Pentru că am niște chestii de rezolvat în perioada asta și am să fiu și pe drumuri, nu prea vor mai fi postări pe blog.
Blogul revine la programul normal de luni, 19 august. Între timp, dacă vă plictisiți, puteți să vă uitați în bara laterală a blogului, acolo unde e un feed cu articole pe care le citesc eu. Se actualizează de 1-2 ori pe zi așa că poate găsiți ceva interesant și pe acolo.
Altfel, dacă vă plictisiți, niște recomandări de cărți:
- Regele și duduia de Tatiana Niculescu – despre relația lui Carol al II-lea cu Elena Lupescu altfel decât ce e în istoriografia oficială. Cartea se bazează în mare parte pe corespondență personală între cei doi, deci pasionații de istorie (și nu numai) vor fi încântanți.
- In a Time of Monsters de Emma Sky – o carte foarte bine scrisă despre călătoriile unei tipe prin lumea musulmană înainte, în timpul și după primăvara arabă. Tipa e din UK și a lucrat ca political advisor în armata americană staționată în Irak.
- Why Nationalism de Yael Tamir – o carte despre curentul naționalist care chiar are sens și nu bate câmpii. Bonus, e scrisă de o tipă care a fost ministru al educației și ministru al imigrației în Israel.
- The lies of Locke Lamora de Scott Lynch – un roman de capă și spadă scris de un american, a cărui acțiuni se petrece într-un oraș medieval construit după imaginea Veneției.
- The girl on the other side de Nagabe – manga (comic book japonez) despre o lume ruptă între lumină și întuneric și o fată care poate trece dintr-o parte în alta. Alături de ea e o creatură a întunericului numită ”Teacher”.