Pachetele medicale diferențiate sunt o idee proastă

România e o țară tare frustrantă. Se schimbă lucrurile atât de repede încât o declarație cu potențial de scandal uriaș poate trece neobservată doar pentru că următoarea zi cineva face sau spune ceva mai cretin. Acum doar câteva zile Eugen Teodorovici, Ministru al Finanțelor, și-a dat cu părerea pe tema introducerii unor pachete medicale diferențiate deși el nu are nici în clin nici în mânecă cu Sănătatea. Domnul Teodorovici ar vrea să (via Hotnews):

“În funcție de cât plătești pe CASS, să ai făcute mai multe variante, pachetul 1, pachet de bază, ai un alt venit la care se plătește CASS, deci implicit o contribuție mai mare, atunci ai al doilea pachet, cu alt tip de servicii, ăsta cred că e sistemul logic”

Acum nu știu exact ce să cred despre Eugen Teodorovici, dar nu pot să nu mă întreb:

1. Ce treabă are el cu pachetele de la sănătate? Nu se ocupă Ministerul Sănătății de treaba asta?
2. De unde curiozitatea și predispoziția asta bruscă spre a revoluționa (iar) sistemul de sănătate?
3. În afară de a arăta ministeriabil îl mai recomandă altceva pe dl. Teodorovici pentru funcția de ministru?

Nu o să îmi răspundă evident nimeni la întrebările astea, dar cred că trebuie explicat un pic de ce ideea asta e una proastă înainte de a o vedea pe masă și la partea aia din Opoziție mai libertariană.

De ce un sistem public de sănătate e eficient

S-ar putea să fii surprins de ce urmează să scriu, dar sistemul de sănătate din România e ok la nivel principial. Gândirea din spatele sistemului e una cât se poate de sănătoasă și e aplicată cu succes și în alte țări bogate din Vestul Europei:
Întreg sistemul de sănătate se bazează pe împărțirea riscului și a costurilor la o masă cât mai mare de oameni astfel încât costul să fie cât mai mic iar serviciile cât mai bune.
Pe românește: dacă luăm 100 de oameni la întâmplare și îi urmărim pe parcursul vieții lor vom observa că ei nu se îmbolnăvesc cu toții în același timp (vorbim de anul 2018 nu de Evul Mediu când făcea ravagii ciuma, holera, tifosul, vărsatul de vânt și alt minuni). Pe parcursul unui an poate 2 își vor rupe o mână sau un picior, 10 vor avea o răceală, 1 va suferi de o boală mai nasoală. Dar în mare parte, peste 80% dintre ei, în orice moment vor fi sănătoși.
Acum mult timp oamenii de stat deștepți au înțeles că dacă toți cei 100 de oameni ar plăti o sumă modică de bani lunar, atunci cu toții ar putea avea parte de servicii de sănătate. În cazul în care unul se îmbolnăvește nu trebuie să cheltuie o avere pentru că acele costuri pot fi plătite de ceilalți. Bolnavul la rândul lui va pune acei bani înapoi în timp (dacă nu i-a pus deja cotizând până în acel moment), presupunând că va trece cu bine de acea problemă medicală.
Sistemul acesta se numește ”asigurare publică de sănătate” pentru că fix asta e: o asigurare plătită lunar care îți garantează accesul la servicii medicale în cazul în care ai nevoie de ele. Și funcționează pentru că nu toată lumea se îmbolnăvește în același timp. Iar cei care se îmbolnăvesc de cele mai multe ori contribuie oricum mai mult de-a lungul vieții decât beneficiază. În plus cei care suferă de boli ceva mai rare nu trebuie să poarte grija unor costuri uriașe cu asistența medicală pentru că baza mare de contribuabili și nr. mic de cazuri înseamnă că acele costuri pot fi acoperite din banii celorlalți.
E un sistem foarte bun care împrăștie riscul către o bază mare de oameni astfel încât, atunci când tragi linie, suma de plată e modică iar serviciile de care beneficiezi sunt bune.
Ca o paranteză: exact la fel funcționează și asigurările private de sănătate: plătești o sumă lunară către o companie privată și primești la schimb acces la serviciile lor medicale. Diferența e că firma de asigurare nu va ajunge să aibă acces la toți angajații dintr-o economie și prin urmare nu poate fi la fel de eficientă în a minimiza riscul.
Apoi mai e o chestie importantă: firma aia de asigurare privată trebuie să se gândească la a face profit. Acel profit va fi inclus în prima de asigurare. Statul nu trebuie să facă profit în schimb, deci teoretic, la stat costurile pot fi mai reduse (în practică lucrurile pot fi diferite uneori).

De ce nu ar fi bune pachetele diferențiate într-un sistem public de sănătate

Și bineînțeles că vine întrebarea firească: de ce nu e compatibilă ideea de asigurare de sănătate publică cu pachete diferențiate? În fond, dacă plătești mai mult, de ce să nu beneficiezi de mai mult? Pentru că în clipa în care faci chestia asta sistemul începe să dea rateuri. De exemplu:

• Solidaritate socială – Ce ne facem cu care suferă de o boală rară sau au o dizabilitate fizică / psihică și care nu vor ajunge probabil niciodată să fie contributori neți la sistem? Adică nu vor ajunge niciodată să contribuie mai mult decât cheltuie statul cu ei. În plus ei vor avea nevoie de îngrijire mult mai complexă decât ce i se oferă unui om normal pe parcursul vieții sale. Cu ei ce facem? Nu îi primim în sistem? Facem o excepție pentru ei? Dacă da pe nota de plată ai cui îi punem? Ai celor din pachetul de bază? Al celor din clasa de mijloc sau al celor bogați?
• Solidaritate între generații – Ce facem cu bătrânii? Au fost contributori neți la sistem în cea mai mare parte a vieții lor pentru că au fost sănătoși și în putere și nu s-au îmbolnăvit. Ei bine, acum că i-a prins din urmă bătrânețea se vor îmbolnăvi ceva mai des. Plus că mulți dintre ei nu mai au venituri așa mari (au trecut la pensie sau salarii mai mici din cauza vârstei avansate). Ce facem cu ei? Îi trecem la pachetul de bază pentru că nu mai contribuie la fel de mult acum fix acum când au nevoie mai mare de servicii medicale? Ați vrea să vă vedeți bunicii cum sunt obligați să își vândă casa pentru a putea să își permită servicii medicale?
• Ghinionul – Ce se întâmplă dacă lucrezi pe șantier și ai un accident de muncă? Angajatorul se fofilează de responsabilitate și ajungi să fii răspunzător de costurile tale medicale pe o asigurare medicală de bază. Dacă ai fi fost bogat ai fi avut o asigurare extinsă, dar angajatorul tău a plătit minimul pe economie așa că ai doar serviciile de bază. Așa că ai de ales între a rămâne cu sechele pe viață pentru că asigurarea de bază acoperă doar serviciile de urgență, nu și fizioterapie sau recuperare SAU a vinde casa în care locuiești cu soția și copiii pentru a plăti costurile suplimentare neacoperite de asigurarea de bază. Vinzi casa pentru a putea munci apoi tot restul vieții și poate să poți cumpăra alta? Sau rămâi cu sechele și traume riscând să nu mai poți găsi de muncă și să îți moară familia de foame?

Problemele de mai sus nu sunt prezente în momentul în care toată lumea are parte de aceeași asigurare. Ele apar în schimb în momentul în care începem să umblăm cu concepte de genul ”pachet de bază”, ”pachet extins” și așa mai departe.
Și altă chestie interesantă: toate problemele de mai sus apar în cazul asigurărilor private care folosesc astfel de pachete. E presa din SUA plină de cazuri în care oameni simpli au trebuit să își lichideze economiile de o viață din cauza unui accident care i-a băgat în spital sau de bătrâni care nu își permit să meargă la doctor.

Când nu funcționează sistemul public de asigurare de sănătate?

Bun, păi dacă sistemul acesta cu asigurări de sănătate de stat e așa bun, de ce România are un sistem infect de sănătate atunci? Sistemul de sănătate public funcționează bine atât timp cât:

1. numărul celor bolnavi e considerabil mai mic decât al celor sănătoși – întrebare: câți dintre românii apți de muncă și care se îmbolnăvesc rar au plecat peste graniță? Bătrânii și copiii au plecat cu ei? Unii copii poate, bătrânii cu siguranță nu.
2. numărul celor care cotizează e mai mare decât al celor care beneficiază – Aceeași întrebare: câți români au plecat peste graniță și câți mai sunt în România ca să cotizeze. Altfel, din cei rămași în țară câți beneficiază de scutiri de la obligația de a cotiza? Conform Economica.net ar fi 10,3 milioane de români care nu cotizează la sănătate, dar teoretic beneficiază de servicii medicale și în jur de 6,8 milioane de oameni cotizanți.
3. suma plătită de contribuabili e suficient de mare încât să acopere necesarul celor care beneficiază de pe urma serviciilor medicale – Aici lucrurile devin dramatice pentru România.

La nivelul anului 2016 România cheltuia 4% (din total cheltuieli guvernamentale) cu sănătatea, în timp ce media UE 28 era de 7,1%. Bulgaria cheltuia 5%, Grecia lovită de criză cheltuia 4,9% iar Cehia, fostă țară comunistă cheltuia 7,4%. Cifrele sunt de pe Eurostat.
Sistemul de sănătate românesc era subfinanțat în 2016! Numărul de beneficiari raportat la cel al contributorilor e mult prea mare! Și la toate problemele astea se adaugă poate problema cea mai mare: CORUPȚIA! Astea sunt cele 3 mari probleme ale sănătății românești! Restul e spoială și apă de ploaie!
Dar hei, în loc să băgăm DNA-ul, ANI și poliția în sistemul medical preferăm să schimbăm legea pentru că, nu e așa, toți corupții din România vor înceta să mai fie corupți odată ce vor exista pachete diferențiate! Nu? Și apropo, luni, 17 septembrie dl. Teodorovici a dat înapoi însă și a spus că (via Hotnews):

Este o discuție care se va purta cu doamna ministru al Sănătății. Este important ca românii să primească din partea unui Guvern cea mai bună opțiune, abordare și mai multe alternative.  Nimeni nu va avea mai puțin decât are astăzi ca serviciu medical. Ce se va purta, ca discuție, pleacă de la ce este astăzi”

Adică brusc doamna ministru al Sănătății e cu treaba asta cu pachetele, nu mai e el neapărat. A da și bineînțeles: ”Nimeni nu va avea mai puțin decât are astăzi ca serviciu medical”. Dacă e să considerăm că în momentul de față serviciile medicale sunt zero dacă nu dai șpagă, atunci da, orice chestie în plus e un bonus. Ba mai mult, intri în spital pentru operație de apendicită și ieși cu infecții nosocomiale.
Și să nu uităm: oamenii încă mai cred că PSD e de stânga. Sigur că e!