Șeful la cazan 
Naționalismul a scos părți mari din populația globului din sărăcie, dar același naționalism a dus la numeroase războaie. Atacat atât de stânga modernă cât și de dreapta neoliberală, naționalismul pare un concept căruia deja i s-a rezervat un loc în coșul de gunoi al istoriei.
Cu toate astea, naționalismul refuză să moară și scoate capul din ce în ce mai des. Oare lumea a înțeles naționalismul greșit? Yael Tamir, academician și fost Ministru al Imigrării și apoi al Educației în Israel oferă o altă perspectivă asupra naționalismului într-o carte echilibrată, dar și provocatoare.
Pentru cine e cartea
Why Nationalism e genul acela de carte pe care trebuie să o citești indiferent de ideologia căreia subscrii. Poate vei rezona cu ideile din carte și vei putea să le justifici mai bine în discuții politice, poate vei înțelege mai bine cum gândesc adversarii tăi politici sau poate te va ajuta să găsești acele chestii care vor duce la un compromis cu ”celălalt”.
Dar cum românii sunt de regulă împărțiți pe principiul clasic stânga vs. dreaptă, cartea asta probabil va reuși să îi enerveze și pe unii și pe alții. Cu toate astea, dacă vreți să înțelegeți de ce a apărut AUR, de ce a câștigat alegerile în SUA Trump, de ce a avut loc Brexit, de ce ieșirea din decor a lui Trump nu va rezolva problemele americanilor și așa mai departe, atunci trebuie să citiți cartea asta.
Despre ce e cartea
Să începem cu cuprinsul:
Why Nationalism e o carte care ridică foarte multe întrebări interesante și propune o serie de idei care atacă ceea ce am putea numi singurul consens politic al ”lumii bune”, anume că naționalismul e o chestie nasoală.
Stânga modernă vede în naționalism un drum care invariabil duce spre fascism și discriminarea minorităților. Dreapta modernă vede naționalismul ca pe o doctrină depășită având în vedere că promovează o orientare spre probleme interne și nu spre exterior. Dreapta e îndrăgostită în schimb de globalism și neoliberalism, iar asta nu de ieri de azi ci de prin anii 70.
Renegat de toată lumea, naționalismul apare cel mai des asociat cu partidele extremiste sau cele conservatoare ori ultraconservatoare. Cumva aceste curente ideologice par singurele interesate de naționalism.
Impresia generală prin majoritatea colțurilor civilizate ale lumii e că naționalismul e o doctrină înapoiată ce nu își are rostul în secolul XXI.
Yael Tamir vine însă cu o serie de contra-argumente convingătoare la ideile astea.
În primul rând, ne amintește autoarea, lumea uită însă că naționalismul e doctrina care a dat startul modernismului în multe părți ale lumii. Dacă ne gândim la România, atunci într-adevăr independența noastră, intrarea în modernitate, unirea istorică a provinciilor României, toate astea nu ar fi fost posibile în absența naționalismului.
Un alt argument interesant e că naționalismul a fost în principal o creație a elitelor menit să aducă sub umbrela unui discurs comun întreaga populație a unei țări. Chestia asta e valabilă și pentru România, naționalismul nostru având rădăcinile în pașoptismul promovat de elitele întoarse de la studii din Vest. Iar România nu e un caz excepțional, elitele politice au fost cele care au construit ideea de națiune și naționalism inclusiv în Vest.
Majoritatea argumentelor autoarei converg în jurul ideii că naționalismul nu e forță a binelui sau a răului ci, la fel ca multe alte doctrine, o unealtă. Cum folosești acea unealtă poate fi bun sau rău, dar ideile și doctrina în sine nu au neapărat ceva bun sau rău în ele. Spre deosebire de alte idei însă, naționalismul e o unealtă teribil de puternică, motiv pentru care nu ar trebui lăsată în mâinile extremiștilor, a iliberalilor.
Dimpotrivă, cei care țin la ideile liberalismului iluminist ar trebui să facă tot posibilul pentru a recupera naționalismul și a-l folosi în slujba binelui comun.
De ce avem nevoie de naționalism
Naționalismul a fost una din numeroasele victime ale neoliberalismului, care a cuprins lumea vestică de prin anii 70. Neoliberalismul a vrut dispariția barierelor din fața comerțului global și a liberei circulații a capitalului și oamenilor. A reușit să facă asta în mare parte, dar schimbările masive petrecute, aduse de comerțul global și globalizare în general au avut efecte negative puternice asupra populației sărace și clasei de mijloc.
Plecarea locurilor de muncă spre Asia și imigranții calificați dispuși să muncească pe mai puțin au dus la o scădere a statutului social și economic al clasei sărace. Au beneficiat în schimb cei cu înalte calificări și cei bogați. Ani la rând de joburi nesigure și prost plătite au adus la putere oameni precum Trump și au cauzat Brexitul spre exemplu.
Neoliberalismul e în mare parte o creație a dreptei, dar și stânga a contribuit la problemele actuale.
Stânga modernă preferă discursul identitar în locul celui de clasă, într-o încercare de a nu fi catalogați drept comuniști sau socialiști. În discursul identitar nu au însă loc albii săraci, motiv pentru care nici stânga nici dreapta nu pare teribil de apropiată sau interesată de problemele economice ale albilor săraci din Vest.
Aceștia au ajuns să fie lipsiți de oportunități economice de dreapta, dar și ponegriți de stânga pe motiv că sunt privilegiați făcând parte din majoritate. Însă albii săraci nu prea văd aceste beneficii din moment ce trăiesc în sărăcie.
De ce avem nevoie de naționalism? În accepțiunea autoarei, doar naționalismul poate repune pe masă un contract social care să lege păturile sociale ale unei țări (oricare ar fi ea). Săracii au nevoie de oportunități economice, iar acolo unde mediul privat nu vrea sau nu poate intervei o poate face statul. Cei bogați au nevoie de un loc pe care să îl poată numi casă și nu pot fi ”cetățeni ai nimănui” cum îi numea Theresa May. Cetățenia, zice Yael Tamir, vine la pachet nu doar cu beneficii (pentru cei bogați) ci și cu obligații, inclusiv obligația de a contribui la dezvoltarea națiunii din care și ei fac parte.
E nevoie de naționalism pentru a reda coerența națiunilor și a putea reduce pericolul extremismului.
Atractivitatea actuală a discursurilor extremiste e mare nu doar din cauza crizelor economice ci și a lipsei unui discurs care să unească diferitele clase sociale sub un set de idei comune. Ori acel discurs comun e naționalismul și ideea de națiune stat cu o limbă comună, istorie comună și un viitor comun.
Ironia sorții
Fac o paranteză pentru mine aici: eu sunt un imigrant român care locuiește în Marea Britanie și citește o carte scrisă de un cetățean al Israelului, dar publicată de o editură americană și care vorbește despre cum globalismul nu e chiar ok și e nevoie de schimbări.
Sunt șanse mici să fi citit cartea asta în România pentru că ea nu se găsește în librării. Și dacă s-ar fi găsit sau aș fi auzit de ea din alte părți mi-ar fi fost greu să dau 136 RON sau 83 RON pe ea având în vedere cât e de subțire (181 de pagini format caiet mic). Eu sunt unul din oamenii calificați care a beneficiat de pe urma globalizării.
În același timp însă, poate nu aș fi plecat din România dacă aș fi avut oportunități mai bune acolo. Oare ar trebui să mă bucur că globalismul mi-a dat ocazia de a avea o viață mai bună în Vest sau să mă întreb dacă nu cumva același globalism s-ar putea să îmi fi distrus șansa la o viață bună și în România. Din păcate nu voi afla niciodată.
Cum arată cartea
Cine e autorul?
Yael Tamir e o doamnă din Israel care de formație e profesor universitar, dar care a servit și două mandate parlamentare în Parlamentul Israelului. A fost politician doar 8 ani de zile (2003 – 2010), dar în timpul acesta a ocupat și poziția de Ministru al Imigrației și Ministru al Educației.
În Israel și femeile fac armata, ceea ce a făcut ca ea să fie pe front în timpul Războiul de Yom Kippur. Are un doctorat în filozofie politică la Oxford, acolo unde a fost puternic influențată de ideile lui Isaiah Berlin, care i-a fost și coordonator al tezei de doctorat.
Din 2015 e ”adjunct professor” (nu știu echivalentul în limba română) la Blavatnik School of Government din Oxford. Între 1989 și 1999 a fost research fellow la Shalom Hartman Institute din Ierusalim, Princeton University și Harvard University.
Ce mi-a plăcut?
Why Nationalism e o pledoarie la obiect și foarte convingătoare a cauzei naționalismului. În același timp, cartea e echilibrată iar autoarea discută și părțile negative ale naționalismului și felul în care acesta poate scăpa de sub control.
Mi-a plăcut de asemenea că nu e o carte scrisă pentru a acționa ca o cameră de ecou. Limbajul e accesibil iar autoarea nu bate câmpii așa cum tind să facă alți profesori universitari când vorbesc despre subiecte abstracte. Sunt 181 de pagini de text în format de caiet mic (fără bibliografie, note și alte chestii), dar e în același densă în idei.
Ce nu mi-a plăcut
Nu cred că am ce să reproșez sincer. Când am văzut titlul cărții mi-am imaginat că va fi o pledoarie în favoarea naționalismului. Titlul a promis, cartea a livrat fix asta. Mă așteptam la ceva bine argumentat din partea unui om care a fost în guvernul uneia din puținele țări dezvoltate care încă mai face nationbuilding (Israel). Și a livrat fix asta.
Cred că mi-ar fi plăcut să văd mai multe exemple în carte (sunt exemple, nu e doar teorie). Cele care sunt prezentate în carte sunt excelente, unul din ele m-a făcut chiar să cumpăr o altă carte citată pe acolo. Pe de altă parte dacă ar fi lungit discuția poate că m-aș fi plâns că putea fi concisă.
Ce spun alți critici?
Nu multe din păcate. Autoarea nu e britanică sau americană pentru a beneficia de expunere media extraordinară. Nici subiectul nu o ajută. Am dat peste o mini-recenzie neutră în Foreign Affairs, o recenzie ceva mai elaborată și pozitivă în National Review, o altă mini-recenzie pozitivă în Kirkus Reviews și o recenzie făcută la mișto în The Guardian.
Pe spatele cărții puteți găsi și alte comentarii (evident pozitive) despre carte:
Unde găsiți cartea
Exemplarul citit de mine e o variantă copertată publicată în 2019 de Princeton University Press. Eu am cumpărat cartea de la librăria Waterstones din UK. E o carte pe care o găsiți ascunsă de regulă în secțiunea de politică a librăriilor și atunci doar în 1-2 exemplare chiar și în librăriile mari. Îmi era teamă că nu se va găsi deloc în România, dar se pare că o puteți găsi online la Elefant: Versiunea copertată costă 136,99 RON în timp ce versiunea necopertată e 82,99 RON.
Dacă nu sunteți în România o puteți găsi la Book Depository care livrează global (inclusiv în România dacă dispare de pe Elefant.ro).
Verdictul
Una peste alta, Why Nationalism e o pledoarie echilibrată, convingătoare, dar și provocatoare (ciudată alăturare de termeni, știu) în favoarea naționalismului.
Are un 10 / 10 din partea mea și o recomand oricui pasionat de filozofie politică, sociologie, politică, geopolitică sau în general care vrea să privească o problemă și din altă perspectivă.
Dacă v-a plăcut recenzia sau căutați și alte cărți interesante puteți să aruncați o privire pe pagina de recenzii a blogului.
Spui in repetate randuri ca nationalismul e desuet in “lumea buna”. Nu imi dau seama daca te referi in UK, UE sau in Romania. In Romania nu mi s-a parut niciodata ca a fost respins de maniera asta decisiva. Ok, fac exceptie aici corporatistii care in general nu prea au opinii proprii, la ei daca ceva e privit cu ochi buni afara, n-are cum sa fie altfel decat de bine, si la fel si daca ceva e privit rau. Insa in general nu mi se pare ca restul populatiei, mai cu seama cei de 30-40+ ani, priveste nationalismul ca pe ceva ce pute. Sigur, cat timp e cu moderatie, cat timp nu vine la pachet cu alte chestiuni dubioase, dar in general consensul ca nationalismul e ceva foarte prost nu l-am simtit niciodata adanc infiripat in mentalul romanului.
Tot pe tema asta, nu ma pot abtine sa nu amintesc una din tezele progresiste pe care la noi am vazut-o introdusa de marele Ciolos, aia cu “patriotismul nu inseamna nationalism” care mi se pare absolut sublima, si evident ca a fost adoptata ca principiu USR-Plus.
În societatea românească postdecembrista nationalismul a fost cam prost înțeles. Si asta se datorează în mare parte anilor de tranzitie unde naționalismul a fost confiscat de niște derbedei ce s-au folosit de acesta pentru a capata diverse beneficii(vezi cazul C.V. Tudor)
De asemenea tot din cauza naționalismului prost înțeles ce a creat clișeul odios: “Nu ne vindem tara” a făcut din România o tara ce a fost aproape de default prin 97. Acest lucru creand exodul romanilor în afara țării asa cum îl vedem acum.
Exista o grămadă de motive sa fi mândru ca ești roman, dar când acest lucru este confiscat de un partid, care vrea sa-si creeze diverse beneficii proprii, aceasta mândrie dispare…
Vadim Tudor a reusit sa omoare din fasa orice tentativa de a face nationalismul o politica serioasa in Romania.
Oamenii au avut la un moment de ales intre nationalismul lui CV Tudor si neocomunismul lui Iliescu. Oricat de mult au urat romanii comunismul tot l-au preferat pe Iliescu lui Vadim. Poporul a decis atunci ca nu vrea nationalismul lui Vadim. Romanii simpli au asociat nationalismul cu demonstratiile pro-Ceausescu de pe stadioane si odelor inchinate lui.
La nivel de elite politice si intelectuale nationalismul a ramas prezent doar in discursul PRM. Ocazional a mai aparut pe la periferia politicii, gen PMP, PPDD si surprinzator in campania prezidentiala a lui Ponta, dar acolo mai mult la nivel de simbolistica.
Una peste alta dupa parerea mea atat poporul cat si intelectualii au lasat-o moale cu nationalismul.
Ai o problema pe site, cand editez desi imi salveaza editul, la publicarea comentariului dispare, mi s-a intamplat de cateva ori. In contextul asta fix asta adaugasem, ca mai conteaza si cine reprezinta nationalismul ala. Bine, eu nu ma gandeam la Vadim, venisem mai in zilele noastre, ma gandeam la Simion. Care nu mi se pare cel mai cultivat personaj politic, dar uite ca si asa, cu un lider venit din peluza un partid nationalist a reusit sa stranga un procent foarte bun de voturi, atat in tara, cat si afara. In 2000 lumea a votat cu Iliescu nu datorita preferintei pentru neocomunism, Iliescu venea la pachet cu un Nastase care in ciuda defectelor lui avea o abordare pro-americana si pro-europeana. Iar in perioada aia era clar ca pt un viitor decent nu puteam avea o alta directie. Plus ca nici Vadim nu si-a facut prea mult bine cu declaratiile colorate.
Apoi eu nu ma gandeam neaparat in plan politic, comentariul meu era mai mult cu referire sociala, gen parerea omului de rand, de la firul ierbii. N-am vazut niciodata o alergie profunda la nationalism din partea lui, ca nu a votat in directia aia nu a fost din motive ideologice, ci economice, romanul e destul de cinic in privinta asta. Astazi vad la tinerii corporatisti o greata din ce in ce mai mare pt ca asociaza nationalismul cu anti-europeanism sau rusofilie.
Nu stiu care e faza cu editarea comentariilor. Eu nu pot vedea editarile facute de oameni ci doar varianta finala a comentariului. Posibil sa fie o problema a pluginului de comentarii pe care il folosesc. Daca ai edituri de facut mai bine adauga dupa comentariul initial pana gasesc problema.
Doua lucruri as mai puncta:
Simion este un baiat venit din zona galeriilor de fotbal. Dincolo de asta reprezinta o interfata buna pentru partid, dar care in afara de niste teme simple nu poate sa mearga mai departe. Pe cand lui Vadim, ii putem reprosa orice, dar era un om citit, care avea cuvintele la el si stia sa-se exprime. Sigur, a avut o gramada de derapaje, dar era genul de lider extremist ce stia sa seduca un public ce-l asculta. Asta nu o s-o vezi la Simion.
Marii tineri corporatisti sau noua generatie TFL(tineri frumosi si liberi), au o greata mare privind nationalismul din mai multe motive. Cel mai important este ca ei s-au nascut/pasit intr-o lume in care ideea de apartenenta la o natiune s-a tot diluat si nu a mai reprezentat o virtute(scurta intrebare: Cand a fost ultima oara cand te-ai simtit mandru ca esti roman?). In acelasi timp, greata mai mare privind nationalismul sta in faptul ca daca am aplica nationalismul a la Brexit, am ajunge la sapa de lemn.
Pai tocmai asta ziceam, Simion e un tip care nu inspira nimic, cu o cultura zero, plus ca vine dintr-o zona care dpmdv nu are ce cauta in politica. Si cu toate astea, au scos un scor mai mult decat neasteptat.
Nu cred ca ii da nimanui prin cap sa aplicam nationalismul a la Brexit ca nu suntem UK, dar nici nu trebuie sa cadem in extrema cealalta in care fluturam steagul UE cu mandrie prin piete si in acelasi timp o ardem cu “Romanica”, “romani verzi”, “tara de cacat” si clisee de astea corporatiste care implica doar scarba vizavi de Romania. Cat despre cand m-am simtit ultima data mandru ca sunt roman… sincer, nu stiu ce sa iti raspund. As minti daca as spune ca in ultimii ani am avut multe momente. Dar din motive probabil infantile sau idealiste raman cu o urma de speranta si cat timp aia inca exista, ii dau si eu inainte. 🙂
Privitor la Simion și AUR timpul me va spune, daca acele procente sunt pe bune. Vadim a reușit maxim turul doi la prezidențiale în niște vremuri speciale. Aici jocurile încă sunt deschise și o sa fie interesant de urmărit ce va face atât el, cât și partidul. Ca si idee as vrea sa vad când cineva va începe sa le fure ideile de dezbatere ce vor face ei ca partid.
Sunt de acord ca un echilibru între clișeele corporatiste prezentate, trebuie sa existe. Insa trebuie luat în calcul și cetățeanul care nu se simte a fi roman ci mai degrabă european din ratiuni proprii.
De exemplu sunt roman, dar înaintea de asta sunt european și iubesc foarte faptul ca avem o libertate mai mare acum, fata de anii 90. Pe lângă asta înțeleg destul de bine ca dacă România nu era în UE am fi avut o situație asemănătoare ca a sârbilor/ucrainenilor. Nu îmi pute România sau orice alt cliseu corporatist, insa sunt “deranjat” când in tara mea sunt tratat de statul roman cum sunt tratat. Iar când spun asta ma refer la orice tangenta cu statul roman/institutiile lui.
Dacă România ar fi excelat în ceva când vine vorba de sectorul public chiar ar fi fost motiv de mândrie, dar cum nu excelează este normal ca o parte a cetățenilor romanii sa le puta tara în care s-au născut. In condițiile în care lumea chiar și cu pandemia actuala, e mai deschisa acum ca niciodată. Dar nici sa transformam emigrarea intr-o virtute. Dacă vrei sa pleci o faci și nu faci prea mare tam-tam. Dacă ramai și te plângi înseamnă ca iti place situația.