1

De ce nu construiesc bogătașii biblioteci sau spitale ca în trecut

Am mai zis și eu, văd că mai observă și lumea pe internet: miliardarii din ziua de azi nu prea fac nimic pentru binele general cu averile acumulate. Musk, Bezos, Gates par mai interesați să își avanseze propriile fantezii și mai puțin să dea înapoi comunității din care au provenit sau în care au făcut bani.

Au trecut vremurile când spitale, biblioteci, săli de concerte sau universități erau ridicate de bogătașii vremii, azi miliardarii visează la rachete spațiale, scriu cărți despre viruși și se dau rotunzi prin media. A se observa că Musk a cumpărat Twitter, Bezos deține Washington Post iar Bill Gates plătește presa pentru publicitate pozitivă. Iar când vine vorba de donații, toți se laudă cu ele, dar majoritatea se duc spre propriile fundații și de acolo nu mai știe nimeni ce și cum. Faza cu donatul către propriile fundații e o optimizare fiscală, ceea ce face toată povestea cu donatul și mai tragică.

Așadar de ce sunt diferiți miliardarii de acum de cei din trecut?

În primul rând trebuie spus că nu sunt foarte diferiți în materie de practici de afaceri, adică sunt la fel de hrăpăreți și obsedați de făcutul averilor precum cei din trecut. Dacă vă uitați la viața unor personaje precum J. P. Morgan, Andrew Carnegie, J. D. Rockeffeler o să observați atitudini similare în materie de cum și-au construit afacerile (majoritatea monopoluri). Diferența e că mulți dintre ei au încercat apoi să își cheltuie sume considerabile din propria avere prin acte de caritate. Întrebarea e de ce ei și nu și cei de acum?

Dar diferența cred că e dată de ceea ce le permite societatea să facă. În trecut bogații trebuiau să facă lucruri concrete pentru comunitate, de un și construcția de clădiri pentru publicul larg (biblioteci, școli, săli de spectacole etc.). În prezent pentru mulți oameni e suficient să ”donezi” pentru o cauză și ai parte de PR bun. Altfel spus, dacă miliardarii donează bani către propriile ONG-uri e suficient pentru ca publicul să creadă că au făcut ceva bun.

O altă diferență cred că vine și din vârstă, miliardarii de pe vremuri au făcut majoritatea donațiilor mai spre finalul vieții. E similar dacă vreți cu oamenii care donează averi către biserici spre finalul vieții în speranța mântuirii sau realizând că nu pot lua banii cu ei pe lumea cealaltă.

O altă cauză probabilă e influența mai puternică a religiei asupra societății în trecut. Actele de caritate sunt o parte importantă din credința creștină (mai ales în Noul Testament). Și nu mă refer doar la pomană dată săracilor ci la gesturi de caritate ceva mai largi. Treaba asta e aplicabilă și la ortodocși și la catolici și la protestanți deși filozofia din spatele ei e diferită. Mersul la biserică și a face parte din comunitate presupune gesturi de caritate iar presiunea asupra indivizilor să doneze era mai mare în acea perioadă comparativ cu zilele noastre. De altfel, dacă vă uitați la Bezos, Musk, Zuckerberg sau Gates, toți par rupți de realitate și complet detașați de viața cotidiană. În lumea lor a strânge averi doar de dragul averilor e perfect acceptabil.

Mai e apoi problema spinoasă a ONG-urilor în general, nu doar ale miliardarilor.

În România nu e cazul, dar în țările anglo-saxone ONG-urile sunt o adevărată industrie care exploatează dorința oamenilor de a ”face ceva bun” fără să se streze prea tare. Sincer s-a ajuns la punctul la care campaniile de strângere de fonduri organizate de ONG-uri seamănă a cerșit instituționalizat și corporatizat. Miliardarii nu fac altceva decât să meargă pe mâna acestei industrii și să se ascundă sub paravanul donațiilor către ONG-uri. Așa cum oamenii din clasa de mijloc anglo-saxonă donează către ONG-uri, la fel e acceptabil și pentru miliardari să doneze către ONG-uri.

Acum că tot am deschis subiectul, dacă majoritatea miliardarilor nu par interesați de caritate reală, avem la capătul diametral opus al discuției cei care vor să dea înapoi, deși de regulă o fac după propriile convingeri. Cele mai bune exemple sunt Soroș și Gates care s-au implicat în tot felul de acțiuni menite să ”ajute” dacă îi întrebi pe ei, dar care de multe ori ajung să fie inginerie socială. Soroș s-a băgat în finanțarea de ONG-uri prin Europa de Est care să ajute la ”democratizarea” est-europenilor. A mers? Lol, Viktor Orban a fost unul din oamenii care a beneficiat de finanțare și conexiuni pe filiera asta. Gates cu finanțarea

Ce încerc să spun e că faze de genul Soroș și Gates nu ar trebui confundate cu caritatea. Oamenii ăștia își împing propriile agende.

În fine, ca să închei ideea asta cu caritatea: nici pe la noi prin România nu prea fac bogătașii mare lucru pentru săraci și comunitate. Poate am ratat eu știrile, dar nu am auzit de bogătași români care să ridice școli, spitale sau să facă donații mari. Ba mai rău, Țiriac cerea bani de la Guvern să facă grădinițe private. Excepția aici e Gigi Becalii care a mai donat bani pe la amărâți și pe la biserici, dar altfel eu nu prea știu de donații mari făcute de bogătașii României. Iar la Becali cred că se aplică chestiile de mai sus: face parte dintr-o comunitate strânsă (aromâni) și e destul de bisericos.

Ca idee finală mi-ar plăcea să nu fie nevoie de donațiile bogătașilor, aș prefera impozite care să finanțeze cheltuieli sociale. Dar din păcate treaba asta nu pare fezabilă momentan așa că rămânem într-o lume în care unii oameni strâng bani cât un om rezonabil nu poate cheltui într-o viață.




Recensământul populației din 2022 nu prea are surprize

Au fost publicate rezultatele preliminare ale recensământului și se pare că sunt vreo 19 milioane de români încă în granițele țării, cu 1 milion mai puțin comparativ cu recensământul anterior din 2011.

Rezultatele nu sunt neapărat o surpriză, deși trebuie menționat că aceste chestionare au fost completate în perioada de pandemie când încă erau diverse restricții asupra circulației persoanelor în Europa. E posibil ca o parte din oamenii recenzați în România să fi plecat spre alte țări imediat ce s-au redeschis economiile din Vest.

Altă chestie un pic ciudată e că în continuare mediul urban reprezintă doar 52,2% din total populație. Sunt curios dacă astea sunt date corecte sau oamenii au declarat ce scrie în buletin, nu efectiv unde locuiesc (pe românește: buletin cu adresă la sat, dar omul muncește și trăiește la oraș). O altă posibilă explicație e faptul că mulți locuiesc în localități limitrofe orașului care deși sunt practic o parte integrată din oraș din punct de vedere administrativ sunt localități separate, unele din ele fiind chiar comune. Un exemplu tipic e comuna Florești din județul Cluj, unde locuiește multă lume care lucrează în orașul Cluj Napoca. Toți cei cu rezidență în Florești sunt numărați la categoria ”mediul rural” deși probabil s-ar supăra dacă le-ar spune cineva că sunt țărani.

Altă chestie surprinzătoare e că muncitorii din Asia aflați în România nu apar pe nicăieri în recensământ. Sunt deja vreo 3 ani de când unii dintre ei se află în România ceea ce înseamnă că s-ar cam califica în categoria ”rezident”. Chiar și la data recensământului ar fi trebuit să se califice unii dintre ei. Dar nici INS nici autoritățile nu par interesate să îi numere.

În fine, dacă aveți curiozități puteți citi articolele din presă care oricum sunt copy paste după comunicatele INS, din ce îmi dau eu seama nu sunt diferențe semnificative față de rezultatele de data trecută.

În încheiere o chestie din istorie care e relevantă ori de câte ori vorbim despre populația României:

Sursă

În Primul Război Mondial România (Vechiul Regat mai exact) a fost una din țările cele mai afectate de război pierzând 9,1% din populație direct sau indirect, adică 680.000 de oameni. Numerele astea nu includ pierderile de populație din Transilvania. În al Doilea Război Mondial am mai pierdut încă cel puțin 500.000 de oameni. Vorbim de o țară cu o populație relativ mică care a pierdut bărbați pe front aflați în floarea vârstei. Pe lângă pierderile de vieți cauzate de război au fost pierderi de populație cauzate de faptul că acei tineri nu au mai apucat să facă niciodată copii.

Comparați acele procente cu cele din Vest și o să înțelegeți de unde diferența de populație și de bunăstare într-o anumită măsură. Iar acestea sunt pierderi din două războaie, nu mai spun că în sec. XIX au fost numeroase alte războaie purtate pe teritoriul României care au dus la un număr mare de morți.




Sinuciderea asistată în Canada e bizară

Canada e una dintre țările unde eutanasierea e permisă de relativ puțin timp. Inițial s-a pornit la drum cu acest program în ideea de a ajuta pacienții cu boli terminale să își scurteze suferința. Pe românește, dacă aveai cancer în stadiu terminal, aveai dureri mari și urma să mori în câteva luni ți se permitea să nu continui chinul.

Chestia asta e contra principiilor creștine, dar în linie cu liberalismul care pune persoana înaintea comunității. Înțeleg situația însă, cine a avut membri ai familiei bolnavi de cancer știe cât de urâte sunt ultimele lor luni de viață când tratamentul nu mai are ce face iar corpul e obișnuit cu morfina. Mai sunt și alte țări care practică eutanasia, Elveția fiind un exemplu care îmi vine în minte. În astfel de contexte eutanasia poate avea sens.

Însă de când practică treaba asta la scară mai largă au început să apară și cazurile dubioase. Unei persoane cu handicap care a reprezentat Canada la Jocurile Olimpice i s-a propus eutanasierea deși nu era nimic în neregulă cu ea în afară de acea dizabilitate fizică. În afară de faza cu paralimpica au mai fost și alte cazuri dubioase, inclusiv un om care a ajuns să locuiască pe străzi și a cerut eutanasierea de disperare. E nevoie de 2 semnături ale unor doctori iar persoana respectivă o obținuse pe prima înainte să ajungă cazul în presă.

Ce e bizar aici e că în loc să i se ofere omului suport și să fie luat de pe străzi i s-a aprobat cererea de eutanasie. Nu îmi e foarte clar cum i s-a aprobat cererea din moment de către acel doctor și pe ce criterii pentru că un om cu toate țiglele pe casă nu și-ar fi dat ok-ul. Puteți citi mai multe despre condiții pe site-ul guvernului Canadei unde avem și câteva statistici.

Se poate observa cum în 5 ani numărul de cazuri de eutanasie asistată a crescut de 10 ori ajungând la peste 10.000 de oameni în 2021.

Mai mult, în 2023 se pregătește introducerea pe lista celor care pot cere eutanasierea a persoanelor cu dizabilități mentale.

Canada și doctorii ei par foarte relaxați în privința acordării posibilității de eutanasiere deși probabil cazurile de mai sus nu sunt singulare. Mai rău, odată cu introducerea persoanelor cu dizabilități pe lista celor eligibili pentru eutanasie e posibil să vedem o creștere majoră a numărului de cazuri.

Problema e destul de spinoasă pentru că o persoană cu dizabilități mentale s-ar putea să nu fie chiar cea mai ok persoană să spună dacă vrea sau nu să trăiască.

Revenind la cazurile de mai sus, așa cum celor doi li s-a propus eutanasia în locul ajutorului pentru problemele lor, e posibil ca treaba asta să devină politică de stat. Altfel spus, în loc să ajuți persoanele cu dizabilități, oameni ai străzii, pacienți bolnavi, mai bine pui presiune pe ei să accepte eutanasia.

Aceștia sunt oameni aflați în dificultate de multe și probabil vulnerabili la momentul la care li se propune eutanasia. Mai rău, oamenii au tendința să accepte autoritatea fără să o conteste de multe ori dacă vine de la anumite categorii de persoane (poliție, doctori etc.). Dacă un doctor îți vorbește de eutanasie e posibil să crezi că asta e de fapt opțiunea mai bună. Dacă ți-ar vorbi un preot de sanctitatea vieții sau un psiholog de faptul că nu trebuie să renunți e posibil să te răzgândești.

Tocmai de aceea mi se pare teribil de bizar ce se întâmplă în Canada și cât de rapid crește numărul de cazuri acceptate plus dorința de a extinde programul.

Cu riscul de a suna alarmist aiurea mai e o chestie care mie personal îmi dă fiori: e un drum alunecos pe care Canada pare să o fi apucat care începe unde e Elveția acum (mult mai stricți decât canadienii) și care duce spre o extremă unde se află programul de eutanasie al Germaniei naziste. Nu știu câți dintre voi știți, dar Germania nazistă a avut un program de eutanasiere și/sau sterilizare a anumitor categorii de persoane socotite indezirabile (Aktion T4). Programul acesta se aplica pentru populația germană, nu era vorba de rromi, evrei sau alte categorii care au ajuns în lagărele de exterminare. Motivația oficială a naziștilor nu era doar puritatea rasială ci și ”compasiune” față de părinți și familie.

Nu spun că eutanasia din Canada e precum cea din Germania nazistă, e clar că în Canada puritatea rasială nu e un obiectiv. Dar poți ajunge la aceeași destinație pe mai multe drumuri și din motive diferite.

Așa cum Germania nazistă urmărea eutanasierea celor cu dizabilități mentale și fizice la fel și Canada pare să deschidă drumul spre eutanasierea acelorași categorii, doar că de data asta cumva cu acordul lor (deși din nou e cam aiurea partea asta cu consimțământul când omul e într-o situație vulnerabilă).

Ca un comentariu final: eutanasia e una din extremele ideii de liberalismul. Liberalismul urmărește eliberarea individului de sub opresiunea familiei, comunității, societății șamd. Individului i se acordă autonomie să ia decizii pentru el, indiferent de normele / cutumele societății.

Eutanasia e o formă extremă de eliberare prin acordarea individului a libertății de a își pune capăt propriei vieți, chiar dacă asta afectează alți membri ai comunității. Genul acesta de decizii pot submina ideea de coeziune a familiei și comunității. Practic atribuțiile familiei și a societatății vis-a-vis de bunăstarea spirituală și mentală a membrilor săi sunt eliminate și înlocuite cu răspunderea și decizia individuală.

Pentru unii poate e bine să fie așa, dar biologia zice că oamenii sunt ființe sociale iar scoaterea lor din familie și comunitate de multe ori are efecte negative. Nu cunosc atât de bine societatea canadiană încât să îmi dau seama care a fost impactul eutanasiei asupra lor, dar de regulă politicile extreme (de orice fel, nu doar liberale) practicate larg la nivelul societății au efecte negative pe termen lung.




Cine e responsabil pentru încălzirea globală

Mai mult ca sigur știți de discuția asta care sub o formă sau alta tot apare: cine e de fapt responsabil pentru încălzirea globală. Discuția a revenit în online odată cu COP27, o întâlnire unde se discută strategii de combatere a încălzirii globale.

De regulă se merge pe ideea că țările din Europa de Vest și Statele Unite sunt principalii responsabili pentru încălzirea globală pentru că toată lumea asociază Revoluția Industrială și tehnologia cu Vestul. Dacă sunteți curioși să vă uitați există date statistice care estimează cât CO2 a fost generat de diverse țări la nivel istoric (sursă)



E interesant că multe dintre țările de la care te-ai aștepta să fie acolo sus de fapt nu sunt. De exemplu am aflat recent că în 8 ani China a produs la fel de mult CO2 cât Marea Britanie de la Revoluția Industrială până în prezent. Iar treaba asta se vede și în graficul de mai sus, care arată SUA pe primul loc, apoi China, Rusia, Brazilia, Indonezia și abia apoi prima țară europeană (Germania). Marea Britanie la rândul ei e în spatele Indiei. Ascensiunea puternică a Asiei se vede mai clar în grafice precum cel de mai jos:

Sursă Wikipedia

Se vede destul de clar din grafic faptul că în ultimii ani China generează emisii de CO2 mai mult decât toată Europa de exemplu. Pe de altă parte americanii generează la rândul lor cantități masive, mai ales dacă ne raportăm la faptul că populația SUA e considerabil mai mică decât cea a Chinei.

Asia (fără China și India) generează și ea o cantitate considerabilă de CO2 în timp ce un America de Sud sau Africa par foarte mici în acel grafic.

Evident că în astfel de situații sar de fund în sus mulți activiști și ecologiști plus țările asiatice și spun: dacă ne uităm la emisiile de CO2 / cap de locuitor, de fapt tot europenii și americanii sunt nașpa. Iată ce ne zic estimările de emisii de CO2 / cap de locuitor:

Sursă Wikipedia

Multe țări mici insulare care depind de benzină pentru a genera curent electric, dar cu populații nesemnificative în listă. Doar Insulele Feroe din Europa și acolo insule. Avem în schimb Qatar, Bahrain, Kuweit, Emiratele și Arabia Saudita care emit CO2 prin exploatările de petrol.

Dar dacă eliminăm țările mici din calcule și ne uităm la emisiile totale istorice doar pentru țări cu populație mai mare de 1 milion de locuitori:

Sursă Carbonbrief.org

Iarăși surprize: nicio țară din Europa, dar multe țări din America de Sud și Africa. Aici e o și o chestie de metodologie care trebuie explicată, emisiiled de carbon istorice țin cont nu doar de CO2 eliberat din activități industriale ci și de CO2 din tăierile de pădure și transformarea acelui pământ în pășuni sau pământ agricol.

În fine, ați prins ideea, nici așa nu avem țări europene prin lista aia, dar îi avem pe americani.

Și cu toate astea singurele țări care sunt serioase în privința combaterii încălzirii globale sunt cele din Europa, mai precis din Uniunea Europeană. Tot în țările europene se lipesc activiștii de tablouri și poduri, nu se duc în China sau Arabia Saudită să protesteze. Tot în Europa sunt taxe care subvenționează energia regenerabilă iar populația plătește facturi de energie mai mari pentru a reduce emisiile de CO2.

Deși înțeleg logica unor țări precum China sau India care spun că au nevoie de industrii poluatoare pentru a reuși să scoată populația din sărăcie, trebuie totuși spus că dacă lucrurile o țin în ritmul ăsta tot ce fac europenii nu o să valoreze cât o ceapă degerată pentru că tot ce reduc ei crește în China, India sau SUA. Și uite așa Europa o să fie și mai săracă iar planeta tot ajunge la încălzirea aia de 1.5 grade cu care tot suntem amenințați.

P.S: China are o clasă de mijloc care se măsoară în sute de milioane de oameni (detalii aici sau aici), adică mai mult decât clasa de mijloc din UE sau SUA. India se îndreaptă cam în aceeași direcție cu clase de mijloc din ce în ce mai numeroase chiar dacă raportat la total populație sunt încă procentual scăzute. Sutele astea de milioane de oameni din clasa de mijloc consumă și ei similar cu europenii și americanii.




Eco activismul investițional

Prin UK tot apar niște oameni care vor cu tot dinadinsul să enerveze lumea. În cazul în care nu era clar ”awareness-ul” e boala secolului XXI, acolo unde munca propriu zisă pentru o cauză e prea grea, dar toată lumea face awareness.

Așa și în cazul de față, acolo unde niște oameni sub sloganul ”Just Stop Oil” aruncă cu chestii în tablouri celebre prin muzeele lumii:

Când au început să apară genul ăsta de proteste a trebuit să mă uit serios dacă sunt la mișto sau nu. Nu știu cum se face, dar oamenii ăștia bifează cu brio cam toate lucrurile necesare pentru a face publicul să urască cu pasiune genul activismul ecologist. În loc de acțiuni și gesturi care pot realist vorbind să schimbe lumea în bine ei urmăresc la virgulă manualul de radicalizare.

Despre ce vorbesc? Într-un articol mai vechi citam dintr-un manual al FSB (serviciul secret rus) via Bild care explica cum se face propagandă eficientă:

 Project “ADOLF”. The plan was to create a “pro-Moldova” and a “pro-Sandu” – “anti-hero” who, with his “scandalous anti-Russian personality”, would gamble away sympathy for the pro-European camp. The avowed “right-wing extremist” should “extremely criticize all candidates, except Maia Sandu,” both on social media and on various TV channels.

Tehnica era așa: Rusia promova un candidat anti-Rusia și pro-Maia Sandu extremist. Extremismul lui trebuia să fie super nasol și de dreapta extremă astfel încât să alunge publicul moderat al Maiei Sandu.

Dacă mă uit un pic la oamenii ăștia de la Just Stop Oil să mor de nu am impresia că fac fix același lucru. Aruncă cu diverse chestii nasoale peste opere de artă foarte populare și au un discurs caricatural de zici că e scris de un copil de 7 ani. Extremismul ăsta de doi bani e teribil de nepopular în rândul britanicilor, chestie pe care o cam zice toată lumea. Ocazie cu care mă întreb serios care e planul lor? Enervează lumea, atrag atenția…apoi ce? Nu există un plan concret, nu există un ”call to action” gen ”haideți în Piața cutare la data cutare să protestăm” sau ceva similar. Nope, nimic de substanță în discursul lor.

Dacă Greta Thunberg a reușit să atragă un număr mare de tineri și adulți în acțiunea ei, oamenii ăștia nu fac altceva decât să alieneze suportul câștigat cu greu timp de atâția ani. Și nu doar în rândul tinerilor, inclusiv în rândul populației mai în vârstă prin vandalizarea statuii Regelui Charles III, un avid susținător al cauzei ecologiste.

Apropo de Greta Thunberg, în comparație cu cei de la Just Stop Oil pare incredibil de moderată, fiind inclusiv o susținătoare a energiei nucleare.

Iar treaba asta face extremismul celor de la Just Stop Oil mai bătător la ochi. Inclusiv aruncatul cu supă la conservă e anunțat și pregătit de dinainte, cel puțin cu presa. În majoritatea clipurilor nu apare alt unghi decât cel promovat de Just Stop Oil, dar la AFP se poate vedea că toată treaba asta nu a fost spontană ci a fost planificată și anunțată în avans (vedeți la secunda 14):

Altfel nu ar fi o grămadă de reporteri cu aparate foto pregătiți să filmeze și fotografieze scena.. Cum ziceam mai sus, scopul e awareness și să oripileze cât mai mulți oameni, nu să încurajeze susținerea unei cauze verzi.

Tot nu mă credeți?

Atunci trebuie doar să ”Follow the money” cum ar zice americanii:

Just Stop Oil states it is partially funded by the Climate Emergency Fund (CEF), founded by Aileen Getty, granddaughter of oil tycoon John Paul Getty. The Getty Family, collectively, has an estimated wealth of around £3.9B. Getty personally put a foundational sum of £900,000 into CEF.

CEF acts as an umbrella organisation which distributes funds to eco-activist groups worldwide. 

With two members of the Aileen Getty Foundation on the board of CEF (with one of them appointed President), it seems that the millionairess essentially directs the organisation.

Deci nepoata unui miliard american care a făcut bani din petrol finanțează un ONG din banii familiei care face activismul ecologic super nepopular. Hmm…nu m-aș fi așteptat la așa ceva. Nu e ca și când ar avea un interes în direcția asta, cu siguranță astea sunt coincidențe.

Și apropo de subiectul intereselor financiare, e o vorbă care tot circulă de câțiva ani de când a început apocalipsa: ”Nu lăsa o criză bună să treacă nefolosită”. Oamenii cu mulți bani nu stau degeaba, caută întotdeauna oportunități noi de investiție.

Așa a ajuns de exemplu veganismul să treacă de la o dietă populară la o afacere de sute de miliarde de euro. Aruncați o privire la ce se întâmplă doar în Olanda acolo unde se prefigurează un hub tehnologic de cercetare și dezvoltare axat pe agricultura intensivă a unor culturi agricole gen soia. Credeți că toate acele miliarde nu necesită un marketing agresiv de genul ”nu mâncați carne că distrugeți Planeta, mai bine băgați niște soia din asta care distruge solul cu nitrați”

În tot timpul ăsta activiști de la un ONG frate cu Just Stop Oil intră în supermarketuri și varsă laptele de vânzare pe jos:

Și na, vă dați seama că acel ”plant based future” de care vorbesc ei nu are nicio legătură cu banii care se aruncă în sectorul agricol pe bucata asta. Cine zice treburi din astea e conspiraționist care o arde cu fakenews.

Nu știu de voi, dar a vrea să faci un lucru bun (să salvezi umanitatea sau planeta) nu trebuie să te împingă automat să susții aberații de genul celor de mai sus nici să cazi în plasa unor extremiști. Moderația e mama succesului în viață de obicei.




Stăpâne, stăpâne, mai cheamă ș-un cîne

Războiul e ceva cumplit, dar cumva media reușește să elimine părțile traumatizante ca să nu deranjeze sensibilitățile celor care îl susțin.

Războiul din Ucraina a avut parte de multe clipuri shareuite pe Twitter sau Facebook cu tancuri explodând, avioane și elicoptere doborâte de rachete, bombardamente și soldați alergând dintr-o parte în alta. Dar platformele astea de social media au boți și AI care raportează și dau jos rapid clipuri cu violență evidentă. De asta tot ce vedem sunt chestii de genul:

  • uite un tanc explodând – dar nema sânge, nimic despre cei din interior
  • orașul X sau Y bombardat, dar fără sânge, doar chestii blurate
  • avioane doborâte, dar vezi doar niște chestii mișcându-se pe cer.

E ciudat cum dominanța platformelor de social media a făcut ca războiul din Ucraina să fie puternic cenzurat și curățat la extrem de sânge și moarte.

E un război sângeros cu foarte multe victime, dar cu toate astea nu o să vedeți aproape pe nicăieri sânge prin clipuri. Pe de o parte e vina algoritmilor, nu poți posta sânge pe social media. Pe de altă parte cred că e și o alegere conștientă a celor care dau drumul acestor clipuri în social media, de a nu arăta fața teribil de sângeroasă e războiului către publicul vestic. Altfel riscă să apară o mișcare anti-război și susținerea livrărilor de arme să scadă.

Uneori însă mai scapă niște chestii de filtru, nu sânge, e mult prea multă atenție acolo ci gesturi. Gen ca ăsta:

Soldatul e rus, Wagner zice clipul deci mercenar sau soldat profesionist (cum vreți să îi ziceți). Filmarea asta probabil e făcută momente înainte să moară. Iar tipul cred că știe asta și înțelege ce urmează să i se întâmple așa că își face cruce.

Gestul ăsta l-a umanizat în ochii mei, din dușman și invadator s-a transformat într-un simplu om care se află față în față cu moartea. Probabil ultimul lui gest e să își facă cruce și să încerce să obțină izbăvire.

Nu ar trebui să uităm că în războiul din Ucraina mor oameni vinovați și nevinovați la grămadă. În fața morții toți sunt egali însă, moartea vine și te ia, nu se uită dacă ești vinovat sau nu.

De aia francezii aveau Dans Macabre, de aia românii au Miorița. Și sunt mulți care se plâng că neamul românesc e pasiv și dau exemplu Miorița ca exemplu negativ, gen ce să nu faci când îți e greu. Cred că majoritatea nu înțeleg că Miorița e scrisă pentru acele momente din viață când ești față în față cu moartea, gen ca tipul din clipul de mai sus. Cred că doar atunci ajungi să înțelegi ce încearca să spună ciobanul din Miorița.




Economie de dreapta, obiceiuri de stânga (modernă)

Eram oarecum sceptic cu privire la direcția în care se duce politica modernă, dar văd că lucrurile devin din ce în ce mai bizare. De ce spun asta? Pentru că ușor ușor progresismul de stânga modernă se amestecă cu corporatismul și capitalismul liberal de dreapta.

Trotinetele reprezintă un ideal

Caz concret: din ce în ce mai multe trotinete electrice sunt aruncate în lacurile din București sau vandalizate din câte se pare. Cineva de la Euronews a scris despre subiectul acesta și între altele a întrebat un sociolog despre asta:

„Trotineta n-o arunci pentru că este un mijloc de locomoție, sau nu te răzbuni pe ea când ai un comportament dintr-ăsta distructiv, ci pentru că este un simbol. Ea este simbolul unei părți din societate care a militat pentru o serie de idealuri, de la unele ecologiste până la idealuri politice, care țin de asumarea unor minorități sexuale, asumarea unor direcții de orientare a politicilor publice. Nu cred că un fenomen agresiv împotriva trotinetelor pornește majoritar din conflictele de trafic sau din nevoia de mai mult spațiu pentru autoturisme.”

În primul rând nu îmi e clar de ce ai întreba un sociolog de ce aruncă lumea trotinete în Dâmbovița. În fine, trecem peste asta, aparent trotineta e un simbol al unor idealuri. Da, da, ați citit bine, mizeriile alea lăsate în mijlocul drumului peste tot prin București sunt simboluri ale unor idealuri. Minarea litiului e una din cele mai nasoale chestii posibile pentru un ecosistem (vezi aici o descriere pe scurt), dar hei, nu e la noi, e ok.

Pe de altă parte sunt curios ce idealuri politice împărtășesc cei de pe trotinete. Voteaza un partid anume? A făcut cineva studii și a descoperit că progresiștii merg cu trotineta? E absolut ridicol cum ajung oamenii să facă astfel de afirmații.

Ca să nu zic de partea aia cu minoritățile sexuale, care merg pe trotinete. Efectiv femeia a zis că trotinetele sunt reprezentative pentru comunitatea gay ceea ce e wow!

Râdem și glumim pe subiect, dar problema e de fapt mai profundă. Vă mai dau un exemplu:

Doar albii lucrează în fabrici

Cato Institute, un think tank libertarian de dreapta a organizat un eveniment cu mai mulți oameni. Un invitat de acolo (Adam Posen) de la Peterson Institute (alt think tank) a zis că americanii nu ar trebui să ceară întoarcerea locurilor de muncă în producție înapoi în SUA pentru că ăsta e un ”fetiș pentru a ține bărbații albi cu educație scăzută în poziții de putere”. Vedeți mai jos:

Sunt mai multe probleme cu declarația tipului de mai sus. În primul rând nu e corectă așa cum o demonstrează raportul ăsta care zice că americanii cu origini latino și afro-americani au fost afectați cei mai rău de mutarea industriei din SUA către Asia. Vedeți explicația mai pe scurt aici venind din partea unuia din autorii acelui raport.

Altfel spus, dacă s-ar întoarce producția în SUA sunt șanse mari ca albii să nu fie principalii beneficiari.

Dar revenind la tema postării mele, ce zice tipul din video e așa: cine zice să se întoarcă locurile de muncă din producție e rasist! nu mai insistați!

Practic, capitalismul a învățat că poate face multe măgării și scăpa ușor dacă zice ”ești rasist!”. Fix asta e mai sus, cine vrea locuri de muncă în producție în SUA e rasist. Mai bine să stea în Asia sau alte țări ca să nu revină bărbații albi cu educație scăzută la putere în SUA.

Nu e doar hilar și absurd, dar e și reprezentativ pentru un tip de a face business, acolo unde când ai probleme o dai ”hate speach”, rasism sau alte chestii similare.

Și exemple din astea sunt destule, inclusiv Amazon a șters reviewuri negative la Rings of Power spunând că lumea a dat reviewuri proaste pentru erau rasiști, nu neapărat pentru că filmul lor era mediocru și oamenii erau enervați pe povestea prost scrisă.

La Paypal s-au trezit că vor da ei de la sine putere amenzi de $2,500 celor care împrăștie fake news. Și cine va determina dacă un lucru e fake news sau nu? Nu de alta, dar la începutul pandemiei ipoteza că virusul ar fi scăpat din laborator era fake news, ulterior au apărut dovezi că ar cam fi scăpat de pe acolo iar chinezii cam știau de treaba asta.

Cu ce ne-am ales?

Mi se pare că ne-am ales cu ce era mai prost și de la stânga și de la dreapta:

  • De la stânga lumea a luat ideea că orice chestie care nu ne convine e rasism, hate speach șamd
  • De la dreapta am luat atitudinea pro-capitalism libertarian

Rezultatul e o situație în care companiile și grupurile de interese economice pun eticheta de rasism, hate speach și altele pe orice nu le convine.

În România oricum se practica treaba asta de ceva timp, dar pe sistem: dacă nu ești de acord cu liberalism economic sălbatic ești comunist, PSDist, aurist, putinist etc. Le-am auzit pe toate și am fost acuzat de toate, de aia îmi e atât de ușor să recunosc semnele unei relații teribil de nesănătoase.

Doar că de data asta marele capital a înțeles că dreapta se îndreaptă spre populism așa că se dă puternic cu progresiștii asociați cu stânga modernă.

În România e mai simplu însă, progresismul nu e de stânga ci de dreapta, deci cumva relația dintre ele e mai clară.




”Salvatorul alb”, nu sărăcia era problema

Cineva de la Poșta Română a zis că face un lucru bun și a reușit să își pună în cap partea progresistă a facebookului românesc.

Pe scurt, cine se ocupă de social media la Poșta Română a scris o postare pe Facebook unde vorbește despre o doamnă care lucrează ca factor poștal în unul din multele sate ale României profunde. Postarea în cauză ar fi putut fi ceva banal despre viața factorului poștal în România rurală și nu s-ar fi întâmplat nimic. În loc să facă asta cei de la Poșta Română au descris într-o postare lungă cum decurge ziua de muncă a unui astfel de om.

Pentru cei dintre voi care nu știu, poștașul e un om foarte important la sat. În multe privințe el e la același nivel, dacă nu chiar mai sus decât doctor sau preot. De ce? Pentru că poștașul (factorul poștal cum i se spunea pe vremea când îmi petreceam copilăriile pe la bunici) e omul care aduce pensie și ajutoarele sociale. Dacă el se îmbolnăvește și nu poate bate ulițele satului e grav pentru oamenii în vârstă care nu se prea pot deplasa până la primărie (aflată uneori și la 10-20 km distanță).

Poștașul în mediul rural face parte din puțina infrastructură a României rurale care încă funcționează iar o potențială dispariție a sa ar fi catastrofală pentru mediul rural.

Doamna Iolanda (cum se numește poștărița) trebuie să acopere satul Gârcini, sau cum i se mai spune în zonă ”Țigănia”. Dacă citiți postarea o să vă treziți în fața unei radiografii a societății rurale românești, într-un sat unde multă lume trăiește din ajutoare sociale și e de etnie rromă. Se vorbește despre sărăcie, oameni cu handicap, executări silite de la ANAF, oameni care au trecut pe la pușcărie și așa mai departe.

Cam tot ce e descris în postarea aceea de pe Facebook e în linie cu ce am văzut eu cu ochii mei și cu ce am auzit că se întâmplă în continuare în mediul rural de la oameni care sunt poștași acolo.

Așadar avem de-a face cu o descriere destul de fidelă a realității rurale.

Ce te lovește când citești acea postare e cât de multă sărăcie e în continuare în România și cum puținul ajutor dat de stat, dar și legătura cu statul român al rromilor din acel sat se face aproape exclusiv printr-o singură persoană: poștașul.

Ce fel de reacție credeți voi că ar fi trebuit să genereze această postare în rândul bulei de stânga progresită din România?

  • ”iată ce dificilă e viața acestor oameni, ce am putea face să fie mai bună?”
  • ”statul român a eșuat în a ajuta acești oameni, haideți să facem ceva în privinița asta”
  • ”de ce sărăcia și ajutoarele sociale se concentrează atât de tare în rândul populației rrome? ce putem face în privința asta?”
  • ”de ce satele României depind atât de tare de ajutoare sociale?”
  • ”ce se întâmplă dacă Poșta Română se privatizează și dispar poștașii din mediul rural?”

Ei bine, m-am înșelat, nimic de genul acesta nu a apărut prin bula de stânga românească. Pentru că bula românească aparent nu e preocupată de chestii care țin de starea materială a oamenilor descriși în acea postare. Asta ar fi prea socialist-marxist pentru stânga românească. Dar am văzut reacții în linie cu ce se întâmplă în stânga progresistă anglo-saxonă și probabil cea mai reprezentativă e cea de mai jos (sursă):

Domnul Duminică este sociolog, profesor universitar și directorul executiv al Fundației Agenția de dezvoltare comunitară „Împreună“. Conform profilului de autor de pe Presshub.ro dl. Duminică ”are o experiență de 17 ani în domeniul incluziunii sociale a grupurilor vulnerabile și politici social europene, cu un focus pe dezvoltarea comunităților de romi din România.”

Citind postarea de mai sus dânsul a rezumat totul la complexul salvatorului alb. În cazul în care nu știți despre ce e vorba, White Saviour Complex e un termen de cultură pop din lumea anglo-saxonă. E ceva de genul omul alb crede că are misiunea de a civiliza sălbaticii. Termenul e folosit de regulă cu sens negativ.

Practic dl. Duminică, om care de 17 ani se ocupă de incluziune și dezvoltarea comunităților rrome, citește despre un poștaș dintr-o comunitate săracă de rromi și probleme acestora și rezumă totul ”salvatorul alb” și ”sălbaticii”.

Nimic de la domnul Duminică despre starea materială precară a acelor oameni, nimic despre ce se poate face pentru ei, nimic despre România care nu reușește în ciuda creșterii economice să scoată din sărăcie mediul rural românesc și rromii în particular.

Dl. Duminică este rrom și citind o postare despre situația precară a altor rromi a avut ca reacție ”salvatorul alb care lucrează cu sălbaticii”. Pentru că asta era problema din acea postare, faptul că femeia aceea care își făcea meseria în niște condiții nu tocmai ușoare a fost prezentată ca un om care își face meseria.

O oportunitate de a vorbi despre precaritatea materială a comunităților de rromi din mediul rural a fost rezumată la ”salvatorul alb care lucrează cu sălbaticii”.

Cum ziceam mai sus, nu doar dl. Duminică ci mulți alții au avut aceeași atitudine, ceea ce mie îmi confirmă că la mijloc e altceva.

Scriam acum ceva vreme că stânga vest-europeană a abandonat la un moment temele socio-economice și a îmbrățișat puternic identity politics. Stânga românească a îmbrățișat aceste teme la rândul ei și a abandonat ideile de progres socio-economic. De ce? Pentru că au copiat ce e la modă în lumea anglo-saxonă și probabil și din dorința de a se putea diferența de PSD.

Așa ajungem la situația paradoxală în care atunci când lumea de stânga progresistă vede o postare despre un poștaș care își face meseria într-o comunitate rurală de rromi țipă ”salvatorul alb care lucrează cu sălbaticii” în loc să facă scandal că acei oameni trăiesc în astfel de condiții.

Serios, aruncați o privire la pozele din postarea Poștei Române și spuneți-mi vă rog că vă gândiți la white saviour când vedeți sărăcia crâncenă în care trăiesc acei oameni. Mie treaba asta mi se pare halucinantă, acele poze ar trebui să fie o rușine națională într-o țară din UE în anul 2022. Avem miliarde de euro disponibile pentru combaterea sărăciei de la UE și în România încă mai există astfel de locuri.

Și apropo de complexul salvatorului alb, în pandemie mai mulți români din zona unde locuiesc eu am făcut chetă pentru doi rromi care rămăseseră blocați la mine în oraș odată cu pandemia. Am scris despre asta la momentul respectiv, lucrau la negru și patronul a închis firma când a început carantina în UK iar ei rămăseseră fără bani, fără mâncare și urmau să fie dați afară de unde locuiau. Nu știți câtă lume s-a dat peste cap pentru a putea să îi ajutăm în acele momente foarte dificile. Nimeni nu a căutat laude, nimeni nu și-a arogat vreun statut de civilizator, salvator sau altceva, nimeni nu i-a privit pe cei doi altfel decât ca pe niște oameni aflați la ananghie.

Unii oameni își fac meseria, unii oameni văd pe cei din jurul lor tot ca pe oameni și nimic altceva.

Virtue signalingul nu ține de foame, după ce stânga progresistă se va fi mutat cu discuțiile pe altă problemă arzătoare acei oameni din Gârcini vor fi uitați, dar la fel de săraci. Iar doamna Iolanda, poștărița, va bate în continuare ulițele, va duce pensii și va da bani de ajutoare sociale în timp ce la București se va striga ”discriminare!” la cine știe ce altă postare de pe Facebook.




Gânduri din cealaltă Românie

Care cealaltă Românie? Aia de dincolo de București, departe de orașele mari ale României, în partea aia a țării unde pică poduri nou inaugurate.

Am petrecut o săptămână într-un oraș care obișnuia sa aibă industrie, dar unde totul a fost privatizat și închis iar mai mult de jumătate din populație nu mai e. E România aceea despre care unii au uitat complet și cred că nu mai există, dar care își continuă existența în ciuda restului țării.

Am văzut câteva chestii pe care aș vrea să le împărtășesc:

Ajutoare sociale

Am fost la cumpărături aproape zilnic ca să am scuză să ies din casă și am avut în fața mea de câteva ori oameni cu carduri de ajutoare sociale. De fiecare dată oamenii cumpărau orez, făină sau ulei. Nu am văzut nimic în afară de strictul necesar. Nu pot extrapola pe baza a câteva cazuri, dar de bine de rău pare că banii ajung de regulă la oamenii potriviți. E suficient sau nu? Greu de spus doar privind oamenii de la coadă, dar cert e că nimeni nu se lăfăie cu banii ăștia.

Pentru că ieșeam des la cumpărături nu aveam prea multe chestii de cumpărat (2-3 produse maxim). Prin Vest te mai lasă lumea să treci în față dacă te vede cu chestii puține. În România se întâmplă foarte rar așa ceva.

Cât am fost în România s-a întâmplat o singură dată să mă roage cineva să trec în față, iar acea persoană era un tip la vreo 30 de ani ieșit la cumpărături cu mama lui (să fi avut 60-70 de ani). I-am mulțumit și l-am refuzat politicos. Au plătit cu cardul de ajutor social și le-au mai rămas vreo 30 de lei. Mama tipului a întrebat pe vânzătoare dacă poate să cumpere și niște pâine cu cardul acela. Apoi a întrebat de ceapă. S-a luminat la față când i s-a spus că poate să le ia tot pe card.

Săraca femeie ar mai fi continuat să întrebe, dar fiul a rugat-o apoi pe un ton blând să o lase în pace pe doamna casieră, pentru că are treabă și așteaptă alți clienți la coadă. I-am lăsat împachetând cumpărăturile și discutând ce să mai ia de ceilalți 30 de lei.

Îmi luasem niște apă minerală și Pepsi Twist, m-am simțit prost că am dat banii pe așa ceva.

Investiții

A trebuit din diverse motive să ajung și pe la bancă pentru a discuta de niște bani aflați în conturi de depozit. Eu eram acolo pe post de ajutor de spiriduș pentru că nu erau banii mei. Dar a trebuit totuși să asist la o discuție foarte lungă în care o doamnă consultant de la bancă încerca să ne convingă să investim banii din depozite în produse cu randament mai mare. Știți voi, inflație mare și ar fi păcat de banii ăia să se devalorizeze de la inflație.

Așa că ideea doamnei era să fie mutați acei bani din depozite în niște produse de investiții care mai de care mai interesante și cu randamente mai mari.

În principiu sunt ok cu astfel de investiții atât timp cât persoana care deține acei bani înțelege la ce riscuri se expune.

Doamna consultant a vorbit în jur de 1 oră fără să rostească măcar odată cuvântul risc. Nici măcar odată nu a zis că e posibil să mai și pierzi bani, nu doar să câștigi. Și vă rog să mă credeți, erau genul de produse care se duc și în sus și în jos. Sunt sigur că e un manual intern unde scrie că trebuie să zică și de risc, dar cel puțin în cazul de față nici cuvântul nici ideea de ”risc” nu au apărut în discuție.

Am ajuns la concluzia că banii aceia rămân mai bine în depozite (spre dezamăgirea doamnei). Iar morala poveștii e că dacă mergeți la bancă sau la vreun consultant financiar încercați să fiți atenți de câte ori folosește cuvântul risc (sau sinonime). Asta o să vă spună câtă încredere să aveți în el.

Prețurile la mâncare

Prețurile la mâncare în România sunt mai mici decât în Vest, dar mult mai mari decât în 2021 când am fost ultima oară. Ochiometric mi se pare că se apropie de prețurile din UK din ianuarie 2017 când m-am mutat eu acolo.

Dacă vă încălzește cu ceva totuși vă pot spune că la nivel calitativ produsele alimentare din România sunt mai bune decât cele din UK.

Copii în aeroport

Când eram copil, undeva la jumătate din copiii de la mine din cartier aveau cel puțin un părinte plecat.

Erau crescuți de celălalt părinte sau de bunici. Cei mai mari dintre ei nu aveau însă niciunul din părinți cu ei.

Astăzi avem tot felul de campanii ale unor ONG-uri și oameni care sunt îngrijorați de soarta copiilor rămași acasă. Spre exemplu, Salvați Copii are postere prin aeroporturi pe tema asta, care trimit la un website cu mai multe informații. Interesant e că centrele unde se oferă asistență pentru copiii cu părinții plecați sunt în zonele mai dezvoltate ale fiecărei regiuni, adică în locurile unde fenomenul e mai rar întâlnit. Și când te uiți la ce face ONG-ul de fapt afli că se ocupă cu suport psihologic, consiliere, legislație și awareness. Să îmi fie cu iertare, dar asta e ca și când ai da paracetamol unui om care a fost atacat de un urs. Sigur, nu strică, dar e apă de ploaie.

Ei bine, vreau să vă spun că am stat în aeroportul din Bacău ore bune așteptând cursa spre Londra și era plin de copii. Cred că în jur de jumătate din pasageri aveau cel puțin un copil cu ei. Nu am văzut în viața mea atât de mulți copii într-un singur loc în afara școlilor sau grădinițelor.

Din ce în ce mai mulți emigranți fac copii în afara țării sau îi iau cu ei și nu îi mai lasă în România. O veste bună pentru familii, o veste nu la fel de bună pentru România ca națiune. Pe de altă parte, România nu mi-a dat niciodată impresia că ar fi interesată de acești copii altfel decât ca brațe pentru muncă ieftină și prost plătită.




Populația României și inflația

În 2020 vuia prin presa că se întorc românii acasă. Nu s-a deranjat nimeni să dea cifre oficiale referitoare la câți români au revenit în țară odată cu pandemia. Noroc cu niște greci că au făcut niște calcule și au estimat că 1,3 milioane de români probabil au revenit în România în acea perioadă. Raluca Turcan (ministru la vremea respectivă) zicea că ”speră” să se fi întors 1 milion de români în 2021.
E relevantă chestia asta? Cam da, pentru că 1,3 milioane de români într-o țară de 19 milioane se cam vede. Vorbim de:

  • mai multe mașini pe străzi,
  • mai multă benzină cumpărată,
  • mai multă electricitate și gaz consumate
  • mai multă mâncare cumpărată
  • mai multe case locuite (chirie sau proprietate)

Ceea ce mă aduce la următorul gând: oare BNR când calculează proiecțiile de inflație ține cont de faptul că populația României a crescut în câteva luni cu 1 milion de oameni? E o întrebare sinceră și deloc retorică, chiar aș fi curios să știu dacă BNR a inclus 1 milion în plus de români în prognoza de inflație. Sau Guvernul, primăriile locale etc au avut în vedere ca va crește numărul de cereri de orice? Gen numărul de cereri de pașapoarte din cauza asta de exemplu?
Faptul că nu știm câți români trăiesc în România mi se pare bizar iar faptul că informația asta pare a fi secret de stat mi se pare și mai bizar. La urma urmei în absența unei astfel de informații chestii esențiale pentru prognoze economice (inflație, PIB, colectare taxe etc) lipsesc iar rezultatele sunt distorsionate.
Dar nu pare nimeni interesat de discuția sau de problema asta. Iar estimările economice ale României (BNR, Guvern, INS etc) nu prea sunt băgate în seamă de specialiști. De ce oare?