De ce firmele românești nu exportă mai mult

Într-o postare anterioară explicam faptul că în ciuda a ce spun partidele politice, România stă foarte bine la capitolul exporturi. Românii au rămas practic cu impresia că suntem în continuare în anii 90 când industria murea sufocată de datorii și lipsă de capital. Ei bine, nu mai e cazul, industria românească o duce bine.
Dar faptul că industria în general o duce bine nu înseamnă că lucrurile sunt ok pentru toată lumea. Tot umblând prin cifrele de la INS mi-am dat seama că doar anumite tipuri de firme o duc bine. Dar să le luăm pe rând:

Cum stăm România la exporturi

Conform celor de la INS exporturile au crescut în fiecare an din 2012 încoace:

Remarcam de asemenea că exporturile din 2018 sunt de 67,73 miliarde EUR, duble față de anul 2008 când erau la valoarea de 33,72 miliarde EUR.
Practic, în 10 ani exporturile României s-au dublat!
Explicam într-o postare anterioară că mediul privat pare că se descurcă și singur să crească exporturile și că nu prea văd sensul ca statul să intervină, iar cifrele de mai sus o dovedesc.

Cine face exporturi în România?

De fapt întrebarea cu adevărat importantă nu e:

Merg bine exporturile? 

Adevărata întrebare e:

Cine face acele exporturi din România

Iată mai jos distribuția exporturilor în funcție de cine deține capitalul social al firmelor care exportă, adică:

• Societate cu capital integral românesc: asta înseamnă că acționarii sunt români.
• Societate cu capital integral străin (multinaționale adică): acționarii sunt în cazul ăsta din afara României.
• Societate cu capital mixt (atât românesc cât și străin): avem aici o combinație de acționari români și străini.
• Necunoscut: asta e o categorie găleată în care intră cel mai probabil erorile de culegere a datelor și (probabil) firmele cu acționariat la purtător. Pardon, am dat link-ul greșit, ăsta era de fapt linkul corect.

Iată ce informații avem de la INS:

Legenda INS: ‘:’ – date lipsa; ‘c’ – date confidentiale; 9999.00 – normal – date definitive; 9999.00 – ingrosat subliniat – date semidefinitive; 9999.00 – ingrosat – date revizuite; 9999.00 – subliniat – date provizorii
Dacă sunteți ca mine și vă plac mai mult pozele am aranjat cifrele de mai sus în formă grafică:

Graficul de mai sus arată Aveți mai sus distribuția exporturilor în funcție de tipul societății. Sunt 4 variante posibile:
Care e problema cu exporturile așadar? Păi dacă vă uitați la grafice problema devine destul de evidentă:

• exporturile românești cresc nesemnificativ  în perioada analizată (abia dacă se vede pe grafic),
• exporturile firmelor cu capital străin cresc puternic
• exporturile firmelor cu capital mixt cresc foarte puțin (iarăși, nu se prea vede pe grafic)

Asta e adevărata problemă a exporturilor românești! Nu cantitatea, acolo creșterea e spectaculoasă, ci stagnarea exporturilor firmelor cu capital românesc.

Câte societăți din România fac exporturi?

Extragem doar informația privind nr. de companii care exportă din tabelul de mai sus:

Dacă punem într-un grafic cifrele astea, lucrurile arată cam așa:

Ce ne spun datele?
Că în mare parte nr. societăților cu capital străin și mixt a scăzut ușor în ultimii ani. Chestia asta e un pic ciudată, având în vedere că economia a crescut în perioada respectivă.
În schimb nr. societăților cu capital integral românesc a crescut, de la 13,325 în 2013 la 14,562 în 2017. Ăsta e un lucru pozitiv în schimb și arată că lucrurile în economia României s-au îmbunătățit în perioada respectivă.
Societățile cu capital necunoscut au crescut și ele. Cum spuneam și mai sus, greu de spus ce intră în categoria asta.
Dar numărul acestor companii nu trebuie analizat izolat ci în contextul valorii bunurilor exportate (vedem mai jos). Haideți să vedem și cât exportă în medie fiecare categorie:

Cât exportă în medie o firmă românească vs. una străină

Asta e genul de informația care, deși pare simplă, poate să pună lucrurile într-o perspectivă interesantă. Iată ce zic cifrele:

Ce sare în ochi foarte repede:

• O firmă cu capital integral românesc exporta în 2013 de 8,7 ori mai puțin decât una cu capital străin.
• În 2017, firma românească exporta de 13,3 ori mai puțin.

Dacă preferați graficele, iată cum arată tabelul de mai sus:

Câteva observații acum:

• Firmele românești exportau, în medie, bunuri și servicii în valoare de 0,55 milioane EUR pe an în 2017. Ce e interesant e că valoarea asta e aproape constantă dacă o comparăm cu cea din din 2013 (0,58 milioane EUR / an)! Dacă punem în context cu creșterea nr. de firme cu capital românesc ajungem la concluzia că, în medie, companiile românești se opresc din crescut pe piețe externe undeva la valoare aia.
• Firmele cu capital mixt au reușit să își crească exporturile de la o medie de 5,52 milioane EUR / an la 6,26 milioane EUR / an. Creșterea e una decentă, dar provine și din scăderea nr. de firme în perioada respectivă.
• Firmele cu capital integral străin și-au crescut exporturile de la o medie de 5,05 milioane EUR / an la 7,3 milioane EUR / an. Asta înseamnă o creștere de 44,5% în intervalul a 5 ani de zile! E adevărat că nr. societăților a scăzut, dar efectul acestei scăderi e neglijabil.

Și dacă vreți o confirmare a celor de mai sus, e suficient să vă uitați la țările unde exportăm:

Practic, mare parte din exporturile spre piețele UE sunt făcute intra-grup, adică firma din România exportă bunuri către firma mamă din Germania, Franța și așa mai departe.

De ce exportă atât de puțin firmele românești?

Ăsta e marele mister al datelor acestea: de ce firmele românești nu par capabile să exportă mai mult decât media de 0,55 milioane EUR?
Nu pot să vă dau un răspuns sigur, dar în opinia mea avem un cumul de factori nefericiți:

1. Dimensiunea firmelor românești

Firmele românești exportă puțin pentru că sunt și mici ca dimensiuni. O mare parte din ele sunt firme aflate la prima generație, adică sunt deținute de fondatorii lor, ceea ce înseamnă că nu au trecut prin fuziuni sau achiziții ci au crescut organic. Creșterea organică e bună, dar dacă vrei să concurezi cu firmele mari din Vest atunci dimensiunea contează (vorbim de exporturi încă).
Firmele mici pur și simplu nu au resursele necesare pentru a vinde peste hotare. Nici nu au resurseșe necesare pentru a atrage atenția băncilor (vezi mai jos) sau a investitorilor.
Ar fi nevoie probabil de niște fuziuni și achiziții în rândul acestor firme mici pentru a genera o serie de companii mai mari, care să poată pune pe masă resursele necesare pentru dezvoltare.

2. Lipsa de contacte externe

Firmele românești sunt de multe ori în situația în care, deși au un produs foarte bun și poate mai ieftin decât concurența, nu au cui să îl vândă. Firmele românești ar trebui să se folosească de camerele de comerț și industrie pentru a găsi parteneri în afara României. Participarea la târguri internaționale e de asemenea o chestie care ar trebui făcută cât de mult.
Nu în ultimul rând, networkingul: un eveniment la ambasada de exemplu.
Problema e că toate chestiile astea necesită resurse, ceea ce ne duce înapoi la punctul 1. Ce e ciudata aici e faptul că România are o diasporă imensă, care ar putea fi folosită de firmele românești pentru expansiune.
Ai oameni în Italia care vorbesc și română și italiană și care ar putea lucra foarte bine pentru a promova produsele tale. Valabil și pentru Spania, Germania, Franța și Marea Britanie.
De acord, unii sunt muncitori necalificați, dar sunt și destul de mulți în poziții bune care ar putea să ajute companiile românești dacă ar exista interes pentru asta.
Cei de la PLUS propun ca ambasadele să facă treaba asta cu contactele, dar mi se pare cam nepotrivită alegerea. De ce? Pentru că economia unei țări e teribil de diversificată. De câți oameni e nevoie pentru a oferi suport tuturor companiilor românești? Dacă nu ajută pe toată lumea, cum se va face diferențierea? Vor ajuta ambasadele doar companiile mari? De ce trebuie să cheltuim bani publici pentru a ajuta o companie privată să facă profit? Nu prea sunt fan al ideii sincer.

3. Piața locală în creștere

Piața românească de desfacere e în creștere, ceea ce înseamnă că poți crește producția și te poți dezvolta ca firmă vânzând către piața românească.
Realist vorbind, de multe ori firmele românești nu au motivația necesară de a alerga după clienți străini. De ce ar face asta dacă firma crește vânzând către piața românească, aflată în creștere. Germania spre exemplu are o capacitate de producție considerabil peste ce poate consuma piața internă, motiv pentru care exportă masiv către China.
În general e mai simplu să vinzi local decât să îți bați capul cu bariera de limba din altă țară, diferențele culturale, regulamente și legi diferite și așa mai departe. Atunci când piața internă va stagna sau scădea, firmele românești se vor orienta spre piețele externe.

4. Lipsa capitalului necesar

Unul din motivele principale pentru care firmele românești nu cresc rapid e lipsa de capital. Pe românește, ai nevoie de bani pentru a face bani, iar firmele românești se împrumută greu și scump.
Patronii de asemenea nu prea vor să aducă bani de acasă așa că foarte multe firme românești sunt capitalizate necorespunzător. E un cerc vicios aici:

1. Patronii nu bagă bani în firmă, firmele nu cumpără utilaje și rămân mici
2. băncile nu se uită la ele când vine vorba de împrumuturi de dezvoltare pentru că nu au cu ce garanta acele împrumuturi. Băncile vor să vadă ”skin in the game”, adică să vadă că și patronul pune ceva la bătaie pentru împrumutul acela.
3. Firmele românești devin nebancabile din cauza asta și pe marginea prăpastiei la orice scădere a pieței în care operează.
4. Din cauza faptului că sunt nebancabile și pot oricând da colțul, patronii să nu vrea să bage bani în ele. Și iată că am ajuns înapoi la punctul 1.

E timpul ca patronii să înțeleagă faptul că un capital social de 200 RON la 10 – 20 de ani de la înfințarea firmei nu prea arată bine.

5. Modelul de business “salarii mici”

Trebuie spus că antreprenoriatul românesc funcționează, din păcate, pe baza modelului de business ”salariile mici mă fac competitiv”.
Ei bine, treaba asta funcționează până la un punct pentru că la un moment dat străinii vor veni și ei să profite de salariile mai mici. Fix asta s-a întâmplat: multinaționalele europene au închis fabrici în Franța sau Germania și au deschis altele în România, Ungaria, Polonia și așa mai departe, ca urmare a diferenței de salarii între aceste țări.
Practic avantajul de cost al firmelor românești a fost anulat de multinaționalele care și-au deschis fabrici aici.
Problema e că multinaționalele, pe lângă forța de muncă ieftină din România, mai au și tehnologie și bani de cheltuit. Firmele românești nu au lucrurile astea din motivele enumerate mai sus.

Concluzii

Deși exporturile României cresc, acea creștere vine de la firme cu capital străin. Firmele cu capital românesc au probleme, dar nu foarte multă lume pare preocupată de problema asta. Cei de la PLUS vorbeau despre asta, dar din păcate ei au ratat ideea că firmele cu capital românesc sunt cele cu probleme.
Iar patronii români nu par nici ei preocupați de subiect, atât timp cât consumul din România crește. Dar la prima scădere a economiei, lucrurile vor lua probabil o turnură nefericită dacă lucrurile nu se mișcă în direcția potrivită.