Șeful la cazan 
Așa cum probabil știți, acum ceva timp a fost o grevă la Societatea de Transport București (RATB pentru cei mai bătrâni dintre noi) și lumea a luat foc împotriva greviștilor. Ca de obicei, când vine vorba de sindicate și greve, destul de multă lume a sărit să strige ”corupție”, ”hoți”, ”leneși” la adresa greviștilor. În România, ideea de a face grevă e tabu în rândul clasei de mijloc, deși ar putea beneficia de pe urma unor mișcări sindicale mai puternice.
În schimb, ce vede românul de dreapta e o adunătură de bugetari (chiar dacă șoferii de la STB nu sunt bugetari) care vor salarii mai mari (cum îndrăznesc) și nu fac nimic productiv. Românul middle class de dreapta își aduce aminte vag cum nu plătea biletul de autobuz când era tânăr și mergea cu autobuzul imaginându-și că toată lumea făcea asta. De aici și ideea de risipă la STB, că dacă ne uităm la ce fac șoferii, fix asta nu e problema.
Și nu în ultimul rând, greva de la STB a venit nemaipomenit de bine pentru influencerii de dreapta care erau teribil de stânjeniți de mini-scandalul cu plagiatul al prim ministrului Ciucă. Multă ”lume bună” stânjenită, știți voi, Iohannis ceruse demisia lui Ponta pentru același lucru, iar în cazul lui Ciucă se tăcea asurzitor. Dar e ok, între timp a apărut greva asta, apoi s-a strigat ”Ucraina e invadata de ruși și vouă vă arde cu plagiatul”. S-a constituit o comisie care va da un răspuns când Ciucă își va fi făcut datoria patriotică pentru țară și nu îi va mai păsa nimănui.
Plus că între timp 200 de șoferi care au participat la grevă au fost dați afară de STB într-o acțiune care sfidează destul de clar spiritul Constituției României (serios, vedeți mai jos).
Fix din această cauză cred că e bine să explic un pic niște lucruri pe subiectul ăsta din moment ce la fiecare grevă discuțiile degenerează în ”comunistu dracu, mai dute-n Rusia / China dacă nu-ți convine”.
Așadar:
Ce e grevă și ce nu e grevă
Greva e încetarea colectivă, voluntară a muncii de către muncitori cu scopul de a își apăra interese legitime și de a pune presiune pe angajatori în timpul negocierilor.
Câteva precizări:
- definiția de mai sus îmi aparține și nu e neapărat corectă din punct vedere juridic, dar acoperă mai bine decât ce e în legislație partea economică și socială a protestului. Altfel spus, e definiția a ce sunt grevele în practică. Pentru legislație vedeți mai jos.
- am folosit cuvântul muncitori cu sensul de ”om care muncește”, nu de ”om care muncește în fabrică”. Oricine persoană aflată într-o relație de subordonare economică față de o altă persoană și care își vinde munca poate fi considerată muncitor. Distincția e importantă pentru că omuleții care vă livrează mâncare de exemplu, de multe ori nu sunt salariați ci lucrează pe micro sau PFA. Chiar dacă juridic ei nu sunt salariați fix pentru genul acesta de muncă au apărut sindicatele și grevele organizate (și protejate de legislație).
- Am vrut de asemenea să fie clar că nu vorbim de oameni care lucrează în fabrică pentru cei dintre voi mai naivi care au impresia că munca de birou nu poate fi sindicalizată și nu au dreptul la grevă. Dimpotrivă, specializarea și uniformizarea sarcinilor într-un birou corporatist urmează aceeași logică de management precum cea folosită în fabrici, doar că fluxurile de pe linia de asamblare s-au transformat în ”workflow-uri” corporatiste. Dacă luați un șef de linie de la Uzina Faur comunistă / Malaxa interbelică și îl puneți într-un birou corporatist din 2022 nici nu veți observa diferența.
Cât de legale sunt grevele
Dreptul la grevă e garantat de Constituție:
ARTICOLUL 43
(1) Salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale.
Da, ați citit bine, Constituția României garantează dreptul la grevă. Așa că ori de câte ori auziți vreun trepăduș că sare cu gura și zice că ar vrea ca grevele să fie interzise îl puteți trimite la articolul ăsta din Constituție.
Problema cu greva de la Metrorex de anul trecut și cea recentă de la STB e că pe perioada stării de alertă dreptul la grevă a fost suspendat.
Companiile astea două aveau Contracte Colective de Muncă (CCM), niște înțelegeri între firmă (sau patronat) și sindicate prin care se agrează salarii, sporuri, drepturi și obligații. CCM-ul se încheie pe perioade limitate de timp, 1 an, 2 ani poate 5 ani. Pe perioada în care se aplică CCM-ul grevele nu sunt permise pentru că părțile (companie și sindicatul) au agreat niște condiții. Ei bine, în cazul STB CCM-ul a expirat de prin 2020 iar altul nu a mai fost încheiat. Doar că vedeți voi, deși CCM-urile erau expirate ele au rămas în vigoare pentru că Guvernul a decis să le prelungească automat (adică fără negociere) pe durata stării de alertă. Problema e că starea aia de alertă a tot ținut din mai 2020 deși inițial era vorba că se va aplica pe o perioadă limitată de timp.
Cui îi convine dacă CCM-ul nu poate fi renegociat, dar nici nu pot face angajații grevă? Angajaților sau firmelor? Așadar din 2020 până prin 2022 angajații Metrorex sau STB nici nu puteau face legal grevă nici nu puteau să ceară măriri de salarii.
Atunci când auziți că ”greva a fost declarată ilegală” nu înseamnă că s-a uitat cineva la doleanțele greviștilor și a zis că nu sunt ok, ci pur și simplu că judecătorul s-a uitat la lege și a spus: nu contează motivul pentru care protestați, legea interzice orice fel de grevă pentru orice fel de motiv. Ce dacă au expirat CCM-urile, ce dacă vreți să faceți greve, nu aveți voie pe perioada stării de alertă și gata.
E sinistru că era legal să mergi în cluburi fără mască și să dai petreceri cu sute sau mii de oameni, dar protestele în aer liber au fost interzise 2 ani de zile.
În tot acest timp, prețurile au crescut puternic, dar salarii nu au ținut pasul în majoritatea economiei. Și repet, angajații Metrorex și STB nu aveau voie să ceară măriri de salariu așa cum poate face un corporatist oarecare din cauza acelui CCM expirat, dar încă în vigoare.
Ba mai mult, cum spuneam și mai sus HORECA a putut să organizeze petreceri cu vedete în plină carantină, dar muncitorii au fost lipsiți de dreptul la protest (scris în Constituție). Mie îmi e clar că suspendarea grevelor a fost o măsură abuzivă iar atitudinea legalistă luată de unii în cazul ăsta e profund imorală. Și apropo de lege, Legea nr. 62 din 10 mai 2011 reglementează cadrul legal de desfășurare a grevelor, de organizare sindicală și alte aspecte conexe. Despre grevă în particular se vorbește în Capitolul V, de unde aflăm între altele că:
Greva poate fi declarată numai dacă, în prealabil, au fost epuizate posibilitățile de soluționare a conflictului colectiv de muncă prin procedurile obligatorii prevăzute de prezenta lege, numai după desfășurarea grevei de avertisment și dacă momentul declanșării acesteia a fost adus la cunoștința angajatorilor de către organizatori cu cel puțin două zile lucrătoare înainte.
Așadar greva ar trebui privită ca o ultimă soluție, în cazul în care celelalte variante de negociere nu au funcționat.
Trebuie reamintit că atât la protestele Metrorex cât și la cele STB problemele erau vechi și știute de ani de zile. Discuțiile cu Managementul companiilor erau la rândul lor în desfășurare de ceva timp, dar fără șanse de a se concretiza. De aceea în ambele cazuri s-a cerut demisia conducerii.
O paranteză aici: se pare că românii de dreapta nu vor politizare, dar nu au o problemă cu o conducere numită politic la Metrorex, STB, Poșta Română sau prin alte companii de stat. E paradoxal cum numirile politice sunt nașpa oriunde altundeva mai puțin în locurile unde vorbim de oameni care se opun grevelor.
Cine trebuie să își dea acordul pentru o grevă
O chestie des discutată cu ocazia grevelor e că sindicaliștii sau greviștii nu au obținut acordul a diverse persoane pentru grevă. Haideți să vedem ce zice legea (Legea nr. 62 din 10 mai 2011):
Articolul 183
(1)Hotărârea de a declara greva se ia de către organizațiile sindicale reprezentative participante la conflictul colectiv de muncă, cu acordul scris a cel puțin jumătate din numărul membrilor sindicatelor respective.
(2)Pentru angajații unităților în care nu sunt organizate sindicate reprezentative, hotărârea de declarare a grevei se ia de către reprezentanții angajaților, cu acordul scris a cel puțin unei pătrimi din numărul angajaților unității sau, după caz, ai subunității ori compartimentului.
Așadar nu e nevoie de acordul firmei pentru ca muncitorii să declanșeze greva, e nevoie de acordul unui număr suficient de mare de membri de sindicat sau reprezentanți ai angajaților.
Managementul unei firme nu va fi niciodată de acord să aprobe o grevă pentru că ar fi în detrimentul propriilor interese. Sindicaliștii nu trebuie să primească acordul de la ministru, primar, șef de tură, patron sau mai știu eu cine, ci doar de la proprii membrii și atât.
E greva legală dacă membrii de sindicat sunt înscriși în partide?
Avem așa:
Articolul 190
(1) Greva poate fi declarată numai pentru interese cu caracter profesional, economic și social ale angajaților.
(2) Greva nu poate urmări realizarea unor scopuri politice.
Articolul de mai sus e invocat în discuții ori de câte ori are loc o grevă în sectorul public. Mulți lideri de sindicat au ajuns să facă politică de-a lungul timpului. Mulți pe la PSD, dar au fost destui și pe la partide de dreapta.
Poate cel mai cunoscut sindicalist din România a fost Prim Ministru propus de un partid de dreapta: Victor Ciorbea. El a fost șef al CNSLR – Frăția, în cazul în care nu știați.
Faptul că mulți șefi de sindicate ajung în politică nu trebuie să vă mire, sindicaliștii aduc voturi partidelor. Iar partidele iau măsuri în favoarea acelor sindicate, sau când vine vorba de tăieri nu taie din acele domenii de unde vin sindicaliștii.
Ar putea să nu vi se pară etic amestecul politicului în mișcările sindicale, însă chestia asta nu e o anomalie românească. În Marea Britanie, sindicatele și-au făcut partid: Labour Party, al doilea partid al Angliei ca importanță în ultima sută de ani. Legislația britanică e destul de avansată din punctul ăsta de vedere cu ghiduri referitoare la tipurile de cheltuieli politice admise venind din direcția asta.
Tony Blair (de care au auzit și românii) a fost prim-ministru din partea Labour și nu ar fi putut ajunge în poziția asta fără suportul sindicatelor britanice. Actualul șef al Labour, Keir Starmer, are o atitudine mai de dreapta și pe cale de consecință unul din marile sindicate ale Marii Britanii vrea să își retragă suportul și finanțarea.
Dacă ne uităm un pic la istorie aflăm că mișcările muncitorești au avut întotdeauna un element politic în ele în Vestul Europei și în Statele Unite. Iată ce se întâmpla în 1730 în Statele Unite:
Along about the year 1730, several shipyard workmen, together with other artisans and some shopkeepers, joined together in the formation of a political organization called the Caucus; this political activity, undoubtedly considered brazen and repugnant to some of our Tory forefathers, nevertheless was rather successful; this colonial workingman’s political party managed to take over for a limited time the town offices in Boston. (sursă)
Da, ați citit bine, în 1730 muncitorii din docurile americane își făceau partid politic. Dacă dați click pe linkul din sursă aveți acolo o istorie întreagă a mișcărilor politice americane susținute de sindicate.
În Franța, de asemenea, sindicatele s-au băgat în politică iar exemple similare puteți găsi în numeroase alte țări vestice. Iar sindicatele s-au lovit în toți anii ăștia tot timpul de problema legalității grevei și a acuzației că produc dezordine socială.
De zeci de ani se discută și se admite faptul că mișcările sindicale au nevoie de legături politice, altfel sunt sortite eșecului. Iată, spre exemplu, ce se discuta în cercurile politice și academice americane în 1959 (REYNOLDS, LABOR ECONOMICS AND LABOR RELATIONS 80-81 (1959)):
It is often debated whether unions should “go into politics”; really, they have no choice in the matter. They are automatically in politics because they exist under a legal and political system which has been generally critical of union activities. The conspiracy suit and the injunction judge have been a problem for unions from earliest times.
A minimum of political activity is essential in order that unions may be able to engage in collective bargaining on even terms.
Așa că atunci când un politician (gen Nicușor Dan, Cătălin Drulă șamd) acuză sindicaliștii că fac jocuri politice ar trebui să înțelegeți că nu e chestie anormală: de sute de ani sindicaliștii sunt acuzați de asta. Și fix din cauza asta sindicaliștii au tot interesul să susțină partide politice la rândul lor. Istoria ne arată că sindicalismul, în absența implicării politice, nu poate genera rezultate semnificative pentru membrii lor.
De ce protestează doar pentru bani sau doar pentru ei?
Unul din motivele pentru care multă lume privește cu ură sindicatele e percepția că sindicatele acționează ca o castă ce urmărește interesele propriilor membrii și atât. Ori acuzația asta e un pic stupidă, e ca și cum ai acuza un patron că e interesat doar să facă bani. Da, ăsta e motivul pentru care e patron, ca să facă bani. La fel cum de aia se duce lumea la muncă: nu de plăcere ci pentru salariu. E normal ca un sindicat să apere în primul rând interesele financiare ale membrilor săi.
Un sindicat nu poate urmări interesele generale ale populației pentru că și să vrea să facă asta și nu ar putea să schimbe mare lucru. Pentru a schimba lumea și a o face un loc mai bun avem partide politice, nu sindicate.
Sindicatul are un mandat mult mai îngust decât un partid politic și va urmări bunăstarea propriilor membri.
Cu toate astea țările cu mișcări sindicale puternice sunt mult mai puțin inegale din punct de vedere socio-economic, au legislație de protecție a muncii mai bună, plasă socială mai puternică iar prezența la vot a membrilor de sindicat e în general mai bună decât a restului populației:
The revitalisation of trade unions should be a central component of any left-wing project. To see why, we may look at some of the recent evidence in comparative political economy. In economic terms, stronger trade unions have helped to reduce income inequality, both at the top-end (reducing the share of the super-rich) and at the low-end (reducing poverty). At the same time, they have mitigated precarious employment and welfare standards, in the policy-making as well as in the industrial relations arenas.
In addition to their economic role, trade unions are important actors in political terms. Union members are more likely to participate in elections, to vote for the political left, and have higher preferences for redistribution. Consequently, as trade unions lose members among the lower strata, they become a less powerful force for redistributive policies. Taken together, strong unions are an effective counterweight against inequality, racism and sexism by redistributing wealth and thus power. (sursă)
Altfel spus, deși sindicatele urmăresc bunăstarea propriilor membrii ca principiu, ele produc indirect consecințe pozitive la nivel de societate.
Sunt de asemenea studii care arată că prezența unui sindicat conduce la o performanță la bursă cu mai puține scăderi drastice ale valorii acțiunilor, chestie explicată prin faptul că sindicatele limitează riscul pe care companiile și le asumă.
De ce se fac greve (DOAR) în sectorul public?
Pentru că majoritatea sindicatelor au dispărut din sectorul privat. În mediul privat îmi vine în cap sindicatul muncitorilor de la uzinele Dacia și câteva sindicate mai mari prin metalurgie (gen la TMK Artrom).
Lipsa sindicatelor din mediul privat e consecința falimentelor din anii 90 și a reorganizărilor care au dus la disponibilizarea a mii de muncitori din întreprinderile mari.
Apoi în perioada Guvernului Boc a avut loc de asemenea o ”flexibilizare” a legislației muncii care a făcut considerabil mai dificilă asocierea angajaților în sindicate și a eliminat contractele colective de muncă la nivel național și la nivel de ramură industrială. Singurul CCM rămas e cel la nivel de firmă.
Dacă vă uitați peste comparații între sindicalismul în România anterior crizei și după criză veți observa diferențe uriașe. De asemenea e foarte ciudat să citești astăzi articole din 2009 care vorbesc despre cum numeroși angajați din privat sunt într-un sindicat sau cum șeful Dacia zice că e nevoie de sindicate pentru a corecta ”slăbiciuni umane” în firmele private.
Cert e că Guvernul Boc e responsabil pentru scăderea drastică a gradului de sindicalizare în mediul privat, măsuri luate sub acoperirea crizei economice și a veșnicului ”ne obligă FMI”.
La stat însă lucrurile au evoluat diferit. De ce? Pentru că dacă lucrezi într-o fabrică (în teorie) există o altă fabrică care face același lucru și unde te poți muta dacă nu îți convine salariul. Dar dacă ești polițist de exemplu nu există o altă poliție unde să poți merge pe un salariu mai bun. Anumite meserii sunt predominant finanțate de stat pentru că sunt monopoluri ale statului. Statul nu va accepta niciodată o poliție privată (sper) la fel cum niciodată nu va exista învățământ privat care să se apropie ca număr de cel de stat (sper).
Prin urmare, angajații de la stat nu prea au unde să se ducă pentru salarii mai mari și trebuie de regulă le e mai bine să negocieze salariile coordonat printr-un sindicat. De aceea sindicalizarea a rămas la un nivel relativ mare în instituțiile statului și companiile de stat (lucrătorii de la Metrou din București nu pot pleca să se angajeze la un alt metrou privat din București sau din România).
Sindicalizarea la stat nu e așadar apanajul unor privilegiați, ci o necesitate cauzată de statul ca angajator unic în multe sectoare de activitate.
E sindicalismul bun pentru mine?
Răspunsul la întrebarea asta ține de circumstanțele tale personale. De exemplu, cum spuneam mai sus dacă angajatorul tău e statul român și nu există alternative în mediul privat atunci răspunsul e destul de clar: da, e bun pentru tine, ar trebui să intri într-un sindicat.
Dacă lucrezi la privat ar trebui să te întrebi:
- cât de repede îți poți găsi de muncă în altă firmă – dacă răspunsul e ”foarte repede” înseamnă că securitatea muncii oferită de un sindicat nu e neapărat necesară. Dacă ar dura ceva să îți găsești în altă parte atunci un sindicat probabil că te-ar ajuta.
- cât de ușor de înlocuit ești – e penurie de angajați în România, dar cât de ușor de înlocuit ești nu e doar o chestie legată de a fi dat sau nu afară de la muncă ci și de care ar fi consecințele deciziei de a nu ți se mări salariul. Concret: te duci la șef să ceri o mărire de salariu. Dacă ești ușor de înlocuit atunci ai șanse mici să primești mărirea. Dacă ești greu de înlocuit ai șanse mai mari pentru că poți amenința cu plecarea. Și în cazul ăsta un sindicat ar ajuta pentru că ar putea să negocieze o mărire de salariu la nivel de firmă.
- cât ar fi diferența de salariu dacă ai merge la o firmă concurentă – dacă prin demisie și plecat la concurență poți obține o creștere salarială mai mare decât printr-o negociere atunci un sindicat nu te ajută neapărat. Competiția pentru talent e foarte aprinsă în unele domenii de activitate motiv pentru care poți probabil prinde un salariu mai bun schimbând firma odată la câțiva ani. Întrebarea e însă dacă astfel de situații țin mult sau nu. Atunci când vine o criză economică protecția oferită de un sindicat poate fi însă o chestie de dorit. Dar în astfel de sectoare apariția sindicatelor e destul de dificilă iar beneficiile nu sunt întotdeauna evidente.
Care sunt pașii pentru a crea un sindicat?
Nu știu dacă urmăriți știrile pe care le urmăresc eu, dar în Statele Unite e ditamai bătălia momentan între anumite firme mari americane și proprii angajați pentru a bloca crearea de sindicate sau înscrierea angajaților în sindicate existente. Deși firmele (inclusiv Google apropo de IT-iști) angajează companii care încearcă să blocheze angajații din a se organiza în sindicate prin urmărirea lor (deși e ilegal), discuții sau chiar concedieri.
Cu toate astea au început să apară sindicate în SUA ale muncitorilor Amazon, sindicate ale muncitorilor din cafenele Starbucks. Tendința în Statele Unite cel puțin e de creștere a nivelului de sindicalizare pe fondul dificultăților economice și a inegalității economice în creștere.
Mă aștept să reapară interesul pentru sindicalizare și în România peste câțiva ani (încă e prea devreme momentan) așa că pentru cei interesați de a se constitui într-un sindicat sau a adera la un sindicat (dacă există unul) găsiți detalii aici sau aici.
Spre exemplu livratorii de mâncare de la Glovo au făcut grevă la un moment dat în Cluj. Existența unui sindicat i-ar fi ajutat să pună mai multă presiune pe firmă și să obțină condiții de negociere mai bune dacă ar fi putut organiza o grevă în toată țara.
Aici se termină acest un articol lung care probabil acoperă destul de puțin din ce înseamnă sindicalism în general. Dacă îmi mai vin chestii în cap poate mai scriu un alt articol sau îl actualizez pe ăsta.
Am articole care au fost copiate și/sau rescrise și ulterior apărute prin locuri cu trafic mai mare. Lipsa completă a unor articole pe tema asta din media românească mă face să cred că nu se va întâmpla asta și cu prezentul articol deși de data asta chiar nu m-aș supăra să fie copiat.