Șeful la cazan 
A apărut acum câteva zile un studiu realizat de KPMG (companie de consultanță, audit, contabilitate etc.) numit ”Costul fiscal al unei familii cu un copil în România”. Tema studiului e câți bani plătește o familie către statul român de-a lungul vieții.
Ca și disclaimer: evit în general studiile de genul ăsta. De ce? Două motive:
- De regulă metodologia e praf, majoritatea companiilor din consultanță nu angajează un sociolog sau statistician să îi ajute cu partea de metodologie pentru ca studiul să fie reprezentativ
- Pentru că sunt de regulă un exercițiu de publicitate.
- Când se fac comparații, de regulă sunt inutile sau stupide.
Acestea fiind spuse însă, trebuie să spun că, de data asta, studiul nu e atât de rău pe cât îmi era teamă. Ba chiar aș putea găsi câteva motive de laudă.
Ce nu mi-a plăcut
O iau cu ce e mai rău mai întâi:
Studiul nu e cercetare reprezentativă – la fel cum ziceam mai sus, la capitolul metodologie e cam praf. Dacă ești născut și crescut la oraș ți se par chestii de bun simț, dacă ești născut și crescut la țară, atunci nu prea.
De exemplu tinerii din studiul lor se angajează la 20 de ani și aduc în casă, împreună 5.250 RON net. Baftă să vă nașteți la țară și să vă angajați la 20 de ani pe 2600 RON net. De ce spun asta? Am mai scris despre asta de mai multe ori, dar hai că o mai zic odată:
Este recunoscut că un procent îngrijorător de mare din contractele de muncă cu normă întreagă înregistrate în România sunt pe minimul pe economie. Un studiu recent (Sursă) indică spre exemplu că 48,14% dintre contractele de muncă cu normă întreagă înregistrate în România (dintr-un total de 5.417.716 contracte) corespundeau unui salariu mediu brut aflat în zona salariului minim pe economie.
Adică aproape jumătate din salariile din România sunt la nivelul minim pe economie. E reprezentativ acest studiu în care doi tineri lucrează pe 2600 RON de la 20 de ani? Nope.
Problema e că dacă făceau studiul reprezentativ pentru populația României, el devenea neinteresant pentru publicul țintă al KPMG. Astfel de studii se fac pentru marketing, nu pentru știință. Iar publicul țintă pentru această campanie e probabil diferit.
Fără să mă dau expert, probabil el se adresează unor oameni:
- cu vârsta între 20 – 55 de ani,
- din mediul urban
- cu venituri peste medie (acum sau în viitor)
Așa că înțeleg de ce au preferat varianta asta, cu care publicul lor țintă se identifică, deși nu e reprezentativă pentru România.
Ce mi-a plăcut
Trecând peste problemele de metodologie tema studiului e însă una bună: câți bani plătește o familie sub formă de taxe și impozite.
Ce mă bucură în primul rând e că nu au făcut comparații cretine. Am văzut prea multe situații în care autorii unor articole sau studii explicau doct că din banii de taxe și impozite se puteau cumpăra 14 excursii în jurul lumii, 10 Lamborghini, vilă în Caraibe și așa mai departe. Practic încercau să arate că statul îți ia bani cu care ai fi putut trăi ca un rege. Evident că era o comparație stupidă, pentru că nimeni nu plătește taxe de plăcere.
Taxele sunt prețul pe care îl plătim pentru a trăi într-o anumită țară.
Din punctul ăsta de vedere mă bucur să văd că au calculat ce s-ar putea cumpăra cu banii ăia și ar fi util pentru societate (Ex: ambulanțe, calculatoare și soft pentru școli).
O lecție importantă
E important ca oamenii să înțeleagă niște chestii: banii lor de taxe ar trebui să cumpere bunuri și servicii publice! Bani ai statului care se duc pe altceva sunt irosiți.
Și apropo de discuția cuscutirea de impozit pentru IT-iști: banii aceia din scutiri puteau cumpăra ambulanțe, puteau dota școli și spitale, puteau plăti mâncarea unor copii abandonați.
Iată ce se poate cumpăra cu banii de taxe și impozite ai unei familii obișnuite din mediul urban:
Acum faceți un exercițiu de imaginația și vă întrebați: unde sunt toate bunurile astea?
Concluzii
Una peste alta vă recomand să citiți studiul. Nu e reprezentativ, e un exercițiu de marketing într-adevăr, dar vă ajută să vă faceți o idee de ce e important ca toată lumea să își plăteacă taxele.
De asta trebuie să vă uitați cu suspiciune la scutirile de taxe, de asta trebuie să evităm subvențiile și ajutoarele de stat pe cât posibil. Un leu în minus de aici, un leu de acolo și așa mai dispare o ambulanță dintr-un spital.