1

De ce nu construiesc bogătașii biblioteci sau spitale ca în trecut

Am mai zis și eu, văd că mai observă și lumea pe internet: miliardarii din ziua de azi nu prea fac nimic pentru binele general cu averile acumulate. Musk, Bezos, Gates par mai interesați să își avanseze propriile fantezii și mai puțin să dea înapoi comunității din care au provenit sau în care au făcut bani.

Au trecut vremurile când spitale, biblioteci, săli de concerte sau universități erau ridicate de bogătașii vremii, azi miliardarii visează la rachete spațiale, scriu cărți despre viruși și se dau rotunzi prin media. A se observa că Musk a cumpărat Twitter, Bezos deține Washington Post iar Bill Gates plătește presa pentru publicitate pozitivă. Iar când vine vorba de donații, toți se laudă cu ele, dar majoritatea se duc spre propriile fundații și de acolo nu mai știe nimeni ce și cum. Faza cu donatul către propriile fundații e o optimizare fiscală, ceea ce face toată povestea cu donatul și mai tragică.

Așadar de ce sunt diferiți miliardarii de acum de cei din trecut?

În primul rând trebuie spus că nu sunt foarte diferiți în materie de practici de afaceri, adică sunt la fel de hrăpăreți și obsedați de făcutul averilor precum cei din trecut. Dacă vă uitați la viața unor personaje precum J. P. Morgan, Andrew Carnegie, J. D. Rockeffeler o să observați atitudini similare în materie de cum și-au construit afacerile (majoritatea monopoluri). Diferența e că mulți dintre ei au încercat apoi să își cheltuie sume considerabile din propria avere prin acte de caritate. Întrebarea e de ce ei și nu și cei de acum?

Dar diferența cred că e dată de ceea ce le permite societatea să facă. În trecut bogații trebuiau să facă lucruri concrete pentru comunitate, de un și construcția de clădiri pentru publicul larg (biblioteci, școli, săli de spectacole etc.). În prezent pentru mulți oameni e suficient să ”donezi” pentru o cauză și ai parte de PR bun. Altfel spus, dacă miliardarii donează bani către propriile ONG-uri e suficient pentru ca publicul să creadă că au făcut ceva bun.

O altă diferență cred că vine și din vârstă, miliardarii de pe vremuri au făcut majoritatea donațiilor mai spre finalul vieții. E similar dacă vreți cu oamenii care donează averi către biserici spre finalul vieții în speranța mântuirii sau realizând că nu pot lua banii cu ei pe lumea cealaltă.

O altă cauză probabilă e influența mai puternică a religiei asupra societății în trecut. Actele de caritate sunt o parte importantă din credința creștină (mai ales în Noul Testament). Și nu mă refer doar la pomană dată săracilor ci la gesturi de caritate ceva mai largi. Treaba asta e aplicabilă și la ortodocși și la catolici și la protestanți deși filozofia din spatele ei e diferită. Mersul la biserică și a face parte din comunitate presupune gesturi de caritate iar presiunea asupra indivizilor să doneze era mai mare în acea perioadă comparativ cu zilele noastre. De altfel, dacă vă uitați la Bezos, Musk, Zuckerberg sau Gates, toți par rupți de realitate și complet detașați de viața cotidiană. În lumea lor a strânge averi doar de dragul averilor e perfect acceptabil.

Mai e apoi problema spinoasă a ONG-urilor în general, nu doar ale miliardarilor.

În România nu e cazul, dar în țările anglo-saxone ONG-urile sunt o adevărată industrie care exploatează dorința oamenilor de a ”face ceva bun” fără să se streze prea tare. Sincer s-a ajuns la punctul la care campaniile de strângere de fonduri organizate de ONG-uri seamănă a cerșit instituționalizat și corporatizat. Miliardarii nu fac altceva decât să meargă pe mâna acestei industrii și să se ascundă sub paravanul donațiilor către ONG-uri. Așa cum oamenii din clasa de mijloc anglo-saxonă donează către ONG-uri, la fel e acceptabil și pentru miliardari să doneze către ONG-uri.

Acum că tot am deschis subiectul, dacă majoritatea miliardarilor nu par interesați de caritate reală, avem la capătul diametral opus al discuției cei care vor să dea înapoi, deși de regulă o fac după propriile convingeri. Cele mai bune exemple sunt Soroș și Gates care s-au implicat în tot felul de acțiuni menite să ”ajute” dacă îi întrebi pe ei, dar care de multe ori ajung să fie inginerie socială. Soroș s-a băgat în finanțarea de ONG-uri prin Europa de Est care să ajute la ”democratizarea” est-europenilor. A mers? Lol, Viktor Orban a fost unul din oamenii care a beneficiat de finanțare și conexiuni pe filiera asta. Gates cu finanțarea

Ce încerc să spun e că faze de genul Soroș și Gates nu ar trebui confundate cu caritatea. Oamenii ăștia își împing propriile agende.

În fine, ca să închei ideea asta cu caritatea: nici pe la noi prin România nu prea fac bogătașii mare lucru pentru săraci și comunitate. Poate am ratat eu știrile, dar nu am auzit de bogătași români care să ridice școli, spitale sau să facă donații mari. Ba mai rău, Țiriac cerea bani de la Guvern să facă grădinițe private. Excepția aici e Gigi Becalii care a mai donat bani pe la amărâți și pe la biserici, dar altfel eu nu prea știu de donații mari făcute de bogătașii României. Iar la Becali cred că se aplică chestiile de mai sus: face parte dintr-o comunitate strânsă (aromâni) și e destul de bisericos.

Ca idee finală mi-ar plăcea să nu fie nevoie de donațiile bogătașilor, aș prefera impozite care să finanțeze cheltuieli sociale. Dar din păcate treaba asta nu pare fezabilă momentan așa că rămânem într-o lume în care unii oameni strâng bani cât un om rezonabil nu poate cheltui într-o viață.




Recensământul populației din 2022 nu prea are surprize

Au fost publicate rezultatele preliminare ale recensământului și se pare că sunt vreo 19 milioane de români încă în granițele țării, cu 1 milion mai puțin comparativ cu recensământul anterior din 2011.

Rezultatele nu sunt neapărat o surpriză, deși trebuie menționat că aceste chestionare au fost completate în perioada de pandemie când încă erau diverse restricții asupra circulației persoanelor în Europa. E posibil ca o parte din oamenii recenzați în România să fi plecat spre alte țări imediat ce s-au redeschis economiile din Vest.

Altă chestie un pic ciudată e că în continuare mediul urban reprezintă doar 52,2% din total populație. Sunt curios dacă astea sunt date corecte sau oamenii au declarat ce scrie în buletin, nu efectiv unde locuiesc (pe românește: buletin cu adresă la sat, dar omul muncește și trăiește la oraș). O altă posibilă explicație e faptul că mulți locuiesc în localități limitrofe orașului care deși sunt practic o parte integrată din oraș din punct de vedere administrativ sunt localități separate, unele din ele fiind chiar comune. Un exemplu tipic e comuna Florești din județul Cluj, unde locuiește multă lume care lucrează în orașul Cluj Napoca. Toți cei cu rezidență în Florești sunt numărați la categoria ”mediul rural” deși probabil s-ar supăra dacă le-ar spune cineva că sunt țărani.

Altă chestie surprinzătoare e că muncitorii din Asia aflați în România nu apar pe nicăieri în recensământ. Sunt deja vreo 3 ani de când unii dintre ei se află în România ceea ce înseamnă că s-ar cam califica în categoria ”rezident”. Chiar și la data recensământului ar fi trebuit să se califice unii dintre ei. Dar nici INS nici autoritățile nu par interesate să îi numere.

În fine, dacă aveți curiozități puteți citi articolele din presă care oricum sunt copy paste după comunicatele INS, din ce îmi dau eu seama nu sunt diferențe semnificative față de rezultatele de data trecută.

În încheiere o chestie din istorie care e relevantă ori de câte ori vorbim despre populația României:

Sursă

În Primul Război Mondial România (Vechiul Regat mai exact) a fost una din țările cele mai afectate de război pierzând 9,1% din populație direct sau indirect, adică 680.000 de oameni. Numerele astea nu includ pierderile de populație din Transilvania. În al Doilea Război Mondial am mai pierdut încă cel puțin 500.000 de oameni. Vorbim de o țară cu o populație relativ mică care a pierdut bărbați pe front aflați în floarea vârstei. Pe lângă pierderile de vieți cauzate de război au fost pierderi de populație cauzate de faptul că acei tineri nu au mai apucat să facă niciodată copii.

Comparați acele procente cu cele din Vest și o să înțelegeți de unde diferența de populație și de bunăstare într-o anumită măsură. Iar acestea sunt pierderi din două războaie, nu mai spun că în sec. XIX au fost numeroase alte războaie purtate pe teritoriul României care au dus la un număr mare de morți.




Sinuciderea asistată în Canada e bizară

Canada e una dintre țările unde eutanasierea e permisă de relativ puțin timp. Inițial s-a pornit la drum cu acest program în ideea de a ajuta pacienții cu boli terminale să își scurteze suferința. Pe românește, dacă aveai cancer în stadiu terminal, aveai dureri mari și urma să mori în câteva luni ți se permitea să nu continui chinul.

Chestia asta e contra principiilor creștine, dar în linie cu liberalismul care pune persoana înaintea comunității. Înțeleg situația însă, cine a avut membri ai familiei bolnavi de cancer știe cât de urâte sunt ultimele lor luni de viață când tratamentul nu mai are ce face iar corpul e obișnuit cu morfina. Mai sunt și alte țări care practică eutanasia, Elveția fiind un exemplu care îmi vine în minte. În astfel de contexte eutanasia poate avea sens.

Însă de când practică treaba asta la scară mai largă au început să apară și cazurile dubioase. Unei persoane cu handicap care a reprezentat Canada la Jocurile Olimpice i s-a propus eutanasierea deși nu era nimic în neregulă cu ea în afară de acea dizabilitate fizică. În afară de faza cu paralimpica au mai fost și alte cazuri dubioase, inclusiv un om care a ajuns să locuiască pe străzi și a cerut eutanasierea de disperare. E nevoie de 2 semnături ale unor doctori iar persoana respectivă o obținuse pe prima înainte să ajungă cazul în presă.

Ce e bizar aici e că în loc să i se ofere omului suport și să fie luat de pe străzi i s-a aprobat cererea de eutanasie. Nu îmi e foarte clar cum i s-a aprobat cererea din moment de către acel doctor și pe ce criterii pentru că un om cu toate țiglele pe casă nu și-ar fi dat ok-ul. Puteți citi mai multe despre condiții pe site-ul guvernului Canadei unde avem și câteva statistici.

Se poate observa cum în 5 ani numărul de cazuri de eutanasie asistată a crescut de 10 ori ajungând la peste 10.000 de oameni în 2021.

Mai mult, în 2023 se pregătește introducerea pe lista celor care pot cere eutanasierea a persoanelor cu dizabilități mentale.

Canada și doctorii ei par foarte relaxați în privința acordării posibilității de eutanasiere deși probabil cazurile de mai sus nu sunt singulare. Mai rău, odată cu introducerea persoanelor cu dizabilități pe lista celor eligibili pentru eutanasie e posibil să vedem o creștere majoră a numărului de cazuri.

Problema e destul de spinoasă pentru că o persoană cu dizabilități mentale s-ar putea să nu fie chiar cea mai ok persoană să spună dacă vrea sau nu să trăiască.

Revenind la cazurile de mai sus, așa cum celor doi li s-a propus eutanasia în locul ajutorului pentru problemele lor, e posibil ca treaba asta să devină politică de stat. Altfel spus, în loc să ajuți persoanele cu dizabilități, oameni ai străzii, pacienți bolnavi, mai bine pui presiune pe ei să accepte eutanasia.

Aceștia sunt oameni aflați în dificultate de multe și probabil vulnerabili la momentul la care li se propune eutanasia. Mai rău, oamenii au tendința să accepte autoritatea fără să o conteste de multe ori dacă vine de la anumite categorii de persoane (poliție, doctori etc.). Dacă un doctor îți vorbește de eutanasie e posibil să crezi că asta e de fapt opțiunea mai bună. Dacă ți-ar vorbi un preot de sanctitatea vieții sau un psiholog de faptul că nu trebuie să renunți e posibil să te răzgândești.

Tocmai de aceea mi se pare teribil de bizar ce se întâmplă în Canada și cât de rapid crește numărul de cazuri acceptate plus dorința de a extinde programul.

Cu riscul de a suna alarmist aiurea mai e o chestie care mie personal îmi dă fiori: e un drum alunecos pe care Canada pare să o fi apucat care începe unde e Elveția acum (mult mai stricți decât canadienii) și care duce spre o extremă unde se află programul de eutanasie al Germaniei naziste. Nu știu câți dintre voi știți, dar Germania nazistă a avut un program de eutanasiere și/sau sterilizare a anumitor categorii de persoane socotite indezirabile (Aktion T4). Programul acesta se aplica pentru populația germană, nu era vorba de rromi, evrei sau alte categorii care au ajuns în lagărele de exterminare. Motivația oficială a naziștilor nu era doar puritatea rasială ci și ”compasiune” față de părinți și familie.

Nu spun că eutanasia din Canada e precum cea din Germania nazistă, e clar că în Canada puritatea rasială nu e un obiectiv. Dar poți ajunge la aceeași destinație pe mai multe drumuri și din motive diferite.

Așa cum Germania nazistă urmărea eutanasierea celor cu dizabilități mentale și fizice la fel și Canada pare să deschidă drumul spre eutanasierea acelorași categorii, doar că de data asta cumva cu acordul lor (deși din nou e cam aiurea partea asta cu consimțământul când omul e într-o situație vulnerabilă).

Ca un comentariu final: eutanasia e una din extremele ideii de liberalismul. Liberalismul urmărește eliberarea individului de sub opresiunea familiei, comunității, societății șamd. Individului i se acordă autonomie să ia decizii pentru el, indiferent de normele / cutumele societății.

Eutanasia e o formă extremă de eliberare prin acordarea individului a libertății de a își pune capăt propriei vieți, chiar dacă asta afectează alți membri ai comunității. Genul acesta de decizii pot submina ideea de coeziune a familiei și comunității. Practic atribuțiile familiei și a societatății vis-a-vis de bunăstarea spirituală și mentală a membrilor săi sunt eliminate și înlocuite cu răspunderea și decizia individuală.

Pentru unii poate e bine să fie așa, dar biologia zice că oamenii sunt ființe sociale iar scoaterea lor din familie și comunitate de multe ori are efecte negative. Nu cunosc atât de bine societatea canadiană încât să îmi dau seama care a fost impactul eutanasiei asupra lor, dar de regulă politicile extreme (de orice fel, nu doar liberale) practicate larg la nivelul societății au efecte negative pe termen lung.




Va muri cota unică…și nimeni nu va observa

Se pare că Guvernul va oferi posibilitatea angajatorilor să ofere salariaților 200 lei pe care să nu îi impoziteze deloc:

„Va fi măsură voluntară. Va fi pentru salariile între 3.000 – 5.000 lei. Cine crește cu 450 salariu, va avea 200 lei fără taxe”, au spus sursele.

sursă: Hotnews

Știrea asta a trecut în mare parte necomentată și neobservată deși e foarte importantă. De ce?

Pentru că dacă va fi pusă în aplicare atunci va marca moartea cotei unice de impozitare și introducerea cotei progresive de impozitare. Practic primii 200 de lei vor fi neimpozabili (0%), următorii vor fi impozitați cu 16%. Știu că nu pare mult, dar dacă ne uităm la principii cam aia e: impozitare progresivă.

Și mă așteptam să iasă cu scandal, cu principii și chestii, gen intelectualii pe economie să se dea de fund în sus că uite domne ne strică bunătate de cotă unică. Dar iată că e liniște.

Ideea e că odată introdusă excepția asta va fi greu de eliminat. Și uite așa suma aia se va mări probabil la un moment dat și România se va alege cu o cotă de impozitare progresivă.

Acum dacă ați urmărit blogul acesta de mult timp (sau predecesorul său) știți că eu am cam tot zis că e nevoie de cotă progresivă. Acum haideți să o zic și pe aia nasoală: cei 200 se zice că nu sunt impozitați cu nimic. Ori asta nu e chiar foarte ok, mai ales dacă suma aceea va crește în viitor pentru că:

  1. va văduvi bugetul de stat de niște sume importante
  2. principiul contributivității se duce dracului

Paradoxul aici e că PSD pare că merge în direcția dorită de Năsui de la USR care țipa acum ceva timp că vrea salariul minim neimpozitat.

În fine, vom vedea ce urmează, cert e că urmează vremuri interesante.




Schengen

Toată povestea asta cu neintrarea în Schengen e un moment de cotitură pentru România. România a fost obișnuită să fie elevul acela care mai copiază, mai dă un curcan la profesor, se descurcă el cumva și reușește să treacă clasa. Azi însă a aflat că inclusiv atunci când își face temele și se comportă exemplar, reputația sa îi face pe ceilalți să nu îl ia în serios.

Cum s-a ajuns aici?

Odată intrați în UE România nu a prea contat în materie de politică europeană. România e ok cu majoritatea modificările mari, nu negociază propriile interese ba de multe ori votează fix invers de cum i-ar dicta interesul național.

Faptul că suntem membrii UE vine la pachet nu doar cu beneficii și drepturi ci și cu costuri și responsabilități. Despre costuri am mai scris pe aici, deși România are beneficii mari de pe urma aderării la UE, în același timp a și plătit și plătește în continuare un preț mare pentru a fi membră.

Iar pe partea de responsabilități, România a uitat că trebuie să aibă în continuare o politică externă proprie și să își urmărească propriile interese. Partea proastă e că actualul sistem de partide românești stă catastrofal la capitolul profesionalizare și cadre tehnice.

Cum s-a ajuns aici? Păi după 2000 s-a accelerat ritmul golirii de conținut al instituțiilor românești până la punctul la care am ajuns să avem gafe majore pe linie. Dacă vă uitați la resursele umane de prin diversele partide trecute prin Parlament o să constatați că expertiza tehnică pe domenii complexe e foarte subțire.

PSD încă se bazează pe niște conexiuni cât de cât ok cu sistemul de stat și are încă acces la ceva resurse umane, dar și astea sunt în scădere drastică (un exemplu e numirea lui Daea la agricultură, care deși are probleme penale e totuși unul din oamenii care știu ce vorbesc pe felia lui).

Celelalte partide în schimb sunt sub nivelul mării pe partea de expertiză tehnică și mai rău nu par deloc interesate să își dezvolte partea asta.

În absența unor oameni cu ceva viziune și a unei resurse umane calificate în instituții cheie România a ajuns să cedeze inițiativa pe partea de politici economice, sociale, chiar și politică externă către UE. Practic, acceptăm ce vine de la UE ca fiind bun și facem aia.

Doar că iată că UE nu e chiar monolitul care pare. UE e de fapt o uniune de state în care raportul de forță dintre state contează în stabilirea agendei, a măsurilor și a acțiunilor UE. Chiar și în interiorul UE se dovedește că există oi și lupi iar carnivorele triumfă mai întotdeauna, cum explicam într-o postare mai veche. Altfel spus, dacă nu ești în stare să faci tu agenda, o fac alții pentru tine.

Ce înseamnă votul de azi?

Știu că pare dramatic, dar în realitate faptul că nu suntem primiți în Schengen nu e mare pierdere. Așa am trăit de la aderare încoace, deci de pierdut efectiv nu pierdem nimic. Unii spun că e vorba de o pierdere de prestigiu, dar nici despre asta nu e vorba, pentru că România nu mai avea prestigiu în ochii partenerilor europeni de ceva vreme.

În schimb votul de azi poate fi momentul când cineva ne-a pus oglinda în față și ne-a arătat cine suntem: nimeni. România e un nimeni în UE în ciuda faptului că are o economie măricică. Iar asta doare pentru egoul politicienilor români care se duceau la Bruxelles de multe ori crezând că sunt parteneri egali. Nu erau, dar lucrurile erau construite de așa natură încât treaba asta nu era evidentă. Ei bine, astăzi a devenit evident pentru toată lumea, politicieni și oameni simpli, că unele țări sunt mai egale ca altele iar România nu e în primul eșalon, ba nici măcar în al doilea. Deși am făcut totul bine tura asta UE a decis că nu suntem bineveniți la masa celor înstăriți.

Cine e de vină?

Cum ziceam mai sus, în primul clasa noastră politică e de vine pentru că a reușit cumva să eviscereze instituțiile statului de resursa umană și a înlocuit mulți dintre oamenii de care avea nevoie cu trepăduși fideli partidului, dar de calitate redusă. Oamenii aceștia au interacționat cu cei de la Comisia Europeană și cu alți oameni care ocupau funcții similare în alte țări.

Apoi la imaginea asta de țară de mână a treia a contribuit campania aia anti-corupție din perioada Băsescu – Primul mandat al lui Iohannis. Nu e vorba că lupta anti-corupție nu e ok, dimpotrivă, ar trebui să continue ci de faptul că nu ar trebui niciodată să ne spălăm rufele în public. Am văzut n ori partidele politice românești mergând la Ambasa SUA, Ambasada UK sau mai știu ce ambasade să se plângă că Dragnea a făcut aia, PSD a făcut aia și alte mizerii din astea. Nu e vorba că nu e corupție, dar nu te duci să te plângi altora de faptul că ești corupt și apoi te miri că nu vor să aibă de-a face cu tine.

Mai ales când corupția din România la nivel înalt e apă de ploaie față de ce e în Vest. Vă dau un singur exemplu: în momentul ăsta se estimează că în materie de atribuire a contractelor din perioada pandemiei pentru echipamente de protecție a dus la fraudă și pierdere de 2,7 miliarde de lire. Puteți citi într-un raport al Parlamentului Britanic, nu că zic eu. Nimic din România nu se apropie de sumele astea. Sau poate vreți să auziți cum fostul Prim Ministru al lor (David Cameron) încerca să obțină finanțare guvernamentală pentru o firmă pentru care făcea lobby contactând pe whatsapp diverse persoane din guvern.

Și în Vest e corupție, a zis asta inclusiv Laura C. Kovesi odată ajunsă în Vest. Dar românii insistă cumvă că a lor țară e mai coruptă ca altele și apoi se miră că lumea nu îi vrea pe nicăieri.

Apropo, de ce nu ne-a vrut Austria e irelevant, înainte nu ne-a vrut Olanda, Suedia și alții. Fiecare din țările astea are propriile motive egoiste de a se opune.

Nu în ultimul rând vinovați pentru treaba asta sunt cetățenii români. De ani de zile românii votează forme fără fond. De ce? Motivele sunt complexe și merită un articol separat, dar cert e că politicienii români sunt o față a poporului. Iar impostorii care reprezintă românii la nivel înalt sunt imagine a populației.

Și poate ultima parte e cea care ar trebui să ne doară cel mai tare. Dacă ai fost la vot la alegeri ar trebui să te întrebi dacă și tu ești răspunzător pentru problema asta. Poți schimba ceva? Poți vota pe altcineva? Poate ar trebui schimbat pragul electoral astfel încât să nu mai avem aceiași politicieni reciclați peste tot. 5 minute poate ar trebui să ne facem auto-critica.

Ce poate ieși bun din asta?

Eu sper că eșecul acesta va face România mai asertivă și mai conștientă de propriile interese. Poate evităm autogoluri de genul pensiile din PNRR. Poate și românii încep să fie un pic mai conștienți că nu trebuie să se plângă în gura mare de orice rahat în fața europeniilor. Poate e ăsta momentul când o să încetăm să ne mai spălăm rufele politice în public.

Sau poate mai bine îmi mai torn eu un pahar de tărie și las visele pentru alții mai naivi.




Blog admin update

E iar o perioadă aglomerată pentru mine așa că voi trece la a posta chestii mai scurte. Am să țin feedul principal pentru articole mai lungi și mai elaborate. Pentru linkuri și comentarii scurte am să postez într-un feed separat. Există de asemenea o altă pagină unde postez linkuri stupide cu chestii interesante sau amuzante.

De ce nu postez totul în feedul principal? Pentru că în felul ăsta ar apărea prea multe articole mici cu text foarte scurt și nu sunt neapărat fan al lor. Prefer textele mai lungi unde pot explica o idee.

Recapitulând:

Feed principal – postări mai lungi, mai elaborate, dar mai rare

Scurte – o pagină cu link plus un comentariu scurt, mai dese

Shaorma – linkuri cu chestii amuzante sau interesante în general – mai dese




Cine e responsabil pentru încălzirea globală

Mai mult ca sigur știți de discuția asta care sub o formă sau alta tot apare: cine e de fapt responsabil pentru încălzirea globală. Discuția a revenit în online odată cu COP27, o întâlnire unde se discută strategii de combatere a încălzirii globale.

De regulă se merge pe ideea că țările din Europa de Vest și Statele Unite sunt principalii responsabili pentru încălzirea globală pentru că toată lumea asociază Revoluția Industrială și tehnologia cu Vestul. Dacă sunteți curioși să vă uitați există date statistice care estimează cât CO2 a fost generat de diverse țări la nivel istoric (sursă)



E interesant că multe dintre țările de la care te-ai aștepta să fie acolo sus de fapt nu sunt. De exemplu am aflat recent că în 8 ani China a produs la fel de mult CO2 cât Marea Britanie de la Revoluția Industrială până în prezent. Iar treaba asta se vede și în graficul de mai sus, care arată SUA pe primul loc, apoi China, Rusia, Brazilia, Indonezia și abia apoi prima țară europeană (Germania). Marea Britanie la rândul ei e în spatele Indiei. Ascensiunea puternică a Asiei se vede mai clar în grafice precum cel de mai jos:

Sursă Wikipedia

Se vede destul de clar din grafic faptul că în ultimii ani China generează emisii de CO2 mai mult decât toată Europa de exemplu. Pe de altă parte americanii generează la rândul lor cantități masive, mai ales dacă ne raportăm la faptul că populația SUA e considerabil mai mică decât cea a Chinei.

Asia (fără China și India) generează și ea o cantitate considerabilă de CO2 în timp ce un America de Sud sau Africa par foarte mici în acel grafic.

Evident că în astfel de situații sar de fund în sus mulți activiști și ecologiști plus țările asiatice și spun: dacă ne uităm la emisiile de CO2 / cap de locuitor, de fapt tot europenii și americanii sunt nașpa. Iată ce ne zic estimările de emisii de CO2 / cap de locuitor:

Sursă Wikipedia

Multe țări mici insulare care depind de benzină pentru a genera curent electric, dar cu populații nesemnificative în listă. Doar Insulele Feroe din Europa și acolo insule. Avem în schimb Qatar, Bahrain, Kuweit, Emiratele și Arabia Saudita care emit CO2 prin exploatările de petrol.

Dar dacă eliminăm țările mici din calcule și ne uităm la emisiile totale istorice doar pentru țări cu populație mai mare de 1 milion de locuitori:

Sursă Carbonbrief.org

Iarăși surprize: nicio țară din Europa, dar multe țări din America de Sud și Africa. Aici e o și o chestie de metodologie care trebuie explicată, emisiiled de carbon istorice țin cont nu doar de CO2 eliberat din activități industriale ci și de CO2 din tăierile de pădure și transformarea acelui pământ în pășuni sau pământ agricol.

În fine, ați prins ideea, nici așa nu avem țări europene prin lista aia, dar îi avem pe americani.

Și cu toate astea singurele țări care sunt serioase în privința combaterii încălzirii globale sunt cele din Europa, mai precis din Uniunea Europeană. Tot în țările europene se lipesc activiștii de tablouri și poduri, nu se duc în China sau Arabia Saudită să protesteze. Tot în Europa sunt taxe care subvenționează energia regenerabilă iar populația plătește facturi de energie mai mari pentru a reduce emisiile de CO2.

Deși înțeleg logica unor țări precum China sau India care spun că au nevoie de industrii poluatoare pentru a reuși să scoată populația din sărăcie, trebuie totuși spus că dacă lucrurile o țin în ritmul ăsta tot ce fac europenii nu o să valoreze cât o ceapă degerată pentru că tot ce reduc ei crește în China, India sau SUA. Și uite așa Europa o să fie și mai săracă iar planeta tot ajunge la încălzirea aia de 1.5 grade cu care tot suntem amenințați.

P.S: China are o clasă de mijloc care se măsoară în sute de milioane de oameni (detalii aici sau aici), adică mai mult decât clasa de mijloc din UE sau SUA. India se îndreaptă cam în aceeași direcție cu clase de mijloc din ce în ce mai numeroase chiar dacă raportat la total populație sunt încă procentual scăzute. Sutele astea de milioane de oameni din clasa de mijloc consumă și ei similar cu europenii și americanii.




Ce e (și ce nu e) atractiv la România pentru companiile străine

Am dat la un moment dat peste o știre interesantă (sursă):

România ocupă locul 28 într-un clasament al celor mai atractive 34 state din Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA) pentru companiile private, reiese din analiza EMEA Entrepreneurial & Private Business Heatmap, realizată de rețeaua PwC.

Nu locul în clasament în sine e important pentru că studiul în sine e restrâns în privința numărului de țări studiate. Ce e interesant însă e că majoritatea oamenilor care citesc știri de genul ăsta presupun că taxele prea mari ne țin în jos, altfel România ar fi tigrul Europei cum zicea Tăriceanu acum mulți ani.

Când ne uităm la detalii vedem însă așa:

România obține cel mai bun scor la capitolul cadru fiscal și de reglementare care ia în considerare nivelul principalelor trei taxe și la care ocupă primul loc între cele 34 de țări analizate.

Eu am tot zis că România e paradis fiscal raportat la alte state cu economii similar, dar mereu sare câte unul să strige că statul jecmănește antreprenorul român sau alte variații pe tema asta. Dacă inclusiv PwC zice că România e foarte atractivă fiscal atunci cred că sunt clare lucrurile.

Următoarea categorie unde România punctează sus este macroeconomie, unde ocupă locul 8,

Iarăși, interesant cum stăm bine la indicatori macroeconomici, pe unde toată lumea critică. Dar apoi vin și chestiile care ne trag în jos:

în timp ce la restul categoriilor se situează în partea de jos a clasamentului, astfel: politicile sociale, de guvernanță și mediu (ESG) – locul 24, mediul de afaceri – locul 26, tehnologie și infrastructură – locul 30, competențe și talente – locul 32 și sănătate publică – locul 34, ultimul loc.

Cred că merită subliniat aici că stăm foarte prost la:

  • politici sociale – deci lipsa de interes pentru populație e de nașpa inclusiv pentru mediul de afaceri? Lol, cine ar fi bănuit.
  • mediul de afaceri local – formulare cam ambiguă, dar e vorba de
  • tehnologie și infrastructură – faptul că ai internet de nu știu câți giga nu te ajută cu nimic dacă lumea nu știe să îl folosească decât pentru streaming de youtube și facebook. Valabil și pentru infrastructură, dacă faci autostrăzi de nicăieri spre nicăieri nu te ajută la nimic.
  • competențe și talente – educația aia subfinanțată de ani de zile ține investitorii departe? nu aș fi bănuit.
  • sănătate publică – o populație bolnavă nu e o forță de muncă productivă. Ai crede că e la mintea cocoșului, dar se pare că nu.

E obositor să ți se spună ani de zile la rând că nu știi ce vorbești când cifrele îți dau dreptate, dar uite că acolo suntem. Clasa politică și antreprenorială locală se trage în continuare pe fund referitor la prioritățile țării, dar dacă România ar face prioritate din investitul în domeniile deficitare de mai sus ar rezolva ușor foarte multe din actualele sale probleme.




Sancțiuni asupra Chinei – Unde dai și unde crapă

A fost o știre acum câteva zile despre cum Statele Unite au decis să taie macaroana Chinei pe partea de microchipuri. Conform Politico microchipuri produse cu tehnologie americană plus unelte pentru producția lor nu vor mai putea fi exportate. Restricțiile astea nu se aplică direct altor țări, dar lanțurile logistice sunt atât de interconectate încât un producător olandez de echipamente din industria microchipurilor spune că 40% din vânzările sale către China vor fi afectate.

Ca să înțelegeți, o decizie dată de americani și care ar trebui să afecteze firmele americane va duce la scăderea cu 40% a vânzărilor către China pentru o firmă din Olanda. Sunt de asemenea șanse mari ca SUA să pună presiune pe țările Vest Europene să sisteze complet colaborarea cu China pe partea asta.

Politica foarte agresivă a SUA în materie de restricții la export ridică serioase semne de întrebare vis-a-vis de intențiile americanilor. Oare SUA încearcă să se rupă complet de China din punct de vedere al comerțului sau crede că în momentul acesta China e prea slabă pentru a pune probleme?

China are spre exemplu aproape monopol pe lanțurile logistice de metale rare, care sunt esențiale pentru producția de diverse componente importante pentru baterii pentru mașini electrice, panouri solare și (foarte important) chiar microchipuri.

99% din bucata aia din panourile solare care produce energie sunt fabricate în China deci dacă se supără chinezii nu mai pupă nimeni panouri solare niște ani buni de zile până se refac lanțurile logistice în Vest.

China poate să restricționeze accesul la aceste metale sau să le scumpească masiv astfel încât întreaga industrie care se bazează pe ele să aibă dificultăți în a le obține și să intre în faliment. Statele Unite nu are alternative la metale rare chineze, la fel cum nici chinezii nu prea au alternative la tehnologia vestică de microchipuri.

Și totuși poți învăța să faci microchipuri (va dura mult timp e adevărat), dar nu poți să scoți metale rare din altă parte deci pe termen lung tot chinezii ar ieși mai bine. E un pic bizar ce se întâmplă în momentul acesta și pare genul de situație din care toată lumea are de pierdut din păcate.

De ce face SUA asta?

Oficial pentru că nu vor ca microchipurile să fie folosite în dezvoltarea de arme, de parcă până acum nu puteau fi folosite pentru așa ceva. Adevăratul motiv probabil ține de teama că în curând China ar putea să conteste supremația SUA în materie de proiectare a puterii în zona Asiei de Est și a Pacificului de Vest.

Dar cum ziceam mai sus, unde dai și unde crapă, analiștii mai cinici observă că unul din lucrurile care îi oprea pe chinezi din a ataca Taiwanul era teama că li se va interzice accesul la tehnologie vestică, între care evident și microchipuri, chestie esențială pentru ramurile de tehnologie înaltă pe care China se străduie să le dezvolte. Prin interzicerea accesului la această tehnologie se pune realist problema dacă nu cumva SUA a eliminat unul din lucrurile care țineau China înapoi din a invada Taiwanul.

Bonus, dacă reușeșc să cucerească Taiwanul fără să distrugă fabricile de microprocesoare de pe insulă atunci cu atât mai mult o invazie are mai mult sens. Iar Taiwanul domină producția mondială de microchipuri.

Dacă vreți să speculăm și mai tare sunt unele persoane care susțin că fix asta își dorește SUA: să împingă China spre un război cât încă SUA domină militar zona Pacificului de Vest. Peste 10 – 15 ani e posibil ca SUA să nu mai poată face față unui război cu China în apropierea țărmurilor sale și a Taiwanului. Așa că mai bine să provoace un război acum, cât China încă nu are capabilitățile necesare să obțină o victorie rapidă și/sau concludentă.

De ce ar căuta americanii un conflict cu China?

SUA vede în ascensiunea Chinei un pericol existențial pentru hegemonia sa în Asia de Est. Statele Unite sunt o țară flancată de două oceane: în est Oceanul Atlantic, în vest Oceanul Pacific.

Acum 100 de ani SUA domina estul Pacificului și vestul Atlanticului. În al Doilea Război Mondial Europa a reușit performanța să se autodistrugă militar iar SUA au învins Japonia în Vestul Pacificului. Rezultatul e că din 1945 americanii domină ambele oceane și implicit au granițele protejate și interesele comerciale asigurate.

Însă Statele Unite consideră că ascensiunea Chinei va conduce la o situație în care supremația lor în Pacific va fi contestată de China. Sunt sigur că nu e prima oară când auziți lucrurile astea, dar merită un pic de context toată povestea asta.

Statele Unite sunt un imperiu maritim care controlează puncte cheie în comerțul maritim global și navigația militară. Asia de Est e locul de pe glob cu cea mai rapidă creștere economică de ani buni și regiunea geografică probabil cu cel mai mare PIB de pe planetă. Americanii vor să rămână în control asupra regiunii, chestie care îi nemulțumește pe chinezi care nu privesc cu ochi buni suportul pe care americanii îl oferă țărilor din zona asta.

E rezonabil că o țară precum China să nu vrea o altă mare putere să patruleze cu nave de război în apropierea granițelor sale? Păi americanii au Doctrina Monroe care zice că nicio altă mare putere nu trebuie să se bage peste ei în emisfera vestică. Cumva asta ar vrea și China, să nu vină americanii peste ei în partea asta a lumii deci din punctul ăsta de vedere nu e chiar așa neobișnuit ce vor ei.

Strategii americani privesc ascensiunea Chinei însă cu suspiciune și se gândesc că dacă ar fi în locul Chinei probabil ar contesta supremația SUA în Pacificul de Vest. E rezonabilă presupunea americanilor? Depinde pe cine întrebi?

Ambițiile Chinei

Care sunt ambițiile Chinei? A crede că vor să domine Planeta și să ia locul americanilor e naiv și simplist. Ce motivează politica externă a Chinei? Cât de departe s-a extins China astfel încât să îi știm limitele posibile în viitor? Cât de departe ar putea realist vorbind China să își extindă puterea?

Americanii par să sugereze că principalul lor rival în momentul acesta e China, dar dacă urmăriți declarațiile Chinei o să vedeți că aceștia sunt destul de reținuți. Cum spuneam mai sus, SUA se așteaptă de la China să îi conteste supremația în Pacificul de Vest, dar e realistă presupunea asta?

China e o țară eminamente continentală. Dacă citiți niște cursuri introductive de geopolitică sau cartea lui Kaplan o să devină clar că SUA e o putere maritimă, nu continentală. China, la fel ca și URSS-ul e o țară cu profil continental, nu maritim. Chestia asta e mai importantă decât pare pentru că definește de multe ori întreagă politică externă a unei țări. Nici în prezent, nici în trecut China nu a părut foarte interesantă în a se aventura dincolo de ce consideră ea că sunt apele ei teritoriale. Singura excepție notabilă sunt expedițiile lui Zheng He al căror scop pare să fi fost mai mult explorarea și proiectarea puterii nu cucerirea.

Asta nu înseamnă că China nu a avut ambiții de cucerire a altor teritorii, dimpotrivă, doar că astfel de ambiții par a fi continentale, nu maritime.

Singurele ambiții maritime ale Chinei par a fi legate de asigurarea desfășurării nestingherite a propriului comerț, dar și aici chinezii par interesați de reînvierea Drumului Mătăsii și mai puțin de dominarea militară a mărilor. Statul chinez e acționar în administrarea unor porturi maritime (Portul Pireu spre exemplu), dar astea sunt operațiuni comerciale și par a fi excepții mai de grabă decât regula.

Semnele par să indice o predispoziție a Chinei către comerț sau eventual cucerire continentală, nicidecum maritimă, ceea ce pare să sugereze că temerile SUA ar putea fi nefondate.

Dar cum vă spuneam mai sus, SUA e o putere maritimă și vede lucrurile prin prisma asta. Din perspectiva lor așadar China trebuie încercuită și neutralizată:

După cum se poate observa mai sus, China e într-adevăr încercuită din punct de vedere maritim, neavând posibilitatea să iasă în oceanul larg fără să treacă pe lângă teritoriul cuiva. Spre est e Taiwanul, Japonia și Filipine. Spre Sud întreaga zonă a Asiei de Sud Est pare să fie ostilă Chinei.

Așa că singura variantă a Chinei de a sparge încercuirea asta ar fi să cucerească Taiwanul, caz în care ar avea acces nestingherit cu flota la Oceanul Pacific, cam asta e logica americanilor.

De treaba asta cu Taiwanul și încercuirea se știe de ani de zile, nu e nimic nou. China avea enorm de mult de pierdut de pe urma declanșării unui război pentru a cuceri Taiwanul și a sparge încercuirea.

Ce ar câștiga totuși China în urma cuceririi Taiwanului? Acces la ocean, dar cu cine să faci comerț dacă declanșezi un război cu Vestul? La ce ajută accesul la Ocean și proiectarea puterii în cazul acesta?

Așa cî revenim la știrea de la care a plecat articolul: Statele Unite încearcă să taie accesul Chinei la tehnologie (microchipuri) și la comerțul cu produse de tehnologie înaltă (ex: sancțiunile asupra Huawei). Au mai fost și ceva tarife vamale pe vremea lui Trump la diverse alte bunuri.

Așadar, parte din motivul pentru care China ar fi evitat un război începe să dispară. Mai mult, dacă ar reuși să cucerească Taiwanul, ar putea să obțină întreaga capacitate de producție de microchipuri a acestei țări (presupunând că nu va fi distrusă în război sau autosabotaj). Deci cu atât mai mult, un război cu Taiwanul ar putea aduce un bonus valoros.

Iar asta face decizia Statelor Unite mai greu de înțeles – prin restricțiile aplicate Chinei practic se fac pași importanți în direcția fie a unui război fie a unei separări a comerțului mondial între ăia buni și ăia răi sau amândouă. Treaba asta cu separarea comerțului mondial deja are loc deși dacă nu urmăriți cu atenție discuțiile nu prea aveți de unde să vă dați seama.




Eco activismul investițional

Prin UK tot apar niște oameni care vor cu tot dinadinsul să enerveze lumea. În cazul în care nu era clar ”awareness-ul” e boala secolului XXI, acolo unde munca propriu zisă pentru o cauză e prea grea, dar toată lumea face awareness.

Așa și în cazul de față, acolo unde niște oameni sub sloganul ”Just Stop Oil” aruncă cu chestii în tablouri celebre prin muzeele lumii:

Când au început să apară genul ăsta de proteste a trebuit să mă uit serios dacă sunt la mișto sau nu. Nu știu cum se face, dar oamenii ăștia bifează cu brio cam toate lucrurile necesare pentru a face publicul să urască cu pasiune genul activismul ecologist. În loc de acțiuni și gesturi care pot realist vorbind să schimbe lumea în bine ei urmăresc la virgulă manualul de radicalizare.

Despre ce vorbesc? Într-un articol mai vechi citam dintr-un manual al FSB (serviciul secret rus) via Bild care explica cum se face propagandă eficientă:

 Project “ADOLF”. The plan was to create a “pro-Moldova” and a “pro-Sandu” – “anti-hero” who, with his “scandalous anti-Russian personality”, would gamble away sympathy for the pro-European camp. The avowed “right-wing extremist” should “extremely criticize all candidates, except Maia Sandu,” both on social media and on various TV channels.

Tehnica era așa: Rusia promova un candidat anti-Rusia și pro-Maia Sandu extremist. Extremismul lui trebuia să fie super nasol și de dreapta extremă astfel încât să alunge publicul moderat al Maiei Sandu.

Dacă mă uit un pic la oamenii ăștia de la Just Stop Oil să mor de nu am impresia că fac fix același lucru. Aruncă cu diverse chestii nasoale peste opere de artă foarte populare și au un discurs caricatural de zici că e scris de un copil de 7 ani. Extremismul ăsta de doi bani e teribil de nepopular în rândul britanicilor, chestie pe care o cam zice toată lumea. Ocazie cu care mă întreb serios care e planul lor? Enervează lumea, atrag atenția…apoi ce? Nu există un plan concret, nu există un ”call to action” gen ”haideți în Piața cutare la data cutare să protestăm” sau ceva similar. Nope, nimic de substanță în discursul lor.

Dacă Greta Thunberg a reușit să atragă un număr mare de tineri și adulți în acțiunea ei, oamenii ăștia nu fac altceva decât să alieneze suportul câștigat cu greu timp de atâția ani. Și nu doar în rândul tinerilor, inclusiv în rândul populației mai în vârstă prin vandalizarea statuii Regelui Charles III, un avid susținător al cauzei ecologiste.

Apropo de Greta Thunberg, în comparație cu cei de la Just Stop Oil pare incredibil de moderată, fiind inclusiv o susținătoare a energiei nucleare.

Iar treaba asta face extremismul celor de la Just Stop Oil mai bătător la ochi. Inclusiv aruncatul cu supă la conservă e anunțat și pregătit de dinainte, cel puțin cu presa. În majoritatea clipurilor nu apare alt unghi decât cel promovat de Just Stop Oil, dar la AFP se poate vedea că toată treaba asta nu a fost spontană ci a fost planificată și anunțată în avans (vedeți la secunda 14):

Altfel nu ar fi o grămadă de reporteri cu aparate foto pregătiți să filmeze și fotografieze scena.. Cum ziceam mai sus, scopul e awareness și să oripileze cât mai mulți oameni, nu să încurajeze susținerea unei cauze verzi.

Tot nu mă credeți?

Atunci trebuie doar să ”Follow the money” cum ar zice americanii:

Just Stop Oil states it is partially funded by the Climate Emergency Fund (CEF), founded by Aileen Getty, granddaughter of oil tycoon John Paul Getty. The Getty Family, collectively, has an estimated wealth of around £3.9B. Getty personally put a foundational sum of £900,000 into CEF.

CEF acts as an umbrella organisation which distributes funds to eco-activist groups worldwide. 

With two members of the Aileen Getty Foundation on the board of CEF (with one of them appointed President), it seems that the millionairess essentially directs the organisation.

Deci nepoata unui miliard american care a făcut bani din petrol finanțează un ONG din banii familiei care face activismul ecologic super nepopular. Hmm…nu m-aș fi așteptat la așa ceva. Nu e ca și când ar avea un interes în direcția asta, cu siguranță astea sunt coincidențe.

Și apropo de subiectul intereselor financiare, e o vorbă care tot circulă de câțiva ani de când a început apocalipsa: ”Nu lăsa o criză bună să treacă nefolosită”. Oamenii cu mulți bani nu stau degeaba, caută întotdeauna oportunități noi de investiție.

Așa a ajuns de exemplu veganismul să treacă de la o dietă populară la o afacere de sute de miliarde de euro. Aruncați o privire la ce se întâmplă doar în Olanda acolo unde se prefigurează un hub tehnologic de cercetare și dezvoltare axat pe agricultura intensivă a unor culturi agricole gen soia. Credeți că toate acele miliarde nu necesită un marketing agresiv de genul ”nu mâncați carne că distrugeți Planeta, mai bine băgați niște soia din asta care distruge solul cu nitrați”

În tot timpul ăsta activiști de la un ONG frate cu Just Stop Oil intră în supermarketuri și varsă laptele de vânzare pe jos:

Și na, vă dați seama că acel ”plant based future” de care vorbesc ei nu are nicio legătură cu banii care se aruncă în sectorul agricol pe bucata asta. Cine zice treburi din astea e conspiraționist care o arde cu fakenews.

Nu știu de voi, dar a vrea să faci un lucru bun (să salvezi umanitatea sau planeta) nu trebuie să te împingă automat să susții aberații de genul celor de mai sus nici să cazi în plasa unor extremiști. Moderația e mama succesului în viață de obicei.