Am dat recent peste un articol ușor dubios pe Hotnews despre un patiser român din Londra. Articolul e dezlânat și nu îmi e clar ce a vrut autorul să ne transmită, dar are câteva chestii interesante despre psihologia emigrantului tipic (nu doar român).
În primul rând trebuie menționat că patiserul nostru român spune că nu vrea să angajeze englezi pentru că:
- Îi ia prea mult timp și bani să le facă training.
- Englezii nu se omoară să stea peste program.
Așa că patiserul român din Londra angajează doar români, deloc englezi. Iată ce zice despre muncitorii români din Anglia:
“Sunt disperaţi să muncească. Sar imediat la oportunitatea de a munci. Dacă apar două ore suplimentare, se oferă. Un englez ar putea spune în schimb ‘da, dar nu duminica asta, cealaltă’ “, şi-a apărat patronul român decizia de a angaja numai concetăţeni.
Sună un pic a exploatare și discriminare pe bază de naționalitate, chestie care e ilegală în Anglia. Trecem peste asta însă și ajungem la al doilea punct de interes:
“Sunt mai mulţi români decât britanici aici. Este vina guvernului britanic pentru că a spus ‘bună ziua, veniţi’. Frontiera este mult prea deschisă”, a opinat el. El atrage atenţia că pentru româniii care vorbesc între ei limba natală şi urmăresc posturi tv româneşti, este important să se integreze. Totuşi, afirmă el, “sper că guvernul înţelege că Marea Britanie are nevoie de români”.
Adică e ok că a venit el, dar acum că a ajuns el în UK restul imigranților să se mai ducă înapoi la ei în țară. Cu toate că ”frontiera e prea deschisă”, el nu angajează britanici ci doar imigranți români.
Faza e că atitudinea asta am văzut-o la mulți imigranți în UK și Europa, inclusiv între români: imediat ce se stabilesc într-o altă țară și se integrează în cultura locală devin mult mai puțin toleranți față de alți imigranți decât localnicii. Iar politicienii noștri fac fix același lucru: deși România are printre cele mai mari diaspore din Europa, unii europarlamentari vor un regim de imigrație mai dur.
De ce fac asta? Imigranții probabil o fac de teamă să nu își piardă locurile de muncă în fața unor alți imigranți dispuși să facă aceeași muncă mai ieftin, cum au făcut și ei de altfel. Parlamentarii conservatori precum cel din linkul de mai sus au o atitudine negativă în general față de imigrație, deși repet, în cazul celor români ar trebui să reprezinte inclusiv interesele a câteva milioane de români din diasporă.
Partea tristă e că oamenii care au beneficiat cel mai mult de pe urma imigrației sunt și cei care încep să i se opună ei.
Oh! Povești cu români care fac asta pe aici prin Spania aș putea să-ți spun zeci. Mai toți care apar pe aici și își fac o firmă caută să angajeze români pe salarii cat mai mici posibil si să lucreze cât mai mult posibil.
Apoi isi cumpara advertoriale prin ziare din Romania unde isi spun antreprenori si oameni de afaceri de succes. Da, sunt si prin Anglia destui.
Specific pentru UK am si povestea unei prietene care sta de vreo 3 ani acolo. Mi-a confirmat ca englezii nu prea se omoara cu munca, cel putin comparativ cu imigrantii. Nu cred ca imigrantii sunt mai “infometati”, eu cred ca e vorba pur si simplu de cultura.
…iar chestia cu intoleranta e simpla dupa mine: multi romani pleaca de aici ca sa scape de… romani. Imagineaza-ti surpriza lor (neplacuta) cand acolo dau peste alti romani care au probabil aceleasi obiceiuri pe care le aveau si in tara.
Cred ca e important sa diferentiem intre munca si sclavagism modern cum se practica in Romania. Daca esti platit la 8 ore e normal sa lucrezi doar 8 ore. In Romania chestia asta nu se intampla, angajatorul traind cu impresia ca esti norocos ca ti-a dat un loc de munca. In Anglia e diferit pentru ca 8 ore inseamna 8 ore. Nu am vazut englezi (si lucrez cu ei in birou) sa se planga de ore suplimentare platite. Nimeni nu vrea sa faca insa overtime neplatit. Nici eu ca roman nici ei ca englezi.
Legat de treaba cu imigratia, nu e vorba ca vor sa scape de romani, in ciuda a ce spune articolul acela, nu sunt atat de multi romani incat sa nu poti scapa de ei. Daca vrei sa ai zero contact cu romanii in Anglia poti avea fara nici un fel de problema. E mai de graba, cred eu, teama ca va veni alt roman sau pakistanez si va face aceeasi munca pe bani mai putini.
Zilele trecute, pe contul de FB al Digi-ului, pe un videoclip de 20 de minute (și ceva?) era un sociolog care vorbea exact de asta la români: autorasismul (implicit xenomania).
Autorasismul în care ești cel mai bun ospitalier cu un străin (practic e lozincă și crez), dar cu semenii tăi români le dai un șut, că doar ți-e rușine cu ei…
Vazut si patit asta de cand sunt plecat. Practic se poarta englezii mai politicos cu romanii decat romanii cu alti romani.