Am văzut recent niște dezbateri pe la mine prin bula de social media că la școală în România se învață materii inutile, gen latina. Și apoi se plângeau oamenii că în loc de o limbă moartă mai bine învață copiii ceva util, gen cum să economisească sau ce sunt taxele.
Ei bine, dacă tot vrea lumea să aibă copii educați care să știe ce sunt și cum funcționează taxele, m-am gândit să dau o mână de ajutor.
Comisia Europeană are un program de educație pentru copii, adolescenți și adulți fix pe subiectul ăsta. Și ca să vedeți ce mișto e să fii membru UE, programul e disponibil și în limba română și poate fi accesat la adresa asta:
https://europa.eu/taxedu/home_ro
Acolo puteți accesa pagina principală a portalului, de unde puteți alege ce anume vă interesează. Și chiar aveți o grămadă de chestii dedicate taxelor pe acolo, inclusiv materiale educaționale pe grupe de vârstă:
Toate modulele de educație pot fi găsite pe pagina de resurse, unde puteți pune și filtre pentru a căuta doar anumite tipuri de conținut.
Haideți să vă arăt un exemplu concret, mai jos aveți un video introductiv în care se explică ce sunt taxele:
Dacă nu apare nimic mai sus și sunteți pe google chrome atunci dați click în dreapta sus în bara de adresă unde apare o pictogramă cu un ochi tăiat (pe desktop). Altfel, va trebui să umblați la setările browserului. Dacă tot nu merge atunci puteți vedea videoul aici.
Ca o paranteză, e mișto cum google chrome blochează embedul de pe siteul Comisiei Europene, dar nu și cel de pe propriul site Youtube.
Materiale educative pentru profesori
Oamenii care au creat acest portal s-au gândit inclusiv la profesori și oferă posibilitatea de a descărca planuri de lecții care să îi ajute pe profesori să explice aceste concepte elevilor.
De exemplu avem lecția numită: Cine plătește taxe și impozite în prezent?
Planul de lecții poate fi descărcat de aici.
Taxlandia – joc de taxe pe telefon
Da, cei care s-au ocupat de portal au creat inclusiv un joc de tip Sim City pentru copii în care pot învăța și aplica interactiv tot felul de concepte legate de taxe. Găsiți jocul în mai toate appstore-urile mari căutând Taxlandia sau intrați de pe mobil pe pagina lor și dați click pe linkul appstore-ului vostru. Dacă vreți să vedeți cum e jocul puteți să încercați și varianta în browser pe care o găsiți cu un click aici. Aveți în dreapta un steag, click pe el pentru a seta limba în Română.
Apropo, jocul e pentru copii, așa că nu vă așteptați la ceva fabulos. E făcut să fie educativ pentru copii, nu pentru adulți.
De asemenea, dacă vedeți că are notă mică în appstore, e pentru că mulți cretini i-au dat notă mică pe sistem:
- ”e un joc socialist, de ce îi invățați pe copii de taxe” sau
- ”de ce se bagă UE să îmi învețe copii de taxe” sau
- ”jocul e subțire, nu are cine știe ce acțiune”
E un joc pentru copii, nu îi învață să consume droguri și să invoce pe Satana în timp ce desenează steagul UE cu sânge de capră, stați calmi. Și da, chiar sunt oameni atât de cretini încât să creadă că e socialism să îi explici unui copil cum funcționează taxele.
Una peste alta, dacă vreți să înțelegeți cum funcționează taxele sau vreți să învețe copiii voștri atunci folosiți materialele astea educative.