul împotriva celuilalt (Suleyman Magnificul și fiul său cel mai mare, Murad), pentru că Murad ar fi moștenit tronul înaintea copiilor ei. Povestea ei e cu adevărat fascinantă și dacă vă plac intrigile din Game of Thrones, cu siguranță vă vor plăcea și cele din viața ei.

Eunucii

Eunucii sunt nelipsiți din filmele a căror acțiune se petrece în Orient. De regulă erau înfățișați drept uriași înfiorători cu mușchi care rivalizau cu ai lui Schwarzenegger. Nu e greu de înțeles deci că au aprins imaginația Vestului. Imaginea istorică a eunucilor pare să fie însă diferită. Castrarea se făcea de regulă încă din copilărie iar efectele asupra corpului erau teribile: voce subțire, rotunjime în forme, probleme cu vezica, probleme cu vederea și multe altele. Eunucii evitau să bea alcool din cauza problemelor cu vezica. Uneori castrarea presupunea doar înlăturarea testiculelor. Alteori și a penisului. Cei care își păstrau însă penisul erau favorizați. Puteau să își ia sclave în marele harem din Serai și erau favoriți ai femeilor din harem. Nu de alta, dar cu ei nu se punea problema de a rămâne însărcinată. Dar viața eunucilor era una zbuciumată datorită problemelor mentale pe care le dezvoltau în timp. Am să vă las un fragment din amintirile lui Edmondo de Amicis (A young doctor of Pera, Constantinopole 1896):

”One evening, I was leaving the house of a wealthy Mussulman, one of whose four wifes was ill with heart disease; it was my third visit, and on coming away, as well as on entering, I was always preceded by a tall eunuch, who called aloud the customary warning, ”Women, withdraw” in order that ladies and female slaves might know the there was a man in the harem and keep out of sight, On reaching the courtyard the eunuch returned, leaving me to make my way out alone. On this occasion, just as I was about to open the door I felt a light touch on my arm: turning around I found standing close by me, another eunuch, a good-looking youth of eighteen or twenty, who stood gazing silently at me, his eyes filled with tears. Finding that he did not speak, I asked him what I could do for him. He hesitated a moment, and then, clasping my hand convulsively in both of his, he said in a horse voice, in which there was a ring of despair, ”Doctor, you know some remedy for every malady; tell me, is there none for mine?” I cannot express to you the effect those simple words produced upon me: I wanted to answer him, but my voice seemed to die away, and finally, not knowing what to do or say I pulled the door open and fled. But that night and for many nights after I kept seeing his face and hearing his mournful words; and I can tell you that more than once I could feel the tears rising at the recollection.

Poligamia

Poligamia era poate cea mai controversată chestie a culturii orientale din perspectiva lumii creștine. În ciuda imaginii populare însă poligamia în lumea musulmană nu era așa cum credeau europenii. Dimpotrivă era guvernată de numeroase proceduri scrise sau nescrise. O nevastă neglijată avea dreptul să divorțeze de soțul ei. Însă nevestele din harem nu aveau drepturi egale. Prima soție având ascendent moral și legal asupra celorlalte în anumite privințe. A ține mai multe neveste era o chestiune de diplomație iar un vechi proverb turcesc spunea ”o casă cu 4 neveste, o corabie în furtună”. Se pare că era considerat mai înțelept ca un bărbat să își ia o concubină sau să își repudieze nevasta și să ia alta decât să țină mai multe. Cei cu dare de mână preferau să își țină nevestele în case diferite. Uneori nevestele nici nu știau de ele atunci când locuiau în case diferite. Poligamia nu pare să fie o idee prea grozavă în practică, motiv pentru care oamenii simpli aveau de regulă o singură soție.

Cine e autoarea?

Alev Croutier este o scriitoare născută în Izmir, Turcia în 1954. ”Harem” este cartea care a făcut-o celebră. S-a bucurat de succes însă și prin alte cărți: Taking the Waters, The Palace of Tears, Seven Houses, și The Third Woman. Bunica autoarei a crescut într-un harem din Macedonia. Așadar cartea se bucură de informații  culese direct de la sursă și puteți regăsi multe experiențe și întâlniri personale cu această lume. A făcut liceul la Robert College din Istanbul, dar a părăsit Turcia la 18 ani pentru a studia ”Art History” la Oberlin College în the Statele Unite. A predat la Universitatea Dartmouth, Goddard, și San Francisco State University. Încă este invitată des la evenimente care țin de Orientalism, statutul femeii în Orientul Mijlociu, haremuri și Turcia.

Pentru cine e cartea?

Am cumpărat cartea din două motive:

1. Pentru că vreau să înțeleg mai bine lumea islamică și obiceiurile ei. Cartea asta e un punct de plecare bun în a înțelege această bucată din cultura islamică.
2. Pentru că vreau să înțeleg mai bine rolul și poziția femeii în istorie. Despre femeile din vest și din România am mai citit, dar orientul era tărâm necunoscut.

Pentru cine e deci cartea? Pentru oricine pasionat de subiectele de mai sus: oameni pasionați de istorie și oameni care vor să înțeleagă ce însemna feminitatea în orient.

Ce spun alți critici?

Cartea s-a bucurat de mare succes atunci când a fost publicată pentru prima oară în 1989. New York Times scria într-o recenzie:

“this is a serious history, yet an immensely readable one”

în timp ce LA Times nota

“This book is like a marvelous box of expensive chocolates, or rather, perfumed Turkish Delight.”

Alt ziar din SUA, Boston Globe spunea:

“A book of breathtaking beauty, written in an ingratiating prose.”

Nota din partea mea e 9/10. Textul, citatele din diverși călători care au văzut Seraiul și ilustrațiile sunt excelente. E o carte pe care mă bucur că o am în bibliotecă.