Șeful la cazan 
Războiul din Ucraina e unul surprinzător de clar și lipsit de nuanțe morale:
- Rusia a invadat Ucraina. E clar cine e agresorul și cine e agresatul.
- Dacă la începutul invaziei încercau cât de cât să lovească doar ținte militare, de ceva vreme rușilor nu pare că le mai pasă iar numărul civililor morți a crescut puternic.
Claritatea asta a adus după sine valul actual de simpatie față de Ucraina și ură față de Rusia și atât de multă lume își dorește ca Ucraina să lupte cu Rusia până își recapătă teritoriile pierdute.
Tot această situație morală clară e probabil și motivul pentru care au fost foarte puține voci care să militeze pentru pace și să pună presiune pe ambele părți pentru a le aduce la masa tratativelor. Pe de altă parte ori de câte ori au apărut astfel de voci, cerând pace și negocieri au fost întâmpinate cu înjurături. În Marea Britanie, unde mișcarea are ceva vechime vocile pacifiste au fost complet scoase din peisaj și din discursul public, argumentul fiind că sunt pro-Putin și pro-Rusia.
Într-un fel înțeleg situația: a cere pace acum echivalează pentru mulți cu a oferi Ucraina pe tavă agresorului. Ori în astfel de situații agresorul trebuie descurajat. Într-un moment când agresorul e activ implicat în uciderea civililor, ”lumea” vrea acțiune. Dar tot ”lumea” din Vest a izbucnit în urale când a început Primul Război Mondial. Lumea fusese asigurată de politicieni că războiul va fi gata până la Crăciun. Războiul a durat însă 4 ani și s-a soldat cu undeva între 6 și 13 milioane de civili morți (fără a pune la socoteală cei 9 – 11 milioane de soldați morți).
Pacifismul la rândul lui e de mai multe feluri: sunt pacifiștii care privesc lucrurile la modul absolut (niciun război nu e justificabil), dar sunt și alții care spun că anumite războaie sunt justificabile.
Dar cam toate curentele care compun această mișcare au în comun opoziția față de agresor, chiar și atunci când cetățenii percep propria națiune ca agresor (ex: protestele anti-război din SUA în perioada Războiului din Vietnam sau a războiului din Irak).
Nu am văzut nicio figură serioasă din această tabără dând dreptate lui Putin și Rusiei sau zicând că Rusia poate păstra teritoriile deja ocupate. Nu am văzut până acum vreo mișcare pacifistă care să spună ”ați omorât și violat civili până acum, se iartă dacă opriți războiul și puteți să păstrați și teritoriile cucerite”.
Aici însă trebuie făcută o distinicție importantă: pacifiștii nu trebuie confundați cu cei cărora nu le pasă de război sau cărora războiul le încurcă niște socoteli. Una e când vrei pace pentru că mor oameni nevinovați și alta e când din cauza războiului nu poți să mai faci business cu oligarhii ruși sau cu statul rus și atunci îți cam vine să îi lași în pace pe ruși cu ce vor ei, doar să revină lucrurile la normal și să îți reiei afacerile. În această categorie din urmă multă lume a băgat Germania a cărei prietenie și apropiere de Rusia dă fiori restului Europei.
De ce avem nevoie de pacifiști?
Pentru că vocea care se aude cel mai tare momentan este cea a agitatorilor pro-război care nu își pun viața lor sau a celor dragi în pericol. Oamenii ăștia sunt un fel de Lord Farquad din Shrek:
Războiul din prezent pare că este doar începutul unei perioaded mai lungi de frământări care vor degenera probabil în conflict.
Actualul război din Ucraina a dus deja la moartea a zeci de mii de oameni deja și nu dă semne de încetinire. Au sărit în aer prețurile la gaz, petrol, mâncare și alte produse. Mai mult, se prefigurează deja tabere geopolitice ceea ce probabil va deschide calea unui sfârșit al globalizării în actuala sa formă.
Ori în condițiile astea nu poți împinge permanent retorica războiului pentru că oamenii care se pricep doar la război nu pot negocia pacea. În plus nu trebuie să uităm că deși războiul din Ucraina e unul de apărare împotriva agresiunii rusești, problemele geopolitice ale Ucrainei nu se vor opri odată cu războiul.
Soluțiile pentru ca o viitoare pace să reziste în partea asta a globului nu pot fi doar militare. Tocmai de aceea e nevoie de idei și soluții de pe un palier mai larg care include și retorica pacifistă, nu doar cea militaristă.
În fond, de ce am vrea ca oamenii care au dus lucrurile în punctul războiului să negocieze ulterior și pacea. E clar că dacă pacea ar fi fost de dorit pentru ei nu ar fi izbucnit războiul.
Pacifismul în Est
Românii își iau știrile din Vest, dar trebuie spus că și în partea asta a lumii a fost o mișcare puternică pacifistă. Dacă în Vest pacifismul se manifesta la adunări de opoziție față de Războiul din Vietnam, în URSS spre exemplu el s-a manifestat ca opoziție la Războiul din Afganistan (al URSS-ului). Acel război a marcat un important punct de inflexiune în istoria URSS consfințind decăderea armatei ruse din structurile de putere ale acestei țări (vezi aici detalii). În același timp însă a condus la dezvoltarea unei mișcări active de opoziție a populației sovietice față de război.
Amenințarea anihilării reciproce nucleare dintre SUA și URSS a contribuit și ea la acest fenomen, dar a fost nevoie de războiul din Afganistan pentru ca mișcarea de pace sovietică (nu doar rusă) să se dezvolte.
Dacă aveți pe acasa almanahuri vechi din anii 80 o să vedeți că inclusiv Ceaușescu îmbrățișase oficial retorica pacifistă. Parte din chestia asta era ca urmare a faptului că România avea probleme financiare și atunci în numele păcii se putea tăia zdravăn de la bugetul militar (România încă suferă din cauza asta).
Dar în același timp riscul unui război nuclear între SUA și URSS era cât se poate de real, motiv pentru care retorica păcii era puternic înfiptă în propaganda de stat.
Ba a existat chiar și un cântec pe tema asta:
Acest pacifism est-european nu era doar propagandă sau doar vorbe goale, în Europa de Est a existat o mișcare reală pacifistă, integrată în clasa conducătoare, susținută de intelectualii din aceste țări, dar și cu o puternică difuzare a mesajului pacifist în rândul populației generale.
Un astfel de pacifism de sorginte estică poate fi în continuare văzut la oameni precum Vasile Ernu sau Victoria Stoiciu, două persoane cu expunere în media și în online în România care au susținut narativul pacifist până acum. Ambii sunt născuți în Republica Moldova în perioada în care această țară era membră a URSS. Ambii au fost luați la înjurături și acuzați de putinism deși din punctul meu de vedere mesajul lor vine pe filiera acestei mișcări pacifiste, nu pe cea a putinismului, dar românii nu se prea pricep la nuanțe.
Pacea și românii
Mă îngrijorează un pic faptul că din discursul românesc lipsește (cu mici excepții) nuanța și orice fel de idee care nu e pro-război. Așa cum spuneam mai sus, e foarte important să avem idei diferite astfel încât, atunci când va fi momentul pentru pace, să nu ne trezim că trimitem oamenii care au fost pro-război să încheie pacea.
Mi se pare foarte îngrijorător din punctul ăsta de vedere reacția românilor semi-intelectuali la postări care aduc în discuția narativul pro-război, gen comentariile la postarea asta:
Și apoi potopul:
”Nu e vorba de pace, e prea târziu acum”. Apoi ”pace e un concept teoretic complet abstract și absurd acum”. Ce vedeți mai sus nu sunt gânduri articule ci regurgitarea unor jumătăți de idei auzite probabil prin altă parte.
E prea târziu pentru pace? Când e prea târziu pentru pace, când mor oameni nevinovați? Cred că am mai auzit asta, e un fel de ”vom lupta până la ultimul ucrainian” zis de americani, englezi sau români din comfortul propriilor case. Iar chestia cu pacea descrisă drept ”concept teoretic abstract” e teribil de bizară când o auzi de la oameni care nu au cunoscut războiul în viața lor.
Pentru un român care postează din spatele tastaturii pacea poate părea ceva abstract, dar pentru un ucrainian pacea înseamnă că nu va mai trăi cu frica de a fi omorât de gloanțe, sau bombe sau pentru femeile de acolo să nu fie violate. Nu știu, dar mie chestia asta nu prea mi se pare deloc abstractă.
Iată ce sfaturi filozofice: ”e posibil un pacifism netoxic”. Asta implică faptul că pacifismul în general e toxic dacă am înțeles eu bine. Încă un cetățean curajos din spatele tastaturii care crede că singurul pacifism bun e ăla în care îi lași pe ceilalți să agite steagul războiului dintr-o țară NATO în timp ce civilii mor în țara de lângă și se comit tot felul de atrocități. Aș vrea să explice doamna asta unor ucrainieni cărora le zboară gloanțe pe la ureche și care au probabil apropiați fugiți din țară sau morți că nu pot avea pace pentru că pacifismul e toxic.
Într-o avalanșă de opinii pro-război, de ce vine cineva să vorbească românilor despre pace? Chiar așa?
Cum îndrăznește cineva să vorbească despre pace într-o țară semi-militarizată ca România? La fel de bine am putea să îl întrebăm pe domnul de mai sus de ce le vorbesc atâția românilor despre război și de ce nu se duc în Ucraina să predice războiul acolo.
”Oare victimele din Bucha doreau pace?” Of, of of…oare nu sesizează ironia propriei afirmații? Oare oamenii ăia care acum sunt morți ar fi preferat să fie în continuare în viață dacă ar fi fost pace? Mă crucesc de fiecare dată când citesc astfel de chestii.
”Pacifismul e pro-fascist” zice citatul pus de domnul din imagine. Citatul îi aparține lui George Orwell, om care s-a dus să lupte într-un război din convingeri ideologice și apoi a ajuns să scrie niște cărți cu tentă politică. Exaltarea și apoi disperarea războiului din Spania în care a luptat l-a făcut pe Orwell să spună chestia de mai sus. Deci un om care stătea cu arma în mână și lupta într-un război civil, într-o țară străină lui, ca urmare a unui ideal a spus că pacifismul e pro-nazist. Ce șoc! E ca și cum am fi surprinși că toți străinii care s-au dus să lupte ca mercenari în Siria sau Ucraina acum spun că pacea e nașpa. Normal că asta o să spună, că doar nu s-au dus acolo să planteze panseluțe, s-au dus să omoare alți oameni în numele unui ideal (oricare ar fi acela, bun sau rău).
Și da. domnul de mai sus aruncă cu lejeritate echivalența pacifism = pro-fascism din comfortul unei locuințe din Marea Britanie. Adică paradoxal fix ce zicea Orwell i se aplică mai ceva ca o mănușă lui.
Comentariile de mai sus sunt reprezentative pentru multe alte discuții pe care le-am văzut în România de când a început războiul, nu sunt un fenomen izolat, o excepție sau întâmplare.
Discursul românesc sprijină aproape necondiționat războiul și indirect se acceptă tendința de militarizare a societății românești. Tendința asta a început în perioada pandemiei când militari patrulau străzile, dar a luat avânt și mai puternic în timpul războiului din Ucraina.
Cvasi-consensul actual din societatea românească cum că războiul trebuie să continue indiferent de costul plătit de Ucraina mă sperie pentru că arată sărăcia ideilor din România. Oare numărul de morți din rândul populației civile din Ucraina nu contează pentru agitatorii pro-război?
Ce vor face războinicii de tastatură români dacă la un moment Ucraina acceptă pacea?
Dar dacă România va fi implicată în război și va trebui să trimitem români să moară pentru idealurile invocate acum de cei care împing narativul războiului? E clar pentru toată lumea sper oamenii cei mai activi pe partea asta nu se vor duce să lupte pentru țara lor sau pentru Ucraina, da?
Care e răspunsul corect?
Tot repet chestia asta: viața e complexă și are multe aspecte. Tocmai de aceea nu e bine să pariem tot ce avem pe un singur cal. Dacă ar veni cineva să vă recomande să vă investiți toți banii într-o singură chestie ați face asta?
Probabil că nu, atunci de ce la nivel de idei mizăm totul pe o singură idee? Eu personal nu știu ce se va întâmpla în Ucraina, tocmai de aceea sunt curios și citesc idei de la oameni foarte diferiți. Unii sunt pro-război, alții sunt pacifiști, alții undeva între cele două curente.
E mult haos în momentul de față în ceea ce privește felul în care ar trebui abordată problema Ucrainei și fix de aceea avem nevoie de voci și argumente cât mai diferite. Dacă băgăm pumnul în gură unei tabere riscăm să ne trezim că am mizat tot pe o singură investiție care a dat faliment.
Nu trebuie să fim vănători de putiniști, nu trebuie să aruncăm acuzații pe unde nu suntem de acord cu ideile exprimate, decât dacă trăim într-o fantezie în are credem că vom fi decorați pentru servicii aduse patriei la finalul războiului.
“Să facem din tun tractoare,/Din atom lumini, izvoare,/Din rachete nucleare/Pluguri de arat ogoare”
Fragment din cuvântarea tov Nicolae Ceaușescu la mitingul pentru dezarmare din 5 decembrie 1981..
Poezioara “inspirata” de “hora unirii” a lui Alecsandri precum sunt inspirate de operele clasice filmele de la Hollywood era tipărită în toate manualele școlare între 1982 și 1989.
Cu toate astea romania era între primele 10 tari exportatoare de armament.
Nu sunt putinist sau agent rus dar actorasul care apare pe toate canalele de știri îmi provoacă scârbă. Nu el ca persoana ci cei care îl manuiesc și care ne împing către război cu buna știința.
Au avut grija guvernele post decembriste sa faca pacifism cu forta si au inchis fabricile de armament.
Dar da, propaganda pt populatie era una in timp ce realitatea din teren era altceva. Insa la nivel de discurs si doctrina pacifismul era promovat puternic in perioada respectiva.
Zelenski devine pe zi ce trece tot mai nesuferit. Il inteleg cand cere armament, nu il inteleg cand instiga la amplificarea conflictului cu amenintari constante “daca picam noi, urmati voi”. Mai ales ca Ucraina nu a fost un stat prieten, mai ales cu noi. Si mi se pare ca are o pofta de pace cum am eu chef sa il aud pe CTP urland ca suntem deja in razboi. Putin e un dement rupt de lumea si realitatea din jurul lui, dar cand vad cat de “flexibil” e Zelenski la negocieri ma iau cu mainile de cap.
Pe de alta parte, daca Putin a considerat ca poate face ce vrea in Ucraina nu vad de ce s-ar opri acolo. A zis clar si raspicat ca destramarea URSS a fost o greseala istorica pe care ar cam vrea sa o repare, ceea ce ar pune tarile baltice pe wishlistul lui. Din punctul asta de vedere Zelenski repeta ce a zis Putin. Si cred ca Putin si unii rusi chiar cred ca daca intra in Tarile Baltice NATO nu o sa riste razboi nuclear cu ei.
Pai el a considerat ca poate face ce vrea dar realitatea i-a dat crancen peste nas. De la visul lui de a cuceri intreaga Ucraina acum e condamnat la o retragere in sud-est si nici acolo nu e garantat ca va tine teritoriile ocupate la momentul asta. Ar trebui sa fie nebun, in conditiile astea, sa forteze o intrare in tarile Baltice. Iar daca NATO nu intervine acolo inseamna ca articolul 5 e nul si putem sa incepem sa tremuram la modul serios. Logic nu vad de ce ar face-o dar e drept, inainte de invazie nu as fi crezut nicio secunda ca va incerca sa ocupe intreaga Ucraina, chiar am comentat aici ca probabil va ataca in sud-est pe modelul “Novorossiya”. Deci da, e posibil orice desi eu sper ca intre timp a sesizat ca armata rusa nu e chiar cum visa el. Daca vrea sa refaca URSS mai e si Azerbaijanul pe lista, acolo da de turci, sunt vise.
Eu doar ziceam ca nu imi place cum Zelenski parca nu stie cum sa faca sa implice si alte tari in razboiul lui. De nu stiu cate ori l-am auzit batand apropouri la Polonia, Romania si Moldova. Pai Romania si Polonia, spre deosebire de Ucraina, sunt in NATO, deci nu suntem chiar in aceeasi barca asa cum incearca el sa dea de inteles. Romania si Polonia nu au fost in URSS. Iar Moldova, spre deosebire de Ucraina care si acum zice ca vrea in NATO, si-a pronuntat pozitia de neutralitate pt ca stiu ca altfel si-o iau pe cocoasa. Cum zice si anonim, parca prea insista la escaladarea razboiului. Nu stiu daca e imbarligat de americani sau atat il duce mintea dar personal ma deranjeaza. Iar stilul in care face politica interna nu prea imi miroase a democratie, nu mai zic ca nu pun botul la ce mult o sa protejeze el minoritatea romana. Una peste alta, ramane cum am stabilit dpmdv, Ucraina nu e o tara prietena, nici macar nu e o tara foarte democratica, dar infrunta o dictatura crancena si o tara dusmanoasa cu un revizionist la putere dispus sa utilizeze forta militara. Asa ca da, ne facem frate cu dracu’ sa trecem puntea da’ nu ii purtam razboaiele.
România este puternic militarizată de la începutul mandatului lui Băsescu. Practic, e veșnica luptă Partidul vs. Securitate. Odată cu înfrângerea lui Adrian Năstase, partidul a pierdut definitiv bătălia și acum „câmpul tactic” este ocupat doar de facțiuni ale serviciilor secrete, practic, nu mai există „civili” în funcțiile publice (amuzant și interviul lui Drulă din unul din site-urile serviciilor 🙂
Apropo de epoca lui Ceaușescu, primul meu „vot” a fost la acel referendum al lui Ceașcă de reducere a cheltuielilor militare.
La noi, acum, cred că pacifismul este asimilat cu propaganda comunistă, iar cum Rusia este agresorul, foarte puțini mai pot susține o poziție care să poată apărea „pro-rusă”. Sigur, avem și noi putiniștii noștri, grămezi, dar ei au alte „puncte”, nu pacea, ceea ce face situația cumva ironică, fiindcă dacă susții pacea ești etichetat ca pro-rus, în vreme ce adevărații pro-ruși susțin mai departe războiul.
De acord. Wisla Suraska vorbeste despre un triunghi al puterii in URSS: Partid, KGB si Armata. Dupa razboiul ratat din Afganistan Armata e decapitata si ramane Partidul vs. Serviciile. In cele din urma Andropov (sef al KGB) ajunge sef al URSS iar de acolo Partidul devine mai mult ceva de aprobat deciziile sefului.
Romania pare sa fi urmat o traiectorie similara: in 1989 Armata e decapitata (desi e posibil ca declinul armatei sa fie mai vechi) si Serviciile si Partidul domina.
La un moment dat (cred ca dupa Nastase) Partidul cade si el.
Apropo de asta cu putinistii pro razboi, a aparut intr-un ziar din Germania un document atribuit Rusiei cu planul de propaganda.
Intre ideile mentionate acolo era finantarea de catre Rusia a unor campanii anti-Rusia. De ce? Ca sa poata impinge o retorica extremista anti Rusia astfel incat sa impinga mijlocul moderat sa nu voteze.
Imi vine greu sa cred ca o strategie similara nu e aplicata in Romania.
https://economie101.ro/face-fake-news-carte/
Problema cu așa-zișii pacifiști este că doar reiterează niște clișee precum “să fie pace”, care nu sunt decât o altă formă a lui “să fie bine ca să nu fie rău”. Postatul de citate pacifiste nu contribuie cu nimic la dezbaterea despre cum se poate ajunge concret la pace.
“Să fie pace” nu este o incantație magică pe care o repeți de 3 ori și apoi pacea se va materializa din senin. Trebuie ca cele 2 părți să ajungă la un acord. Dacă Victoria Stoiciu sau oricine altcineva crede că este posibil un acord care să mențină existența Ucrainei ca stat independent și care să împiedice Rusia să repete aceeași manevră peste 2 ani, atunci să ne explice cum arată acest acord. Pentru că e suficient să te gândești 3 secunde ca să-ți dai seama cine este cel mai mare obstacol în dobândirea păcii.
Sau poate Victoria Stoiciu crede ca Ucraina ar trebui să accepte toate cerințele lui Putin și să devină un stat marionetă pe modelul Belarus. E dreptul ei să aibă opinia asta, dar să fie onestă, să și-o exprime și să și-o apere cu argumente.
Nici măcar nu am ajuns la stadiul în care “nu suntem de acord cu ideile exprimate”, pentru că nu știm care sunt alea. Pentru că pacifiștii nu ne-au comunicat nici o idee până acum, doar ne-au bombardat cu clișee.
Victoria Stoiciu are alte postari in care vorbeste despre argumente.
Dar uite aici o runde de argumente pentru pace argumentate mai serios venind de la Chomski:
https://youtu.be/8Jr0PCU4m7M
Argumentele tin de scoala realismului si merg pe premiza ca Ucraina nu poate lupta la nesfarsit.
E greu de spus (momentan) daca Chomski are dreptate, dar argumentele sale merita dezbatute fara sa fie acuzat de Putinism.
Valabil si pt Stoiciu si ceilalti.
Ăsta ar fi argumentul capitulării Ucrainei. Ok, dar nu văd cum asta o să ducă la pace. Atât timp cât nu întâmpină rezistență, rușii o să meargă mai departe și Moldova de exemplu ar putea fi lejer următoarea pe meniu. Ceea ce o să ducă la și mai multă destabilizare în Europa, practic opusul păcii.
În mod curios nu l-am auzit niciodată pe Chomsky argumentând că palestinienii nu pot lupta la nesfârșit și ar trebui să renunțe, sau că kurzii nu pot lupta la nesfârșit și ar trebui să renunțe.
Dovada vie că Chomsky nu are dreptate suntem chiar noi. Motivul pentru care România este în relativă siguranță față de agresiunea rusă este că suntem în nato. Dar dacă ne-am fi luat după Chomsky în anii 90, ar fi trebuit să stăm la locul nostru și să nu încercăm vreodată să intrăm în nato. Pentru că odată atinși de bagheta magică a intereselor Rusiei, așa trebuia să rămânem pe vecie, iar acum să tremurăm de frică dacă nu cumva urmăm noi după Ucraina.
Chomski e crescut in doctrina si logica Razboiului Rece motiv pentru care riscul unui razboi nuclear i se pare un pret prea mare si e dispus sa sacrifice o tara ca Ucraina pentru el. Daca are sau nu dreptate e greu de zis acum, timpul ne va spune ce si cum.
In foarte mare parte sunt de acord cu ideea articolului, chiar e o frenezie dementa pro-razboi in Romania. Initial am avut reflexul sa blamez scelerati precum CTP care racnea acum cateva saptamani ca “Ucraina reprezinta Romania” si ca “suntem deja in razboi”. Si desi imi displace mult personajul, parca nu pot sa ii atribui lui tot veninul asta, vine si de la oameni. Altfel da, e de o ipocrizie gretoasa ca oamenii astia instiga la razboi perfect constienti ca daca, Doamne fereste, Romania ajunge la razboi, intr-o jumate de ora si-au luat casa in spate si trec granita. Pe de alta parte, trebuie sa filtram un pic si tabara cealalta, “pacifistii”. De exemplu n-am cum sa iau in serios pacifismul lui Ernu cand stiu clar ce simpatii are, sa ma scuteasca. O sa zici iar ca am eu ceva cu el da’ vorba cu lupul si naravul se aplica. Nu stiu la Stoiciu ce pozitii are, mi-a ajuns ceva prin feed de pe la ea si am vazut o pozitie decenta vizavi de Ucraina.
Marius Comper e un cretin patentat. Nu inteleg cum a ajuns sa lucreze ca jurnalist in UK cand asta n-ar avea loc la Antena3 care dincolo de circul lor populist, au niste jurnalisti de calitate pe acolo, n-ar avea loc nici macar la mediocrii de la Digi24. A incercat cu niste fripturisti o platforma si pe la noi, “Inclusiv.ro” parca ii spunea, au donat prostii bani sa ii finanteze si s-au inchis in scurt timp ca nu citea nimeni pseudo-reportajele lor hipsteresti. Da’ na, prost e cine da, nu cine cere, era perioada #rezist, cand “societatea civila” era pe val. Azi cand asistam la militarizarea Romaniei societatea civila si rezist au disparut. Probabil pt ca si tonele de bani pompati in fundurile lor in perioada Dragnea acum se duc in alte directii, aparare, energie, nu mai sunt bani si pt sclavetii de serviciu.
“Dacă băgăm pumnul în gură unei tabere riscăm să ne trezim că am mizat tot pe o singură investiție care a dat faliment.” Pai s-a cam bagat deja, e prea tarziu acum. Si la noi, si la nivel global. Uita-te la astia de la twitter cum stau cu morcovul in fund ca poate ii cumpara Musk si nu mai pot progresistii sa cenzureze pe twitter pe aia din tabara cealalta, pe “indezirabili”. La noi s-au inchis din primele zile Sputnik si Russia Today. Ok, Sputnik era o goarna de doi lei dar Russia Today facea si ceva jurnalism decent, chit ca directia era clara pt oricine. Sa fim seriosi, nici la noi presa nu mai e de mult libera, vezi cazul Sercan si in general faptul ca nimeni nu rupe linia oficiala. Inca e mai bine, nu comanda nimeni asasinate ale jurnalistilor ca in Rusia lui Putin dar credibilitatea general a presei e aproape de zero dupa pandemie cand au primit bani ca sa functioneze ca trompeta a guvernului.
Pai fix alinierea asta a presei cu guvernul si numarul mare de vanatori de putinisti ma sperie un pic. In Romania aproape toata lumea (cu mici exceptii) il considera pe Putin agresor si nu priveste cu ochi buni Rusia. si cu toate astea oamenii simt nevoia sa se bata cu pumnul in piept ca ei sunt drept crezatori si sa il injure aproape ritualic pe Putin.
Pentru cine? Nu stiu, dar incep sa inteleg cum a fost posibil ca dictatura lui Carol al 2-lea, a Garzii de Fier, a lui Antonescu si apoi cea comunista sa se instaureze asa usor. Sunt convins ca fiecare din dictaturile astea au venit la pachet cu aceiasi pupaturi in fund si goarne, la fel cum se intampla acum.
Inceputul nebuniei din Ucraina era previzibil pentru toata lumea si numai naivii au fost surprinsi. Ceea ce a frapat in acest conflict este faptul ca totul s-a transmis pe social media si “realizarile” armatei rosii nu s-au lasat neasteptate. Pune frustrarile acumulate in 2 ani de pandemie si carantina inutila, iar tabloul nu mai are loc pentru niste pacifisti. Adica poti sa-ti doresti pace, insa doar in conditiile taberei corecte. In zona occidentala inseamna Ucraina prin alte zone inseamna Rusia sau poate se doreste o remiza habar n-am.
Stoiciu si Ernu au militat pentru pace si au prezentat o retorica a unor oameni normali obisnuiti cu realitatile din spatiul ex-sovietic. Realitati in care precaritatea si conditiile grele de viata sunt regula si nu exceptia. Ori aceste lucruri nu sunt digerate si intelese de oricine. Si asta este cheia in care trebuie privita si discutia cu privire la ce inseamna pace si cu ce vine la pachet. Este un teritoriu strain multora dintre noi desi vorbim de o tara vecina si mai ales anumite realitati nu le vom putea intelege vreodata.
Contextul pacii si tot ce inseamna asta nu are trecere la nimeni deoarece Rusia in forma actuala nu da doi bani pe tratate internationale sau alta birocratie internationala. Singura modalitate in care pacea va aparea este odata cu schimbarea mentalitatilor din acea tara si a unei mari parti a elitei conducatoare. Chestie care in acest moment este utopica si toata lumea nu o vede intamplandu-se. In fond comunitatea internationala se amageste din 2014 ca lucrurile se vor imbunatati, nu vad de ce nu ar face si asta acum sub lumina sanctiunilor.
Da, rușii au mentalitate de imperiu, citeam la un moment dat o fază în care niște refugiați ruși în Georgia erau indignați că ăia nu mai vorbesc rusa. Deci problema nu se reduce la înlocuirea lui Putin, mentalitatea populară rămâne, iar suportul pentru el și pentru războiul în Ucraina chiar este real, deci o să dureze cel puțin o generație până să se modifice ceva. Deci mult mai plauzibil e scenariul transformării Rusiei într-o enclavă gen Coreea de Nord, nu cred că mai e posibilă „pacea” în sensul unui compromis. Văd că propaganda oficială induce ideea că „ne-am luptat cu NATO și ne-au învins, noi de fapt am câștigat în Ucraina”, după ce ambalarea isteriei propagandiste cu „exterminarea ucrainenilor” a atins un nivel prin care altfel nu mai putea fi temperat.
Precaritatea si viata grea au fost realitati ale copilariei mele. Am crescut in precaritate la randul meu alaturi de majoritatea prietenilor de la bloc si a colegilor de scoala. Si cu cat citesc mai mult despre Ucraina cu atat imi dau seama ca si acolo lucrurile sunt cam la fel economic.
Poate aici e mirarea mea, ca oameni trecuti prin greutati refuza sa se uite inapoi si sa isi aduca aminte ce inseamna asta si apoi sa inmulteasca cu 10 acele dificultati si sa adauge riscul de moarte in orice clipa.
Ca Rusia nu da doi bani pe tratate a devenit clar pentru toata dupa episodul Georgia, tocmai de aia NATO a inarmat Ucraina si le-a antrenat fortele militare. NATO nu s-a amagit, UE poate ca da, dar NATO cu siguranta nu.
@Cristian Banu
Scenariul de izolare al Rusiei este varianta spre care se merge. Daca se scade si mai mult dependenta de produsele petroliere rusesti, Rusia asa cum este ea acum se va dezmembra. Practic urmeaza o perioada turbulenta pentru ei unde noile generatii se vor forma cu alte ganduri. Putin a deplans destramarea URSS, foarte probabil o sa apara un alt conducator ce o sa deplanga destramarea Rusiei din forma ei actuale. Si ca sa fiu sincer nu vad vreun posibil scenariu bun din ce am spus. Probabil ca o atitudine de razboi rece o sa existe in urmatorii 10-15 ani unde pacea va intra mai agresiv pe agenda a unora, dar cam atat. Toate statele din zona vor fi nevoite sa-si schimbe retorica si sa existe o cooperare mai stransa intre ele fie ca vorbim de UE sau NATO ca si mod de organizare.
@Daniel
Povestea cu precaritatea este ceva ce te marcheaza oricat de mult ai vrea sa nu recunosti. Multi dintre oamenii ce au prins anii 90 refuza sa-si mai aduca aminte de acele timpuri. Si pe langa asta oricine incearca un discurs alt acelor ani sau trimiteri la ce s-a intamplat atunci este taxat oricum ai vrea s-o dai. Fix din cauza asta multi si sustin razboiul, pur si simplu nu vor sa se mai intoarca la acel gen de viata oricat de mari ar fi costurile.
Eu recunosc ca pe mine acea precaritate m-a marcat si m-a facut sa imi doresc un stat mai aplecat spre nevoile sociale ale populatiei. Tot precaritatea aia ma face sa vreau politici publice care sa previna astfel de situatii in viitor.
Dar se pare ca multi romani pur si simplu considera ca au iesit singuri din acele vremuri, nu pt ca i-a ajutat conjunctura. Iar cand ii vad pe ucrainieni traind viata noastra de la inceputul anilor 2000 + razboi reactia multora e sa dea din umeri si sa impinga si mai puternic retorica razboiului.
Romanii asociaza saracia cu comunismul si Rusia, inteleg asta. Si poate de aceea inconstient multi cred ca daca Ucraina scapa de Rusia o sa devina brusc bogata. Romania era saraca din motive istorice, nu din cauza comunismului, la fel ca Ucraina de altfel.
Multi romani au iesit din acele vremuri datorita faptului ca au emigrat si au facut munci grele. Si aceste chestii s-au intamplat cu sacrificii imense ce indirect au lasat niste traume. Sustinerea puternica a retoricii razboiului din partea lor sunt acele traume care nu au fost tratate vreodata. Este o zona a societatii romanesti destul de importanta care nu a fost vreodata cercetata atent sociologic.
Asocierea comunismului cu saracia este discutabila la nivelul societatii romanesti. Si spun asta deoarece sunt nenumarati de multi nostalgici dupa vechiul regim chiar si dupa 33 de ani de democratie.