Șeful la cazan 
Am dat peste un articol interesant care face un inventar al achizițiilor începute de România în materie de tehnică militară. Lista e lungă și în multe cazuri sunt consemnate întârzieri.
Situația e cumva ciudată având în vedere că din 2014 am cam devenit vecini pe mare cu Rusia (Crimea) iar ăsta nu e de regulă un semn bun. Așa că pentru un observator rațional treaba asta poate părea ciudată (mă rog, probabil că românul obișnuit ar spune că e de la corupție sau ceva de genul).
Ei bine, pe mine explicația cu ”sunt toți corupți” nu prea mă încălzește, și alte țări sunt corupte și se mișcă mai bine. Dacă vă uitați la ce cumpără Polonia în ultima vreme vă închinați cu amândouă mâinile. Bun, dar dacă nu e asta, atunci ce e?
Paradoxal, cred că motivul pentru care Armata Română e subfinanțată și sub-dezvoltată raportat la nevoi e același ca în Rusia: jocurile de putere.
Problema sovietică și rusească
Am dat peste problema asta prima dată în cartea How the Soviet Union Disappeared de Wisla Suraska. În URSS puterea era împărțită între trei organizații:
- Biroul Politic al Partidului Comunist
- Armata
- Securitatea
URSS a fost stabil cât timp niciuna din cele trei nu deținea mai multă putere decât celelalte. Astfel, de multe ori, Armata și Biroul Politic se aliau împotriva Securității, Securitatea se alia cu Biroul Politic împotriva Armata șamd.
La un moment dat însă la conducerea Biroului Politic a ajuns un fost șef al Securității Sovietice (Andropov). Cam de pe acolo lucrurile au început să meargă prost pentru armată. Protejatul lui Andropov și succesor la conducerea Biroului Politic a fost însă cel care a dat lovitura de grație Armatei Sovietice. La adăpostul Perestroikăi Gorbaciov a făcut praf conducerea Armatei Roșii înlocuind generali competenți cu generali numiți politic și mult mai slabi, dar obedienți lui. Când Gorbaciov a avut nevoie de Armata să îl protejeze împotriva puciului nu a avut pe cine să mai conteze.
Putin, la rândul lui fost ofițer al Securității a continuat politica de numire pe sprânceană a generalilor în Armata Roșie, iar rezultatul îl vedeți azi în Ucraina. Armata Rusiei a fost complet nepregătită pentru războiul din Ucraina și a fost împinsă înapoi de o forță armată care lucra în principal cu tehnică militară sovietică, dar cu tactici NATO.
Rusia a comis un număr uriaș de gafe iar forțele sale militare par de amatori. Singurii cu ceva zvâc și rezultate din partea Rusiei sunt mercenarii de la Wagner, dar politica pare că îi va îngropa și pe ei, deja nu mai primesc muniție și recruți deși sunt singurii care mișcă frontul.
Paranoia merge mai departe în ceea ce privește teama de propria armata: acum câteva săptămâni un sistem anti-aerian Pantsir a fost pus pe o clădire din Moscova. Unii au râs spunând că rușilor le e frică de Ucrainieni, dar pare puțin probabil ca aceștia să ajungă cu drone sau avioane atât de departe. Motivul probabil e altul: lui Putin îi e teamă de o lovitură de stat dată de ai lui, cel mai probabil de forțele aeriene ale Rusiei. Aici e o chestie oarecum puțin știută, dar multe dintre loviturile de stat date în sec. XX au fost posibile pentru că forțele aeriene au fost implicate. De aici probabil sistemul de rachete.
Ce încerc să zic e că în URSS și apoi Rusia de azi armata a fost în permanență subfinanțată și ținută în lesă în timp ce politicul și Securitatea au acaparat aproape complet puterea.
România e similară
Nu știu cât vă vine să credeți, dar România a urmat o traiectorie similară cu URSS și Rusia. Haideți să ne gândim un pic: anii 70 au marcat perioada de maxim a României comuniste, o perioadă în care se mai putea călători prin Vest, se primea marfă din Vest și regimul comunist era mai relaxat în general față de influența din străinătate. Era perioada de apogeu a prestigiului lui Nicolae Ceaușescu.
Spre finalul anilor 70 și început de 80 lucrurile se schimbă: șocurile petroliere lovesc grav o industrie grea puternic energofagă iar Ceaușescu are vizitele alea dubioase în Asia care îl fac să o ardă grav cu cultul personalității.
În perioada asta începe declinul cheltuielilor cu armata și crește rolul Securității. Un exemplu care ilustrează bine problema asta e situația cu flota de avioane de vânătoare: România a avut o flotă minusculă de MIG-29, dar una mare de MIG-21 pentru că a investit în armata până în anii 70 (de unde și MIG-21), dar apoi a făcut cheltuieli minime (de unde și numărul mic de MIG-29).
Apoi să ne gândim un pic folclorul românesc din perioada respectivă: toată lumea știe de băieții cu ochi albaștri care făceau și dregeau, dar avem puține vorbe și discuții despre armată în afară de experiența fiecăruia cu stagiul militar obligatoriu. Mai rău, discuțiile despre stagiul militar erau la modul: am spălat WC-uri și cules porumb în armată. Aparatul de securitate al României comuniste în schimb învârtea miliarde prin străinătate.
Îmi aduc aminte că am dat peste niște documente interesante în arhiva CIA (disponibile la liber aici) care ziceau că principalul candidat la înlocuirea lui Nicolae Ceaușescu era Generalul A. Stănculescu.
Cu toate astea Revoluția din 1989 pare să fi fost câștigată mai de grabă de Securitate decât de Armată iar evoluția post-decembristă o dovedește. Securitatea (rebranduite în ”servicii secrete”) au avut creșteri de buget an de an în timp ce armata a trebuit să se limiteze la bani care să plătească salariile și cam atât.
Tehnica militară a armatei române nu s-a mai schimbat timp de vreo 40 de ani și doar intrarea în NATO ne-a forțat să mai modernizăm din echipament pe ici pe colo.
Traian Băsescu, președintele României s-a dovedit a fi colaborator al securității iar mulți se întreabă dacă treaba asta era știută de serviciile noastre și dacă da cum s-au folosit de informația asta.
E foarte greu să nu tragi concluzia că serviciile secrete nu sunt adânc înfipte în viața politică a României și probabil ele domină politicul, nu invers.
Ei bine, în toată harababura asta Armata e în permanență împinsă la o parte și ținută la distanță. Atenție, avem un prim-ministru fost militar de carieră și cu toate astea achizițiile de tehnică militară lasă de dorit. Repet, nu de ieri de azi, avem Crimeea ocupată din 2014, apoi războiul început în 2022 în Ucraina și cu toate astea lucrurile se mișcă jenant de greu.
În contextul ăsta îmi e greu să cred că paralele dintre România și URSS / Rusia sunt întâmplătoare și încep să cred foarte serios că se evită intenționat crearea unei armate solide de teamă că anumite grupări vor pierde puterea. E asta o teamă reală? Am avut guvernul Antonescu la un moment dat, deci nu e neapărat imposibil, dar la cum arată lucrurile acum îmi e greu să cred că așa ceva se poate repeta.
O chestie interesantă este că Ceaușescu a fost cadru militar, ajuns chiar general. Securitatea a avut ceva putere până la fuga lui Pacepa, apoi au fost doar politruci obedienți. În 89, teoretic, prin Ion Iliescu a câștigat partidul, armata fusese „retrasă” în cazărmi prin retragerea lui Stănculescu și demantelarea grupării ex-KGB a lui Militaru. E fascinantă apariția și evoluția ulterioară a lui Măgureanu. Bătălia decisivă a fost în 2004, când securitatea a învins partidul și de atunci avem doar lupte interne între diverse facțiuni din SRI cu rare intervenție SIE.
De chestia cu Ceausescu cadru militar nu stiam, dar explica dragostea pentru CCA si parade militare.
De acord cu sumarul, cam asa mi se pare si mie ca au evoluat lucrurile in materie de balanta puterii. Ce nu reusesc sa inteleg inca e cum s-a reusit eviscerarea aproape completa a clasei politice.
Istoric vorbind nu stiu o perioada in care jocurile de putere sa fi fost echilibrate in Romania. Intotdeauna a fost o aripa mai puternica, iar asta a resimtit-o la final omul de rand. Perioada 1980-2000 a fost oarecum interesanta deoarece Securitatea a gestionat tot ce se putea gestiona, dand iluzia ca omul ar putea controla ceva: Revolutia, Alegerile din 1992. Perioada 2000-2004 a fost oarecum dominata de zona politica cu un PSD condus cu o mana de fier de Adrian Nastase. 2004-2014 a fost o perioada in care s-a jucat la doua capete deoarece interesele erau destul de mari si nu strica sa facem asta.
Lucrurile s-au precipitat cam din 2014 hai 2015 cand discutia despre Securitate a fost rebranduita in lupta cu statul paralel. Insa nici asta nu a facut din Armata o structura care sa conteze real in societatea romaneasca. Desigur militarizarea excesiva a tot ce inseamna aparat de stat ar putea sa ne spuna contrariul. Insa toate aceste lucruri s-au intamplat sub adapostul binecuvantarii serviciilor secrete. Ceea ce ne-a dus si in zona mistica a tot ce inseamna importanta noastra ca stat. Si de aici toate naratiunile care sunt in viata publica romaneasca.
Comparatia Romaniei cu Polonia cand vine vorba de coruptie sau de dotare militara este un non-sens deoarece elitele sunt diferite. In Polonia a existat un consens clar cu privire la ce inseamna Rusia si impactul pe care aceasta l-a avut in societatea poloneza, iar asta i-a facut sa actioneze in acest fel. La noi nu prea exista consens in zona asta, ci pur si simplu eterna idee de mie ce imi iese. Din cauza asta Polonia are niste actiuni coerente in directia asta si nu prea se joaca, pe cand noi facem niste combinatii cu benzina din bazele NATO.
Am mai spus-o si in alte ocazii, este un miracol ca Romania ca tara exista in forma in care exista.
Sentimentul anti-rus e foarte puternic si in Romania iar majoritatea nu ii sufera pe rusi. Faptul ca avem destul de multi anti-occidentali si anti-SUA nu schimba lucrul asta. Anti-occident si anti-SUA nu inseamna automat pro-Rusia cum sugereaza unii.
Si mai e problema cu Pactul Ribentrop-Molotov care a dezemembrat Romania Mare. Pentru mine acela e unul din cele mai rusinoase momente din istoria tarii pentru ca nu s-a tras macar un glont in apararea Romaniei. Mai rau, Hrusciov a luat o bucata din Bucovina care nici macar nu era in acel tratat, a facut asta pur si simplu pentru ca a putut. Polonia nu vrea sa fie iar calcata in picioare ca in WW2, te-ai gandi ca poate si Romania ar vrea acelasi lucru.
Militarizarea statului nu e chiar militarizare sub egida MAPN ci sub egida serviciilor, chiar daca avem un om din armata acolo. Altfel ma uit la faptul ca se lalaie licitatia pentru fregate in ciuda razboiului ceea ce e absolut bizar. La fel si pentru orice altceva in materie de tehnica militara. Nu pot gasi o explicatie rationala pentru comportamentul asta altfel decat ca e intentionat.
Prin lipsa de coerenta ma refer la nuantarea pe care chiar tu o faci la inceput. Momentan Romania in tot ansamblul ei ca stat respecta organizatiile si tratatele din care aceasta face parte. Problema sta fix in joaca asta dubla de fundul in doua luntri. Jocul asta a fost practicat de multe tari din partea astea de lume si a trebuit ca o invazie ruseasca in Ucraina sa schimbe un pic optica. Daca ai placerea morbida sa cauti felul in care ucrainenii sau moldovenii se raportau la UE/NATO/Occident inainte si dupa razboi o sa vezi niste diferente maricele. Nu ca ar conta asta, insa caracterul asta dual al unora chiar spune mai multe decat vrem sa acceptam noi.
Polonia de bine rau si cu problemele pe care le are a actionat coerent si s-a pozitionat ca un viitor lider regional. Si asta este fix diferenta intre ei si noi. Ei merg all in pe cartea NATO si sprijin american, pe cand noi vrem sa ne punem bine cu toti ca nu se stie cine ce si cand vom avea nevoie. Si din atitutidinea asta istorica s-au intamplat marile nenoriciri istorice din WW2. Iar noi o adoptam, iarasi pentru ca in vorba aia capul plecat sabia nu-l taie.