Elitele României nu vor educația ca ascensor social

image_pdfimage_print

Permanent sub-finanțată, parazitată la tot pasul, într-o permanență harababură cauzată de interese private, politicieni și părinți, educația românească a rămas funcțională mai mult decât i-au permis resursele alocate. Am scris despre faptul că rezultatele de la testele PISA ne arată că educația românească performează mult peste posibilitățile sale.

Iar la nivel social, așa șubredă, educația românească a fost unul din puținele ascensoare sociale funcționale ale României post-decembriste.

Treaba asta nu ar fi fost posibilă fără eforturi din partea copiilor, parintilor ȘI a sistemului de educație care le-a permis să intre la licee bune și de acolo la facultate pe locuri finanțate de la bugetul de stat.

O condiție esențială pentru ca ascensorul să funcționeze e așadar accesul tinerilor la licee finanțate decent și cu profesori buni. Subfinanțarea cronică a educației a redus numărul și calitatea acestor licee astfel că în prezent ele sunt concentrate preponderent în orașele reședință de județ și chiar și acolo sunt destul de puține la număr (cunosc și excepții, dar ele sunt din păcate fix asta, excepții).

Bătaia pe locurile acelea e mare întotdeauna iar părinții investesc sume considerabile de bani pe meditații pentru a se asigura că ai lor copii iau note mari la Evaluarea Națională (Capacitate pe vremea mea) și intră la acele licee bune. Dacă acei copii provin din mediul rural, se mai adaugă încă o cheltuială consistentă cu cazarea care nu e la îndemâna oricui.

Treaba asta era aplicabilă de pe vremea când eram eu copil și dădeam examen de capacitate și îmi aduc aminte de câți bani aruncau părinții colegilor mei pe meditații. Uneori banii aceia ajutau, alteori copilul nu ajungea la nota necesară pentru a prinde loc în liceele exclusiviste. Repartizarea computerizată și strictețea de la examen (cel puțin pe vremea mea) împiedica lumea să obține acele locuri nemeritat în majoritatea cazurilor.

Cunosc mulți copii deștepți care au ajuns la licee bune pentru că au învățat și nimic mai mult. De la acele licee au prins loc la o facultate bună și acum intră în categoria clasei de mijloc.

Erodarea ascensorului

Ei bine, acest ascensor social riscă să dispară complet. Tendința e mai veche, iar sistemul a fost ani de zile erodat încet, dar sigur atât din interior cât și din afară.

Din interior a fost erodat de părinți disperați că ai lor copii nu intră la liceele bune care au făcut tot pentru a se asigura că prind un loc. Piața meditațiilor nu ar fi existat fără largul acord al părinților, mai ales la clasa a 8a și apoi a 12a.

La rândul lor, mulți profesori au dorit să își creeze piață și au împins ideea că elevii au nevoie de meditații. Nu am să uit niciodată cum dirigintele meu (profesor de matematică) mi-a zis că nu am nicio șansă să intru la ASE dacă nu fac meditații cu el. Nu am făcut pentru că nu aveam bani de așa ceva și tot am intrat la ASE (la buget chiar).

La clasa a 12a, încă de pe vremea mea mai toată lumea din familii cu posibilități făcea meditații la diverse materii ca pregătire pentru BAC sau admitere. E o presiune uriașă pentru cei care nu își permit așa ceva și care se uită la ceilalți și se gândesc care le sunt șansele să reușească în condițiile astea. Și adevărul e că acele meditații în plus pot să facă diferența și pot ajuta copiii să ia note mai bune pentru că mulți profesori își dau mai mult interes la meditații decât la ora de la clasă, trecând peste favoritismul arătat respectivelor elevi la ore (care e greu spre imposibil de dovedit).

Sistemul acesta funcționează însă de mult, eu descriu mai sus situația de pe vremea mea, din discuții cu diverși oameni înțeleg că în linii mari e la fel și azi, doar că ceva mai rău.

Chestia asta afectează tinerii fără posibilități, dar măcar li se permite accesul la resursele liceului și la acei profesori care își fac totuși meseria plus o rețea socială care se poate dovedi extrem de benefică mai târziu în viață.

Amestecul tinerilor din familii fără posibilități materiale semnificative cu cei bine așezați pe scara socială contează mai mult decât credeți, în special în orașele mai mari unde oamenii au tendința să rămână și la facultate în același oraș. Chestia asta face parte din acel ”ascensor social”, dar e benefică și pentru elevi din moment ce aduce în contact straturi sociale diferite și le obligă să interacționeze. Așa se nasc iubiri, prietenii sau relații profesionale mai târziu în viață.

Pe măsură ce sistemul a fost acaparat de meditații intrarea la liceele bune a devenit mai dificilă pentru cei fără posibilități materiale. Iar acum, se pare că în baza noilor legi ale educației va deveni și mai dificilă.

Cluburi exclusiviste

Conform noilor legi ale educației (alea sprijinite de Iohannis) se oferă liceelor ”colegii” posibilitatea de a organiza propriul examen de admitere, separat de Evaluarea Națională:

“1. Posibilitatea legală a organizării concursului propriu de admitere la nivel de colegiu (nu numai la nivelul colegiilor naționale), cu condiția ca această admitere să fie organizată imediat după susținerea examenului de Evaluare Națională”.

  • “Evaluarea națională va avea rolul de monitorizare a sistemului de educație, conform recomandărilor OECD. Elevii absolvenți ai clasei a VIII-a vor susține Evaluarea Națională mai devreme cu o săptămână, iar concursul de admitere în colegii va fi susținut pe baza programelor școlare, ulterior examenului de evaluare națională, pe baza unor subiecte elaborate „în afara unității de învățământ” pentru concursul de admitere în colegii.”

  • Admiterea în liceu prin repartiție computerizată a elevilor care nu au ocupat un loc în urma concursului de admitere în colegii se va realiza pe baza rezultatelor obținute la evaluarea națională, după încheierea concursurilor proprii de admitere în colegii.

Logica e următoarea: se dă admitere la colegiu, se intră acolo, apoi se face repartizarea la liceu a celorlalți. A se observa că Evaluarea Națională conform textului de mai sus nu mai are niciun fel de relevanță pentru admiterea în colegii.

Dacă măsura de mai sus va fi implementată sistemul de educație liceal se va separa în două părți:

  • colegii – aici sunt incluse majoritatea liceelor decente plus cele de elită.
  • restul – multe din ele sunt licee tehnice sau teoretice cu rezultate slabe

Pe cine avantajează chestia asta? Păi pe liceele de elită care își vor putea alege elevii. Repet, procesul de admitere e separat de nota de la Evaluarea Națională, deci teoretic poți intra și cu o notă mică atât timp cât sunt locuri disponibile. Cât despre imparțialitatea examenului, am serioase dubii că un sistem de admitere controlat de fiecare colegiu în parte va fi lipsit de fraude. Va fi o distracție întreagă legat de cine face subiectele, de culegerile și meditațiile care vor veni la pachet cu ele.

Mă aștept de asemenea să reapară ”intervențiile”, să intre și băiatul lui X sau fata lui Y că ”e de familie bună” și ”a avut o jenă / accident înainte de examen” sau ”nu s-a putut concentra”. Mai țineți minte ce scria Caragiale în ”Un pedagog de școală nouă”?

No, acuma tanarul Ftiriadi! Spune-ne, s-auda si ilustra matroana, onorata ta mama: nu-i asa ca pamantul se-nvarke in jurul soarelui trei ani cake 365 ghe zile si mai apoi in al patrulea in 366 ghe zile?
Micul Ftiriadi: Da, dom’le.
Profesorul (face semne de aprobare doamnei Ftiriadi care, foarte satisfacuta, se scoala de la locul ei, drege cravata baiatului, il saruta si se asaza iar la loc): No, nu-i ase ca presiunea se ghemonstra sufitiente prin cele doua emisfere (doamna Ftiriadi tuseste tare) ghe Maggheburg?
Micul Ftiriadi: Da, dom’le.
Profesorul (catra clasa intreaga): No, boilor, vegheti numai examplu ghe aplicatiune! (Catre micul Ftiriadi:) No, inca una s-apoi basta! Spune-ne: nu-i ase ca Ioane Corvin ghe Huniaghe, si Makias Corvin, si-apoi dup-aceia doara toti magnatii maghiari fost-au romani ghe-ai nostri?
Micul Ftiriadi: Da, dom’le.
Profesorul: Bine! Bravo!! Emininke!!!

Și știu, o să îmi spuneți că nu e chiar așa, că de fapt colegiile nu vor să ajungă toți analfabeții în licee bune, copii care au trișat la Evaluarea Națională și care iau locul altora buni. Totul e frumos împachetat în ”necesitatea de a sprijini performanța”.

Ei bine, acest sistem cu admitere pentru colegii nu face altceva decât să mute posibilitatea de a trișa înapoi în mâinile liceelor, nu rezolvă problema propriu zisă a trișatului.

Daca repartizarea computerizată a luat din mâinile liceelor această posibilitate, modificarea de mai sus o redă.

Vi se pare că liceele bune nu vor trișa pentru a admite anumite persoane? Haideți să fim serioși, de 20 de ani școlile ”bune” din nordul Bucureștiului sunt pline de copii ai căror părinți locuiesc în Mogoșoaia, Pipera sau prin alte zone din afara sectorului sau a orașului. Toată lumea știe că acești oameni comit ilegalități și își fac mutație în București doar pentru ca ai lor copii să meargă la o școală mai bună, dar nimeni nu ia măsuri împotriva lor. Repet, sunt cel puțin 20 de ani de când se întâmplă treaba asta, chestie apărută și prin presa, unde nimeni nu face absolut nimic.

Așa cum lumea se uită în altă direcție când vine vorba de trișatul cu mutația la fel vor face și cu fraudele de la admiterea în colegii.

Sprijinirea performanței vs. să învețe o meserie

O știre interesantă ne spune mai multe despre viitorul liceelor care nu sunt colegii și a tinerilor care nu merg la admitere separată. Ia auziți aici:

Omul de afaceri Dragoș Anastasiu, antreprenor în domeniul HoReCa și lider al alianței „O voce pentru Educație”, a solicitat introducerea în proiectul legii Educației, aflat în dezbatere publică, a posibilității ca restaurantele și hotelurile să poată contracta școlile, sau direct pe elevii acestora, pentru cazurile în care „apare o nuntă” și „ai nevoie de 20 de tineri” care să servească la mese, potrivit exemplului oferit de acesta. Propunerea a fost făcută în cadrul unei dezbateri organizate de Coaliția pentru Educație, despre ruta profesională în sistem tradițional și în sistem dual. (sursă)

Acum vă întreb și pe voi, credeți că HORECA va merge elevii de la Gheorghe Lazăr sau Sfântul Sava din București să îi ia să servească la nunți? Credeți că vor merge la Șincai în Brașov să le spună ”copii, care vreți să sclavagiți pe minim pe economie sau mai puțin pe un program de 12 – 16 ore pe zi?”?

Nu, vor merge la liceele care nu sunt colegii, la școlile tehnice / profesionale și vor încerca să ia de acolo copii. Când vine vorba despre aceste licee discuția nu mai este despre ”sprijinitul performanței” ci despre ”învățatul unei meserii”. Și uite așa ajungem la concluzia că unora le e sortită HORECA de la 16 ani în timp ce alții trebuie să facă performanță. Și evident că statutul socio-economic al părinților e irelevant, de aia sunt liceele slabe pline de copii de bani gata…ah, stai, de fapt nu.

Ascensorul social nu mai urcă

Funcția de ascensor social a educației e benefică pentru cei săraci și funcționează în detrimentul celor cu bani (mă rog, asta nu e adevărat, dar așa o percep ei).

Cei din vârf vor să rămână în vârf și când zic asta nu mă refer doar la cei de acum ci și la generațiile următoare. Elitele actuale vor să se asigure că viitorul e tot al lor, prin intermediul copiilor și nepoților din propriile familii.

Acesta e motivul pentru care elitele englezești încearcă să își bage copiii la școli private gen Eton (și apoi Oxbridge), dar blochează finanțarea educației publice pe unde poate. Aceeași chestie e valabilă și în Statele Unite, Franța și prin alte părți. Și nu, astea nu sunt conspirații, în 1970 Bourdieu și Passeron publicau Reproduction in Education, Society and Culture care explica faptul că în societățile industriale educația, cultura și alți factori socio-economici mențin și amplifică inegalitățile sociale. De atunci, pe baza acestei lucrări au apărut multe altele care analizează acest fenomen. Sunt exemple de studii pentru Statele Unite, India, Franța, Belgia, Chile iar numeroase alte studii arată că teoria lui Bourdieu ține în majoritatea cazurilor.

  1. ”Școlile bune care fac performanță” – elevii de aici devin elitele României sau merg spre partea de sus a clasei de mijloc;
  2. Restul, care ar trebui să învețe să devină ospătari, electricieni și alte meserii de care elita și clasa de mijloc urbană are nevoie.

Segregarea sistemului de educație in colegii și restul e o consecință a unor fenomene, nu o cauza în sine și vă puteți da seama de chestia asta prin faptul că se aliniază perfect pe linii de fractură mai vechi ale societății românești:

  • săraci vs. bogați
  • urban vs. rural
  • conectați la rețele de influență vs. cei din afara rețelelor

Închiderea acestui ascensor e probabil o consecință firească a direcției luate de România și la cum se prezintă lucrurile e inevitabilă, dar va avea consecințe urâte peste 15-20 de ani. Odată blocat ascensorul, visul unei vieți bune prin educație și muncă cinstită dispare, moment în care extremizarea societății românești se va accentua. Asta ca să nu mai spun de consecințele economice ale unei Românii rupte în două și a unui număr mare de oameni lăsați în afara accesului la resurse pentru ei și copii lor.

Și dacă tot suntem la subiectul acesta, mă uimește cum clasa de mijloc aplaudă această segregare din ce am observat eu. Ei chiar au impresia că segregarea asta îi pune în lumea bună și va fi în avantajul propriilor odrasle. Ei bine, inclusiv colegiile vor deveni și mai segregate iar cele de top vor deveni apanajul celor cu bani care își permit fie mită fie meditații scumpe (fie amândouă). E doar o chestiune de timp până când clasa de mjloc va fi împinsă din ce în ce mai puternic în afara liceelor bune. Și dacă aveți impresia că asta se întâmplă deja, ei bine, va deveni mult mai rău.

Un fel de epilog

Încerc să scriu postarea asta de ceva timp, dar ideile îmi cam sunt înnecate de multă ură. De ce? Pentru că eu am fost unul din oamenii care au folosit educația ca ascensor social și mă umplu de nervi când văd ce se întâmplă.

Și când cred că nu mă pot enerva mai tare dau peste chestii ca asta, de unde aflu că le e greu cadrelor universitare care își trimit copii la studii în străinătate și plânge sufletul în ei că nu pot face asta în România. Că ai lor copii merită mai bun, dar România nu le poate oferi asta.

Văd profesori de universitate care își ajută copiii să se instaleze în orașe și universități departe de universitățile în care predau. Și cred că nu e numai bucurie și îngrijorare pe fețele lor, cred că e și multă ușurare: e ușurarea că măcar copiii au reușit să scape de aici și să-și facă un viitor mai bun.

Vă dați seama, oameni din sistemul universitar, care se plâng că e nașpa sistemul universitar din România, dar au suficienți bani încât să își dea copiii la studii în străinătate. Sesizați ridicolul situației? Și apoi aflăm că de fapt educația ca ascensor social nu funcționează în România:

Educația a rămas totusi, pâna azi, primul dintre ascensoarele sociale. Doar că el funcționează exclusiv în țările în care educația înseamnă ceva, nu și în România unde este înlocuită de incompetența guvernanților și a plagiatorilor protejați. Părinții și copiii români știu că pot urca prin muncă proprie doar în ascensoarele din lumea bună, câtă vreme cele de aici au fost confiscare sau dinamitate de impostori.

Mai țineți minte greva aia a profesorilor universitari când au ieșit să protesteze împotriva felului în care sunt acoperite plagiatele? Sau greva aia de 2 săptămâni împotriva subfinanțării sistemului de educație? Sau greva aia când profesorii universitari au cerut creșterea bugetului de cercetare? Nu? Nici eu…

 

Spune și altora

4 Comments

  1. Coșmarul copilăriei mele a fost “pune mâna pe carte că o să ajungi la fiare”. Fiare fiind munca de jos în vreo întreprindere sau șantier. Problema este că nu mai funcționează ascensorul social de ceva vreme, și nu la noi, unde încă mai e o oportunitate, mică, dar este.
    Dacă te uiți la SUA cu creditele de facultate ai una din fațetele problemei. Alta este că evoluțiile tehnologice fac că necesarul de persoane calificate să fie din ce în ce mai redus. Nu doar la noi, un instalator, parchetar, zidar, poate câștiga cât un aitist.
    Școala nu-ți aduce neapărat venituri mai mari sau o poziție socială mai bună. Eu primesc anual în practică studenți și crește ponderea celor cu senzația că “o fac degeaba”, a celor care încep și nu mai termină sau care schimbă specializarea pe parcurs.
    Încep să cred că mișcările “cancel”, woke, sunt mai degrabă efecte decât cauză.
    În rest, nici pe vremea lui Ceaușescu, cea mai permisivă din punctul ăsta de vedere, mai departe la școală ajungeau doar copiii ai căror părinți își dădeau interesul (într-o formă sau alta).

    1. Am auzit si eu vorba asta des si avea sens in acea perioada. Locurile de munca din industrie erau prost platite si dispareau rapid.
      In Romania cam de prin 2000 incoace a inceput sa se dezvolte sectorul tertiar iar asta a adus oportunitati foarte mari si a dat educatiei statutul de ascensor social.
      In Vest sectorul tertiar si-a cam atins maximul si creste la rata destul de reduse, deci nu mai are capacitatea de a oferi urcarea rapida pe scara sociala. In Romania e insa posibil, dar incep sa cred ca portita se va inchide in curand in ritmul in care merg lucrurile, desi Romania inca nu si-a atins potentialul de crestere.
      Legat de treaba cu calificarile din Vest, firma la care lucrez eu in prezent, dar si cea de dinainte (tot in UK) aveau dificultati in a recruta britanici de pe bancile facultatii. Nu ma refer aici la dificultati ca numere ci dificultati in a gasi oameni cu potential. Parte din conditiile de angajare e sa treaca un test de aptitudini (am dat si eu o gramada cand eram in Romania) si multi dintre ei nu il trec. Din cei care il trec, majoritatea sunt incapabili sa faca lucruri care nu sunt liniare.
      Daca le dai ceva de genul “Faci A, apoi faci B, apoi C” se descurca. Dar daca ii pui sa faca ceva non-liniar sunt probleme. Gen: “Faci A si vezi ce se intampla. Daca se intampla X atunci trebuie sa faci A1, daca se intampla Y atunci faci A2. Daca nu se intampla nici X, nici Y, trebuie sa analizam si sa luam o decizie”. Majoritatea din cei care sunt angajati au probleme cu chestiile nonliniare si li se pare dificil sa accepte ideea ca un lucru poate avea mai multe solutii.
      Si vorbim de oameni care au terminat facultati din top 100 Shanghai, uneori chiar de la alea prestigioase ale UK-ului.
      Pe de alta parte, am invatat ca ce se studiaza la facultate e de multe ori irelevant. Unul din cei mai buni oameni cu care am lucrat terminase Oxford, dar la literatura si era printre cei mai buni oameni pe raportare pe TVA. Avea insa capacitatea de a procesa idei non-liniare.
      Nu stiu de ce au problema asta, dar ipoteza mea e ca accesul la smartphone-uri le-a limitat capacitatea de a se concencentra asupra lucrurilor complicate si implicit pot retine si functiona doar intr-un interval imediat de cateva minute.
      La fiecare accesare de smartphone ei primesc un boost de dopamina, chestie care ii face sa se plictiseasca la orice lucru care necesita minute sau ore intregi de concentrare intensa.
      Mai e apoi si problema joburilor sexy, simt nevoia sa semnalizeze ca schimba lumea, iar asta nu poti face in majoritatea locurilor de munca. Capitalismul functioneaza pentru a genera profit, nu pentru a schimba lumea in bine, motiv pentru care majoritatea joburilor li se par inutile.
      E o discutie lunga aici si nu am citit niciun studiu relevant pe tema asta ca sa imi pot argumenta opiniile de mai sus.

      1. Blogul are o problemă cu rețeaua Vodafone/UPC, nu rezolvă DNS.
        Apropo de asta, din probabil zeci de absolvenți de chimie cu care am discutat (interviuri, practică) de-a lungul timpului, o singură persoană a depistat întrebarea capcană dacă „Monoxidul Dihidrogenat e periculos pentru plante și alimente, în condițiile în care e folosit intensiv în agricultură și producție alimentară”. Una chiar, după interviu, a semnat o petiție online împotriva utilizării acestei substanțe 🙂
        Da, smatphonul a schimbat mult obiceiurile (dar că tot e blog de economie, unul din impacturile sale în economie e creșterea plăților online și albirea economiei, rămânând din ce în ce mai puține zone de cash – aici este și ieftinirea serviciului, prin 2009 când m-m interesat eu era o taxă uriașă 200-300€/POS + comision 7%, azi este 0,6%). Am scris și eu la un moment dat de ideea de „instant gratification” care începe să producă generații care cedează la primul efort și paralizează la ideea că nu merge CTRL+Z.
        Revenind la educație, în România au fost mai multe etape:
        1) Ascensor social – conștientizată pe la mijloc de secol XIX, pașoptiștii. Mare parte din literatura interbelică are tema asta, plus Moromeții, cam ultima carte semnificativă. Inclusiv pe vremea comunismului a funcționat, până la începutul anilor 80, când s-a cam terminat, în sensul că deja începuseră numirile dubioase prin diverse funcții. Până prin 81-82 exista încă o meritocrație și opinia specialiștilor conta.
        2) Anii 90, când a avut loc Marea Bulversare, s-a destructurat totul, copii au văzut că părinții lor care „învățaseră carte” sărăceau, în vreme ce „descurcăreții” prosperau. Practic a fost momentul în care s-a rupt filmul. Profesorii au pierdut complet statutul social, respectul. În 90 am intrat suplinitor și ca suplinitor aveam salariu mai mare decât mama, care era tehnician într-o întreprindere. Capitalismul românesc are doar 2 modele: JR și Becali. În continuare nu avem nici măcar ceva similar celor din interbelic gen Bragadiru, Malaxa, care erau mai aproape de modelele americane ale vremii.
        În momentul în care școala nu mai reprezintă vreun interes, orice reformă e inutilă. De aia, scrisoarea intelectualilor „de dreapta” e de un comic involuntar teribil.
        În Occident, etapa 2 a venit un pic diferit, în sensul că acolo cauzele au fost tot sociale, dar un pic diferite. Pe de-o parte au apărut tot felul de specializări „inutile”, „fără piață” și absolvenții lor s-au trezit inutili, fără loc de muncă, iar la ei cumva mobilitatea „intelectuală” e un pic diferită. Și eu sunt absolvent de Litere și știu mai bine cu TVA decât economiștii USR 🙂 Dar probabil oricum și la noi suntem cazuri rare care probabil țin mai mult de alt mindset. Pe de altă parte, în Occident, costurile învățământului sunt destul de mari și la un moment dat au realizat că o facultate nu mai aduce ROI sperat. La asta a contribuit și „inflația”, numai la noi sunt vreo 50 de stat și tot atâtea private, care se bat pe nici 100.000 de oameni, care evident nu sunt toți făcuți pentru studii superioare.
        3) Alt factor care a contribuit la scăderea importanței școlii este creșterea alternativelor. Înainte, nu aveai altă cale. Acum sunt variante alternative, ai acces la informație (inclusiv științifică) la un click distanță. O certificare Microsoft bate în general o diplomă de inginer informatician. O certificare CISA bate o diplomă de… nici nu știu dacă e vreo facultate 🙂

  2. Și tu voiai să pui în problemă demografia, câteva articole în urmă…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *