Presa de calitate se finanțează singură

New York Times a reușit să adune 5 milioane de abonați digitali în Statele Unite (sursă):

New York Times reported that in 2019 it added more than 1 million net digital subscriptions and doubled its annual digital revenue a year ahead of schedule.
The parent of the New York Times said that last year digital revenue exceeded $800 million. In 2015, the figure was half that amount and New York Times had determined to double it by year-end 2020, the company said in a statement.

5 milioane de abonați raportat la o populație totală de aproximativ 329 milioane de oameni nu e mult. Dar nici nu e puțin și cu siguranță e loc destul de creștere.
Agitația politică creată de Trump cu siguranță îi ajută să vândă abonamente. În același timp însă modelul lor de business bazat pe un număr redus de articole gratuite, iar restul cu plată pare să funcționeze.
Așadar există viață în afara articolelor clickbait, în afara Facebook și în afara Google. Se poate trăi dintr-un model de business foarte plictisitor în care cititorii plătesc pentru a citi știrile.
New York Times e un brand puternic, unul din cele mai cunoscute ziare la nivel internațional. Dar în același timp e și un loc în care oamenii încă fac presă serioasă, din aia ”quality”, dar pe bune. Iar banii ăia nu se fac luând pe Gigel de pe băncile facultății și spunându-i să traducă articole.
New York Times îl plătește de ani de zile pe Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, pentru a scrie opinii pentru ei.

Ce avem în România?

Între timp, în România ZF are titluri de genul ăsta, G4Media scrie despre mustața lui Dragnea și scrie articole după memeuri.
Adevărul nu citează sursele (doar fraierii citează), Ziare.com scria la un moment dat despre chiștoacele și undițele lui Dragnea, iar proaspăt înscrisul în USR, Moise Guran, discuta foarte serios dacă ar trebui lăsați copiii afară pe frig să facă oameni de zăpadă.
Ca să nu vorbesc despre fake news, de genul celui de la Digi24 (aici ) sau ZF (aici și aici), Profit.ro, aiureli statistice de la Profit.ro și Europa FM și așa mai departe.
Știu:

• presa românească e unică, nu merge modelul american la noi, decât la orice altceva copiem de la ei. Dar presa nu putem să o copiem.
• românul nu e obișnuit să plătească pentru știri (îmi aduc aminte cum navigau românii pe internet în 1992, citind presa gratuită virtual)
• românul nu are bani de dat pe presă – românul dă bani pe o grămadă de căcaturi, dar știți voi sigur că nu și pe presă

E dacă vreți un cerc vicios: presa românească e atât de proastă încât nu merită bani. Și pentru că nimeni nu dă bani, presa rămâne la o calitate îndoielnică. Mă certam la un moment dat pe facebook cu un ziarist din presa economică și omul îmi spunea că românul trebuie să plătească pentru știri, dar el nu considera că are datoria să livreze calitate. Am rămas uimit de atitudinea lui, efectiv nu își dădea seama că e parte din problemă.

Ce e de învățat de la New York Times?

Exemplul New York Times ne spune că poți face bani din presă, că te poți finanța din abonamente vândute cititorilor. Dar pentru asta ai nevoie de conținut! Iar acel conținut nu vine de la oameni de pe băncile facultății. Krugman a trebuit să ia Nobelul pentru economie ca să aibă un editorial în New York Times.
Și poate ar trebui să bage lumea la cap treaba asta: presei i se aplică regulile pieței din păcate! Ai nevoie de bani pentru a face bani.
Un jurnalist bun are nevoie de timp pentru documentare. În timpul ăla însă trebuie să mănânce, să plătească rate la bancă și să trăiască. Dă-i bani să facă asta și s-ar putea să îți scrie niște articole bune. Care vor convinge niște oameni să te plătească abonamentul.
Poate ar trebui să fetișizăm mai puțin presa și să ne imaginăm că e ceva măreț și înălțător. În loc de asta să ne gândim la presă ca la orice alt sector de activitate: plătești bine, ai oameni buni, care generează venituri. Adopți un model low cost, te alegi cu calitate proastă și venituri mici.