Îmi pare rău când văd oameni bine pregătiți care sunt nevoiți să facă echilibristică intelectuală de dragul politicii de partid:
Acum mai puțin de o lună domnul Socol ne spunea într-o postare numită ”Despre falsele profeţii ale unei crize fiscal bugetare în România”
Înţeleg că unii au viziuni cu crize bugetare, cu derapaje majore în finanţele publice, cu impunerea – din nou – a unor pachete de măsuri de austeritate.
Fiţi pe pace. Nu este vorba despre ceva corect în aceste profeţii catastrofice. Este doar o neînţelegere profundă a mecanismelor şi corelaţiilor macroeconomice.
Apoi cineva îi atrage atenția asupra evidentului:
La final de 2015 făcea parte din mixul de politici al PSD. La final de 2016 nu mai făcea parte însă. Era probabil de datoria guvernului Cioloș să execute programul politic al PSD, care aparent se schimbă după cum bate vântul. A se nota că avem deja două programe foarte diferite de când PSD a preluat puterea în decembrie 2016.
Sunt curios cum de în iunie scăderea TVA nu era o problemă, dar în iulie e. Am atras atenția asupra faptului că structura veniturilor și cheltuielilor bugetare în execuția bugetară pe 2017 nu e una sănătoasa, dar hei…ce știu eu.
Pentru cine nu știe, Cristian Socol este fostul consilier pe probleme macroeconomice a lui Victor Ponta și unul din autorii Programului de Guvernare a PSD. Am avut plăcerea de a-i fi student acum mulți ani și pot spune cu sinceritate că a fost cel mai bun profesor pe care l-am avut în ASE.
Tocmai de aceea mă doare când văd că trebuie să facă astfel de exerciții de echilibristică intelectuală.