Cred că știm cu toții că Che Guevara, luptător de gherilă marxist și revoluționar celebru a ajuns un simbol al capitalismului de consum. Orice hipster care a auzit vag de el sau chiar fete și puștani cu aer teribilist poartă tricouri cu el. Iar asta nu se întâmplă de ieri de azi ci de când mă știu. Che Guevara e într-adevăr un simbol al contra-culturii și al stângii luând aproape imaginea unui sfânt modern.
Așa că nu mă surprinde când îi văd chipul prin magazine, pe tricouri și așa mai departe. În fond capitalismul nu are o problemă din a face bani vânzând imagini cu chipul dușmanilor săi.
Dar zilele astea, când mă întorceam acasă după o plimbare prin zona de buticuri a orașului am dat peste o chestie care m-a surprins:
L-am zărit de la distanță și am identificat imediat profilul având în vedere cât de des l-am văzut în copilărie prin cărți, pe timbre și în alte locuri.
Acel bust e al lui Lenin, revoluționarul rus care a dus Rusia pe calea comunismului. Ce caută într-un magazin britanic? Cum a ajuns acolo? A cui a fost ideea să îl pună acolo și de ce? Magazinul vinde haine retro, dar sincer nu am apucat să intru în el ca să vă pot spune dacă au și haine din Rusia comunistă.
La fel ca și în cazul lui Guevara, e uimitor cum capitalismul scoate bani din orice și nu se sfiește să se asocieze cu imaginea unui om care a dus o luptă ideologică intensă împotriva lui. Până la urmă cred că oamenii au învățat că și din contra-cultură se pot face bani, pentru că există o piață și aici.
Bust cu Lenin pentru a vinde haine vintage hipsterilor și celor anti-sistem? Sigur! De ce nu? Banul nu are culoare sau ideologie.
Apropo, aș fi vrut să fac o glumă cu ”dacă ar vedea Lenin asta, s-ar răsuci în mormânt”. Dar nu pot, pentru că Lenin nu e înmormântat ci se află într-un mausoleu în Moscova, corpul său fiind îmbălsămat și pus la vedere într-un sarcofag de sticlă.
Și apropo de asta, Simpsons au făcut deja o glumă cu Lenin trezindu-se:
Oare ce ar spune Lenin despre asta?

Ulianov a spus „Capitaliștii ne vor vinde funia cu care îi vom spânzura”.
Nu cred că ar spune ceva. Poate că ar aprecia în secret strategia simultană dovedită de ambele părți, el cu funia, capitaliștii cu moaca lui.
“Capitalistii din Vest vor vinde busturi cu noi dupa ce ne rusii nostri ne-au daramat statuile” ar fi sunat mai bine
https://m.youtube.com/watch?v=35_5RbvGE2w
Ok, hai ca pe asta nu o stiam :))