Probabil cel mai bun articol citit anul ăsta: Povestea Lolei, o femeie filipineză care a lucrat toată viața pentru aceeași familie fără a primi nici un ban pentru asta, o femeie căreia i s-a interzis să participe la înmormântarea părinților ei, dar care a iubit copiii familiei mai mult decât pe ea. O poveste sfâșietoare despre definiția sclaviei, felul în care ea schimbă mentalități și cum, în ciuda faptului că suntem în 2017, persistă în multe părți ale lumii.
Google I/O sau cum arată planurile de viitor ale Google. Pe scurt, VR șiAI.
Cum a reușit China să distrugă aproape în întregime o rețea de spionaj a SUA pe teritoriu chinezesc.
De câte morți în Africa e nevoie pentru a ajunge la știri în lumea Occidentală? 38.920 din câte se pare.
Alegerea lui Macron va complica mult lucrurile la granița dintre UK și Franța, acolo unde mii de refugiați sunt opriți de la a ajunge în Marea Britanie. Motivul? Un acord încheiat între cele două țări, acord pe care Macron a anunțat că îl vrea renegociat în contextul Brexitului.
Dacă femeile ar conduce ar fi mai puține războaie cred mulți. Un studiu al monarhilor (femei și bărbați) în perioada 1480 – 1913 arată însă că reginele au inițiat ori continuat în mai mare măsură războaie.
China lucrează intens la a deveni o putere globală, ultima inițiativă fiind o nouă versiune a anticului ”Drum al mătăsii”. Paul Krugman oferă o explicație ușor de urmărit a importanței acestui drum pentru economia Chinei.
Despre coaliția pentru familie, de la un parlamentar catolic practicant
Câteva sfaturi bune pentru cei care vor să devină scriitori
Artă: Atelier Poti și câteva desene în stil anime foarte simpatice
Comic: O agenție de vise – A softer world
Muzică: Ain’t no sunshine when she’s gone și Heathens de la 21 Pilots cântate în același stil de un tip bărbos
Video: O animație cu fonturi și cuvinte jucăușe
Chestii interesante 17 – 14
