Fire and Fury, Inside the Trump Whitehouse – Michael Wolff

image_pdfimage_print
Fire and Fury, Inside the Trump Whitehouse de Michael Wolff e una dintre cele mai controversate cărți despre mandatul de Președinte al lui Trump de până acum. Cartea a cauzat ceva probleme autorului și era aproape să nu fie publicată deloc. Atunci când a apărut în SUA și UK, stocurile s-au epuizat în aceeași zi și a trebuit să aștept câteva luni până să se liniștească lucrurile și să prind un exemplar.

Pentru cine e cartea?

Cartea are drept temă politica americană. Dacă ați văzut House of Cards atunci poate sunteți acomodați cu stilul în care fac americanii politică. Pe lângă asta, cartea intră în detalii cu privire la Trump și familia sa. Din punctul acesta de vedere nu e o carte ușoară, iar subiectul nu e tratat în stil can-can. Dacă vă așteptați la o carte cu detalii picante, le veți primi, dar nu într-un stil de tabloid, ci în context și văzut din mai multe perspective. Pentru cine e deci cartea? Pentru cei pasionați de politică americană și pentru cei care vor să înțeleagă cum funcționează Donald Trump, actualul președinte al SUA.

Cum arată cartea

Variantă pe care am citit-o eu e necartonată, de la Editura Little Brown, scoasă în 2018, în limba engleză. Și pentru cei curioși, cuprinsul:

Chestii interesante din carte

Fire and Fury e o carte densă cu foarte multe informații, personaje interesante și situații scoase parcă din filme. Am să vă povestesc câteva idei și situații care mi-au rămas în cap chiar și după ce am citit cartea:

Cu o excepție, nimeni nu credea că Trump poate fi președinte

E una din chestiile care la început mi s-a părut ciudată, dar pe măsură ce puneam cap la cap atitudinea și felul în care se purta Trump, avea din ce în ce mai mult sens. Nici măcar Trump nu credea că va fi președinte, planul lui cu alegerile fiind diferit. Pe scurt: Trump nu plănuia să iasă președinte și spera ca după alegeri să pună bazele unei televiziuni și ziar, marșând pe ideea că i-a fost furată Președenția. Bannon era eminența cenușie a Casei Albe Steve Bannon pare să fi fost singura persoană din cercul restrâns al Președintelui care înțelegea politica. Pentru cei care nu știu, Steve Bannon e omul din spatele site-ului alt-right Breitbart News. Bannon a fost singurul care a crezut că Trump poate deveni președinte și s-a folosit de Breitbart News pentru a-l susține în campania electorală. A primit poziția de Chief Strategist odată ce Trump a ajuns președinte, poziție în care a stat până în august 2017. Bannon a intrat în conflict deschis cu Jarod Kushner și Ivanka Trump, de unde i s-a tras de altfel și plecarea de la Casa Albă. Conflictul e descris surprinzător de detaliat în carte.

Influența cuplului Jarvanka

Cuplul Jarvanka e cuplul Jarod Kushner și Ivanka Trump, ginerele și fiica președintelui. În ciuda a numeroase avertismente primite, Trump a decis să îi țină pe cei doi în staff-ul Casei Albe. Am fi fost tentați să spunem poate că un Președinte nu poate să își angajeze familia sau rudele… dar uite că a facut fix asta. Vă puteți imagina scandalul ce ar fi avut loc în România dacă Băsescu de exemplu își angaja fiica și ginerele la Cotroceni? Din câte se pare, cei doi au o influență foarte puternică asupra Președintelui, reușind de multe ori să îi influențeze agenda. Că ideile lor sunt bune sau rele e altă discuție, cert e că ajung de cele mai multe ori să fie preluate de Trump. În același timp, Wolff își pune semne de întrebare legat de profesionalismul acestora și interesele pe care le urmăresc. Președintele se bazează pe familie. E ok să faci asta în mediul de afaceri, dar când vine vorba de interesul public transparența trebuie să fie la ea acasă. O altă chestie interesantă e orientarea politică a cuplului Jarvanka, mai apropiat de democrații new-yorkezi decât de republicanii care l-au susținut pe Trump.

Trump și miliardarii

Trump și-a dorit să fie la masa bogaților nu neapărat ca bani, ci ca prestigiu și putere. Deși Trump are o avere considerabilă după standardele noastre, el nu a fost niciodată privit cu ochi buni de business-ul american. Poate din cauza falimentelor ori poate a faptului că se laudă mult, motive ar fi destule. Trump însă și-a dorit să fie la masa celor puternici și bogați și a încercat să își aducă mai aproape mulți dintre miliardarii americani. Unul din ei e Rupert Murdoch, omul din spatele Fox News (un fel de Antena 3 a americanilor). Unul dinte motivele pentru care atât de multe chestii se scurg în presă e că însuși Trump contribuie la scurgeri. E straniu când te gândești că vorbim despre omul cu acces la secrete de stat ale celei mai puternice națiuni de pe Pământ.

Trump și media

O altă chestie interesantă aflată din Fire and Fury e relația lui Trump cu presa și media în general. Trump e celebru pentru tiradele sale împotriva presei mainstream (gen New York Times sau Washington Post) pe care le acuză că împrăștie ”fake news”. Cu toate astea, conform lui Wolff, Trump tânjește după laudele venite de la genul acesta de ziare. Pare să fie genul de ”love – hate relationship” de la care ai putea să te aștepți venind de la un adolescent, nu de la un om matur. Criticile venite de la presă sunt subiect de dispută și uneori de derută. Sunt descrise episoade în care Trump nu înțelege de ce e criticat, deși pentru orice om cu bun simț motivele sunt clare. Probabil când ajungi miliardar logica de bun simț te părăsește. Astea sunt doar câteva chestii interesante din Fire and Fury, dar sunt mult mai multe episoade care merită citite (relația sa cu James Comey, șeful FBI de exemplu e fascinantă).

Cine e autorul?

Michael Wolff e jurnalist, eseist și scriitor. A scris pentru GQ UK, USA Today, Vanity Fair sau The Hollywood Reporter. Cei obișnuiți cu presa americană sunt familiarizați probabil cu el, dar pentru majoritatea (inclusiv pentru mine) era necunoscut înainte de Fire and Fury.

Ce mi-a plăcut?

Cantitatea de informații ”din interior” prezentată în Fire and Fury e impresionantă. Sunt enorm de multe detalii despre relațiile și dinamica oamenilor din Casa Albă. Și cu toate astea autorul reușește să nu se piardă în detalii și păstrează informațiile relevante. Contextul e de asemenea important așa că oamenii și acțiunile lor sunt puse într-un anumit cadru. Uneori poate părea enervant că dedică timp unui personaj, dar ulterior background-ul acelui personaj devine esențial pentru a îi înțelege acțiunile. E o carte puternică, detaliată și care prezintă într-o lumină neutră ce se întâmplă la Casa Albă. Știu, pare tentant să îl crezi nebun pe Trump, dar nicăieri în text Wolff nu face vreo afirmație de genul acesta. Mai de grabă lasă faptele să vorbească.

Ce nu mi-a plăcut

Nu aș putea spune că a fost ceva ce nu mi-a plăcut. Cartea livrează fix ce promite: o perspectivă asupra felului în care funcționează Casa Albă cu Trump ca președinte. Din punctul ăsta de vedere reușește să facă o treabă excelentă. Ar fi totuși o chestie care mă face să nu mă simt 100% confortabil cu cartea: detaliile sunt atât de intime uneori încât mă face să mă întreb cine au fost sursele autorului.

Ce spun alți critici?

Fire and Fury a fost primită foarte bine de presă și s-a vândut extraordinar de bine. Faptul că Trump a încercat să îi împiedice publicarea a fost publicitate foarte bună pentru carte și autor. New York Times, The Guardian, New Yorker au recenzii foarte bune și elogiază cartea.

Unde găsiți cartea

Eu am cumpărat cartea de la librăria Waterstones din UK, dar o puteți găsi și în România online la ElefantCărturești și Bookdepository.

Verdictul

Fire and Fury e o carte puternică, bine structurată și foarte bogată în informație. Livrează ceea ce promite și o face într-un stil riguros și matur. Are un 9 / 10 pentru mine. De ce nu îi pot da 10 / 10? Pentru că am niște rețineri vis-a-vis de sursa acestor informații (vezi mai sus). O recomand oricui e pasionat de politică americană.
Spune și altora

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *