E inflația ridicată un fenomen permanent sau temporar?

De ceva vreme se vorbește prin Vestul Europei și SUA despre inflație și dacă e un fenoment temporar sau nu. În România discuțiile pe tema asta sunt puține și nu generează cine știe ce tracțiune.

De ce? Probabil pentru că singurii care aveau interes să vorbească despre inflația mare erau cei din PSD cât timp era PNL+USR la putere. Acum că au reintrat ei la putere nu prea mai pot să critice guvernul din care fac parte. PNL la rândul lor sunt la putere din octombrie 2019 deci nu se vor critica singuri.

Dar chiar și așa e un subiect care riscă să cântărească greu într-o viitoare rundă de alegeri anticipate (care încă sunt posibile, stați liniștiți, trebuie doar să treacă luna de miere dintre PSD și PNL).

Așadar e trecătoare inflația de acum sau e un fenomen care va persista ceva vreme?

Ei bine când a reapărut inflația ridicată majoritatea băncilor centrale (FED-ul american, BCE-ul din UE sau BoE al UK-ului) au spus că nu vor crește rata dobânzii de politică monetară pentru că inflația asta e un fenomen temporar care va dispărea de la sine. Între timp a trecut aproape un an de la redeschiderea economiilor mari și inflația nu doar că e aici, dar nu prea dă semne că vrea să plece.

Deci care e faza? Păi ca multe alte lucruri în viață situația e mai complicată decât pare la prima vedere. Noi oamenii avem tendința de a gândi binar de multe ori: rău sau bun, alb sau negru, ne place să știm dacă un lucru e sau nu e într-un fel. De multe ori însă viața e complicată și plină de nuanțe de gri. Cam așa e și aici pentru că inflația de azi are și ceva tranzitoriu în ea și niște chestii care probabil vor persista o perioadă mai lungă de timp.

Ce spune teoria economică?

Teoria economică spune că o bancă centrală care vrea să mențină inflația la un anumit nivel o poate face prin mai multe metode. Cea mai des întâlnită e creșterea sau scăderea ratei dobânzii de politică monetară.

În termeni foarte generali rata dobânzii de politică monetară e rata la care băncile comerciale se împrumută de la banca centrală a unei țări.

Inflația presupune o creștere a prețurilor plătite de consumatori într-o economie și de multe ori are legătură cu condițiile monetare ale economiei respective. De exemplu o creștere accelerată a creditelor acordate populației înseamnă că mai mulți oameni au mai mulți bani de cheltuit deodată. Dacă asta duce la o creștere a cererii pentru bunuri și servicii atunci prețurile vor crește dacă nu crește și oferta în aceeași măsură.

Dacă banca centrală vrea să tempereze creșterea prețurilor atunci va crește rata dobânzii de politică monetară. Asta înseamnă că băncile comerciale vor plăti dobânzi mai mari băncii centrale dacă vor să se împrumute de la ea. Dobânzile mai mari vor trebui recuperate de la clienți așa că băncile comerciale vor crește la rândul lor dobânzile la creditele acordate clienților, ceea ce înseamnă că mai puțini oameni vor fi tentați să ia credite. Chestia asta duce la scăderea sumelor cheltuite în economie pe bunuri și servicii și implicit va duce la o temperare a creșterii prețurilor.

Ce aveți mai sus e descrierea unei situații tipice în care rata de politică monetară a băncii centrale poate fi folosită pentru a controla creșterea sau scăderea prețurilor consumatorilor într-o economie. Exemplul de mai sus e considerat un caz tipic pentru că mulți ani de zile fix așa au operat economiile capitaliste.

În anii 70 însă s-a întâmplat ceva ciudat: pe fondul unor probleme de producție și ulterior din cauza unor războaie în Orientul Mijlociu prețul petrolului s-a dus puternic în sus.

Petrolul era sângele producției industriale și al producției de energie în perioada respectivă așa că această creștere a dus la o creștere puternică a prețurilor peste tot în economie. Fenomenul a lovit puternic și țările capitaliste și pe cele comuniste.

Acum vreau să vă gândiți un pic la ce înseamnă chestia asta din punct de vedere al politicii monetare: avem o creștere generalizată a prețurilor în economie. Ce ar trebui să facă banca centrală în condițiile astea?

Păi conform exemplului de mai sus ar trebui să crească rata dobânzii de politică monetară astfel încât creditele să fie mai scumpe și implicit să se potolească creșterea prețurilor, nu?

Întrebarea e însă, dacă creditele devin mai scumpe e nevoie de mai puțin curent electric? Sau scade cererea de alimente ori de benzină? Va scădea probabil pentru că oamenii vor vrea să facă economii, dar nu va scădea substanțial. Acea creștere a prețurilor cauzată de factori ce nu țin de condiții de creditare (și în general de condiții monetare) se numește ”șoc exogen” în teoria economică. Când apare un șoc exogen politica monetară a băncii centrale nu prea funcționează pentru că efectul creditării asupra acelui fenomen e redus.

O creștere a prețului petrolului e un exemplu tipic de șoc exogen pentru că banca centrală nu poate crește sau scădea cererea și oferta de petrol prin condiții monetare.

Așadar când un fenomen economic e influențat de creditare el poate fi controlat prin creșterea sau scăderea dobânzii de politică monetară. Când nu e legat de creditare banca centrală nu prea poate face mare lucru umblând la rata dobânzii.

Ce s-a întâmplat în ultimii doi ani?

Pandemia a adus după sine perioade de carantină extinsă în care părți mari din economie au stat închise.

Asta a dus la numeroase cheltuieli care au fost amânate sau nu au mai putut avea loc pur și simplu. Pe de o parte asta dus la scăderea consumului și a cererii. Pe de altă parte a însemnat că mulți oameni au pus deoparte bani în perioada aia. Valabil inclusiv pentru români care în 2020 aveau economii cu 13% mai mari decât în 2019.

În același timp însă multă lume a început să cumpere lucruri în perioada pandemiei în loc să cheltuie bani pe experiențe. Dacă nu ai putut merge în excursie în Maldive ai ajuns să îți iei un laptop nou, dacă nu ai mai ieșit la restaurant așa des ți-ai cumpărat mai multe chestii online.

Odată cu ieșirea din carantine și repornirea economiei o parte din tendințele astea au rămas. În plus oamenii au vrut să facă toate cheltuielile amânate pe perioada în care economia a fost închisă imediat după.

Așa s-a ajuns la situația în care multă lume vrea să cumpere multe lucruri în același timp. Și mulți dintre ei au banii necesari pentru a o face pentru că au economisit în timpul perioadelor în care economia era închisă.

Asta înseamnă că avem cerere mai mare de bunuri. Cum rămâne cu oferta însă?

Păi majoritatea bunurilor de consum din lume sunt produse în China. Iar China a închis orașe-port întregi atunci când numărul de cazuri a început să o ia în sus (sau uneori pentru un singur caz). Iar asta a însemnat că multe produse nu au mai plecat la timp din fabrici sau pur și simplu nu au mai apucat să fie efectiv produse pentru că fabricile au fost închise.

Fabrici închise sau întârzieri în livrare sau producție înseamnă produse lipsă iar asta a dus la creșterea prețurilor pe sistem: avem doar X bunuri în stoc, dacă vrei să le iei tu ți le dăm, dar trebuie să dai prețul cel mai mare, altfel aștepți X luni până îți livrăm la prețul de catalog. Iată cum au crescut prețurile pe perioada pandemiei la mașini și semiconductori (sursă):

Ce înseamnă așadar toată povestea asta de mai sus? E inflația temporară sau nu?

Păi ca orice alt lucru complicat în lumea asta răspunsul nu e alb sau negru, dar cum ăsta e un blog de oameni normali nu de academicieni vă zic varianta foarte pe scurt: anumite părți din inflație sunt temporare, altele vor fi aici pentru o perioadă mai lungă de timp.

Ce e temporar? 

Păi e clar că unii oamenii au vrut să cheltuie niște bani în plus adunați într-o perioadă când nu puteau cheltui altceva. Acei bani au fost deja cheltuiți sau vor fi cheltuiți în următoarea perioadă. În plus unele cheltuieli nu vor fi recuperate niciodată. Dacă nu ai mâncat la restaurant în carantină o să te apuci să mănânci la restaurant în fiecare zi doar ca să recuperezi.

Gândiți-vă apoi la bunuri de consum mai scumpe care nu au putut fi cumpărate în pandemie: mașini pentru că nu a mai condus lumea la birou așa mult, mobilă și electrocasnice pentru că nu s-au prea vândut case și alte cheltuieli care sunt mari, dar se fac odată la câțiva ani. Odată făcute cheltuielile astea, cam aia a fost, nimeni nu își cumpără frigider nou sau mașină în fiecare lună sau de 4 ori pe an.

În plus banii ăia economisiți în perioada carantinei nu sunt un fenomen recurent, majoritatea oamenilor s-au pus pe cheltuit odată ce economia s-a redeschis.

Ce e permanent / structural?

Nimic în viață nu e permanent, așa că atunci când folosesc cuvântul ăsta e pentru a-l pune în opoziție cu ”temporar”. Permanentul ăsta s-ar putea să țină doar 5 ani sau 10 ani, dar pentru discuția asta cam orice depășește orizontul de 2-3 ani intră în categoria permanent. Un termen mai bun e structural, dar lumea nu prea îl folosește din varii motive.

Ce tendințe nu sunt așadar temporare? Păi devine destul de clar că shoppingul online va rămâne iar odată cu el un consum mai ridicat de bunuri față de anii trecuți. Așadar sunt șanse mari ca cererea mai ridicată de bunuri să fie un fenomen pe termen mai lung. Se pare că restricții la călătorie vor tot fi de acum înainte așadar experiențele vor fi înlocuite de bunuri.

De asemenea întreruperea lanțurilor de aprovizionare în diverse părți ale lumii cauzată de carantine, congestionarea porturilor sau alte cauze va continua probabil niște ani de zile de acum înainte, ceea ce înseamnă că se vor practica prețuri mari la diverse bunuri care nu se vor găsi în cantități suficiente.

Nu în ultimul rând de ani buni de zile se practică filozofia de management Just In Time în producție, chestie care nu ajută în astfel de situații.

Ar mai fi o chestie care indică faptul că e posibil ca inflația să nu fie neapărat trecătoare: o parte încă mare din forța de muncă din Vest nu a revenit încă la muncă. Sunt multe locuri de muncă încă neocupate prin toată Europa și Statele Unite iar asta duce la creșterea salariilor. În SUA se vorbește despre o creștere cu 25% a costurilor cu forța de muncă raportat la 2020, deși aici trebuie spus că multe firme au dat oameni afară în perioada respectivă deci implicit au avut costuri mai mici.

Nu în ultimul rând merită amintită tranziția către energie verde, chestie care va duce probabil la prețuri mai mari mult timp de acum înainte. Va trebui să ne cam obișnuim cu treaba asta.

E inflația trecătoare?

O parte din cauzele care au ținut inflația sus vor dispărea, dar altele vor continua o perioadă de acum înainte, exceptând cazul în care se schimbă ceva drastic la nivel global. Asta înseamnă că inflația la nivel global va fi mai ridicată până se rezolvă problemele logistice sau vine o recesiune care pune la pământ consumul.

Cum reacționează lumea la inflație mai ridicată? 

Ei bine aici lucrurile devin interesante. Inflație mai mare înseamnă că lucrurile se scumpesc mai mult și mai repede. Dacă salariile nu țin pasul cu inflația atunci ne alegem cu o diminuare a puterii de cumpărare.

Publicul larg așadar nu vrea neapărat o inflație ridicată pentru că se simte că asta ia bani din buzunar cetățeanului obișnuit.

Pe de altă parte dacă băncile centrale cresc rata dobânzii de politică monetară atunci se scumpesc și creditele și cresc ratele datorată de populație băncilor. Creditele ipotecare sunt un subiect foarte sensibil iar creșterea ratei dobânzii le va face mai scumpe pentru cei care vor să își ia o casă. În același timp cei care au deja rate la bancă vor plăti mai mult.

Pe de altă parte economia Vestică se bazează masiv pe împrumuturi și datorie, ori inflația scade în termeni reali suma de bani returnată. Așadar toți creditorii (bănci, fonduri de investiții șamd) au interesul de a ține inflația cât de jos posibil pentru a recupera sumele împrumutate și nu vor fi fericite cu o perioadă prelungită de inflație ridicată.

Creditorii sunt cei mai gălăgioși proponenți ai creșeterii ratei dobânzii, chiar dacă asta afectează direct populația și firmele.

Ar ajuta creșterea ratei dobânzii?

Așadar intervenția băncii centrale ar face creditele mai scumpe și ar mări ratele la bancă, dar ar putea de asemenea să mai potolească din inflație. Sau nu?

Păi haideți să ne uităm un pic la ce am scris mai sus: creșterea ratei dobânzii de politică monetară face creditele mai scumpe. Asta în schimb face ca populația și firmele să se împrumute mai scump. Asta duce la o scădere a creditării și implicit a consumului. Doar că vedeți voi, teoria asta funcționează în condiții normale. Ce e diferit acum?

Ei bine, creșterea prețurilor vine nu doar pe fondul creșterii consumului (și asta), dar mai ales pe fondul creșterii problemelor cu lanțurile logistice. Dacă faci creditele mai scumpe o să dispară Covid din fabricile din China? Nu prea. O să treacă navele mai repede prin Canalul Suez? Nu.

Așadar creșterea ratei dobânzii va duce la scăderea consumului, dar nu are cum să stopeze inflația cauzată de probleme logistice. Dacă vă uitați mai sus spuneam că astea sunt șocuri structurale iar politica monetară e cam inutilă în cazul lor. Acesta e motivul pentru care băncile centrale nu au crescut rata dobânzii.

Ar fi o greșeală ca băncile centrale să crească rata dobânzii dacă inflația rămâne ridicată din cauza unor cauze structurale pentru că nu vor rezolva problema, dar vor scumpi creditele pentru populație fără să aibă vreun impact asupra inflației.

Pe de altă parte dacă cererea de bunuri și servicii e ridicată independent de problemele cu lanțurile logistice atunci creșterea ratei dobânzii ar diminua inflația. Sunt însă deja semne că acea creștere a cererii e posibil să dispară, pe măsură ce stocurile marilor retaileri au fost umplute și ajustate, dar e încă devreme să ne dăm seama.

Așa cum spuneam însă mai sus, din câte se pare inflația cauzată de cerere mai ridicată pare că deja a început să o ia în jos.

Iată cum arată prognoza pentru Statele Unite (sursă):

Vârful pare a fi în perioada asta, după care inflația o va o lua la vale.

FMI, prin Christine Lagarde, a spus destul de clar că nu vrea să crească rata dobânzii din motivele explicate mai sus deși șeful Băncii Centrale Germane și-ar cam dori asta.

Banca Angliei pare însă că nu mai are răbdare și sunt semnale că ar putea crește rata dobânzii de politică monetară în primul trimestru din 2022. Asta va depinde însă bineînțeles de cum merge economia, dar o combinație de pandemie, Brexit și incertitudine economică pare să afecteze deja economia reală.
BNR-ul României a crescut ușor rata dobânzii de politică monetară, dar rămâne de văzut dacă va continua sau nu. Efectul se vede deja în ratele românilor.

Concluzii

Părerea mea e că anumite chestii care au dus la o inflație mai ridicată vor fi prezente pe o perioadă mai lungă de timp (probabil 2-3 ani de acum înainte). Alte cauze care au dus la inflație ridicată vor dispărea însă. Va duce asta la inflație ridicată? Probabil rata inflației va fi mai ridicată decât cea cu care Occidentul a fost obișnuit. România a avut parte de o inflație ceva mai ridicată în din perioada PSD Dragnea, pentru noi nu e neapărat o surpriză.

E posibil ca băncile centrale să fie sub presiune de diverșii creditori să crească ratele dobânzii, chiar dacă asta va lovi în activitatea economică. Momentan băncile centrale par că rezistă presiunilor, dar vom vedea în ce măsură asta se va schimba.