Odată cu preluarea președenției Consiliului Uniunii Europene de către România, toată Europa a putut afla cu ce ne distrăm noi în fiecare zi pe aici. Printre altele spații ample i-au fost dedicate lui Liviu Dragnea, actual șef al PSD.
Știu că deja știți totul despre Dragnea și aveți o părere atât de bine formată încât orice aș zice eu e irelevant. Dar vreau să vă arăt o chestie mișto din presa străină (Financial Times):
Liviu Dragnea e numit ”power broker”, nu politician, nu șef PSD sau alte manele ci ”power broker”. Știți care e diferența între un politician și un power broker?
Un politician ia decizii politice, e implicat în jocuri politice și așa mai departe. Ca regulă generală un politician puternic poate fi o sursă de putere politică, sau poate stăpână o sursă de putere politică. ”Baronii locali” sunt politicieni care stăpânesc resurse economice, politice și sociale dintr-o regiune anume. Dar influența lor în afara acelei regiuni e redusă, chiar zero în multe cazuri.
Power brokerul e omul care nu are neapărat o sursă de putere ci știe de unde izvorăște puterea politică și e capabil să se folosească de diferitele surse de putere politică în avantajul său. El e cel care pune în legătură baronii locali, el e cel care unește interesele PSD Dolj cu ale PSD Vrancea. El e cel care se prezintă drept singurul care poate să negocieze și cu Moldova și cu Oltenia, și cu garda veche a PSD (aripa Năstase-Tănase) și cu baronii locali (cei de Dolj, Olt, Vâlcea) și cu cei noi și înfometați de putere (Vâlcov, Teodorovici etc).
Liviu Dragnea e cel care reușește să facă jocurile politice în PSD între toate facțiunile astea din partid.
Liviu Dragnea a plecat la drum din Teleorman și inițial părea un ”baron local” tipic. În timp însă a demonstrat capacități de power broker uimitoare și s-a ridicat deasupra condiției de ”baron local”, ajungând la ce e acum: cel mai abil deal maker din politica românească. Și dovadă a abilității sale a reușit să scoată din circuit pe membrul PSD care controlează cel mai mare buget local din România: primarul general al Bucureștiului, Gabriela Firea.
Ori asta nu pricepe presa și Opoziția politică din România: Liviu Dragnea nu e un politician tipic, nu e un baron local cum sunt ceilalți! Liviu Dragnea e un power broker, Liviu Dragnea e un ”deal maker”. Puterea lui nu se trage din Teleorman ci din abilitatea sa de a face dealuri politice, folosindu-se de puterea altora, nu a sa. Liviu Dragnea în sine e o sursă moderată de putere, sunt alți oameni care au resurse mai multe decât el.
Înțelegeți acum de ce de fiecare dată când e câte un CeX PSD și presa îi cântă prohodul omul reușește să surprindă și să iasă învingător? Pentru că nici o facțiune nu deține majoritatea în PSD și întotdeauna reușește să coalizeze o facțiuni împotriva aripii care îi face probleme.
A fi un deal maker abil nu te scutește de probleme, iar capacitatea sa de a promite trebuie dublată de capacitatea de a onora. De aceea sunt toate aceste mișcări prin guverne, omul a promis aceleași posturi în ministere prea multor oameni. Așa că în loc să avem 1 ministru al transporturilor pentru 4 ani vom avea mai mulți (suntem la nr. 3 în Guvernarea actuală).
Analiștii politici (ăia pe bani) probabil că știu lucrurile astea, dar presa din România, cel puțin aia care scrie pentru populație, nu pricepe însă chestia asta. Financial Times a înțeles treaba asta din prima în schimb. Asta înseamnă ”presă de calitate”.
Presa străină îl înțelege mai bine pe Liviu Dragnea decât cea română
