A da măști tuturor pe banii Guvernului e o idee bună

image_pdfimage_print

PSD și-a adus aminte, din opoziție (teoretic) că Parlamentul poate fi folosit pentru a trece legi, nu doar pentru aprobarea OUG-urilor guvernului. Și unele idei pot fi în folosul tuturor, atât de bune sunt:

Propunerea asta vine în contextul în care Guvernul (sau Președintele, nu e clar) ar vrea să facă purtarea măștilor în public obligatorie peste tot prin țară. E deja obligatorie în multe localități, dar nu la nivel național.
Problema cu măsura asta e că măștile sunt ale dracului de scumpe iar polițiștii români caută nod în papură în ultima vreme. Să dai 120 – 150 de lei pe 50 de măști de unică folosință nu e la îndemâna oricui. Iar prețul o va lua în sus dacă purtarea măștii va fi obligatorie.
Așa că propunerea PSD ca românii să primească măști de la stat nu e deloc rea. Nu știu dacă e nevoie chiar să primească toată lumea (Ion Țiriac cred că își permite să își cumpere singur totuși), dar având în vedere că jumătate din populația României lucra pe minimul pe economie înainte de pandemie, nu știu câți și-ar permite să le cumpere. Contractul social dintre români și stat ar trebui să includă faptul că renunțarea la drepturi (impusă de Guvern) vine la pachet și cu protecția împotriva virusului. Ori nu putem vorbi de protecție în lipsa măștilor, conform Guvernului. Și cum aceste măști costă mult, Guvernul ar trebui să ofere aceste măști populației.
Apoi, mai e o chestie interesantă aici: toată lumea poate câștiga din treaba asta. Atenție aici:

  • românii care nu își permit măști primesc măști gratuit
  • parlamentarii și Guvernul cresc în ochii oamenilor, că au dat măștile gratuit
  • băieții șmecheri abonați la banii publici pot să vândă măștile statului român la suprapreț și să facă o gălăgie de bani din tunuri
  • dacă băieții șmecheri cumpără de la producători români atunci și economia națională beneficiază de o injecție de capital de la stat.

Toată lumea iese bine din povestea asta. Și știu ce o să zici: bugetul se duce dracu, nu ne permitem asemenea cheltuieli bugetare. Ei bine, acest guvern oricum făcuse praf bugetul țării înainte de coronavirus (vin și cu cifrele în altă postare). Măcar să se aleagă și niște oameni cu măști din toate măgăriile astea.
Bine…asta dacă nu contestă PNL și legea asta la CCR.

Spune și altora

2 Comments

  1. Bine spus. In primul rand, opinia mea este ca Guvernul Romaniei ar trebui sa gestioneze situatia distribuirii mastilor. In modul acesta, atat sistemul de sanatate cat si cetateanul de rand ar fi protejati. Primul de la o posibila lipsa de masti medicale in viitor (nu as exclude sa fie o problema), iar al doilea s-ar alege cu un echipament medical care respecta un anumit standard. Masti medicale FFFP3 ar trebui furnizate celor mai vulnerabili in fata virusului (cei trecuti de 60 de ani, oameni cu probleme imunitare, diabet, etc). Apoi treptat tuturor. O doctorita din UK spunea si ca ochii teoretic ar trebui acoperiti daca vrei sa fi protejat.
    De aceea cred ca in povestea asta cu purtatul mastilor exista 2 aspecte pe care Guvernul nostru si al altor tari nu tin sa-l diferentieze clar: oprirea raspandirii si protectie.

    Ca sa fiu cinstit, nu sunt specialist medical, astea sunt concluziile pe care le-am tras pe baza articolelor ce le-am citit.

    1. Sunt concluzii de bun simt, dar realitatea politica e mai complicata cand obiectivul politicianului obisnuit e sa se imbogateasca si sa ii imbogateasca pe altii.
      Sunt multi oameni destepti si in randul parlamentarilor, dar nu suficienta intentie de a ajuta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: