Șeful la cazan 
Există o credință oarbă între mulți oamenii din IT, atât de la noi, cât și de afară, că răspunsul la majoritatea problemelor societății noastre este digitalizarea.
Optimismul lor e oarecum de înțeles, având în vedere apariția unor servicii precum UBER, Deliveroo, Amazon sau altele similare care au făcut anumite servicii considerabil mai accesibile pentru consumatori. Aici fac o paranteză, aceste servicii fac viața mizerabilă pentru mulți dintre cei care lucrează pentru aceste companii deși sunt ok din perspectiva consumatorilor.
În fine dacă merge la privat, de ce nu ar merge și la stat?
Uite, de exemplu, de ce nu am avea un sistem electronic de înscriere la grădiniță, creșă sau școală?
Tineri IT-iști care vor să schimbe România! Asta e o veste foarte bună, sunt mulți oameni deștepți și cu resurse (de timp și financiare) care pot face mult bine țării, DAR cu condiția să înțeleagă ce fac. Credința că prin simpla digitalizare a unui serviciu poți elimina corupția e greșită și indică faptul că oamenii care propun asta sunt, cel puțin, naivi.
De ce spun asta?
Înscrierea la grădiniță, creșă sau școală
Cristina Ghinea spune mai sus:
Exista doua registre. Unul oficial si unul pentru persoanele “privilegiate”. Colegul nostru Radu, membru in filiala USR Sector 3, a venit cu o idee: digitalizam procesul, transparentizăm si eliminam orice mânării.
Arondarea la grădinițe sau școli se face, ca regulă generală, la centrul cel mai apropiat din punct de vedere geografic. Pe românește, dacă tu ai grădinița nr. 2 mai apropiată de tine decât grădinița nr. 14, copilul tău ar trebui să ajungă la nr. 2. Dacă grădinița nr. 14 e mai bine văzută decât nr. 2 din diverse motive (ex: nr. 14 a fost proaspăt renovată, în timp ce nr. 2 nu a mai văzut o văruială de ani de zile), atunci părinții vor vrea să își bage copiii la nr. 14. Orice părinte vrea binele pentru copilul său, așa că părinții vor face tot posibilul să găsească o portiță.
Fix același lucru e valabil pentru școli, acolo unde competiția e mult mai acerbă.
Da, e adevărat, sunt oameni care fac mânării pentru a-și băga copilul la o grădiniță sau școală la care nu ar trebui să fie. Și sunt multe metode de a băga copilul ”pe nașpa” la școlile bune, de exemplu sunt părinți care își fac mutație la o adresă apropiată de acea școală. Ei locuiesc în Voluntari, dar nu au încredere în școlile de acolo, așa că își mută copilul în București. Dacă au vreo cunoștiință care locuiește aproape, atunci acesta din urmă ”îi ia în spațiu” și brusc copilul lor e eligibil pentru acea școală. Cine nu are cunoștiințe, își face 🙂
Asta e doar o metodă din multe altele, dar e suficient de des răspândită încât să fie relevantă.
Acum haideți să ne gândim un pic, cum ar ajuta un registru digital în cazul acesta?
Păi în cerere ar apărea de exemplu adresa din buletin sau cea de pe mutație? Evident că adresa de pe mutație. Se poate refuza dreptul oamenilor de a-și face mutație? Nu, pentru că unii chiar locuiesc la alte adrese decât cele din buletin. Se poate refuza dreptul oamenilor care au mutație și au copil de a nu înscrie copilul la școala cea mai apropiată? Nu, nu se poate nici asta pentru că acel copil nu se va întoarce în localitatea din buletinul părinților pentru a face școala.
Simpla digitalizare a procesului nu elimină șpăgile!
E mai simplu să depui o cerere de înscriere electronic, fără să stai la cozi sau să stai față în față cu o funcționară sictirită, DAR asta nu elimină șpaga și mânăriile!
Alt exemplu:
SEAP: Sistemul electronic de urmărire a licitațiilor
În cazul în care nu știți ce e SEAP, ei bine e un site pe care toate instituțiile publice sunt obligate să pună anunțuri și o descriere a licitațiilor pentru achiziționarea de bunuri și servicii. Se poate urmări spre exemplu ce fel de licitații fac primăriile, ce vor să cumpere și cam la ce prețuri.
SEAP a fost un mare pas înainte în procesul de transparentizare a achizițiilor publice, dar la fel ca în exemplul de mai sus, simpla existență a SEAP nu a eliminat șpăgile.
Haideți să vă dau exemple concrete:
O primărie vrea să cumpere autobuze, dar primarul a luat șpagă și vrea să atribuie licitație unei anumite firme. Cum poate primarul să facă o mânărie fără să bată la ochi:
- Cea mai des întâlnită și dificil de sesizat e să facă cerințele autobuzelor pe care vrea să le cumpere de așa natură încât doar firma care i-a șpagă să le îndeplinească. De exemplu autobuzele trebuie să aibă 14 metrii lungime, 3 uși iar garda la sol să fie de 45 de cm, autobuzul să aibă minim 28 de locuri și rampa pentru persoane cu handicap să coboare în nu mai puțin de 3 secunde de la acționarea butonului. Cerințele sunt atât de specifice, încât doar firma lui preferată se va califica.
- Anunțul se pune ”din scurt” – a aplica pentru o licitație presupune o grămadă de hârțogăraie, care ia oricui zile bune. Dacă firma preferată a primarului știe că urmează o licitație se apucă din timp și depune tot. Dar competiția nu știe, vede anunțul, dar are doar 1 săptămână să se pregătească, chestie fizic imposibilă.
Acum haideți să ne gândim, cum ajută un sistem digital de urmărire a licitațiilor în cazurile de mai sus? Păi nu prea ajută, pentru că e nevoie de oameni foarte tehnici pentru a se prinde că o licitație e făcută cu dedicație pentru o anumită firmă. Câți dintre noi știu cât durează să strângi documentația necesară pentru o licitație?
Dar dacă se bagă DNA-ul pe fir și aflăm că există suspiciunea că licitația X a fost trucată, atunci putem vedea care a fost prejudiciul. Nu putem să ne dăm seama dinainte însă exceptând cazul în care cunoaștem foarte bine piața și nici atunci nu avem certitudinea că a avut loc o mânărie.
Concluzii
Simplul fapt că poți urmări electronic o licitație sau un proces de înscriere nu înseamnă că poți vedea și mânăriile. Mânăriile nu se fac ”pe față” ci sunt, de regulă, mai subtile și ocolesc legea.
Digitalizarea e bună pentru a face serviciile mai accesibile publicului, dar a afirma că elimină șpaga și mânăriile e fals! Șpaga și mânăriile dispar doar dacă justiția își face treaba și cei care sunt într-o situație de a lua decizii sunt controlați.
De ce fac caz din asta?
Pentru că mulți oameni vor trăi cu impresia că dacă un sistem e digital, atunci nu poate fi ocolit sau abuzat. Falsa siguranță oferită de ceva digital nu poate înlocui controlul decidenților și funcționarea justiției!
Eu le urez baftă celor care lucrează în IT și vor să se implice în digitalizarea administrației, dar le recomand să citească chestiile de mai sus și să înțeleagă: digitalizarea nu elimină corupția!