Recenzie: Butoiul cu pulbere al Asiei de Robert D. Kaplan

Asia de Sud Est e o locație exotică pentru mulți, un fel de paradis low cost în care poți face aproape orice pe bani puțini. Puțini  turiști realizează însă că acel albastru cristalin al mării ascunde submarine cu rachete nucleare sau că la câțiva km de plajă sunt staționate distrugătoare americane.

De fapt, conflictul care ”fierbe” în Asia de Sud Est e necunoscut pentru mare parte a populației planetei pentru că zona arată ca un paradis terestru.

Cartea ”Butoiul cu pulbere al Asiei” a lui Robert Kaplan e o modalitate excelentă de a te familiariza cu situația din Asia de Sud Est.

Ce am citit eu

Variantă pe care am citit-o e o versiune necartonată de la Editura Litera, scoasă în 2016, în limba română.

Traducerea în limba română e una bună, fără greșeli și fără expresii dubioase.

Eu am cumpărat cartea dintr-o librărie (nu mai țin minte exact care), dar o puteți găsi online la un preț foarte bun la Elefant, Libris, Cărturești și probabil și în alte părți.

Pentru cine e cartea?

În primul rând trebuie spus că vorbim despre o carte de geopolitică. Partea bună însă e că deși nu e beletristică nici nu e vorba de o lucrare științifică greu de citit ci de o carte de popularizare a unor probleme de geopolitică destul de complicate.

Așadar, dacă vrei să aflii mai multe despre politica internațională din zona Asiei de Sud Est și conflictul dintre țări precum Vietnam, Singapore, Malaezia, Filipine ori Taiwan și China (dușmanul comun), atunci cartea asta e un punct de începere excelent.
De altfel, chiar dacă nu te interesează neapărat conflictul dintre aceste țări, poți citi cartea pentru a avea o imagine bună, dar succintă despre cum au apărut și de ce unele dintre ele încă există, deși sunt un amalgam ciudat de populații (ex: Malaezia).

Despre ce e cartea?

Cartea abordează câteva subiecte de actualitate:

• Expansiunea Chinei în Asia de Sud Est
• De ce China privește zona asta ca pe propria curte
• De ce țările din regiune se tem de China, dar sunt nevoite să colaboreze cu această țară
• De ce SUA e atât de implicată în zonă și alocă resurse uriașe (deși insuficiente zic unii) în zonă.
• Care e povestea acestor țări, unele încropite din populații care nu au nimic în comun
• Care sunt șansele de a vedea un conflict armat în această zonă în următorii ani

Să le luăm pe rând:

Un subiect firebinte și pe deplin explorat în carte. China medievală și antică avea drept state vasale mai multe formațiuni politice din Asia de Sud Est, ceea ce îi face pe chinezi să aibă pretenții de dominație și în prezent asupra zonei. Puterea Chinei se resimte în țări precum Laos, Vietnam, Cambodgia sau Thailanda.

Vietnamezii, puternic naționaliști li se opun puternic, Laos, o țară mai săracă și mai puțin închegată, nu prea reușește.

În același timp însă expansiunea Chinei vine la pachet cu pretenții asupra unor insule din Marea Chinei de Sud, controlate la un moment dat de China acum câteva sute de ani. Acele insule oferă însă drepturi asupra unui teritoriu maritim extrem de bogat în hidrocarburi ceea ce face competiția pentru ele acerbă.

Vietnamul se înarmează până în dinți pentru a se opune pretențiilor Chinei asupra unor insule, Malaezia contestă alt arhipelag, Taiwanul e deja înarmat și ocupă unele insulițe. Atmosfera e foarte tensionată în zonă.

De ce nu a izbucnit un război încă? Pentru că între China și aceste state există relații economice puternice, la care nici una nu poate renunța. Există un termen folosit foarte des în carte care descrie perfect acest fenomen de dependență a țărilor mici de cele mari, numit ”finlandizare” pe care merită să îl explorați în detaliu. Practic, dacă depinzi de o țară (țările mici de China), politica ta externă vis-a-vis de acea țară dominantă va fi ”ciocul mic și joc de glezne”.

Vietnamul, Taiwanul și Malaezia înțeleg treaba asta, motiv pentru care insistă ca Marina militară americană să trimită cât mai multe nave în zonă.

De ce și-ar bate însă capul americanii să trimită nave militare în zonă? Pentru că o expansiune a Chinei în zonă trebuie menținută la un nivel redus, altfel există riscul ca Japonia, Coreea de Sud și Taiwanul, țări aliate SUA să le fie tăiat accesul la resurse în cazul unui conflict cu China. Practic, pe lângă resursele aflate sub Marea chinei de Sud zonă e una strategică pentru traficul comercial. Tot petrolul care merge spre China, Japonia, Taiwan și Coreea de Sud trece prin această mare. În cazul unui conflict cu SUA, Marina militară a SUA poate tăia accesul Chinei la petrol și îngenunchea țara în câteva săptămâni. Același lucru îl poate face China Japoniei, Taiwanului sau Coreei de Sud dacă reușește să controleze această regiune.

Va duce asta la un conflict armat în zonă? Toată lumea e înarmată și continuă să se înarmeze puternic, deși legăturile comerciale continuă să se dezvolte și ele. E nevoie însă doar de un gest necugetat al unei țări pentru ca întreg eșafodul să ia foc.

Practic ce v-am povestit eu mai sus e doar cadrul pe care e construită cartea, sunt foarte multe alte chestii interesante și subtilități prezentate în carte, care vă vor ajuta să înțelegeți această lume dinamică, violentă dar și teribil de diferită de cea europeană.

Cine e autorul?

Robert Kaplan e un american specializat în politică internațională și securitate. A fost înrolat în armata israeliană, după care a călătorit prin lume o perioadă. A fost consultant pentru US Army’s Special Forces, United States Marines, respectiv United States Air Forces. Aparent a ținut (nu participat) cursuri la FBI, National Security Agency, Pentagon’s Joint Chiefs of Staff, și CIA.

Are de asemenea o carte foarte interesantă despre România, despre care sper să vă pot povesti altădată.
Puteți afla mai multe despre el de pe pagina de Wikipedia, ori dacă vreți să vedeți ce altceva a mai scris de pe pagina lui de net.

Ce mi-a plăcut?

Cartea e ușor de citit, curge bine și nu bate câmpii inutil. Nu e un tratat de geopolitică și are multe  povestioare și experiențe personale ale autorului care o fac plăcută ochiului. Am aflat lucruri interesante despre dictatorii luminați ai Asiei de Sud Est, cât de stranie e Malaezia și cum cea mai mare colecție de artefacte ale culturii chineze se află în Taiwan și cum a ajuns acolo.

Autorul e competent, înțelege ce povește și asta îl face capabil să elimine detaliile inutile pentru un cititor neexperimentat cu ale geopoliticii.

Ce nu mi-a plăcut

Cartea e faină, stilul e fain, nimic de zis în privința asta. Singura chestie care nu mi-a plăcut e că versiunea pe care o găsiți în România are o singură hartă în toată cartea (poza de mai sus). Pentru mine e suficient, dar e un pic incomod să răsfoiești în permanență înapoi să te uiți peste ea dacă nu te pricepi. Bine, toată lumea are google maps pe telefon și se poate uita acolo la o hartă, dar na…trebuia să mă plâng de ceva.

În anumite secțiuni ale cărții sunt chestii care nu au legătură cu  tema centrală a cărții. Unora s-ar putea să nu vă placă asta, eu unul m-am bucurat să citesc chestii pe care nu le știam, deci aici unii se vor plânge.

Ce spun alți critici?

Financial Times are un review bun al cărții cu ceva mai multe explicații filozofice (eu am sărit peste ele) și ușoare nuanțe de diferențiere, New York Times îi dă dreptate în mare parte lui Kaplan în concluzii, în timp ce Foreign Affairs face un review cam sec după gusturile mele.

Faptul că astfel de publicații au făcut reviewuri spune multe însă.

Verdictul

Din partea mea are un 9/10 și intră în categoria ”must read” dacă vă pasionează politica internațională sau pur și simplu vreți să aflați mai multe despre acea regiune.