Mai plătește cineva taxe în România?

image_pdfimage_print

Am tot scris despre cum singura idee a politicianului român când vine vorba de a rezolva o problemă e să scadă taxele:

Tăiatul taxelor pare să fie visul umed al oricărui politician în țara asta:

  • Nu merge economia? Hai să le tăiem taxele!
  • Nu merge sectorul construcțiilor? Hai să tăiem taxele!
  • Vrem să avem mai mulți IT-iști! Hai să tăiem taxele!
  • Evaziunea e prea mare? Hai să tăiem taxele!

Aparent avem o problemă cu lipsa de oameni în sectorul agricol. Ce credeți că face guvernul PSD-PNL?

  • Stimulează firmele să investească în tehnologie? Nu.
  • Cere condiții mai bune de muncă pentru angajați? Nu.
  • Le spune firmelor astea să plăteacă mai bine? Nu.

Atunci ce face?
Ați ghicit! reduce taxele!

Circa 300.000 de salariați din agricultură și industria alimentară nu vor mai plăti impozit pe venit, contribuția la sănătate (dar rămân asigurați) și, opțional, nici la Pilonul II de pensii, conform unei legi promulgate de președintele Klaus Iohannis. (sursă)

Am mai zis chestia asta: PSD nu mai e partid de stânga. Mai are ceva rămășițe prin el de politici sociale, dar e un partid de centru dreapta.

Câți salariați sunt scutiți de diverse taxe în România?

E clar da? Așadar 6% din totalul angajaților din România (5 milioane în 2022) vor primi o scutire majoră de taxe. Cei 300.000 de salariați din agricultură și industria alimentară se adaugă celor din construcții, IT și cercetare care la rândul nu plătesc diverse impozite și contribuții (încă 680.000 de oameni).
Asta va duce numărul total de salariați scutiți de diverse chestii la 980.000 dintr-un total de 5 milioane, adică aproape 20% din totalul salariaților din România.
Da, da, ați citit bine, 1 din 5 salariați din România va fi scutit de taxe în curând. Și atenție, încă nu am ajuns în anul electoral în care vor fi alegeri locale, parlamentare și prezidențiale.
În ritmul ăsta îmi e teamă că numărul scutiților de taxe îl va depăși pe cel al căror plătesc impozite. Atenție, nici IT-ul, nici cercetarea, nici construcțiile și nici agricultura nu sunt domenii unde se plătește salariul minim pe economie. Altfel spus, oamenii cu minim pe economie plătesc taxe în timp ce categoriile de mai sus nu o fac.

Care sunt consecințele?

Bonus, nici cei din domeniul construcțiilor nici cei din agricultură nu vor mai plăti CASS-ul adică bani care se duc la fondul din care e finanțată sănătatea. Așadar aproape 1 din 5 români va beneficia de servicii medicale (așa șubrede cum sunt), dar nu va plăti nimic pentru asta.
De contribuția la pilonul II nu mai zic nimic, că și așa de acolo nu e clar dacă va vedea cineva bani.
Altfel, da mișto, vrem spitale, dar tăiem finanțarea sistemului de sănătate pe unde apucăm iar apoi ne plângem că nu se face nimic.
Încă o chestie: o parte din banii colectați din plata impozitului pe venit finanțează bugetele locale, nu bugetul central. Asta înseamnă că primăriile și instituțiile din teritoriu se vor trezi din nou cu mai puțini bani la buget și vor trebui să apeleze la transferuri de la bugetul central. Vorbim de ani de zile de descentralizare, dar se descentralizează doar obligațiile, nu și banii. Fondurile disponibile la nivel local se tot reduc. Dar asta convine de minune politicienilor din București pentru că îi pot controla mai ușor pe cei din teritoriu.

Ajută totuși tăierea taxelor?

Răspunsul e: nu știm. Taxele în România se tot taie, dar nici un guvern până acum nu s-a deranjat să facă un studiu și să vadă care au fost efectele acelei tăieri. Avem scutirea pentru IT-iști de prin 2004 și aproape 20 de ani mai târziu încă nu știm dacă a ajutat la ceva sau nu. O analiză grosieră făcută de mine zice că nu a ajutat la nimic, dar aștept să fiu contrazis de cineva cu date din sistem.
La fel și cu toate celelalte scutiri de taxe și impozite, nici până în ziua de azi nu știm dacă au ajutat sau nu. Luați exemplu scutirea din sectorul de construcții, vi se pare că s-a rezolvat problema? Că eu înțeleg că sunt aduși în continuare masiv muncitori din Asia. Caz în care întrebarea firească e: la ce am mai dat scutirea dacă firmele importă forță de muncă de acolo? Nu cumva scutirile alea de taxe sunt băgate direct în buzunar de firme?
Scriam acum ceva vreme următoarea chestie și îmi mențin opinia:

Ca economist chestia asta mă frustrează pentru că tăierea taxelor, în momentul de față, nu e nimic mai mult decât o soluție temporară la o problemă cronică. Dacă vreți e ca și cum ai pune un lighean sub țeava spartă de sub chiuvetă ca să nu se mai scurgă apa pe jos. Vrei nu vrei tot trebuie reparată țeava, nu faci altceva decât să amâni inevitabilul.

Cam asta sunt aceste scutiri: amânarea unei soluții până în punctul în care va fi problema altcuiva sau se rezolvă de la sine.
Scutirile astea nu aduc mai mulți oameni în câmpul muncii din câte se pare, dar pun presiune pe buget și la un moment dat toată șandramaua se va prăbuși. Ca să nu spun că odată deschisă ușa acestor scutiri puteți fi siguri că vor mai fi și altele.
Deja HORECA probabil că salivează după ceva scutiri, că doar am auzit deja că nu se mai descurcă săracii cu salariile exorbitante cerute de viitorii angajați.
P.S: Prin PNRR ne angajam chipurile să mai scăpăm de scutirile astea. Sunt curios cum vor reacționa oamenii de la Comisia Europeană când vor vedea că în loc să mai tăiem din ele noi adăugăm și mai multe scutiri.

Spune și altora

8 Comments

  1. A vorbit Ciolacu zilele astea despre faptul ca ar vrea ca scutirea pt IT-isti si constructii sa dispara. Si a zis si ca insista pt cota progresiva, nu cota unica. Adica PSD nu si-a pierdut fibra de partid de stanga. Eu unul as fi OK cu scutirea pt IT-isti sa dispara, e inutila de ani buni, problema e ca mereu incep IT-istii sa isi planga de mila cand se pune asta in discutie, Orban a tot incercat sa bage asta pe ordinea de azi si au inceput imediat sa urle ca milogii ca pleaca afara, ca pica acoperisul pe ei etc. Nu stiu daca in constructii as taia-o, dar in IT e complet degeaba.
    Alta categorie de milogi care se vaita cand risca sa isi piarda un avantaj sunt studentii cand incepe lumea sa vorbeasca despre taiatul gratuitatii la tren. In primul rand, aia a fost o masura populista a lui Dragnea cand protestau tinerii contra lui, crezand ca in felul asta ii cumpara. Doar ca aia oricum ar fi protestat impotriva lui si au continuat sa o faca pt ca era cool, nu de altceva, ca nu aveau aia nicio idee de nimic. Eu n-as taia de tot gratuitatea dar as mentine-o strict pe ruta de acasa. Nu te duci in vama sa iti bagi in vena pe banii statului. Ne tot plangem de ani buni ca CFR e varza, dar dam niste pomeni care efectiv nu au rost, se pierd bani buni cu prostia asta.

    1. PSD e la putere sub o forma sau alta din 2012 cu mici intrerupi (Ciolos, Orban-Citu).
      Au avut ocazia de a introduce impozitarea progresiva de mai multe ori dar nu s-a intamplat. PSD are mai multe ramuri si curente ideologice iar cel social democrat pare a fi in minoritate. In schimb taxe mici cu scutiri pt anumite categorii pare a fi doctrina dominanta, de aia se inteleg asa bine cu PNL.

      1. Pai uite, fix la o zi dupa ce Ciolacu a batut toba pe asta a venit Ciuca si a inchis-o scurt pe doi: nu se schimba impozitarea anul asta. Stiu ce zici, dar sunt intr-o coalitie, nu de capul lor. Si tot fix la cateva zile dupa asta a inceput presa aservita sa ii atace fix pe tema asta, am vazut articol de la Pantazi pe g4media ca e masura populista, ca duce la faliment, ca nu mai bine reforma&digitalizare bla-bla. Am aruncat un ochi in fuga si peste comentarii, bineinteles ca am dat de IT-isti care amenintau ca pleaca afara in secunda doi daca li se taie scutirea, ca fara ea mor de foame. :)) Personal, nu stiu daca sunt neaparat pt cota progresiva desi la situatia de azi inteleg o posibila nevoie a cotei progresive, doar ca as prefera sa existe o dezbatere reala pe tema asta, sa nu treaca asa “pe sub masa” cum a trecut PNRR-ul. Problema e ca a cam disparut dezbaterea din democratia militarizata de la noi si cam tinde sa dispara la modul general si in lume.
        Da, sunt mai multe curente ideologice in PSD, de aia se si mentin constant sus indiferent ce bube au pt ca strategia lor e intinsa pe mai multe filoane. Eu, de exemplu, tolerez, ca n-as putea spune ca simpatizez, si am pus stampila in trecut pe PSD tocmai pt ca a mers putin inspre dreapta, fara sa piarda si spiritul social-democrat. Deci chestia de care te plangi tu ma face pe mine un potential votant. Acum nu sunt grandoman sa am pretentia ca sunt semnificativ electoral, dar daca ar face un viraj brusc pe mine unul m-ar pierde. Si daca te uiti la figurile pesediste proeminente de-a lungul timpului, cu exceptia lui Iliescu, toti au avut o tragere spre dreapta, fie in perioada lor economia a mers foarte bine fara sa deraieze puternic inspre stanga, Nastase, Ponta si Dragnea au avut cele mai bune programe economice post-decembriste de departe, iar Geoana chiar daca e mai papagal el asa in plan politic a jucat mereu pt echipa corecta, cum se vede si azi. PSD-ului ii prinde foarte bine pozitia asta catch-all si asa trebuie sa ramana, dpmdv.
        Imi permit sa fac o observatie aici si vizavi de comentariul tau de mai jos legat de emigratia in Vest. Raspunsul tau pare ca rupe un pic mitul plecarii afara dar asta e o opinie foarte nepopulara si nu mi s-a parut ca ai imbratisat-o prea des in trecut. Atitudinea asta, “plec daca nu imi convine cutare chestie” mi s-a parut mereu groaznic de toxica, e similara cu aia a companiilor de la noi care cum aud de o majorare amarata a salariului minim ameninta cu plecarea sau inchiderea, desi sunt perfect constiente ca pot suporta pierderile minime respective, doar ca va scadea o idee cifra de afaceri.

        1. PSD-ului ii prinde foarte bine pozitia asta catch-all si asa trebuie sa ramana, dpmdv.

          Ca partid e bine sa faci asta. Dar cand vine vorba de impozitare progresiva si taxe in general actualul drum (taxe cat mai mici) duce spre sant si masuri similare cu cele din 2009-2010. E mai bine sa iei masuri de genul asta cand ai crestere economica decat atunci cand economia e deja in sant. Nimeni nu vrea sa plateasca taxe mai mari, dar sunt necesare pentru a finanta cheltuielile statului. Si fara acele cheltuieli standardul de viata ramane jos. Nu poti avea o tara ca afara fara impozitare ca afara.
          Iar PSD a avut si are sansa de a face asta, dar uite ca refuza. Cand va fi introdusa impozitarea progresiva va face rau economiei pentru ca cel mai probabil economia va fi in recesiune in acel moment.

        2. Raspunsul tau pare ca rupe un pic mitul plecarii afara dar asta e o opinie foarte nepopulara si nu mi s-a parut ca ai imbratisat-o prea des in trecut.

          Am evitat sa vorbesc despre emigrare altfel decat ca si constatare a unei tendinte (ie lumea pleaca de nevoie nu de placere). Sunt categorii sociale intregi care o duc atat de prost in Romania incat si daca o duc prost in Vest tot e mai bine decat in tara. Pentru ei plecarea e o solutie in continuare.
          Insa pentru clasa de mijloc romaneasca care lucreaza la corporatie in orasele mari ale tarii plecarea in Vest nu prea mai e o solutie. Costurile cu viata au crescut foarte mult in perioada pandemiei in Vest (cel putin 30% daca nu mai mult) iar asta a rupt puternic din puterea de cumparare. In UK inclusiv bastinasii obisnuiti se plang ca le e greu (cei care nu si-au luat case acum 5-10 ani).
          Eu castig peste medie si inca imi e mai bine in UK decat in Romania, dar sunt multi romani care ar putea sa se mute inapoi daca nu ar avea copiii la scoala pe aici.
          Pentru romanii care sunt foarte buni la meseria lor, Vestul e o oportunitate de a se dezvolta profesional si le va fi mai bine acolo decat in Romania. Dar pentru romanul obisnuit, cel putin momentan, emigrarea spre Vest nu ii va imbunatati viata substantial.

  2. Realistic in acest moment nu cred ca exista un om din vreo institutie a statului care sa-mi poata spuna la virgula cat a colectat statul din impozitele pe munca. Si asta se vede in discursul multor oameni politici care de ani si ani de zile au marota cu scaderea taxelor si a impozitelor. Romania la ora actuala este un mic paradis fiscal, extrem de atragator pentru multi. Mai mult din cauza asta s-au facut enorm de multi bani sa le spunem gri ce ulterior au fost folositi in alte chestii.
    Problema reala cand vine vorba de taxare si impozitare nu o reprezinta cetatenii ci fix autoritatile alaturi de politicieni. Oricine intelege cum sta treaba, realizeaza ca la un moment dat o crestere/reajustare de taxe si impozite o sa vina si in fond este cumva normal. Doar ca nici un partid nu vrea sa deconteze electoral asta. Mai mult orice schimbare reala de paradigma a taxarii si impozitarii implica o reformare profunda a ANAF.
    Ceea ce cred ca se va intampla in urmatoarele luni sunt urmatoarele:

    1. Incet, dar sigur se vor elimina toate scutirile de impozit. Foarte probabil o sa se ofere o perioada de gratie si punctual o sa vina cu niste solutii.
    2. Impozitul progresiv si tot ce inseamna o sa fie folosit ca levier de negociere. Realistic o sa fie o discutie in alegerile din 2024 si o sa se faca campanie pentru el. Practic se va inchide arcul din 2004, cand a fost introdusa cota unica. Impactul socio-economic nimeni nu-l poate sti, insa daca se va reveni la vechea schema o sa fie o migratie majora pe toate planurile. Practic daca ma impozitezi ca Franta/Germania si serviciile sunt de Romania, mai bine ma duc acolo si macar stiu o chestie.
    3. Dupa ce se vor scoate toate scutirile, probabil ca se va reveni la vechea schema cu plafonarea CASS/CAS la 3 salarii medii.
    4. Taxele de proprietate vor fi usor indexate pe urmatorii ani

    Chestiile astea au fost asumate mai mult sau mai putin in PNRR si vor fi implementate. Singura intrebare reala este daca se va implementa vreun sistem progresiv cu tot ce vine cu el. Personal nu vad ANAF pregatita sa implementeze acest sistem, respectiv cetateanul roman sa fie pregatit pentru acel mecanism de deductii. Realistic multor oameni le vor scadea veniturile, incepand cu bugetarii si continuand cu oamenii ce au veniturile un pic peste medie sau in zona aia, coincidenta fix nucleu dur PSD.
    Insa sunt de parere ca este clar nevoia de o discutie cu privire la modul in care vrem sa arate sistemul de taxare in Romania, doar ca nimeni nu-si doreste asta asa ca atata timp cat ne vom putea imprumuta o sa carpim cat putem carpi.

    1. Tot ce inseamna contract de munca trece printr-un soft (Revisal) si se depun declaratii lunare cu impozitele salariale declarate. De stiut se stie exact suma. Problema e la contractele nedeclare si la salariile platite la gri (minim declarat, restul in mana).
      Lasand asta la o parte impozitarea progresiva e o chestie care tine de solidaritate si echitate. Vrei o tara ca Brazilia, lasi lucrurile asa. Vrei o tara ca Germania, poate ar fi bine sa facem lucrurile ca ei.
      Iar asta cu emigratia in Vest e poveste. In Vest e cota progresiva si costuri mari de viata. Multi englezi nu se descurca cu costurile in crestere, dar apoi romani.
      Sunt oameni care ar putea sa faca tranzitia, dar ei sunt platiti bine in Romania. Se vor muta de la 0% sau 10% la 40% cat platesc eu? Vor renunta la prieteni si familie, limba si cultura ca sa plateasca mai multe taxe intr-o tara straina?
      As vrea sa vad asta.
      Bonus: lumea vorbeste de impozitare progresiva pe salarii, dar considerabil mai multi bani se pot face din impozitarea progresiva a firmelor.

    2. @Daniel
      In teorie statul ar trebui sa stie cam cat se colecteaza tot ce inseamna impozit si taxe. In practica nu se stie din cauza celor expuse de tine. Practica salariului la gri este in continuare facuta pe o scara larga, chiar daca oamenii din orasele mari nu o vad. In orasele mici/medii cam asta e regula si nimeni nu s-a ridicat impotriva ei. Bineinteles nimeni nu discuta impactul pe termen lung al acestei practici si nici nu s-a vrut inlaturarea acestei practici.
      A doua problema pe care tu o omiti este ca Romania nu este Germania si mai ales realitatile din Romania nu sunt aceleasi din Germania. Perceptia romanului de rand este ca statul roman l-a cam abandonat si ca trebuie sa se descurce. Mai mult din cauza asta se considera jumulit cand vine vorba sa plateasca taxe si impozite statului roman. Adauga la asta si trauma comunismului plus a tranzitiei si vei vedea ca ai o societate care nu va accepta prea curand ideile de tipul impozit progresiv sau orice idee de tipul asta. Stiu ca exista diverse studii sociologice plus mari ganditori din BNR care tot aduc ideea asta in discursul public, doar ca la finalul zilei toti sustinatorii impozitului progresiv sunt pe ideea sa moara capra vecinului si spera sa nu fie afectati. Iar daca s-ar impozita firmele progresiv probabil ca in decursul a catorva luni vor parasi tara si bruma de bunastare va fi inlocuita de somaj si tensiuni sociale.
      Foarte pe scurt problema impozitarii progresive sau a introduceri de orice alte taxe sta in faptul ca romanul de rand nu are incredere in statul roman si toti oamenii din institutiile acestuia. Daca relatia intre stat si cetatean ar fi ca in Suedia unde fiscul este cea mai iubita institutie lucrurile ar sta altfel. Doar ca momentan ne aflam in punctul in care trebuie sa se dracului totu pentru a mai schimba ceva.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: