Omul care a vrut să salveze România, dar a ajuns să salveze doar Bucureștiul a aflat că oamenii competenți sunt scumpi:
„În Primăria generală, salariul unui director este de aproximativ 2700 de euro net. Vreau să vă spun că am vrut să aduc un director pe zona de investiţii , care nu a venit la banii ăştia. El, în privat, câştigă 7000-8000”, a declarat primarul general în emisiunea Insider Politic, difuzată duminică de Prima Tv. (sursă)
Am tot încercat să explic treaba asta cui avea urechi de auzit: nu poți veni cu pretenții de eficiență în administrația publică sau în companiile de stat plătind sub nivelul pieței.
De exemplu se publicase acum ceva vreme lista cu salariile celor de la Metrorex și multă lume era ofuscată de salariul directorului sau al mecanicului de tren:
Salariile de la Metrorex sunt cu mult peste media unui angajat din România. Șefii ajung să ia chiar și 13.000 de lei, în mână, iar subiectul a ajuns și în atenția Ministrului Transporturilor Cătălin Drulă. (sursă)
13.000 de lei net înseamnă undeva la 2.700 euro pentru post de director. La privat un director pe o funcție comparabilă într-o companie comparabilă merge lejer spre 10.000 de euro.
Am lucrat în taxe în România și pot să vă spun că un om care lucrează la ANAF va fi tot timpul plătit mai prost decât dacă și-ar abandona jobul și s-ar angaja în privat. Dar noi ne mirăm de ce nu colectează ANAF suficiente taxe sau de ce nu le pasă funcționarilor de la ghișeu. Și sunt n exemple de astfel de situații.
Dar românii încă o țin pe aia cu ”bugetarii sunt plătiți prea bine” și politicienii urmăresc aceeași retorică din păcate. Apoi încearcă să facă reformă și ajung să alunge puținii oameni care își făceau treaba. După tăierea salariilor personalului bugetar din 2009 – 2010 a fost un exod masiv de oameni competenți de la stat spre privat sau direct în afara României. Îmi aduc aminte că am vizitat buncărul lui Churchill din al Doilea Război Mondial, transformat în muzeu și am dat acolo peste un tip care fusese polițist în România.
Omul plecase din poliție și prefera să fie ghid turistic în Londra decât polițist în România cu salariul tăiat.
Sunt însă oameni în administrația publică din România care nu își fac treaba din păcate. Dar e greu de mers după ei pentru că de regulă au pe cineva care îi ține în spate, iar acel cineva e probabil conectat politic. De aceea e mai simplu să spui ”toți bugetarii sunt nașpa” decât ”unii bugetari sunt nașpa”. Dacă spui toți nu trebuie să muncești efectiv și să rezolvi problema, că nu poți da afară toți bugetarii din România.
Plus că e mai dificil pentru politicieni să spună că unii bugetari își merită salariile sau poate chiar ar trebui mai bine plătiți în timp ce alții ar trebui dați afară. E mult mai ușor să zică însă: haideți să îi dăm pe toți afară! chiar dacă nu o vor face…
Apoi aceiași politicieni se apucă de reformă și încearcă să facă una sau alta, dar constată că nu au cu cine, cei numiți de partid pe acolo sunt praf sau nu vor să muncească iar la salariile plătite de administrație nu găsesc oameni competenți.
Iar acum Nicușor Dan constată fix treaba asta: nu prea găsește oameni competenți la banii ăia. Dar e ok, dacă mai fac colegii de la USR și PNL câte o campanie de demonizare a angajaților din sectorul public și ceva tăieri de salarii nu mai găsește chiar pe nimeni pentru poziții cu calificări înalte. Și atunci poate privatiza externaliza acel serviciu către operatori privați.
În altă ordine de idei dacă vă plictisiți luați CV-urile actualilor miniștri din guvernul de dreapta PNL-USR și numărați câți dintre ei au făcut succes în mediul privat pe care îl ridică în slăvi. Și când zic succes nu mă refer la director la propria firmă cu zero angajați sau cu rude ca singuri angajați ori la firma lu mami și tati.
Vedeți câți au lucrat în firme private și au ajuns măcar manageri, că na, e cam aiurea să ajungi ministru și aia să fie prima dată în viața ta când ai oameni în subordine.
Perfect de acord cu tine, daca privesti din perspectiva pur idealista. Nu putem avea performanta in administratia publica, daca nu remuneram corect oamenii. Problema apare ca noi ca societate nu prea mai stim unde e acel corect. Adica sunt perfect de acord cu salariile unora din administratia publica pentru munca pe care ei o depun, insa ca si cetatean de rand eu nu am simtit absolut nici o diferenta cand functionarul era platit cu 3000 de ron si acum cand are 7-8000 ron.
Ba mai mult, mai toti bugetarii astia pe care ii demonizeaza o parte din clasa politica, au protestat intotdeauna pentru salarii mai mari, niciodata pentru conditii mai bune de munca. Iar lucrurile astea le constientizam, cand mai arde un spital, cand politia mai rateaza o interventie, cand mai cade o scoala pe noi.
Pe langa asta, societatea romaneasca este un pic deranjata de faptul ca in timp ce unii si-au pierdut afacerile, slujbele, bugetarii au fost platiti la zi, unii fara sa depuna munca in timpul starii de urgenta de anul trecut. Practic prin sectorul de stat, nu a fost nici o criza anul trecut, pe cand in privat erau adevarate drame.
La tabloul asta pe care il prezint, as dori sa stiu cum ar trebui sa privim salariile unora de 2-3 mii de euro, in conditiile in care lucrurile se misca cum se misca. Daca le-am da 10 mii de euro s-ar schimba ceva? Cel mai probabil nu.
Da omul competent costa, insa in Romania ne-am cam pierdut busola cand vine vorba de competente si nu prea mai stim sa diferentiem un incompetent fata de un competent, decat atunci cand e prea tarziu.
Si inca ceva, oamenii competenti de care are Romania nevoie cu ardoare, nu se vor angaja in viata lor la stat, si sti de ce? Nu din cauza salariilor, ci din cauza faptului ca nu vor putea fi lasati sa faca ceva, din cauza diverselor increngaturi.
Hai sa te intreb altfel: daca vrei un om care sa iti schimbe lucrurile in bine il atragi in administratie cu un salariu la un sfert din cat castiga in privat?
Noi vrem oameni competenti care sa munceasca pe salarii mizere sau pro bono pt stat si credem ca e realist?
Hai sa te intreb altfel, ce fel de om sta la stat pe 2-3 mii cand poate castiga 7-8 mii la privat? Un om competent? Un om corect? Crezi ca ala care sta pe 2-3 mii va incerca sa isi completeze venitul cu altceva si poate de aia sta pe salariul ala?
Iar asta cu: la stat s-au luat salarii in timp ce la privat nu e un fel de “sa moara si capra vecinului”. Cu ce te ajuta pe tine din privat platit la minim ca si ala de la stat e dat afara si are salariul diminuat? Cum iti face asta viata mai buna tie? Nu mai bine te bagi si tu intr-un sindicat si ceri drepturi similare?
Apropo, toate salariile de la privat sunt pe cartea de munca?
Depinde cum vezi lucrurile. In Romania aparent, la stat s-ar castiga mai bine decat la privat, prin urmare oamenii aia competenti s-ar gasi prin acel sector daca mergem pe logica ca salariul e totul. Si cel putin in ultimii 4-5 ani a existat o migratia reala a unora din privat, catre sectorul de stat, e bine sau rau, timpul ni le va spune pe toate.
In acelasi timp, cetateanul de rand, nu a simtit absolut nici o schimbare in acest timp cand vine vorba de serviciile publice de care acesta are parte ci vechea spoiala. Si cand vede, salariile alea, isi pune niste intrebari existentiale.
Iar ca sa-ti dau dimensiunea prapastiei dintre stat si privat intr-un domeniu, bine platit, o sa iau ca exemplu domeniul medical. Un medic care lucreaza in privat, daca nu are specialitate chirugicala sau o competenta foarte speciala(cursuri de la 10k eur in sus), are undeva la 4-5k ron net(vorbesc contract de munca, nu alte smenuri). Acelasi medic la stat, discuta de la 7-8k ron net plus ca volumul de munca este diferentiat in functie de locatia spitalului. Sa mai spun, ca un medic dintr-un spital de stat din provincie are un salariu apropiat fata de unul dintr-un spital mare dintr-un oras mare? Mai are rost sa spun, ca medicul ala din spitalul ala de provincie, la orice complicatie trimite catre un centru universitar mare? Sa mai spun, ca acelasi medic din privat in plina stare de urgenta i-a fost redusa norma, iar fratele lui de la stat careia i-a fost inchis spitalul(ca deh nu era covid) nu a suferit nici o pierdere? Normal, o sa-mi spui ca ala de la privat la orice caz grav trimite la stat, insa vezi tu diferenta aia salariala cam are sens plus ca in multe situatii nu are ce sa faca mai mult din cauza conditiilor.
Stii ca in SUA un medic din zona rurala primeste compensatii mai mari (pt cei privati) sau slalariu mai mare (pt cei de la stat – cat au si ei)? Pe principiul pragmatic ca sunt zone neatragatoare si e nevoie de un stimulent suplimentar ca sa compenseze. Asta e gandirea americana, care cauta o solutie cand are o problema. Versus gandirea romaneasca miorlaitica – “da de ce ala are mai mult, sa aiba mai putin, prea bine ii e fata de mine – care ma intelegi… sunt asa si pe dincolo, nu ca el un terchea-berchea”
Nu doar in SUA ci si in alte tari. In Romania s-a discutat sa li se asigure cazare profesorilor sau medicilor pt ca naveta e costisitoare. S-a intamplat ceva in sensul asta? Evident ca nu.
De aia nici profesorii sau medicii nu se inghesuie la sat.
Medicii de familie care se baga la sat o fac pt ca pot avea uneori cateva mii de oameni inscrisi. Dar evident ca serviciul e vraiste in cazul asta.
@Johnny
Situatia descrisa de tine se intampla si prin zona europeana gen partea de nord. Si in fond inteleg situatia si foarte bine ca se intampla. Insa stiu cel putin la nivel de Europa, ca daca pentru chestii ce le poti face tu il trimiti la cel mai apropiat spital ca deh n-ai chef o sa te sune cineva.
Pe de alta parte prin Romania se practica la greu, ca pentru orice chestie medicul dintr-un spital judetean sa il trimita la Bucureşti.