A meritat ca Suedia să nu își închidă economia? Se pare că nu!

image_pdfimage_print

Mai țineți minte modelul suedez de a face lucrurile în pandemie? Ăla cu ”nu băgăm carantină ca să nu distrugem economia”?
Ei bine…nu i-a ajutat la mare lucru. Iată cum arată economia lor (sursă):

8,2 scădere anuală a PIB (yoy) și 8,6% scădere trimestrială (qoq) în trimestrul 2 2020. Așadar 5,760 de morți, mulți dintre ei pentru că nu au vrut să introducă o formă mai strictă de carantină. Și care sunt beneficile? Economia lor a fost afectată la fel de rău ca a altor țări europene care au avut carantină, diferența fiind că celelalte țări nu au avut atât de mulți morți.
A meritat? Apropo, unde sunt oamenii ăia care dădeau Suedia ca exemplu de cum să nu distrugi economia. Gata? Au dispărut toți? Au fugit probabil la o bere la terasă în timp ce alții își plâng morții.

Spune și altora

14 Comments

    1. Pentru economisti era de asteptat: Suedia e o tara mica ce se bazeaza mult pe exportul de bunuri si servicii. Cand restul UE se inchide si trece prin recesiune e normal ca activitatea din Suedia sa se duca mult in jos.
      Tocmai de aia unor oameni ca mine, masura Suediei a parut complet inutila. Era clar ca dpdv economic vor suferi, puteau salva niste vieti totusi. Au ales sa nu iar scaderea economica e tot acolo. Rezultatul net e ca au murit cateva mii de oameni care puteau fi salvati.

  1. Când toți în jurul tău sunt închiși e cam greu să nu ai o scădere. Eu zic că mai important este de unde a scăzut. Că una este să se închidă 10.000 de alde Gogu și MAria SRL și alta este să vândă Volvo 10.000 de mașini mai puțin sau Erricsson niște… ce-or mai vinde ei. La noi sunt terminate micile afaceri, cele care țineau banii în economie, chiar dacă unii erau mai „color challenged” 🙂
    Și văd că nimeni nu judecă impactul psihologic a ce s-a întâmplat până acum, unde am o intuiție că Suedia ar sta mai bine.

    1. Corect, cand toata lumea inchide e normal sa te afecteze. De treaba asta mi-am dat seama si eu, om care a terminat ASE-ul fara pretentii de mare economist. Era clar ca fara carantina sau cu carantina economia lor urma sa se duca in cap. Deci ce au salvat pana la urma lasand sa moara 5700 de oameni, adica de vreo 5 ori mai mult decat vecinii danezi daca ajustezi pentru populatie? Li s-a spus ca vor muri o gramada de oameni, au dat din umeri. Economic stau la fel de prost ca restul Europei, dar mult mai prost decat Danemarca sau Norvegia care au economii la fel de deschise cu ale lor (vezi in alt comentariu ca am dat cifrele acolo).
      Iar la capitolul impact psihologic nu cred ca stau mai bine. Cafenele, cinemauri si multe altele au stat deschise, dar cu foarte putini clienti. Nu ca nu ar fi fost loc ci pur si simplu pentru ca numarul mare de morti a speriat lumea.
      In schimb in Danemarca unde au murit mai putini oameni economia si-a revenit mai repede. La capitolul psihologie cred ca danezii cu una din cele mai stricte carantine din Europa au iesit mult mult mai bine. Oamenii acolo au incredere sa iasa afara si sa isi reia viata. In Suedia se pare ca nu prea.
      Legat de structura economica e dificil de spus acum cine va suferi mai tare. IMM-urile intotdeauna dispar in masa in astfel de situatii iar companiile mari rezista mai bine, asa e natura lucrurilor. Vom afla in 1-2 ani cum a afectat virusul structura economica a tarilor UE.

  2. Depinde cum privesti lucrurile si momentul la care le privesti. Cand toata lumea introducea carantina si ei nu au introdus, multa lume s-a uitat la ei cu jind. Dupa ce lucrurile s-au mai relaxat s-a vorbit foarte mult de numarul de morti. Acum, la niste luni de pandemie si odata cu anuntarea rezultatelor economice, fiecare se grabeste sa traga niste concluzii premature.
    Lupa cu virusul este un maraton si nu sprint. Ea se castiga printr-o strategie coerenta si masuri tintite. Din toate tarile, afectate de pandemie Suedia a avut o strategie nepopulara pe care si-au asumat-o si au imbunatatit-o pe parcurs. Este buna aceasta strategie, vom vedea dupa ce vom termina cu acest virus. Temerea mea cea mai mare este ca strategia Suediei sa nu fie noua realitate, deoarece o noua carantina va avea niste efecte dezastruoase pe termen lung.

  3. Cred ca e putin simplista concluzia ta. Recunosc ca nu sunt economist, dar ma gandesc la urmatoarele:
    In primul rand, pentru mine asta arata ca economia tarilor este foarte legata una de alta. Deci Suedia a luat decizia de a nu face full lockdown, dar foarte multe tari au facut-o si ca urmare asta a afectat economia lor. Nu cred ca exista tara complet independenta economic de restul lumii, nici macar Korea de Nord.
    Eu o sa fie onest si o sa spun ca impartasesc opinia Lordului Sumption si prin urmare nu sunt de acord cu lockdown-ul impus in UK sau in Romania. Dar asta nu inseamna ca nu inteleg argumentul virologilor si anume ca lockdown-ul trebuia impus pentru a controla infectiile. Pe de alta parte, nu cred ca era necesar pentru fiecare tara sa o faca in acelasi timp. Ai de exemplu India. Ei au impus lockdown-ul devreme in rand cu Europa si US si dupa ce l-au ridicat tot in rand cu restul numarul infectiilor a crescut. Totodata, majoritatea sunt acum de acord ca nu ne permitem un alt full lockdown. Si avand in vedere ca cel putin 71% din cei infectati sunt asimptomatici nu stiu daca este eficient sa avem.
    Cred ca abordarea Suediei a fost corecta in ceea ce priveste lockdown-ul desi nu au facut suficiente pentru cei din azile de unde cred ca vin majoritatea mortilor. Totodata, nu sunt de acord cu abordarea lor in legatura cu testarea. Cred ca testarea agresiva si ‘track and trace’ este o solutie foarte buna. Dar abordarea Suediei de atunci (respectarea distantei sociale, lucrat de acasa, etc) este urmata acum de multe alte tari. Surprinzator sau nu, Suedia la ora actuala are un numar mic de infectii. Totodata, ar trebui sa studiem revenirea economica si sa vedem daca masurile luate atunci de Suedia au fost pe termen lung cele corecte. Spun asta pentru ca ma gandesc ca daca tu impui un full lockdown 3-5 luni, cand incepi sa ridici restrictiile va mai dura pana lucrurile vor reveni.
    Cheia in aceasta criza pentru mine. este punerea in balanta a medicinei, economiei, legii si drepturilor omului si a gasirii celui mai bun compromis. Dar pana la urma, pentru mine, COVID-19 nu este mai mult sau mai putin decat un stress test real. Personal, nu sunt incantat cu rezultatul (dpdv medical, economic, legal, tehnologic), dar nu il gasesc total surprinzator ceea ce poate suna arogant.

    1. Alexandru Plopeanu

      Opinia Lordului Sumption. Mi se pare cel putin interesanta si din alt unghi, cel legal.

      1. Intrebare, de ce m-ar interesa parerea unui om care a terminat dreptul cand vine vorba de un virus?
        De ce mi-as forma opinia despre un aspect care tine de microbiologie de la cineva care a ramas in istorie pentru ca l-a aparat pe Roman Abramovici intr-un proces cu un alt oligarh? O fi avocat bun, nu zic, dar cu ce e opinia lui mai buna decat a lui Nea Ion din varful dealului?

    2. Hai sa o luam altfel.
      Nr. de morti Suedia: 5760. Scadere economica de 8.2%. Populatie: 10.1 mil.
      Nr. de morti Danemarca: 616. Scadere economica: 2%. Populatie: 5.8 mil.
      Norvegia: Nr. de morti: 256. Scadere economica: 1.5% Populatie 5.4 mil
      Cam toate 3 au acelasi profil economic. Dar nr de morti in Danemarca si Norvegia e mai mic iar scaderea economica mai redusa.
      Zau, nu vad unde e succesul. Si pe termen lung de unde va veni acel succes? Ce anume va face ca nr in tarile astea sa creasca atat de mult incat sa poti spune ca Suedia a facut lucrurile mai bine?

  4. Eu cred ca e prea devreme sa ne pronuntam daca abordarea Suediei a fost buna sau nu.
    Dpdv economic, pt. anul 2020 se prognozeaza o scadere de 6% la Suedia, fata de 3.5% Norvegia si 4.1% Danemarca (eu n-am gasit nicaieri date despre Q2 pentru Norvegia si Danemarca), deci diferenta probabil nu va fi asa mare. Iar comparativ cu UE, care a scazut cu 11.9% in Q2, sta mult mai bine (aici sursa: https://www.thelocal.se/20200805/what-does-swedens-gdp-drop-actually-tell-us-about-lockdown-and-the-economy)
    In legatura cu coronavirusul, parerea mea e ca numai timpul ne va spune daca abordarea a fost buna sa nu. Unii specialisti cred ca deja o mare parte a populatiei Suediei ar putea avea imunitate la virus, tocmai din cauza masurilor mai relaxate. Repet, sunt doar speculatii, doar timpul ne va spune daca este asa (sursa: https://www.thelocal.se/20200724/why-are-swedens-coronavirus-figure-falling-so-sharply)

    1. In majoritatea comparatiilor mele intre tari nu compar Romania cu Italia sau Franta, ca nu are sens ci cu Bulgaria, Ungaria si Polonia de regula. La fel si aici, daca vrei o comparatie mai realista o faci cu tarile vecine care au un profil economic foarte similar cu cel al Suediei.
      Si ar mai fi o chestie, Suedia, spre deosebire de Italia, a stiut de virus si a putut sa ia masuri impotriva lui, dar a ales sa nu faca asta. Suedia nu e un hub de transport international ca Olanda, nu are un oras global ca Paris sau Londra si nici nu are o pozitie geografica in calea marilor fluxurilor de oameni sau bunuri. Rata de mortalitate din Suedia, cuplata cu o cadere economica de 8,2% e impardonabila oricum ai privi lucrurile.

  5. Comparăm cu Germania, pe care îi dădeai că exemplu pozitiv pentru felul în care au gestionat pandemia?
    https://de.statista.com/statistik/daten/studie/2284/umfrage/veraenderung-des-bruttoinlandsprodukts-der-deutschen-wirtschaft/

    1. 8,2% scadere economica Suedia vs. 10.1% scadere economica Germania. Acum hai sa vedem care din cele doua sta mai bine la numarul de morti?
      571 morti / milion de locuintori in Suedia vs. 111 morti / milion de locuintori in Germania. Asta inseamna ca in Suedia au murit de 5 ori mai multi morti decat in Germania, dar rezultatul economic e similar. Deci cine a iesit mai bine din treaba asta?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: