România a avut întotdeauna o problemă cu formele fără fond. Pentru o societate tânără e normal să existe tentația de a copia ce vede pe la alții pe afară. Un copil mic imită ce vede la părinți, la fel și culturile tinere copiază ce văd pe la alții.
Dar România pare să rămână perpetuu blocată într-un copy paste al formelor, dar fără să priceapă fondul problemei. Un exemplu concludent în sensul acesta e mișcarea libertariană din România, acolo unde doi proeminenți reprezentanți ai săi sunt în funcții publice. Mai întâi a fost Florin Cîțu, libertarian și parlamentar în același timp, deși cele două idei sunt incompatibile ideologic. Apoi a devenit și ministru al finanțelor. Adică ”taxarea e furt, dar acum avem treabă domne!”
Al doilea exemplu e Bogdan Glăvan, un al libertarian de frunte al PNLului (nu știu cum de s-au strâns în partidul ăsta). Pentru cei care nu îl cunoașteți, Bogdan Glăvan e profesor la Universitatea Româno-Americană și fusese dat ”pe surse” drept posibil Ministru al Fondurilor Europene. Bine, asta până când a ieșit la iveală o declarație a sa mai veche în care zicea că fondurile europene sunt ”o otravă”.
Domnul Glăvan a semnat de asemenea o scrisoare deschisă în care avertiza că economia României va intra în colaps dacă va crește salariul minim pe economie…în 2014. De atunci salariul minim a crescut considerabil iar apocalipsa economică așteptată nu a mai venit.
Partidul nu uită
Ei bine PNL-ul nu a uitat de domnul Glăvan și i-a dat totuși ceva post călduț:
Conform G4Media:
Astfel, Glăvan apare pe site-ul Loteriei Române ca membru provizoriu în Consiliul de Administrație. El a fost numit în 11 decembrie 2019 și are o remunerație de 7.198 lei brut/lună.
Ba apare și pe siteul Fondului Român de Contragarantare ca președinte al Consiliului de Supraveghere. Deci nu unul, ci chiar două posturi la stat. A da și una din ele e monopol.
România e o țară a paradoxurilor
Așa cum remarca Vasile Ernu, România e o țară tare ciudată:
Și da, are dreptate, oamenii ăștia sunt libertarieni pe banii statului pe care îl înjură. G4Media dă două exemple de postări ale domnului Glăvan:
Facebook / 5 noiembrie 2019: Un monopol de stat sau un sistem puternic centralizat și controlat de stat, pe modelul economiei socialiste panificate, nu are cum să producă ceva bun – în raport cu nevoile și interesele oamenilor.
Facebook / 11 noiembrie 2017: Trebuie să milităm permanent pentru minimizarea statului, a puterii politice, este cea mai sigură metodă prin care putem limita abuzurile și dezastrul fiscal-bugetar care, altminteri, se repetă ciclic
Cam asta despre cavalerii pieței libere din România: ideologia e bună, dar pozițiile publice și banii de la stat și mai buni.
Cred ca pana si libertarienii romani, macar dincolo de declaratii, si-au dat seama de limitele pietei, ca o forta de sine statatoare.
Ar fi bine sa fie cum zici tu. Dar imi e teama ca e doar dorinta de imbogatire si putere la mijloc. Adica indiferent de ce crezi banii de la stat sunt bani. Ii iei si iti vezi de treaba. Apoi incepi iar sa critici.