Cu ocazia unui scurt drum în România am dat peste ceva interesant: Coca Cola Mere și Soc.
E vorba așadar de un amestec de Coca Cola cu arome de mere și soc. Am găsit asta la Mega Image (concept store-ul de la Piața Sudului). Vine în sticlă de sticlă de 250 ml.
Nu e versiune standard de Coca Cola ci una cu ușor mai puțin zahăr adică 8,3 grame de zahăr la 100 ml. Cola normală are 10,6 grame de zahăr la 100 ml. Nici nu se simte mai dulce decât versiunea standard.
Acum să vedem cum stăm la capitolul gust de mere și soc.
Faza e așa, pe etichetă scrie că băutură e bazată pe concentrat de mere și de soc (câte 0,1% fiecare).
Practic e cola amestecată cu suc de mere la gust. Gustul de măr e destul de natural și discret în timp ce gustul de soc se simte mai spre final, dar destul de puțin. Predominant e așadar gustul de măr dintre cele două, cu soc-ul doar ca un foarte ușor aftertaste câteva secunde după.
Dacă îți e foarte sete, având în vedere și cantitatea (doar 250 ml), s-ar putea să dai toată sticla pe gât și să nu simți decât un pic de măr și nema soc.
Așa cum scriam și în trecut, cei de la Coca Cola testează piața cu sortimente noi. Am scris și eu despre Coca Cola Mango și Coca Cola Peach și Coca Cola Twisted Strawberry. Unele din ele rămân în gama de produse vândute. Altele în schimb nu mai sunt introduse după perioada inițială de testat.
Concluzie
Una peste alta Coca Cola Mere și Soc primește un 8/10. Ar fi primit o notă mai mare dacă se simțea socul ăla un pic mai mult (sunt fan socată).
Mai am un amestec interesant de testat: Coca Cola Mure și Ienupăr.
P.S: Nu am primit (din păcate) bani de la Coca Cola pentru recenzia asta. Toate recenziile la Coca Cola aici.
Uite și părerea mea făcută în premieră, acum 11 luni:
1. https://youtu.be/sI39oM3wB2w – toate cele 3 arome în recenzie
2. Toate cele 3 amestecate; aromă nouă: https://youtu.be/xo5TpU8Odn8