Un OUG care încalcă decizia referendumului pe justiție

image_pdfimage_print

Am încercat în general să mă țin departe de subiectul Jutiției pentru că nu mă pricep atât de bine încât să îmi dau cu părerea pe o chestie atât de complicată. Azi facem o excepție pentru că lucrurile sunt enervant de simple. Aflăm din presă următoarele:

O ordonanță de urgență care prevede prorogarea termenului la care intră în vigoare completele de trei judecători figurează pe ordinea de zi a ședinței de guvern de miercuri. Practic, dacă ordonanța nu este adoptată până la finalul anului, judecarea apelurilor va trebui efectuată în complete de trei judecători, începând cu 1 ianuarie 2021. (sursă)

Un OUG ca orice alt OUG îmi veți spune. Nu nu nu. Ăsta e un OUG pe justiție, chestie care nu ar trebui să existe. La europarlamentare am avut și un referendum care cuprindea două întrebări:

1. Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?
2. Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?

Ce prevede proiectul de ordonanță?

  • (1) Dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică apelurilor formulate în procese pornite începând cu data de 1 ianuarie 2023. În procesele pornite începând cu data de 1 ianuarie 2021 şi până la data de 31 decembrie 2022 inclusiv, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători.
  • (2) În cauzele penale, dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică la judecarea apelurilor în cauzele care au fost înregistrate în primă instanţă începând cu data de 1 ianuarie 2023. Apelurile formulate în cauzele penale înregistrate în primă instanţă începând cu data de 1 ianuarie 2021 şi până la data de 31 decembrie 2022 inclusiv se judecă în complet format din 2 judecători.

Eu cu mintea mea de profan în domeniu înțeleg că e vorba despre organizarea sistemului judiciar adică fix ce scrie la întrebarea 2. Nu de alta, dar fix cuvintele ”organizare” și ”judiciară” apar în text.
86% din respondenții la această întrebare au spus DA, și a fost suficient cvorum încât referendumul să treacă.

După evenimentul acesta am avut o mare adunare a partidelor din opoziție la Cotroceni. Iohannis spunea atunci:

– Bine ați venit la această ceremonie de semnare a unui Acord Politic, un pact așa cum a fost denumit. Pe 26 mai au avut loc alegeri europarlamentare, unde formațiunile dumneavoastră au obținut rezultate foarte bune și vă felicit pentru aceasta.
– În paralel, am convocat un referendum național, deoarece mi s-a părut că poporul trebuie să-și exprime suveranitatatea și trebuie să dea un răspuns ferm și clar unei guvernări eșuate și atacului neîncetat asupra justiției, care s-a desfășurat fără întrerupere din decembrie 2016 până pe 27 mai.
– Românii au ieșit în număr mare și au dat un răspuns clar, ferm și ușor de citit. La întrebările pe care le-am formulat la referendum au răspuns afirmativ 6,5 milioane de români. (sursă)

Dan Barna, liderul USR spunea așa:

– Am semnat acest acord care conține ceea ce USR a susținut de 3 ani, și anume că România trebuie să fie un stat de drept și justiția trebuie să fie respectată. Putem să-l introducem în Constituție pentru ca politica românească să devină mai bună. CCR trebuie să fie un arbitru neutru. Vreau să vă felicit, pentru că astăzi, într-o zi importantă pentru dumneavoastră personal, semnăm acest acord. (sursă)

Ce s-a întâmplat acum?

Foarte simplu, Stelian Ion, proaspăt numit Ministru al Justiției, a decis că e nevoie de OUG fix pe o treabă care intră în întrebările referendumului. OUG-ul a fost dat deja de Guvern:

Ministerul Justiţiei a anunţat că Guvernul a adoptat, miercuri, un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se amână intrarea în vigoare a alcătuirii completurilor de trei judecători care judecă apelurile în instanţe.

S-a dat OUG-ul și nu i-a păsat nimănui. Oamenii care au ieșit să protesteze pentru justiție, oamenii care au îndemnat poporul să iasă în stradă și să meargă la referendum sunt toți tăcuți.

Nu vi se pare trist că unul din primele lucruri făcute de USR pe justiție odată ajunși la putere e să încalce voința poporului și propria lor promisiune? Nu vă deranjează treaba asta dacă ați votat USR la alegerile astea sau DA la referendumul acela?

”Dar Daniel, dacă nu se dădea OUG-ul se întâmplau chestii nasoale”. Mama lor de chestii nasoale cum nu pot fi ele trecute prin Parlament deși noul Guvern are majoritate acolo.

”Dar nu e timp!” Serios? Păi cine e la guvernare din Octombrie 2019 și a avut mai bine de 1 an să se ocupe de asta?

”Știi, de fapt, e mai complicat de atât, completurile alea de 3 ar fi blocat instanțele și modificările au fost cerute de CSM”.

Adică există nuanțe pe lumea asta? Adică nu totul e alb sau negru? Păi cine a susținut extremismul ăsta ideologic pe partea de justiție? Ce partid și-a făcut campanie electorală la toate alegerile la care a participat în istoria sa fix pe tema justiție? Acum brusc descoperim că de fapt există nuanțe? Întrebările de la referendumul ăla nu au excepții.

Pactul ăla semnat la Cotroceni de USR nu are excepții. De ce brusc descoperim excepții acolo unde nimeni de la USR sau PNL nu le-a vrut de la bun început?

Nu e asta o bătaie de joc la adresa românilor care au stat la cozi pentru a vota la referendumul ăla?

Apropo, unde sunt influencerii pe justiție acum, cei care chemau oamenii la vot la referendum? Liniște, nu? Oare cum se pupă principiile astea ale lor cu realitatea din teren? ”E ok, acum sunt ai noștri la putere așa că ciocu mic”

Și apropo de actualul Ministru al Justiției, dl. Stelian Ion a avut niscai probleme cu o garsonieră obținută ilegal de la ANL zic cei de la Newsweek. Acuzația celor de la Newsweek a fost confirmată de Primăria Constanța. Singurul motiv pentru care nu s-a implicat justiția în povestea asta e că s-au prescris faptele.

Dar vă întreb sincer, între toți oamenii din USR, fix persoana cu potențiale probleme penale a fost pusă de USR în postul de Ministru al Justiției? Faptul că a fost din echipa de avocați care l-a apărat pe Radu Mazăre în niște procese împotriva jurnaliștilor nu cred că îl ajută, dar na, nu e relevant.

Probabil nu ar trebui să mă mire coincidențele astea. Și apropo de coincidențe: Olguța Vasilescu a fost achitată în dosarul ”Fațadele”. Ar fi bună o discuție acum pe tema ”cine e de vină?”. Spre exemplu:

  • dacă Olguța Vasilescu e nevinovată atunci cine e de vină că i s-a distrus imaginea politică? știți voi, cu plimbatul prin fața camerelor și emisiuni pe tema asta și apelativul ”penal”?
  • dar dacă Olguța Vasilescu e vinovată, dar dosarul a fost slab cine e de vină că s-a ajuns în situația asta?
  • sau dacă Olguța Vasilescu e vinovată, dosarul e bun, dar judecătorii au dat un verdict în contradicție cu realitatea, atunci cine e de vină?

O achitare într-un dosar atât de mare nu poate să nu genereze consecințe pentru nimeni. Și totuși e liniște peste tot.

OUG pe justiție…nici o reacție, Olguța achitată…nici o reacție.

Later edit: Între timp a apărut și reacția Ministrului Justiției:

„Nu ăsta a fost scopul acelui referendum” privind interzicerea ordonanțelor de urgență în domeniul Justiției, a susținut Stelian Ion.
Acesta a spus că s-a numărat printre cetățenii care au votat pentru referendumul privind interzicerea OUG în justiție, „foarte necesar” în acele momente în care „așteptam cu sufletul la gură să nu apară în Monitorul Oficial de pe o zi pe alta o nouă ordonanță 13” iar în Parlament se discuta despre modificarea Codului Penal, care ar fi făcut din „România un rai infracțional”.
Însă „toți cei care au votat au votat în spiritul protejării cetățenilor onești și a respectării legii”, iar în lipsa unei OUG pentru prorogarea termenului la care intrau în vigoare completurile de trei judecători s-ar fi ajuns la blocarea instanțelor, a mai spus el. (sursă)

Așadar e fix ce ziceam mai sus: de fapt, spiritul legii a fost altul, că era vorba de PSD cel rău atunci. Acum e USR cel bun deci modificările legii sunt ok. Literalmente omul admite că referendumul a avut scop politic și odată dispărut acel scop e ok să nu îl respecți.

Deci ce contează e spiritul referendumului, despre care știm cu toții că e o treabă obiectivă, spre deosebire de ce scrie efectiv în întrebările alea, care e o treabă subiectivă. Că așa funcționează justiția, ca o ședință de spiritism, unde invocăm spiritul ori de câte ori e nevoie, iar spiritul e întotdeauna de acord cu noi.

Spune și altora

5 Comments

  1. Nu, nu ii deranjeaza. Pentru ca, asa cum ai adaugat si tu, USR sunt “aia buni”. E chiar atat de simplu. Deci nu, nu e o bataie de joc pentru ca oamenii aia care au stat la cozi sunt complici acum, toata treaba cu justitia a fost doar un laitmotiv ca sa cada PSD-ul, erau destui care spuneau treaba asta la momentul respectiv dar cum lansai ideea asta, cum automat voiai dictatura lui Dragnea in Romania. Cat despre Olguta, fix acelasi lucru s-a petrecut si cu Ponta (nu ca l-as simpatiza) cand candida la presedintie. E un model deja. Dar revin la o treaba mai veche pe care am repetat-o aici, unul din motivele pentru care multa lume tace si inghite e ca “astia buni” sunt sustinuti de la Bruxelles. Daca de acolo ar veni niste semnale in sensul asta, s-ar mai activa lumea si pe aici, dar aparent dupa perioada Dragnea UE si-a pierdut interesul in ceea ce priveste Romania. Ciolacu s-a plans europenilor si inainte de alegeri ca Iohannis sare calul, dar in afara de SPD care a trimis un avertisment, a fost tacere pe linie. Inseamna ca totul e bine si frumos si n-avem nicio problema. 🙂

    1. Cei de la Bruxelles nu inteleg sau nu le pasa de subtilitati de genul asta. Pentru ei e irelevant daca la putere e PSD sau PNL atat timp cat Romania nu calca pe urmele Ungariei si ale Poloniei. Daca PNL are o imagine mai bune e datorita felului execrabil in care PSD s-a comportat pe partea de justitie si imaginea proasta creata in procesul asta.

      1. Nu cred deloc ca e irelevant pt ei cine e la putere aici, dar totusi mergand pe rationamentul tau, ti se pare in regula? Gen ii dam pe unii jos dar nu ne intereseaza foarte tare ce fac cei pe care i-am sustinut sa ajunga la putere, ba inchidem si ochii cand sar calul. Si cam cat trebuie sa mai treaca pana sa incetam cu scuza Dragnea? Nu de alta, da’ e la puscarie, majoritatea celor care erau la putere atunci au fost curatati de prin partid sau trecuti in linia a doua, cel putin pe hartie PSD e oarecum reformat sau macar curatat de pionii lui Dragnea. Nu mi se mai pare foarte valabila scuza asta.

        1. Cei de la Bruxelles sunt sub foarte multa presiune cand vine vorba de interventia in politica interna a unui stat membru. Oricat de mult lasa PNL si USR sa se inteleaga ca Bruxelles nu e fan PSD asta e bullshit. Cei de acolo sunt neutrii in mare masura si nu vor sa se bage in astfel de lucruri.
          Iohannis spre exemplu are parte de PR bun in Germania, nu la Bruxelles. Dar asta e diferit, sunt centre de putere diferite.
          In Parlamentul European spre exemplu s-a lasat cu nasoale impotriva PSD doar atunci cand grupul social democrat din Parlamentul European s-a saturat de Dragnea pentru ca le sifona lor imaginea. Dar si aici avem o diferenta: Parlamentul European contine oameni politici in timp ce Comisia Europeana contine tehnicieni apolitici.
          Ce incerc sa spun e ca atunci cand cineva zice ”Bruxelles” in Romania generalizeaza. In realitate avem asa:
          1. institutiile apolitice (in teorie) ale UE (ex Comisia Europeana),
          2. institutiile politice ale UE (ex Parlamentul European)
          3. intalnirile de sefi de stat ale UE care se desfasoara in afara Bruxelles, dar in cadrul UE
          4. poli de putere nationala (ex: Franta, Germania etc.).
          Nr. 1 nu se baga in politica interna a niciunui stat membru, nici nu poate (nu are instrumente), dar nici nu vrea. Nr. 2 poate da o declaratie politica impotriva unui stat membru, dar nu are instrumente pentru a se baga in politica interna a unui stat membru.
          Nr. 3 discuta chestii pan-europene nu politica interna deci nu se poate baga.
          Nr. 4 nu ar trebui sa se bage, dar acolo se face politica mare de fapt in UE. Dar aici nu vorbim de Bruxelles ci de Paris, Berlin samd.

          1. Cand au fost alegerile din Croatia, insasi presedinta Comisiei Europene, aia apolitica adica, Ursula Von Der Leyen a facut campanie pt HDZ din Croatia cu steagul european fluturand pe fundal, ca la carte. Cand s-a facut nitel tamtam ca nu e in regula si-a cerut scuze, adaugand insa ca ei i se pare normal sa aiba dreptul de a sustine politic pe cineva. Mi-a amintit foarte mult de maniera in care patriarhul Daniel “si-a cerut scuze” dupa vorbele nepotrivite dupa incendiul de la Colectiv: “ne cerem scuze ca am fost interpretati gresit”. Cam atat despre cat de apolitica e Comisia, daca insasi sefa ei nu respecta regulile si i se par gresite.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *